ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2103/2016

Decizia nr. 2103/2016 Înalta Curte, deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 2524 din 5.10.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost respinsă cererea de suspendare a judecații până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/281/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, formulată de pârât, ca rămasă fără obiect; a fost respinsă excepția litispendenței, referitoare la obligarea pârâtului să pună la dispoziția reclamantului toate diplomele, medaliile și premiile obținute la simpozioanele, conferințele, târgurile și expozițiile naționale și internaționale, la care au fost prezentate invențiile menționate în petitul nr. 1 al acțiunii, ca rămasă fără obiect.

În rejudecare, s-a respins obligarea pârâtului A. de a pune la dispoziție toate diplomele, medaliile și premiile obținute la simpozioanele, conferințele, târgurile și expozițiile naționale și internaționale la care au fost prezentate invențiile indicate în cererea de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect; cererea cu privire la obligarea pârâtului de a pune la dispoziția reclamantului toate documentele emise de către O.S.I.M., privind invențiile ce fac obiectul litigiului, precum și obligarea pârâtului de a informa asupra identității terților care au participat la introducerea în circuitul comercial a invențiilor ce fac obiectul acțiunii a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că în primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 2939 din 28.11.2013, s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea lipsei calității de inventator a pârâtului și față de caracterul accesoriu față de primul capăt de cerere, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 1018 din 07.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, instanța de control judiciar a reținut că în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibil primul capăt de cerere constatând ca fiind incidente disp. art. 111 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Prin aceeași decizie s-a constatat însă, că în mod greșit a considerat tribunalul ca fiind accesorii cererii capetele de cerere prin care s-a solicitat: obligarea pârâtului A. de a pune la dispoziție toate documentele emise de către O.S.I.M., documente emise atât în calitate de oficiu emitent, cât și în calitate de oficiu receptor, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991; obligarea pârâtului A. de a pune la dispoziție toate diplomele, medaliile și premiile obținute la simpozioanele, conferințele, târgurile și expozițiile naționale și internaționale la care au fost prezentate invențiile indicate în acțiune, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991; obligarea pârâtului A. de a informa asupra identității terților care au participat la introducerea în circuitul comercial a invențiilor ce fac obiectul acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, acestea având caracterul unei obligații de a face, motiv pentru care a fost desființată hotărârea apelată și trimisă cauza spre rejudecare pentru soluționarea capetelor de cerere menționate.

În acest context, a arătat instanța de rejudecare, soluția respingerii ca inadmisibil a primului capăt de cerere a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât, în al doilea ciclu procesual, instanța are a se pronunța asupra celorlalte capete de cerere.

Astfel, cu referire la petitul prin care s-a solicitat obligarea pârâtului A. să pună la dispoziția reclamantului toate documentele emise de către O.S.I.M., documente emise atât în calitate de oficiu emitent, cât și în calitate de oficiu receptor, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991, tribunalul a arătat că potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 64/1991, în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 20.12.2012: „(1) Titularul de brevet, precum și licențiatul autorizat să utilizeze drepturile decurgând din brevetul de invenție pot solicita instanței judecătorești: a) ordonarea unor măsuri asigurătorii, atunci când există un risc de încălcare a drepturilor decurgând dintr-un brevet și dacă această încălcare riscă să cauzeze un prejudiciu ireparabil ori dacă există un risc de distrugere a elementelor de probă; b) ordonarea după acordarea liberului de vamă a unor măsuri privind încetarea faptelor de încălcare a drepturilor decurgând din brevet, săvârșite de o terță persoană cu ocazia introducerii în circuitul comercial a unor mărfuri importate, care implică o atingere a acestor drepturi.

(2) Instanța va putea dispune ca autorul încălcării drepturilor decurgând din brevet să informeze titularul de brevet asupra identității terților care au participat la producerea și distribuirea mărfurilor în cauză, precum și asupra circuitelor de distribuție. (3) Măsurile asigurătorii vor putea fi ordonate cu plata de către reclamant a unei cauțiuni stabilite de instanță. (4) Pentru ordonarea măsurilor asigurătorii sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun. (5) Instanța va putea pretinde reclamantului să furnizeze orice elemente de probă de care acesta dispune, pentru a dovedi că este titularul brevetului încălcat ori al unui brevet a cărui încălcare este inevitabilă”. Or, în speță, a stabilit judecătorul fondului, reclamantul nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată, admiterea acestei cereri ca măsură asiguratorie, ci ca o cerere principală distinctă, calificată ulterior de către instanța de control judiciar ca obligație de a face.

