ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2103/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2103/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2103/2016

Înalta Curte,

deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2524 din 5.10.2015, pronunțată de

Tribunalul Prahova, a fost respinsă cererea de suspendare a judecații

până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/281/2012

aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, formulată de pârât, ca

rămasă fără obiect; a fost respinsă excepția litispendenței,

referitoare la obligarea pârâtului să pună la dispoziția

reclamantului toate diplomele, medaliile și premiile obținute la

simpozioanele, conferințele, târgurile și expozițiile

naționale și internaționale, la care au fost prezentate

invențiile menționate în petitul nr. 1 al acțiunii, ca

rămasă fără obiect.

În

rejudecare, s-a respins obligarea pârâtului A. de a pune la dispoziție

toate diplomele, medaliile și premiile obținute la simpozioanele,

conferințele, târgurile și expozițiile naționale și internaționale

la care au fost prezentate invențiile indicate în cererea de chemare în

judecată, ca rămasă fără obiect; cererea cu privire la

obligarea pârâtului de a pune la dispoziția reclamantului toate documentele

emise de către O.S.I.M., privind invențiile ce fac obiectul

litigiului, precum și obligarea pârâtului de a informa asupra

identității terților care au participat la introducerea în

circuitul comercial a invențiilor ce fac obiectul acțiunii a fost

respinsă, ca neîntemeiată.

Pe fondul

cauzei, tribunalul a reținut că în primul ciclu procesual, prin

sentința civilă nr. 2939 din 28.11.2013, s-a respins ca inadmisibil

capătul de cerere privind constatarea lipsei calității de

inventator a pârâtului și față de caracterul accesoriu

față de primul capăt de cerere, a respins în rest acțiunea

ca neîntemeiată.

Prin decizia

nr. 1018 din 07.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

instanța de control judiciar a reținut că în mod corect

instanța de fond a respins ca inadmisibil primul capăt de cerere constatând

ca fiind incidente disp. art. 111 teza a II-a C. proc. civ., potrivit

cărora acțiunea în constatare nu poate fi primită dacă

partea poate cere realizarea dreptului.

Prin aceeași

decizie s-a constatat însă, că în mod greșit a considerat

tribunalul ca fiind accesorii cererii capetele de cerere prin care s-a

solicitat: obligarea pârâtului A. de a pune la dispoziție toate

documentele emise de către O.S.I.M., documente emise atât în calitate de

oficiu emitent, cât și în calitate de oficiu receptor, în temeiul

dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991; obligarea

pârâtului A. de a pune la dispoziție toate diplomele, medaliile și

premiile obținute la simpozioanele, conferințele, târgurile și

expozițiile naționale și internaționale la care au fost

prezentate invențiile indicate în acțiune, în temeiul

dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991; obligarea

pârâtului A. de a informa asupra identității terților care au

participat la introducerea în circuitul comercial a invențiilor ce fac

obiectul acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (2) din

Legea nr. 64/1991, acestea având caracterul unei obligații de a face,

motiv pentru care a fost desființată hotărârea apelată și

trimisă cauza spre rejudecare pentru soluționarea capetelor de cerere

menționate.

În acest

context, a arătat instanța de rejudecare, soluția respingerii ca

inadmisibil a primului capăt de cerere a intrat în puterea lucrului

judecat, astfel încât, în al doilea ciclu procesual, instanța are a se

pronunța asupra celorlalte capete de cerere.

Astfel, cu

referire la petitul prin care s-a solicitat obligarea pârâtului A. să

pună la dispoziția reclamantului toate documentele emise de

către O.S.I.M., documente emise atât în calitate de oficiu emitent, cât și

în calitate de oficiu receptor, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 64/1991, tribunalul a arătat că potrivit

dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 64/1991, în forma aflată în

vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv

20.12.2012: „(1) Titularul de brevet, precum și licențiatul autorizat

să utilizeze drepturile decurgând din brevetul de invenție pot

solicita instanței judecătorești: a) ordonarea unor măsuri

asigurătorii, atunci când există un risc de încălcare a

drepturilor decurgând dintr-un brevet și dacă această

încălcare riscă să cauzeze un prejudiciu ireparabil ori

dacă există un risc de distrugere a elementelor de probă; b)

ordonarea după acordarea liberului de vamă a unor măsuri privind

încetarea faptelor de încălcare a drepturilor decurgând din brevet,

săvârșite de o terță persoană cu ocazia introducerii

în circuitul comercial a unor mărfuri importate, care implică o

atingere a acestor drepturi. (2) Instanța va putea dispune ca autorul

încălcării drepturilor decurgând din brevet să informeze

titularul de brevet asupra identității terților care au

participat la producerea și distribuirea mărfurilor în cauză,

precum și asupra circuitelor de distribuție. (3) Măsurile

asigurătorii vor putea fi ordonate cu plata de către reclamant a unei

cauțiuni stabilite de instanță. (4) Pentru ordonarea

măsurilor asigurătorii sunt aplicabile dispozițiile dreptului

comun. (5) Instanța va putea pretinde reclamantului să furnizeze orice

elemente de probă de care acesta dispune, pentru a dovedi că este

titularul brevetului încălcat ori al unui brevet a cărui

încălcare este inevitabilă”.

