ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 908/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 908/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 908/2017
Analizând recursul în condițiile art.
496 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.,
potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în
considerente numai motivele de casare și analiza acestora,
arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins,
Înalta
Curte reține următoarele:
Împotriva Deciziei
civil
e
nr. 363/A din
data de 18 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a IV-a civilă,
reclamanta A. a declarat,în termen legal, recurs.
Prima critică dezvoltată în
cuprinsul motivelor de recurs, întemeiată pe motivul de nelegalitate
prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,
vizează faptul că
instanța de apel nu a făcut o
analiză judicioasă și coroborată a întregului material
probator administrat în cauză, motivarea este una lacunară,
instanța limitându-se la a face aprecieri abstracte, fără niciun
examen concret al cauzei, iar considerentele deciziei recurate au caracter
general și nu reprezintă un răspuns punctual la motivele de apel,
nefiind detaliate considerentele pentru care au fost înlăturate
apărările părții.
De asemenea, recurenta-reclamantă
apreciază că nu s-au analizat toate argumentele prezentate, întrucât
instanța de apel nu a detaliat modul în care a raportat reparația
bănească la anumite criterii doctrinare sau jurisprudențiale,
aspect care echivalează cu o neanalizare efectivă a cauzei.
O a doua critică a recursului,
circumscrisă
de către recurenta-reclamantă
motivului de nelegalitate
prevăzut de dispozițiile
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se
referă la faptul că instanța de apel nu a indicat temeiul de
drept avut în vedere pentru evaluarea prejudiciului și nu a făcut
referire la aplicarea dispozițiilor vreunui act normativ, deși art. 49
din Ordinul nr. 5/2010 al B. statuează că, în caz de
vătămare corporală sau deces, daunele morale se acordă în
conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Pentru argumentele dezvoltate în
cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea
recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Învestită cu soluționarea
recursului la data de 22 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și
Justiție a procedat la comunicarea cererii de recurs, în conformitate cu
dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
La data de 16 ianuarie 2017
intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, comunicată, în cuprinsul
căreia a invocat nulitatea recursului întrucât criticile formulate de
reclamantă, vizând redimensionarea daunelor morale, privesc aspecte de
netemeinicie și nu de nelegalitate, în sensul prevederilor art. 488 C.
proc. civ.
La data de 6 martie 2017 a fost
întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului,
dispunându-se comunicarea acestuia părților din cauză.
Părțile nu au depus puncte
de vedere cu privire la raport.
Constatându-se încheiată
procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.,
completul de filtru a dispus admisibilitatea în principiu a recursului și
a stabilit termen de judecată la data de 25 mai 2017, în
ședință publică, cu citarea părților, în vederea
soluționării recursului.
Examinând hotărârea atacată,
prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că recursul
declarat de către recurenta-reclamantă este nefondat, pentru
considerentele ce succed:
Ca o chestiune prealabilă
analizării motivelor de recurs, cu privire la excepția
nulității recursului invocată în cuprinsul întâmpinării
depuse la dosar de către intimata-pârâtă
C., instanța
apreciază că nu mai are a se pronunța din nou asupra acestei
chestiuni, având în vedere concluziile raportului întocmit în cauză
și analizat în complet de filtru, în sensul că recursul este
admisibil în principiu, iar motivele de nelegalitate prezentate în cuprinsul
cererii de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc.
civ.
În ceea ce privește primul motiv
de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,
cu referire la faptul că
motivarea instanței de apel este una
lacunară, iar considerentele deciziei recurate nu reprezintă un
răspuns punctual la motivele de apel formulate, nefiind detaliate
considerentele pentru care au fost înlăturate apărările
părții, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanța de apel, analizând
motivele de apel invocate de reclamantă, a concluzionat că toate
considerentele pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția
sunt temeinice și legale, fiind apreciate ca neîntemeiate criticile prezentate
în cuprinsul motivelor de apel.
Astfel, curtea de apel a constatat
că în mod corect prima instanță a reținut că, ulterior
producerii accidentului de circulație, comportamentul reclamante ia
contribuit la amplificarea consecințelor evenimentului asupra
sănătății sale, ceea ce conturează culpa acesteia în
producerea pagubei nepatrimoniale. În acest sens, are relevanță
biletul de ieșire din spital existent la fila 30 din dosarul de fond, care
atestă faptul că reclamanta și-a agravat starea de
sănătate prin nerespectarea indicațiilor medicale, refuzând
tratamentul chirurgical și părăsind unitatea medicală,
fără aviz medical.
În ceea ce privește cuantificarea
suferinței fizice, Curtea a reținut că suma de 10.000 euro
acordată de prima instanță este echitabilă, aceasta
făcând o corectă aplicare a criteriilor conturate în practica
judiciară și doctrină pentru evaluarea daunelor morale.
