ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 865/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 865/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 865/2017
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5825 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3634 din data de 6 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, la data de 27 ianuarie 2017,recurentul - reclamant A.
; recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 13 februarie 2017.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din același cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ.: “hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”.
Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că: „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.
Pentru această categorie de litigii, noua reglementare a instituit doar două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.
În cauză, prin demersul judiciar inițiat la data de
9 martie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. București, anularea Deciziei de pensionare nr. 232378 din 04 februarie 2015, emisă de C. sector 3, și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare.
Față de natura pretenției deduse judecății, se reține că aceasta se încadrează în sfera cererilor privitoare la asigurări sociale, cauza circumscriindu-se, din acest punct de vedere, dispozițiilor reglementate de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar
potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
În cauză,
Decizia civilă nr. 5825 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,
este definitivă, în înțelesul dispozițiilor legale menționate, motiv pentru care împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.
Pentru considerentele arătate în precedent
, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 5825 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 5825 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.
Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2017.