De asemenea, în cauză nu se poate vorbi despre o încălcare a drepturilor decurgând din brevet, atât timp cât pârâtul și-a păstrat în continuare calitatea de inventator, titular al brevetelor în litigiu alături de reclamant, astfel încât raportat la temeiul de drept invocat de către reclamant, acest capăt de cerere este neîntemeiat. De altfel, a arătat tribunalul, reclamantul nici nu a precizat în ce fel i s-au încălcat drepturile decurgând din calitatea sa de inventator, principala sa nemulțumire fiind de fapt aceea că titular al brevetului este și pârâtul, soluție asupra căreia instanța ce rejudecă fondul nu mai poate reveni pentru considerentele expuse anterior.

În ceea ce privește petitul ce se referă la obligarea pârâtului de a pune la dispoziție toate diplomele, medaliile și premiile obținute la simpozioanele, conferințele, târgurile și expozițiile naționale și internaționale la care au fost prezentate invențiile, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991, instanța a constatat că a rămas fără obiect, având în vedere că cererea reclamantului în acest sens a făcut obiectul Dosarului nr. x/281/2012, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 286 din 21.05.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Referitor la petitul prin care s-a solicitat obligarea pârâtului de a informa asupra identității terților care au participat la introducerea în circuitul comercial a invențiilor ce fac obiectul acțiunii, instanța a arătat că potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, în forma aflată în vigoare la data introducerii acțiunii „instanța va putea dispune ca autorul încălcării drepturilor decurgând din brevet să informeze titularul de brevet asupra identității terților care au participat la producerea și distribuirea mărfurilor în cauză, precum și asupra circuitelor de distribuție”. Interpretând acest text de lege, instanța a constatat că temeiul de drept invocat de către reclamant se referă la protecția drepturilor decurgând din brevet în situații în care aceste încălcări sunt produse de un alt „autor” decât o persoană ce justifică un interes legitim în legătură cu drepturile generate de brevetul de invenție.

Or, în cauză se solicită luarea acestei măsuri chiar împotriva celuilalt titular de brevet, care are drepturi proprii, născute din brevetele de invenții în litigiu, neînțelegerile dintre cei doi titulari de brevet în legătură cu foloasele patrimoniale cuvenite neintrând sub incidența dispozițiilor legale invocate.

Instanța a menționat că reclamantul și pârâtul de comun acord au înființat societatea SC B. SRL (societate devenită în anul 2010 SC C. SRL), ambii asociați având câte o cotă de participare de 50% din capitalul social al societății, societate căreia i-au cesionat drepturile conferite de brevetul de invenție nr. 121655 din 30 ianuarie 2008 brevet ce face obiectul prezentului litigiu, acțiune ce presupune că părțile au convenit asupra modalității de introducere în circuitul comercial a cel puțin uneia dintre invenții, fiind greu de crezut în aceste condiții că reclamantul nu cunoaște detalii privind eventuala comercializare a acesteia, dată fiind și calitatea sa de asociat în societate.

De asemenea, a arătat tribunalul, nu pot fi avute în vedere susținerile reclamantului în sensul că lipsa nejustificată la interogatoriu a pârâtului echivalează cu o recunoaștere deplină a pretențiilor sale, deoarece numai instanța apreciază dacă lipsa la interogatoriu poate fi socotită ca o mărturisire deplină sau numai un început de dovadă. Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, învestită cu apelul declarat de reclamantul D., prin decizia nr. 1283 din 1 iunie 2016, a admis calea de atac, a schimbat în parte sentința, în sensul admiterii în parte a acțiunii. Drept consecință a fost obligat pârâtul să pună la dispoziția reclamantului toate documentele emise de către O.S.I.M.

