ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2005/2018

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2012 pe rolul Judecătoriei Cornetu, secția Civilă, la data de 22 mai 2012, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții E., F. și G., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: constatarea nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. x/14.04.2006 la B.N.P. "H." privind terenul în suprafață de 5.000 m.p., situat în localitatea jud. Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 761/23.02.2016 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr. x/2012, s-a admis cererea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții E., F. și G..

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal pârâtele E. și F., solicitând desființarea în totalitate a sentinței atacate, și pârâtul G., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 349/A din 13 februarie 2017 a Tribunalului Ilfov, secția Civilă, a fost anulat apelul formulat de apelantele- pârâte E. și F..

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurentul-pârât G., iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Tribunalul Ilfov- prin adresa emisă la 03.04.2018 și înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/05.04.2018.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel București.

Dintru început, se cuvine a preciza că, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, în speță sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. din 1865, întrucât procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010. Astfel, legea nouă de procedură a intrat în vigoare la 15.02.2013 (art. 82 din Legea nr. 76/2012), iar litigiul de față a început în anul 2012.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, excepție asupra căreia, în temeiul art. 158 alin. (1) și alin. (3), rap. la art. 3 pct. 3 și art. 4 pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani.

Judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, "Curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.".

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Nu se poate reține că dispozițiile art. 4 alin. (1) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.