ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 908/2017

Decizia nr. 908/2017 Analizând recursul în condițiile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reține următoarele: Împotriva Deciziei civil e nr. 363/A din data de 18 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat,în termen legal, recurs. Prima critică dezvoltată în cuprinsul motivelor de recurs, întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., vizează faptul că instanța de apel nu a făcut o analiză judicioasă și coroborată a întregului material probator administrat în cauză, motivarea este una lacunară, instanța limitându-se la a face aprecieri abstracte, fără niciun examen concret al cauzei, iar considerentele deciziei recurate au caracter general și nu reprezintă un răspuns punctual la motivele de apel, nefiind detaliate considerentele pentru care au fost înlăturate apărările părții. De asemenea, recurenta-reclamantă apreciază că nu s-au analizat toate argumentele prezentate, întrucât instanța de apel nu a detaliat modul în care a raportat reparația bănească la anumite criterii doctrinare sau jurisprudențiale, aspect care echivalează cu o neanalizare efectivă a cauzei.

O a doua critică a recursului, circumscrisă de către recurenta-reclamantă motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la faptul că instanța de apel nu a indicat temeiul de drept avut în vedere pentru evaluarea prejudiciului și nu a făcut referire la aplicarea dispozițiilor vreunui act normativ, deși art. 49 din Ordinul nr. 5/2010 al B. statuează că, în caz de vătămare corporală sau deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Învestită cu soluționarea recursului la data de 22 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la comunicarea cererii de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. La data de 16 ianuarie 2017 intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, comunicată, în cuprinsul căreia a invocat nulitatea recursului întrucât criticile formulate de reclamantă, vizând redimensionarea daunelor morale, privesc aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, în sensul prevederilor art. 488 C. proc. civ. La data de 6 martie 2017 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, dispunându-se comunicarea acestuia părților din cauză. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a dispus admisibilitatea în principiu a recursului și a stabilit termen de judecată la data de 25 mai 2017, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de către recurenta-reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce succed: Ca o chestiune prealabilă analizării motivelor de recurs, cu privire la excepția nulității recursului invocată în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar de către intimata-pârâtă C., instanța apreciază că nu mai are a se pronunța din nou asupra acestei chestiuni, având în vedere concluziile raportului întocmit în cauză și analizat în complet de filtru, în sensul că recursul este admisibil în principiu, iar motivele de nelegalitate prezentate în cuprinsul cererii de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc.

civ. În ceea ce privește primul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că motivarea instanței de apel este una lacunară, iar considerentele deciziei recurate nu reprezintă un răspuns punctual la motivele de apel formulate, nefiind detaliate considerentele pentru care au fost înlăturate apărările părții, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de apel, analizând motivele de apel invocate de reclamantă, a concluzionat că toate considerentele pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția sunt temeinice și legale, fiind apreciate ca neîntemeiate criticile prezentate în cuprinsul motivelor de apel.

Astfel, curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că, ulterior producerii accidentului de circulație, comportamentul reclamante ia contribuit la amplificarea consecințelor evenimentului asupra sănătății sale, ceea ce conturează culpa acesteia în producerea pagubei nepatrimoniale. În acest sens, are relevanță biletul de ieșire din spital existent la fila 30 din dosarul de fond, care atestă faptul că reclamanta și-a agravat starea de sănătate prin nerespectarea indicațiilor medicale, refuzând tratamentul chirurgical și părăsind unitatea medicală, fără aviz medical. În ceea ce privește cuantificarea suferinței fizice, Curtea a reținut că suma de 10.000 euro acordată de prima instanță este echitabilă, aceasta făcând o corectă aplicare a criteriilor conturate în practica judiciară și doctrină pentru evaluarea daunelor morale.

Înalta Curte reține că instanța de apel era obligată să motiveze soluția dată fiecărui motiv de apel formulat de apelanta-reclamantă, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de aceasta în susținerea cererii de apel, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut. Or, considerentele hotărârii curții de apel, sunt clare și concise, examinând succint motivele de apel și punctând argumentele pentru care instanța a concluzionat că sentința tribunalului este temeinică și legală. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, vizând faptul că instanța de apel nu a indicat temeiul de drept avut în vedere pentru evaluarea prejudiciului și nu a făcut referire la aplicarea dispozițiilor vreunui act normativ, Înalta Curte constată că, deși au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., această critică se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Se constată că nu este fondată nici această susținerea recurentei-reclamante, întrucât neindicarea expresă de către instanță a textelor de lege aplicabile în cauză nu produce o vătămare procesuală părții de natură a determina casarea hotărârii, cât timp curtea de apel a punctat în cuprinsul deciziei pronunțate criteriile care au stat la baza stabilirii prejudiciului suferit de către parte, argumentând, în acest fel, de ce a înțeles să mențină cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță. Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor art. 425 C. proc.

civ. De asemenea, în analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate. De altfel, așa cum a menționat și recurenta în cuprinsul motivelor de recurs,legislația nu cuprinde criterii concrete de determinare a cuantumului daunelor morale, astfel încât jurisprudența instanțelor naționale este unicul criteriu oferit de lege, a cărui corectă aplicare poate face obiectul controlului judiciar în recurs.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe, care a făcut o amplă analiză asupra stării de fapt, concluzionând că au fost aplicate, în mod corect, criteriile obiective valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină pentru determinarea daunelor morale. În lipsa unor criterii legale de determinare a daunelor morale, întinderea acestora trebuie să se stabilească, în esență, în raport cu gravitatea vătămărilor produse victimei, natura și intensitatea suferințelor ce i-au fost cauzate, durata în timp a consecințelor vătămătoare. La evaluarea despăgubirilor, instanța trebuie să țină seama de influența și urmările faptei prejudiciabile asupra vieții victimei, de gradul în care victima a reușit să depășească consecințele faptei prejudiciabile și alte asemenea criterii ce oferă repere în evaluarea suferinței fizice produse prin vătămare corporală.

Cât privește întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Cu privire la cuantumul daunelor morale, curtea de apel a reținut că suma acordată de prima instanță este echitabilă, aceasta făcând aplicarea criteriilor conturate în practica judiciară și doctrină pentru evaluarea daunelor morale.

Câtă vreme nu există o soluție legislativă, instanțele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții Europene, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză. În cuprinsul motivelor de recurs recurenta-reclamantă ar fi trebuit să dezvolte argumentele pentru care consideră, în concret, că raționamentul curții de apel este eronat și nelegal.

Simpla indicare de către reclamantă a unei selecții de hotărâri în care, în cauze similare, au fost acordate despăgubiri în sume mai mari, nu este suficientă pentru a putea determina stabilirea unui cuantum mărit al despăgubirilor, care, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, se determină în funcție de împrejurările concrete ale fiecărei spețe, existând o marjă de apreciere pentru instanța aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor. Prin urmare, se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 363/A din data de 18 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2017.