referitoare la invențiile menționate în cererea de chemare în judecată; a fost obligat pârâtul să-l informeze pe reclamant asupra identității terților care au participat la introducerea în circuitul comercial a invențiilor menționate în cererea de chemare în judecată; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței cu obligarea pe intimatului la plata sumei de 3.500 lei către apelant cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și în apel, pentru considerentele ce urmează: Cu privire la primul motiv de apel, prin care s-a susținut că tribunalul ar fi interpretat greșit dispozițiile art. 64 alin. (4) din Legea nr. 64/1991, Curtea a reținut, cu titlu preliminar, că într-adevăr, în pagina 17 a sentinței, judecătorul fondului a motivat că reclamantul „nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată admiterea petitului nr. 3 (obligarea intimatului-pârât să pună la dispoziția apelantului-reclamant toate documentele emise de O.S.I.M.) ca măsură asiguratorie, ci ca o cerere principală distinctă”.

Or, o atare constatare este infirmată de mențiunile exprese existente în cererea de chemare în judecată, aflată la dosar fond al Tribunalului București, în care reclamantul-apelant a arătat că măsurile solicitate a fi luate sunt „măsuri provizorii (...) în vederea protejării drepturilor subsemnatului ce decurg din calitatea de inventator, titular și solicitant al invențiilor”. Curtea a notat că ceea ce instanța de fond a ignorat, în realitate, în analizarea acestui capăt de cerere a fost faptul că în cauză se pronunțase o decizie de desființare de către Curtea de Apel Ploiești, prin care această problemă de drept fusese deja dezlegată și ale cărei dispoziții erau obligatorii pentru judecătorul instanței de trimitere.

Astfel, prin decizia nr. 1018 din 7.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în primul ciclu procesual, s-a stabilit expres că cele trei capete de cerere de acțiune, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului A. de a pune la dispoziția reclamantului toate documentele emise de O.S.I.M.; de a pune la dispoziția reclamantului toate diplomele, medaliile și premiile obținute la simpozioanele, conferințele, târgurile și expozițiile naționale și internaționale la care au fost prezentate invențiile; de a informa asupra identității terților care au participat la introducerea în circuitul comercial a invențiilor reprezintă obligații de a face. Ca atare, în condițiile în care decizia de desființare a rămas irevocabilă analizarea pretențiilor deduse judecății de către reclamant, prin cele trei capete de cerere, urma a se realiza de către instanța de trimitere în cadrul procesual al unor obligații de a face.

În acest context, ceea ce judecătorul fondului trebuia să analizeze dacă reclamantul este îndreptățit, în calitate sa de cotitular al brevetului de invenții, să solicite obligarea pârâtului la a-i pune la dispoziție documentele emise de O.S.I.M. cu privire la invențiile menționate în cererea de chemare în judecată, pentru că numai procedând în această modalitate instanța de rejudecare putea să asigură respectarea puterii de lucru judecat a deciziei de desființare. Dacă ar fi procedat ca atare, instanța de trimitere ar fi constatat că reclamantul a efectuat mai multe demersuri pentru a i se comunica documentele menționate, în acest sens fiind notificările adresate pârâtului A. și Colegiului de Conducere al F.S.L.I.

E. (instituția al cărui președinte era pârâtul), respectiv acțiunea formulată pe calea ordonanței președințiale, care i-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 11043 din 5 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești în Dosarul nr. x/281/2012, pentru neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 581 C. proc. civ. De asemenea, instanța de rejudecare trebuia să constate că în sentința civilă nr. 2318 din 19 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, irevocabilă, se face referire la depoziția martorului F., a cărui depoziție a fost invocată de către intimatul-reclamant și în prezentul proces, care a confirmat că reclamantul a întreprins la O.S.I.M., demersuri pentru a intra în posesia documentelor cu privire la invenții, fiind astfel evident că o atare acțiune nu este întreprinsă decât în situația în care persoana în cauză nu deține documente cu privire la invențiile comune.

În acest context probatoriu, tribunalul trebuia să constate că acesta este îndreptățit să solicite pârâtului să-i pună la dispoziție documentele menționate. Curtea a notat că această calitatea a pârâtului de coautor al invențiilor nu trebuie interpretată, astfel cum greșit a procedat judecătorul fondului, ca o cauză de natură să înlăture dreptul reclamantului la formularea unei astfel de cereri, întrucât tocmai această coproprietate asupra unor brevete de invenții este cea care permite oricăruia dintre coinventatori să solicite celuilalt să-i pună la dispoziție toate documentele ori datele deținute în legătură cu invenția comună.

