ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1829/2018

Ședința publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, astfel cum a fost precizată, reclamanta Societatea A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții B.. și C. și a solicitat obligarea acestora la efectuarea ofertei publice de preluare prevăzută de art. 203 din Legea nr. 297/2004, ca urmare a depășirii limitei de 33% din capitalul social și drepturile de vot ale emitentului D. S.A. Iași (fosta E. S.A Iași), cu cheltuieli de judecată.

Societatea F. S.A. a formulat cerere de intervenție principală în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. și a solicitat obligarea pârâților la efectuarea ofertei publice de preluare prevăzută de art. 203 din Legea nr. 297/2004 ca urmare a depășirii limitei de 33 % din capitalul social și drepturile de vot ale emitentului D. S.A. Iași și la plata cheltuielilor de judecată.

În cauza înregistrată sub nr. x/2015, reclamanții G., H., I. și J. au chemat în judecată pe pârâții B.. și C. și au solicitat obligarea acestora la efectuarea ofertei publice de preluare prevăzută de art. 203 din Legea nr. 297/2004, ca urmare a depășirii limitei de 33% din capitalul social și drepturile de vot ale emitentului D. S.A. Iași (fosta E. S.A, Iași) și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 05.10.2015, instanța a admis excepția conexității și a dispus trimiterea dosarului cu nr. x/2015 la dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 375 din 31 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei de obiect a cererii, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și în consecință respinsă acțiunea formulată de către reclamanții Societatea A. S.A., G., H., I. și J. în contradictoriu cu această pârâtă.

De asemenea, a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamanților G., H., I. și J. și în consecință respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Societatea B..

A fost respinsă acțiunea formulată de către Societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Societatea B. .

S-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Societatea A. S.A. în interesul alăturat reclamanților G., H., I. și J. în contradictoriu cu pârâta Societatea B..

De asemenea, prima instanță a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Societatea F. S.A. în interesul alăturat reclamanților Societatea A. S.A., G., H., I. și J. în contradictoriu cu pârâta Societatea B..

Împotriva sentinței civile nr. 375 din 31 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat apel apelanții Societatea A. S.A., G., H., I., J. și Societatea F. S.A.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2017, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins solicitarea formulată de Societatea A. S.A., având ca obiect sesizarea Curții Europene de Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 267 alin. (3) din TFUE, în legătură cu interpretarea prevederilor art. 5 din Directiva 2004/25/CE.

Prin decizia nr. 245/2017 din 24 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, s-a respins apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe pe care instanța a păstrat-o cu substituirea considerentelor ce au stat la baza pronunțării acesteia.

La data de 03 august 2017, recurenții G., H., I. și J. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 245/2017 din 24 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă și împotriva încheierii din 27 ianuarie 2017 pronunțată de aceeași instanță, recurs înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 13 septembrie 2017.

La data de 31 iulie 2017, recurenta Societatea A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 245/2017 din 24 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă și împotriva încheierii din 27 ianuarie 2017 pronunțată de aceeași instanță, recurs înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 13 septembrie 2017.

Prin cererile de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine, întrucât se bazează pe reținerea unei situații de fapt eronate în ceea ce privește soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și lipsei de interes, precum și doar pe pretinsa putere de lucru judecat cu privire la soluționarea fondului cauzei, fără a analiza ea însăși, instanța de apel, dacă sunt sau nu întrunite condițiile de ofertă publică.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că prin hotărârea dată, instanța a făcut aplicarea greșită a normelor de drept material care se întinde asupra modului de soluționare al tuturor celor trei dispoziții referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C., admiterea excepției lipsei de interes și respingerea acțiunii ca nefondată, în raport cu pârâta B..

Au arătat recurenții că soluția atacată este rezultatul unei duble erori de aplicare a dispozițiilor legale de către instanța de apel, pe de o parte, fiind în prezența unei erori de aplicare a principiului puterii de lucru judecat, iar, pe de altă parte, în prezența unei erori de aplicare a dispozițiilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, erori la care se adaugă cea cuprinsă în încheierea pronunțată în același dosar în data de 27.01.2017, prin care instanța de apel a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu interpretarea prevederilor art. 5 din Directiva 2004/25/CE.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția propusă fiind de respingere ca inadmisibile.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursurile formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 246-248 și ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civila și activitatea în porturi, conflictele de munca și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

În speță, prezentele recursuri au ca obiect o decizie definitivă, pronunțată într-un litigiu având ca obiect obligația de a face, neevaluabilă în bani, conform art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce privește calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a CJUE, Înalta Curte reține că art. 2 din Legea nr. 340/2009 reglementează procedura de sesizare a Curții de către instanțele naționale, text legal ce nu prevede o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare, legea deschizând această cale numai împotriva încheierii prin care instanța s-a pronunțat asupra suspendării judecății, potrivit art. 2 alin. (5) din actul normativ evocat, ipoteză ce nu se regăsește în speță.

Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile legale evocate, Înalta Curte constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge recursurile ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți SOCIETATEA A. S.A., G., H., I. și J. împotriva deciziei nr. 245/2017 din 24 martie 2017 și a încheierii din 27 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2018.