Or, în

speță, a stabilit judecătorul fondului, reclamantul nu a

solicitat prin cererea de chemare în judecată, admiterea acestei cereri ca

măsură asiguratorie, ci ca o cerere principală distinctă,

calificată ulterior de către instanța de control judiciar ca

obligație de a face.

De asemenea,

în cauză nu se poate vorbi despre o încălcare a drepturilor decurgând

din brevet, atât timp cât pârâtul și-a păstrat în continuare

calitatea de inventator, titular al brevetelor în litigiu alături de

reclamant, astfel încât raportat la temeiul de drept invocat de către

reclamant, acest capăt de cerere este neîntemeiat.

De altfel, a

arătat tribunalul, reclamantul nici nu a precizat în ce fel i s-au

încălcat drepturile decurgând din calitatea sa de inventator, principala

sa nemulțumire fiind de fapt aceea că titular al brevetului este și

pârâtul, soluție asupra căreia instanța ce rejudecă fondul

nu mai poate reveni pentru considerentele expuse anterior.

În ceea ce

privește petitul ce se referă la obligarea pârâtului de a pune la

dispoziție toate diplomele, medaliile și premiile obținute la

simpozioanele, conferințele, târgurile și expozițiile

naționale și internaționale la care au fost prezentate

invențiile, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cererii în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 64/1991, instanța a constatat că a rămas

fără obiect, având în vedere că cererea reclamantului în acest

sens a făcut obiectul Dosarului nr. x/281/2012, soluționat irevocabil

prin decizia civilă nr. 286 din 21.05.2015 pronunțată de

Tribunalul Prahova.

Referitor la

petitul prin care s-a solicitat obligarea pârâtului de a informa asupra

identității terților care au participat la introducerea în

circuitul comercial a invențiilor ce fac obiectul acțiunii,

instanța a arătat că potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2)

din Legea nr. 64/1991, în forma aflată în vigoare la data introducerii

acțiunii „instanța va putea dispune ca autorul încălcării

drepturilor decurgând din brevet să informeze titularul de brevet asupra

identității terților care au participat la producerea și

distribuirea mărfurilor în cauză, precum și asupra circuitelor

de distribuție”.

Interpretând

acest text de lege, instanța a constatat că temeiul de drept invocat

de către reclamant se referă la protecția drepturilor decurgând

din brevet în situații în care aceste încălcări sunt produse de

un alt „autor” decât o persoană ce justifică un interes legitim în

legătură cu drepturile generate de brevetul de invenție.

Or, în

cauză se solicită luarea acestei măsuri chiar împotriva

celuilalt titular de brevet, care are drepturi proprii, născute din

brevetele de invenții în litigiu, neînțelegerile dintre cei doi

titulari de brevet în legătură cu foloasele patrimoniale cuvenite

neintrând sub incidența dispozițiilor legale invocate.

Instanța

a menționat că reclamantul și pârâtul de comun acord au

înființat societatea SC B. SRL (societate devenită în anul 2010 SC C.

SRL), ambii asociați având câte o cotă de participare de 50% din

capitalul social al societății, societate căreia i-au cesionat

drepturile conferite de brevetul de invenție nr. 121655 din 30 ianuarie

2008 brevet ce face obiectul prezentului litigiu, acțiune ce presupune

că părțile au convenit asupra modalității de

introducere în circuitul comercial a cel puțin uneia dintre invenții,

fiind greu de crezut în aceste condiții că reclamantul nu cunoaște

detalii privind eventuala comercializare a acesteia, dată fiind și

calitatea sa de asociat în societate.

De asemenea,

a arătat tribunalul, nu pot fi avute în vedere susținerile

reclamantului în sensul că lipsa nejustificată la interogatoriu a

pârâtului echivalează cu o recunoaștere deplină a pretențiilor

sale, deoarece numai instanța apreciază dacă lipsa la

interogatoriu poate fi socotită ca o mărturisire deplină sau

numai un început de dovadă.

Curtea de

Apel Ploiești, secția I civilă, învestită cu apelul

declarat de reclamantul D., prin decizia nr. 1283 din 1 iunie 2016, a admis

calea de atac, a schimbat în parte sentința, în sensul admiterii în parte

a acțiunii. Drept consecință a fost obligat pârâtul să

pună la dispoziția reclamantului toate documentele emise de către

O.S.I.M. referitoare la invențiile menționate în cererea de chemare

în judecată; a fost obligat pârâtul să-l informeze pe reclamant

asupra identității terților care au participat la introducerea

în circuitul comercial a invențiilor menționate în cererea de chemare

în judecată; au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței cu obligarea pe intimatului la plata sumei de 3.500 lei

către apelant cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și în

apel, pentru considerentele ce urmează:

Cu privire la

primul motiv de apel, prin care s-a susținut că tribunalul ar fi

interpretat greșit dispozițiile art. 64 alin. (4) din Legea nr.