Curtea a reamintit, sub acest aspect, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 64/1991 (în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii), conform cărora, dacă invenția a fost creată de mai mulți inventatori „fiecare dintre aceștia are calitatea de coautor al invenției, iar dreptul, aparține în comun acestora”, respectiv dispozițiile art. 84 alin. (1) din Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G.

nr. 547/2008, care statuează expres că „în situația, în care un brevet aparține în comun mai multor titulari, fiecare dintre aceștia este coproprietar și în această situație, exploatarea invenției poate fi făcută în baza unui acord scris al coproprietarilor privind modul de exploatare” [alin. (1)], „dacă nu există un acord scris al coproprietarilor privind modul de exploatare a invenției, fiecare dintre coproprietari poate exploata invenția în propriul profit, sub rezerva de a-i despăgubi în mod echitabil pe ceilalți proprietari care nu exploatează în mod personal invenția sau care nu au acordat licențe de exploatare, în lipsa unui acord, despăgubirea este stabilită de instanță, potrivit dreptului comun” [alin. (2)]. Astfel, contrar interpretării dată de instanța de trimitere, starea de coproprietar, rezultată din existența unui brevet cu mai mulți titulari, a dat naștere atât dreptului coproprietarului de a fi despăgubit în cazul exploatării invenției de către un singur titular în interes propriu, cât și celorlalte drepturi născute dintr-o stare de coproprietate asupra invențiilor, printre care se află, în mod evident, și cel de a i se pune la dispoziție toate documentele emise de O.S.I.M.

în legătură cu invenția creată. Curtea a avut în vedere, sub acest aspect și dispozițiile art. 225 din vechiul C. proc. civ., conform cărora, refuzul părții de a se înfățișa pentru a răspunde la interogatoriu, în absența unor motive temeinice, poate fi considerat o mărturie deplină sau un început de dovadă în folosul părții potrivnice. În speța pendinte, Curtea a reținut că intimatul-pârât A. nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată acordate atât de instanța de fond, cât și de cea de apel, pentru a răspunde la interogatoriu, la fiecare dintre acestea invocând faptul că trebuie să se prezinte la diferite conferințe/congrese legate de activitatea petroliștilor ori de cea sindicală.

În condițiile în care, în fața instanței de apel s-au acordat două termene de judecată în acest sens, instanța înștiințând și organul de urmărire penală (intimatul aflându-se în această perioadă sub control judiciar), despre obligația acestuia de a se prezenta în fața Curții de Apel Ploiești, pentru a răspunde la interogatoriu, iar la ultimul termen de judecată acordat în acest sens, intimatul a depus cerere de amânare, invocând din nou faptul că se află la un congres al Sindicatului Național E., Curtea a stabilit, în ședința publică din data de 18 mai 2016, incidența în cauză a dispozițiilor art. 225 din vechiul C. proc.civ.

Curtea a notat, sub acest aspect, că dincolo de refuzul constant manifestat de intimat la șase termene de judecată în cele două faze ale procesului, de a se prezenta în fața instanței pentru administrarea probei cu interogatoriu, neprezentarea acestuia la ultimul termen de judecată acordat în acest sens de instanța de apel s-a făcut în absența existenței unor motive temeinice, în sensul celor statuate de art. 225 din vechiul C. proc. civ., elocvent, sub acest aspect, fiind faptul că distanța dintre localitatea în care se desfășura congresul și cea în care se află sediul instanței, ce poate fi parcursă în medie în 1h și 40 minute, respectiv ora încheierii congresului (1200 - conform adresei nr. 352/2016 a Sindicatului Național E.), i-ar fi permis intimatului să solicite lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată pentru a putea să se prezinte în instanță și pentru a face astfel, posibilă administrarea acestei probe.

