ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 476/2017

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 3 octombrie 2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pronunțarea unei hotărâri prin care să se declare nula promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/3.10.2012 și actul adițional la aceasta nr. 879/29.04.2013, autentificate de Biroul Notarial C., cu consecința repunerii parților în situația anterioară.

Totodată, a solicitat instanței să constate că este cumpărător de bună-credința al imobilului situat în sat Ostratu, comuna Corbeanca, județul Ilfov și să se dispună ca reclamanta să devină proprietarul acestui imobil, pentru care a plătit suma de 120.000 euro, cât și alte sume investite pentru lucrări de îmbunătățire, chiria nejustificată impusă abuziv de către promitenta-vânzătoare B., pronunțându-se în consecință o hotărâre care sa țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, solicitând transmiterea proprietății dreptului vândut.

Prin sentința civilă nr. 543 din 18 februarie 2015, Tribunalul Ilfov a respins ca neîntemeiată cererea de chemare in judecata formulata de A. în contradictoriu cu B., astfel cum a fost precizata. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție formulată de D. și a obligat reclamanta și intervenientul la plata către pârâtă a sumei de 3.859,65 RON, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. și intervenientul D., fiind soluționat prin decizia civilă nr. 127 A/2016 din 24 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul respingerii ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că nu a fost învestită cu o acțiune în rezoluțiune ori în daune-interese pentru vicii ascunse, astfel încât, fără a exista o putere de lucru judecat atașată acestui considerent, a apreciat că aceste vicii puteau fi descoperite, în marea lor majoritate, la o verificare atentă a imobilului, fiind mai degrabă aparente. În plus, s-a mai reținut că actul adițional a fost perfectat la data de 29 aprilie 2013, după nu mai puțin de 6 luni în care apelanta promitentă-cumpărătoare a locuit în imobil, timp în care putea constata toate calitățile și viciile acestuia.

S-a mai reținut că prețul vânzării a fost stabilit prin consimțământul liber al ambelor părți, apreciindu-se totodată că nu pot fi primite susținerile referitoare la pretinse fraude și omisiuni ale notarului public, din încheierile de autentificare rezultând că prevederile contractelor au fost citite părților, care au consimțit la semnarea și autentificarea lor în aceste condiții. De asemenea, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada vreunei erori, înșelări ori constrângeri, toate aceste circumstanțe neputând fi presupuse, iar în cauză nu rezultă din probe certe aceste susțineri.

În ceea ce privește criticile cu caracter procedural, instanța de apel a constatat că acestea se reduc, în majoritate, la aprecieri subiective și nejuridice referitoare la pretinsa rea-credință a judecătorului cauzei și la lipsa acestuia de rol activ.

Referitor la administrarea probelor, s-a apreciat că apelanții aveau posibilitatea de a cere audierea martorilor în apel, însă această probă, enunțată vag în cuprinsul motivelor de apel, nu a fost cerută în condițiile legii, simpla mențiune că probele vor fi indicate ulterior nu este de natură să satisfacă exigențele noii legi de procedură.

La data de 8 iunie 2016 recurenții A. și D. au formulat recurs împotriva deciziei evocate anterior.

Recurenții nu au indicat temeiul de drept care să ducă la încadrarea criticilor formulate în recurs în ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenții au susținut că decizia atacată este nelegală întrucât favorizează și încurajează proceduri abuzive de însușire în mod fraudulos de către intimată a unor sume de bani care nu îi aparțin.

Totodată, învederează că instanța de apel nu a manifestat interes pentru aflarea adevărului, restrângând aspectele supuse judecății, cu toate că a fost achitată taxa de timbru și pentru capete de cerere care, în opinia reclamantei și intervenientului, nu au fost analizate de instanță.

În plus, recurenții precizează că le-a fost încălcat dreptul la apărare, precum și dreptul de a administra probe pe fond.

În continuare, recurenții contestă modalitatea de soluționare a cererilor lor, solicitând analizarea tuturor capetelor de cerere formulate, susținând că primul capăt al cererii nu a fost analizat, motiv pentru care apreciază că se impune casarea deciziei atacate cu reținere sau trimitere la instanța inferioară.

Intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, precizând că motivele de recurs invocate nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În susținerea excepției invocate, intimata-pârâtă a arătat că unele motive de recurs sunt străine de obiectul pricinii, iar altele cuprind critici legale general valabile, aspecte care încă nu permit încadrarea în vreuna din ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, intimata B. a solicitat respingerea recursului susținând în esență că afirmațiile recurenților sunt neîntemeiate.

Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au precizat că motivele de recurs formulate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.. Totodată, a solicitat admiterea recursului și soluționarea cauzei cu aplicarea corectă a normelor de drept incidente, solicitând în consecință instanței să stăruie în aflarea adevărului și să respecte drepturile procesuale ale părților și să administreze probele concludente cauzei pentru aflarea adevărului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu, reținându-se totodată, că instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 22 noiembrie 2016 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenții și intimata au depus la dosar puncte de vedere asupra raportului.

Înalta Curte, conform art. 248 C. proc. civ., analizând cauza în completul de filtru, va examina cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenții aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 486 și 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În plus, analizând motivele de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt, pe de o parte, străine de obiectul litigiului, iar pe de altă parte cuprind aspecte de netemeinicie care nu fac posibilă încadrarea lor în vreuna din ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În cuprinsul recursului, recurenții contestă aspecte legate de încălcarea dreptului la apărare, susținându-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea unor norme de drept material, fără a indica în concret care sunt acele norme, precum și faptul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra primului capăt al cererii.

Din această perspectivă, se constată că recurenții nu au formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Mai mult decât atât, invocarea de către recurenți prin răspunsul la întâmpinare a art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. este una formală, nefiind formulate veritabile critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în dispozițiile legale invocate de părți.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenții nu s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să determine aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., admite excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă B. prin întâmpinare și, în consecință, va anula recursul, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă B. prin întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte urmează să respingă această solicitare, conform art. 452 C. proc. civ., având în vedere că nu au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. și de intervenientul D. împotriva deciziei civile nr. 127 A/2016 din 24 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2017.