ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1411/2017

Decizia nr. 1411/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/3/2014, revizuenții A., B., C. și D., în contradictoriu cu intimata E., au formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. împotriva Sentinței civile nr. 5166 din 17 noiembrie2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. y/299/2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 263 din 19 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția III-a civilă în Dosarul nr. y/299/2009*, solicitând admiterea revizuirii, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active ca fiind neîntemeiată.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civilă.

Prin Sentința civilă nr. 756 din 12 iunie 2014 Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenți.

Din expunerea pe larg a celor două procese la care au participat părțile implicate în prezenta revizuire, tribunalul a constatat că nu există identitate de cauză și de obiect între acestea și că, în nici-un caz, nu s-ar fi putut reține autoritatea de lucru judecat, pentru a se constata că prin Sentința civilă nr. 5166 din 17 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. y/299/2009 s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat stabilită prin Sentința civilă nr. 10835 din 25 mai 2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. z/299/2009.

Prin Sentința civilă nr. 10835 din 25 mai 2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. z/299/2009, s-a soluționat acțiunea în revendicare a tuturor părților (reclamanți și intervenientă), față de pârâta SC F. SA, fiind preferat titlul autorilor comuni ai reclamanților și ai intervenientei G., în raport cu titlul pârâtei din revendicarea imobiliară, fără să se dezbată drepturile succesorale dintre reclamanții-revizuenți și intervenientă.

Prin Sentința civilă nr. 5166 din 17 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. y/299/2009, a fost soluționată acțiunea reclamanților H., B., I. și D., astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 26 noiembrie2009 având ca obiect: „constatarea nulității absolute a Certificatului de calitate de moștenitor nr. 244/23 octombrie 2001” și cauza juridică, în sensul că nulitatea absolută ar interveni, nu ca efect al nulității absolute a testamentului conjunct din data de 28 februarie 1967, ci ca urmare a faptului că certificatul are la bază legatul universal întocmit în formă autentică, act juridic care nu și-ar poate produce efectele pe teritoriul României, ci în mod exclusiv numai pe teritoriul Germaniei.

Pentru motivele arătate pe larg mai sus, nu se poate reține nici identitatea de obiect și nici identitatea de cauză juridică și de fapt dintre cele două procese.

Mai mult, prin Sentința civilă nr. 5166 din 17 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. y/299/2009, această instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-revizuenți, invocată de pârâta-intimată G. prin întâmpinare și a respins cererea precizată, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Între cele două hotărâri judecătorești nu este contrarietate, întrucât ultima sentință nu este contrară sentinței prin care s-a admis acțiunea comună în revendicare îndreptată împotriva SC F. SA, ci, prin aceasta se consolidează de fapt, dreptul recunoscut intervenientei de atunci, G., astfel că nu este vorba despre dispoziții potrivnice care nu ar putea fi aduse la îndeplinire.

Pentru aceste motive de fapt și de drept, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civilă, cererea de revizuire fiind respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva Sentinței civile nr. 756/2014 au declarat apel reclamanții A., B., C. și D.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, Curtea a constatat că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare, deci după data de 15 februarie 2013, potrivit art. 81 din Legea nr. 76/2012 așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2013.

Revizuirea de față este o cale extraordinară de atac împotriva Sentinței civile nr. 5166/17 noiembrie2011 a Judecătoriei sector 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 263 din 19 februarie 2014 a Curții de apel București, secția a III-a civilă, hotărârea atacată fiind pronunțată într-o cauză (Dosarul nr. z/299/2009) promovată pe rolul instanței de judecată la data de 14 septembrie 2007, motiv pentru care s-a constatat că sunt aplicabile în continuare dispozițiile din vechiul Cod de procedură civilă.

Din examinarea actelor și lucrărilor efectuate în Dosarele nr. y/299/2009* și nr. z/299/2009, reiese că în mod corect a reținut tribunalul faptul că nu sunt îndeplinite condițiile identității de obiect și de cauză ale celor două hotărâri judecătorești în litigiu.