În acest context, în cauză nu a putut fi avută în vedere nici cererea de repunere pe rol a cauzei formulată la data de 20.05.2016 de către intimat, acesta neputându-se prevala de propria atitudine culpabilă în susținerea unei atare cereri, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o încălcare a dreptului la un proces echitabil, desfășurat după o procedură contradictorie, cu respectarea dreptului la apărare și a egalității armelor. În ceea ce privește apărarea formulată de către intimatul A. prin întâmpinarea depusă în apel, că urmare a atașării dosarelor de la O.S.I.M. nu se mai impune admiterea acestui capăt de cerere, Curtea a înlăturat-o, reținând, sub acest aspect, mențiunea expresă inserată de instanța de fond în încheierea de ședință din data de 14.07.2015 (încheiere ce nu a fost contestată de către intimat) că „apărătorul reclamantului a arătat că a luat cunoștință de înscrisurile depuse de O.S.I.M., iar nu că le-a ridicat”.

În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea a constatat că raportat la probatoriul administrat în cauză și la calitatea reclamantului de coproprietar asupra invențiilor, în mod greșit judecătorul fondului a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtului să-i pună la dispoziție reclamantului toate documentele emise de O.S.I.M. cu privire la invențiile menționate în acțiune.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de apel, prin care s-a criticat soluția de respingerea a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la a pune la dispoziția reclamantului toate diplomele, medaliile și premiile obținute la conferințe, târguri și expoziții naționale și internaționale, Curtea a constatat că este nefondat, urmând a fi înlăturat ca atare, în condițiile în care s-a pronunțat de Judecătoria Ploiești sentința civilă nr. 2318 din 19.02.2015, definitivă și irevocabilă, prin care pârâtul-intimat a fost deja obligat să pună la dispoziția apelantului toate premiile, diplomele și medaliile obținute pentru invențiile menționate în acțiune, acest capăt de cerere fiind rămas fără obiect.

Curtea a înlăturat argumentul, prin care s-a susținut că intimatul-pârât refuză să își îndeplinească obligația instituită de sentința Judecătoriei Ploiești, întrucât acest aspect nu poate fi rezolvat prin pronunțarea, în prezenta cauză, a unei noi obligații în acest sens, (astfel cum a pretins apelantul, prin solicitarea de admitere a capătului 4 de cerere) ci doar în procedura de executare silită a sentinței civile nr. 2318/2015 a Judecătoriei Ploiești. Apelul a fost găsit fondat, pentru identitate de argumente cu cele expuse în cadrul analizei efectuate asupra primului motiv de apel și sub aspectul ultimului motiv, prin care s-a invocat greșita soluționare a cererii având ca obiect obligația pârâtului de a-l informa pe reclamant asupra identității terților care au participat la introducerea în circuitul comercial a invențiilor menționate în cererea de chemare în judecată.

Raportat la aceste argumente, a fost înlăturată aprecierea realizată de judecător. S-a constatat că raționamentul instanței de fond are la bază interpretarea dată dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată) „instanța va putea dispune ca autorul încălcării drepturilor decurgând din brevet să informeze titularul de brevet asupra identității terților care au participat la producerea și distribuirea mărfurilor în cauză, precum și asupra circuitelor de distribuție”. Astfel, prima instanță a apreciat că în noțiune de „autor al încălcării drepturilor” legiuitorul a avut în vedere doar terți, măsura neputând fi luată împotriva celuilalt titular de brevet, care are drepturi proprii.

O atare interpretare este în mod evident, eronată, deoarece, rezumându-se doar la criteriile de interpretare a textelor de lege, s-a constatat că în cuprinsul Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenții, legiuitorul a menționat expres, atunci când a considerat necesar, că încălcarea este săvârșită de un terț [art. 64 alin. (1) lit. b) - „ordonarea, după acordarea liberului de vamă, a unor măsuri privind încetarea faptelor de încălcare a drepturilor decurgând din brevet, săvârșite de o terță persoană (...)”]. Deși în cauză nu s-au dezvoltat alte critici, față de faptul că în pagina 1 a cererii de apel s-a solicitat expres, ca urmare a admiterii apelului, să se dispună „admiterea acțiunii introductive cu toate capetele de cerere”, Curtea a examinat sentința și sub aspectul soluției pronunțate în privința celorlalte capete de cerere.