Înalta Curte reține că instanța
de apel era obligată să motiveze soluția dată fiecărui
motiv de apel formulat de apelanta-reclamantă, iar nu să
răspundă tuturor argumentelor invocate de aceasta în susținerea
cererii de apel, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum,
ci una de esență, de conținut. Or, considerentele hotărârii
curții de apel, sunt clare și concise, examinând succint motivele de
apel și punctând argumentele pentru care instanța a concluzionat
că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Cu privire la cel de-al doilea motiv
de recurs, vizând faptul că instanța de apel nu a indicat temeiul de
drept avut în vedere pentru evaluarea prejudiciului și nu a făcut
referire la aplicarea dispozițiilor vreunui act normativ, Înalta Curte constată
că, deși au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6
C. proc. civ., această critică se circumscrie
motivului de
nelegalitate prevăzut de
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Se constată că nu este
fondată nici această susținerea recurentei-reclamante, întrucât
neindicarea expresă de către instanță a textelor de lege aplicabile
în cauză nu produce o vătămare procesuală părții
de natură a determina casarea hotărârii, cât timp curtea de apel a punctat
în cuprinsul deciziei pronunțate criteriile care au stat la baza
stabilirii prejudiciului suferit de către parte, argumentând, în acest
fel, de ce a înțeles să mențină cuantumului daunelor morale
acordate de prima instanță.
Este de reținut că simpla
nemulțumire a părții cu privire la soluția
pronunțată ori neînsușirea de către instanță a
apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi
asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor art. 425 C. proc.
civ.
De asemenea, în analiza acestei
critici, se are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului
nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o
reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu,
întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea
extraordinară de atac.
Prin urmare, nefiind o problemă
de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului
judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de
nelegalitate.
De altfel, așa cum a
menționat și recurenta în cuprinsul motivelor de recurs,legislația
nu cuprinde criterii concrete de determinare a cuantumului daunelor morale, astfel
încât jurisprudența instanțelor naționale este unicul criteriu
oferit de lege, a cărui corectă aplicare poate face obiectul
controlului judiciar în recurs.
Analizând decizia recurată,
Înalta Curte constată că instanța de apel a validat
raționamentul primei instanțe, care a făcut o amplă
analiză asupra stării de fapt, concluzionând că au fost
aplicate, în mod corect, criteriile obiective valorificate de
jurisprudență și identificate de doctrină pentru determinarea
daunelor morale.
În lipsa unor
criterii legale de determinare a daunelor morale, întinderea acestora trebuie
să se stabilească, în esență, în raport cu gravitatea
vătămărilor produse victimei, natura și intensitatea
suferințelor ce i-au fost cauzate, durata în timp a consecințelor
vătămătoare. La evaluarea despăgubirilor, instanța
trebuie să țină seama de influența și urmările
faptei prejudiciabile asupra vieții victimei, de gradul în care victima a
reușit să depășească consecințele faptei prejudiciabile
și alte asemenea criterii ce oferă repere în evaluarea
suferinței fizice produse prin vătămare corporală.
Cât privește întinderea
prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată
potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcție de
împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate,
instanța urmează să acorde despăgubiri apte să
constituie o satisfacție echitabilă.
Cu privire la cuantumul daunelor
morale, curtea de apel a reținut că suma acordată de prima instanță
este echitabilă, aceasta făcând aplicarea criteriilor conturate în
practica judiciară și doctrină pentru evaluarea daunelor morale.
Câtă vreme nu există o soluție legislativă, instanțele
sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe
baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a
Curții Europene, analizând împrejurările concrete și
urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de
necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela
de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate
și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o
îmbogățire fără justă cauză.
În cuprinsul motivelor de recurs
recurenta-reclamantă ar fi trebuit să dezvolte argumentele pentru
care consideră, în concret, că raționamentul curții de apel
este eronat și nelegal.
Simpla indicare de către
reclamantă a unei selecții de hotărâri în care, în cauze
similare, au fost acordate despăgubiri în sume mai mari, nu este
suficientă pentru a putea determina stabilirea unui cuantum mărit al
despăgubirilor, care, astfel cum în mod corect a reținut
instanța de apel, se determină în funcție de împrejurările
concrete ale fiecărei spețe, existând o marjă de apreciere
pentru instanța aflată în situația de a statua cu privire la
cuantificarea despăgubirilor.
Prin urmare, se constată că
instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu
respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată
conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de
atac, motivarea fiind clară și concisă, cuprinzând argumentele
care au format convingerea instanței în sensul soluției
pronunțate.
Pentru considerentele expuse, constatând
legalitatea deciziei recurate,
reținând că aspectele de
nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt
lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
pentru casarea hotărârii,
în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1)
C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 363/A din data de 18 mai 2016
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 25 mai 2017.