Astfel, Dosarul nr. z/299/2009 a avut ca obiect acțiunea în revendicare formulată de reclamanții A., B., C. și D. și de intervenienta G. împotriva pârâților Primăria Municipiului București și SC F. SA, acțiune în care instanțele au procedat la compararea titlurilor de proprietate exhibate de părțile litigante și au dat câștig de cauză reclamanților și intervenientei constatând că titlul autorilor acestora este mai vechi și mai bine caracterizat.

În acest Dosar nr. z/299/2009, instanțele au reținut că proprietarii imobilului revendicat au fost frații B. și B1., că reclamanții A., B., C. și D. își justifică calitatea de moștenitori prin considerentele Deciziei civile nr. 1337 din 21 septembrie 2005 și prin Certificatul de calitate nr. 202/2001 și încheierea de rectificare nr. 3239/2003, iar intervenienta își justifică calitatea de moștenitoare a autorului B1. prin Certificatul de moștenitor nr. 244 din 23 octombrie 2001.

Prin cel de-al doilea proces (Dosarul nr. y/299/2009) - a cărei revizuire se solicită în cauza de față - reclamanții A., B., C. și D. au solicitat constatarea nulității absolute a Certificatului de moștenitor nr. 244 din 23 octombrie 2001, pe baza căruia se reținuse calitatea intervenientei G. de moștenitoare a unuia dintre coproprietarii imobilului revendicat (respectiv de pe urma lui B1.).

Prin Sentința civilă nr. 5166 din 17 martie2011 - a cărei revizuire se cere - instanța a constatat că B1. a instituit-o ca legatar universal pe soția sa J. prin testamentul din data de 28 februarie 1967; că pârâta G. este moștenitoarea lui J. (conform Certificatului de moștenitor nr. 16/1997) și că prin Certificatul de calitate de moștenitor nr. 244/2001, contestat în cel de-al doilea proces, s-a constatat calitatea de moștenitor a lui G. de pe urma defunctului B1.

Soluția dispusă prin Sentința civilă nr. 5166 din 17 martie2011 a Judecătoriei sector 1 a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 263 din 19 februarie 2014 pronunțată de Curtea de apel București, secția a III-a civilă - în sensul că reclamanții A., B., C. nu au calitate procesuală activă în a solicita nulitatea acestui certificat de calitate de moștenitor, deoarece fac parte din clasa colateralilor privilegiați (descendenți de frate) față de defunctul B1. și (nefiind rezervatari) au fost exheredați prin întocmirea testamentului din 28 februarie 1967.

Având în vedere că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri urmărește respectarea puterii de lucru judecat a primei hotărâri judecătorești, care a statuat în mod irevocabil asupra raporturilor juridice dintre părțile litigante, Curtea observă că în mod corect a respins tribunalul cererea de revizuire de față, constatându-se că, dimpotrivă, prin hotărârile pronunțate în cel de-al doilea proces (y/299/2009*), nu se încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în primul Dosar (z/299/2009) ci se consolidează un drept recunoscut în mod irevocabil intervenientei de atunci, G.

În ceea ce privește celelalte critici - potrivit cărora în Dosarul nr. y/299/2009* s-a produs o eroare judiciară, argumentele revizuenților în sensul greșite rețineri că intimata a avut calitatea de unica moștenitoare a lui B1., argumentele legate de modul în care se consideră prejudiciați prin aceste hotărâri, critica potrivit căreia instanțele nu au luat în considerare anumite probe, respectiv Decizia civilă nr. 1337 din 21 septembrie 2005 sau Decizia civilă nr. 440A din 22 octombrie 2001 ale Curții de Apel București - nu pot fi reținute deoarece, în realitate, acestea îmbracă caracterul unor critici de nelegalitate la adresa hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. y/299/2009*, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce ar reieși din primul proces, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin Decizia nr. 1411 din 5 octombrie 2017 a respins apelul formulat de apelanții-revizuenți A., D., C. și B împotriva Sentinței civile nr. 756 din 12 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x1/3/2014, în contradictoriu cu intimații K. și L., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs B., D., A. și C.

Recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii cererii de revizuire a Sentinței civile nr. 5166/2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 263/2014, cu consecința respingerii excepției lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurenții au arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Sentința atacată cu cererea de revizuire este rezultatul unei grave contrarietăți, deoarece hotărârea pronunțată de instanța de instanța de fond, contravine hotărârilor judecătorești pronunțate în Dosar nr. z/299/2009, unde s-a constatat calitatea de moștenitori a reclamanților, de pe urma defuncților B. și B1. ulterior fiind admisă o acțiune în revendicare, reținându-se calitatea de moștenitori a reclamanților inclusiv de pe urma defunctului B1.

O altă critică a recurenților constă în faptul că autoritatea de lucru judecat nu a fost invocată în cel de al doilea proces în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

De asemenea, în mod nelegal, instanța de revizuire a omis să observe faptul că intimata nu a avut niciodată constatată calitatea de unică moștenitoare a lui B1.

În mod nelegal și netemeinic instanța de revizuire reține că deși există identitate de părți, nu ar exista identitate de obiect și cauză între cele două dosare invocate.

În consecință, soluția pronunțată are la bază erori judiciare grave, care au fost constatate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțate chiar de către aceeași instanță.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța care a soluționat cererea de revizuire a aplicat corect dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Este de observat că revizuirea a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia"Revizuirea unei hotărâri… dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere…: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate ”.

Rezultă că revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În speță, în mod legal a constatat instanța că dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt incidente, întrucât cerința identității obiect nu este îndeplinită, împrejurare față de care în ipoteza neîndeplinirii cumulativă a celor trei condiții, motivul invocat nu poate conduce la incidența contrarietății între hotărârile indicate de revizuentă.

Astfel, Dosarul nr. z/299/2009 a avut ca obiect acțiunea în revendicare formulată de reclamanții A., B., C. și D. și de intervenienta G. împotriva pârâților Primăria Municipiului București și SC F. SA, acțiune în care instanțele au procedat la compararea titlurilor de proprietate exhibate de părțile litigante și au dat câștig de cauză reclamanților și intervenientei constatând că titlul autorilor acestora este mai vechi și mai bine caracterizat.

În acest Dosar, nr. z/299/2009, instanțele au reținut că proprietarii imobilului revendicat au fost frații B. și B1., că reclamanții A., B., C. și D. își justifică calitatea de moștenitori prin considerentele Deciziei civile nr. 1337 din 21 septembrie 2005 și prin Certificatul de calitate nr. 202/2001 și încheierea de rectificare nr. 3239/2003, iar intervenientaîși justifică calitatea de moștenitoare a autorului B1. prin Certificatul de moștenitor nr. 244 din 23 octombrie 2001.

Prin cel de-al doilea proces (Dosarul nr. y/299/2009) - a cărei revizuire se solicită în cauza de față - reclamanții A., B., C. și D. au solicitat constatarea nulității absolute a Certificatului de moștenitor nr. 244 din 23 octombrie 2001, pe baza căruia se reținuse calitatea intervenientei G. de moștenitoare a unuia dintre coproprietarii imobilului revendicat (respectiv de pe urma lui B1.).

Susținerea recurenților conform căreia există identitate de obiect între cele două pricini, nu va fi reținută întrucât identitatea de obiect este dată de limitele învestirii instanței prin cererea de chemare în judecată și nu de scopul urmărit de părți prin acțiune .

Prin urmare, în mod corect s-a reținut în mod corect că cele două hotărâri invocate de recurentă au avut obiect diferit.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții B., D., A. și C. împotriva Deciziei civile nr. 210 A din 15 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2017.

Procesat de GGC - LM