Curtea a notat, sub acest aspect, că în cauză problemele de drept deduse judecății au primit o soluție definitivă și irevocabilă prin decizia de desființare pronunțată în primul ciclu procesual, prin care s-a statuat că soluția respingerii ca inadmisibil a primului capăt de cerere privind constatarea lipsei calității de inventator/titular și solicitant a pârâtului A. referitor la o serie de invenții și implicit, a capătului de cerere prin care se solicita ca o consecință a primului capăt de cerere, modificarea tuturor actelor subsecvente datei de depozit pentru fiecare invenție în parte este corectă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 111 teza a II-a C.proc. civ., potrivit cărora acțiunea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Ca atare, apelantul nu mai poate pretinde instanței de apel, în al doilea ciclu procesual, o altă dezlegare a acestor probleme de drept, deoarece în acest caz s-ar încălca principiul puterii de lucru judecat al hotărârii judecătorești, reglementat de art. 166 C. proc. civ. Cu privire la cheltuielile de judecată s-a arătat că la determinarea cuantumului acestora s-au avut în vedere cererea expresă inserată în motivele de apel, de a se solicita cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale, respectiv faptul că în faza procesuală a apelului intimatul a căzut în pretenții, astfel încât datorează integral onorariul de avocat în cuantum de 2.500 lei și de asemenea, faptul că acțiunea a fost admisă în parte, caz în care s-au apreciat ca justificate la fond cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariul de avocat.

De precizat că prin încheierea de ședință de la 18.05.2016, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, cu privire la cererile formulate de apelantul A. și apărătorii săi, privind acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că în perioada 16.05.2016-18.05.2016 se află la Poiana Brașov, la Congresul Sindicatului Național E., le-a respins ca neîntemeiate, constatând că nu sunt invocate motive temeinice, în sensul celor prevăzute de legiuitor. În acest sens, Curtea a notat faptul că, așa cum este menționat în cereri, congresul se desfășoară pana la ora 12, astfel încât se putea formula o cerere de lăsare a cauzei la ultima strigare, oră până la care se putea ajunge de la Poiana Brașov, în vederea administrării probei cu interogatoriu.

Totodată, în ceea ce privește proba cu interogatoriu încuviințată, Curtea a constatat că la termen nu s-a făcut dovada imposibilității prezentării, astfel încât a făcut aplicarea art. 358 noul C. proc. civ. Împotriva deciziei și a încheierii de ședință de la 18.05.2016 a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu interogatoriu, iar în subsidiar respingerea apelului ca nefondat. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 225 C. proc. civ. Astfel, condiția impusă de art. 225 C. proc.

civ. este ca refuzul de a răspunde la interogatoriu să fie fără motive temeinice. Or, lipsa recurentului și a apărătorului său la 18.05.2016 a fost justificată deoarece calitatea sa de coordonator al Sindicatului E. și al Federației Sindicale Sindicatul Național E. a impus prezența sa la 18.05.2016 atât la lucrările Congresului Sindicatului Național E., cât și ale Conferinței Sindicatului Național E., ședință ce nu se puteau termina la ora 12. De asemenea, nu avea cine să prezideze nici Congresul Sindicatului Național E. și nici Conferința Sindicatului Național E., astfel cum rezultă din Statutul celor două entități și în condițiile în care a fost reales, cu unanimitate de voturi, în ambele structuri sindicale în funcția de coordonator.

Totodată, după închiderea dezbaterilor au avut loc diverse ședințe de lucru și întâlniri, unde a trebuit să fie prezent, tocmai în calitatea de reprezentant al celor două entități sindicale. Distanța dintre Poiana Brașov și Ploiești - Centru, nu se poate parcurge într-un interval de o oră și 40 de minute, având în vedere traficul îngreunat de pe Valea Prahovei și viteza legală de circulație, iar ședința Curții de Apel Ploiești nu se încheia la ora 13:30-14:00, chiar dacă s-ar admite faptul că ședințele Congresului și Conferinței se încheiau la orele 12:00 și ar fi putut pleca, ci față de volumul redus de dosare, aceste ședințe se termină, cel mai târziu la orele 12:00-12:30. De aceea, lipsa sa la acel termen de judecată nu putea fi apreciată ca un refuz și nu putea fi considerată o mărturisire deplină sau un început de dovadă în folosul apelantului-reclamant.

O altă critică se referă la nelegala respingere a cererii pentru lipsă de apărare formulată de apărătorul recurentului deoarece avocatul G. este avocatul Sindicatului Național E., acordând asistență juridică acestei entități sindicale, încă de la înființarea acesteia. Având această calitate, a fost convocat să participe la lucrările ce s-au desfășurat în perioada 16-18.05.2016 la Poiana Brașov, unde de altfel a fost și cazat. Și avocatul H., care l-a substituit în cadrul altor ședințe, a fost prezent, în calitate de invitat, la lucrările ce au avut loc la Poiana Brașov. Ca urmare, recurentul, nici personal și nici prin substituent,era în imposibilitate să se prezinte, având motive temeinice în acest sens.

Se apreciază că s-a încălcat grav dreptul la apărare prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. deoarece se afla în imposibilitatea de a fi prezent la ședința de judecată, cu atât mai mult cu cât era prima cerere pentru lipsă de apărare, fiind aplicabile dispozițiile art. 156 C. proc. civ. Recurentul invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. menționând, pe de o parte, absența probatoriului cu privire la deținerea de documente emise de O.S.I.M. în legătură cu invențiile arătate, altele decât cele aflate în copie la dosar și trimise de O.S.I.M., iar pe de altă parte, nemotivarea soluției cu privire la obligația de informare, ținând cont și de absența probatoriului referitor la încălcarea drepturilor reclamantului decurgând din brevet.

O ultimă critică se referă la greșita obligare la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată deoarece acțiunea a fost admisă în parte, ceea ce presupunea reducerea proporțională în măsura admiterii capetelor de cerere formulate. Se impută instanței de apel și greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că onorariile plătite apărătorului reclamantului, sunt disproporționat de mari în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Intimatul, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului întrucât recurentul este cel ce a convocat Congresul pentru perioada 16-18.05.2016, cunoscând termenul acordat de instanță, că dreptul la apărare nu trebuie exercitat abuziv, recurentul fiind cel ce a tergiversat soluționarea cauzei, că hotărârea este argumentată riguros și minuțios precum și faptul că în Elveția ar fi existat o societate care avea în patrimoniu invenția.

Înalta Curte analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul fondat al recursului în limitele și pentru considerentele ce succed. Primul motiv de recurs se refera la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 225 C. proc. civ. Critica este fondată, însă pentru motivele ce urmează. Dispozițiile art. 225 C. proc. civ. lasă la alegerea instanței una din cele două soluții, prin îmbinarea dispozițiilor acestui text cu acelea ale art. 130 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la rolul activ al instanței, în sensul că trebuie să ordone și alte probe în completare pentru cunoașterea adevărului și numai când acesta nu este cu putință, va considera refuzul ca o mărturisire deplină.

Altfel spus, instanța poate socoti atare împrejurări ca o mărturisire deplină, cu puterea probantă pe care i-o conferă art. 1206 C.civ. doar atunci când nu este posibilă o verificare a stării pe baza altor probe, pe care poate să le ordone și din oficiu, pentru a-și forma convingerea în vederea aplicării prezumției de recunoaștere tacită în favoarea celeilalte părți. În cauză, pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu fără a avea motive temeinice așa cum a reținut și instanța de apel, însă, în absența altor probatorii, mai ales cu privire la capătul de cerere vizând încălcarea drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantului, instanța nu putea să aprecieze ca fiind în prezența unei mărturisiri depline sau numai ca un început de dovadă în folosul reclamantului.

Și aceasta și pentru că mărturisirea constituie un mijloc de probă a cărei putere doveditoare este lăsată la libera apreciere a instanței. De altfel instanța, cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtului de punere la dispoziție a actelor emise de O.S.I.M., a dispus administrarea de probe, în acest sens fiind depuse la dosar în copie toate actele aflate la O.S.I.M. Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 225 C. proc. civ. pentru că refuzul de a răspunde la interogatoriu nu obligă instanța de a-l considera ca o mărturisire deplină, întrucât prezumția nu are un caracter absolut deoarece legea nu determină consecințe invariabile ci le lasă la apreciere.

Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la încălcarea dreptului la apărare al pârâtului urmare a respingerii cererii pentru lipsă la apărare formulată de avocații săi, susținând încălcarea prevederilor art. 6 din convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Critica este nefondată față de caracterul facultativ al dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ. Amânarea judecății la cererea părții are un caracter de excepție, iar instanța are facultatea de a admite cererea o singură dată și doar dacă există motive temeinice.

În cauză, așa cum a reținut și instanța de apel, cererea formulată nu era temeinic motivată, căci participarea celor doi avocați ai recurentului la lucrările unor conferințe nu reprezintă un motiv de neprezentare la termenul de judecată, cu atât mai mult cu cât unul dintre avocați avea doar calitatea de invitat, nefiind deci obligatorie prezența sa, așa cum pretinde recurentul. Recurentul și-a asumat riscul procesual de a nu fi reprezentat în instanță. Cu referire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.

de precizat că lăsarea admiterii cererii la voia instanței, nu circumscrie ideea unei puteri discreționare și nu prejudiciază dreptul părții la un proces echitabil, în condițiile în care instanța de apel a amânat pronunțarea pentru a se depune concluzii scrise, deși niciuna dintre părți nu a solicitat, tocmai pentru a asigura efectivitatea dreptului la apărare al pârâtului, garantat constituțional de art. 24 alin. (1). Cel de-al treilea motiv de nelegalitate privește greșita obligare a recurentului de a pune la dispoziția intimatului toate documentele emise de O.S.I.M. referitoare la invențiile menționate în cererea de chemare în judecată. Critica este fondată sub un dublu aspect. Astfel, O.S.I.M., la solicitarea instanței a depus în copie la dosar toate documentele aflate în posesia sa, așa încât reclamantul a avut posibilitatea să le cunoască conținutul.

Împrejurarea relevată de instanța de apel ca motiv de admitere a acestui capăt de cerere și anume faptul că apărătorul reclamantului nu a ridicat înscrisurile depuse de O.S.I.M., ci doar a luat cunoștință de acestea este în contradicție cu dispozițiile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor din art. 51 lit. m) care permit părții să obțină copii de pe toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Instanța de apel, în soluționarea acestui capăt de cerere trebuia să observe dispozițiile art. 67 alin. (6) din H.G. nr. 54/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție conform cărora „O.S.I.M. eliberează, în condițiile legii și ale prezentului regulament, la cererea oricărei persoane, orice document solicitat, în copie (…)”, dacă a fost plătită taxa de certificare și eliberare a unui document oficial.

Altfel spus, dacă orice persoană poate avea acces la documentele aflate la O.S.I.M. și înscrise în Registrul național al brevetelor de invenție, cu atât mai mult reclamantul, în calitatea sa de coautor al invenției avea acces la toate documentele aferente brevetului de invenție, inclusiv eventuale transmiteri de drepturi înregistrare ori modificări înregistrate în situația juridică a cererii de brevet. Instanța de apel își motivează soluția de obligare a pârâtului de a-l informa pe reclamant asupra identității terților care au participat la introducerea în circuitul comercial al invențiilor menționate în cererea de chemare în judecată prin aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ. Așadar, afirmația recurentului în sensul absenței motivării pe acest capăt de cerere este nefondată.

Pe tot parcursul procesului, pârâtul a negat licențierea ori cesiunea brevetului așa încât reclamantul avea obligația să facă dovezi cu privire la eventuala încălcare a drepturilor sale patrimoniale descrise în art. 32 din Legea nr. 64/1991, ori cel puțin existența unor indicii temeinice în sensul pretins. Suspiciunea sa legată de eventuala existență a unei societăți elvețiene care ar avea în patrimoniu brevetul nu este suficientă pentru a determina admiterea acestui capăt de cerere. Indicarea denumirii societății, a obiectului de activitate al acesteia, eventual produsele realizate prin folosirea brevetului ar fi putut determina instanța să aprecieze că există indicii rezonabile de încălcare a dispozițiilor art. 32 alin. (1) din lege ce conferă titularului un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată.

Recurentul indică și pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. fără a specifica care sunt elementele de încălcare ale principiului înscris în art. 969 alin. (1) C.civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Drept urmare, Înalta Curte, reținând incidența în cauză a motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va modifica în tot decizia instanței superioare de fond în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamant. Față de soluția ce se va pronunța se constată că Înalta Curte nu are a mai cerceta și motivul de recurs privind greșit aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 1283 din data de 1 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Modifică decizia în tot în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul D. împotriva sentinței civile nr. 2524 din 5 octombrie 2015 a Tribunalului Prahova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2016.