64/1991, Curtea a reținut, cu titlu preliminar, că într-adevăr,

în pagina 17 a sentinței, judecătorul fondului a motivat că

reclamantul „nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată admiterea

petitului nr. 3 (obligarea intimatului-pârât să pună la

dispoziția apelantului-reclamant toate documentele emise de O.S.I.M.) ca

măsură asiguratorie, ci ca o cerere principală distinctă”.

Or, o atare

constatare este infirmată de mențiunile exprese existente în cererea

de chemare în judecată, aflată la dosar fond al Tribunalului București,

în care reclamantul-apelant a arătat că măsurile solicitate a fi

luate sunt „măsuri provizorii (...) în vederea protejării drepturilor

subsemnatului ce decurg din calitatea de inventator, titular și solicitant

al invențiilor”.

Curtea a

notat că ceea ce instanța de fond a ignorat, în realitate, în

analizarea acestui capăt de cerere a fost faptul că în cauză se

pronunțase o decizie de desființare de către Curtea de Apel

Ploiești, prin care această problemă de drept fusese deja

dezlegată și ale cărei dispoziții erau obligatorii pentru

judecătorul instanței de trimitere.

Astfel, prin

decizia nr. 1018 din 7.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești

în primul ciclu procesual, s-a stabilit expres că cele trei capete de

cerere de acțiune, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului A. de a

pune la dispoziția reclamantului toate documentele emise de O.S.I.M.; de a

pune la dispoziția reclamantului toate diplomele, medaliile și

premiile obținute la simpozioanele, conferințele, târgurile și

expozițiile naționale și internaționale la care au fost

prezentate invențiile; de a informa asupra identității

terților care au participat la introducerea în circuitul comercial a

invențiilor reprezintă obligații de a face.

Ca atare, în

condițiile în care decizia de desființare a rămas

irevocabilă analizarea pretențiilor deduse judecății de

către reclamant, prin cele trei capete de cerere, urma a se realiza de

către instanța de trimitere în cadrul procesual al unor

obligații de a face.

În acest

context, ceea ce judecătorul fondului trebuia să analizeze dacă

reclamantul este îndreptățit, în calitate sa de cotitular al

brevetului de invenții, să solicite obligarea pârâtului la a-i pune

la dispoziție documentele emise de O.S.I.M. cu privire la invențiile

menționate în cererea de chemare în judecată, pentru că numai

procedând în această modalitate instanța de rejudecare putea să

asigură respectarea puterii de lucru judecat a deciziei de

desființare.

Dacă ar

fi procedat ca atare, instanța de trimitere ar fi constatat că

reclamantul a efectuat mai multe demersuri pentru a i se comunica documentele

menționate, în acest sens fiind notificările adresate pârâtului A. și

Colegiului de Conducere al F.S.L.I. E. (instituția al cărui președinte

era pârâtul), respectiv acțiunea formulată pe calea ordonanței

președințiale, care i-a fost respinsă prin sentința

civilă nr. 11043 din 5 septembrie 2012, pronunțată de

Judecătoria Ploiești în Dosarul nr. x/281/2012, pentru neîndeplinirea

condițiilor prev. de art. 581 C. proc. civ.

De asemenea,

instanța de rejudecare trebuia să constate că în sentința

civilă nr. 2318 din 19 februarie 2015 pronunțată de

Judecătoria Ploiești, irevocabilă, se face referire la

depoziția martorului F., a cărui depoziție a fost invocată

de către intimatul-reclamant și în prezentul proces, care a confirmat

că reclamantul a întreprins la O.S.I.M., demersuri pentru a intra în

posesia documentelor cu privire la invenții, fiind astfel evident că

o atare acțiune nu este întreprinsă decât în situația în care

persoana în cauză nu deține documente cu privire la invențiile

comune.

În acest

context probatoriu, tribunalul trebuia să constate că acesta este

îndreptățit să solicite pârâtului să-i pună la

dispoziție documentele menționate.

Curtea a

notat că această calitatea a pârâtului de coautor al invențiilor

nu trebuie interpretată, astfel cum greșit a procedat

judecătorul fondului, ca o cauză de natură să înlăture

dreptul reclamantului la formularea unei astfel de cereri, întrucât tocmai

această coproprietate asupra unor brevete de invenții este cea care

permite oricăruia dintre coinventatori să solicite celuilalt

să-i pună la dispoziție toate documentele ori datele

deținute în legătură cu invenția comună.

Curtea a

reamintit, sub acest aspect, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 64/1991 (în

forma în vigoare la data înregistrării acțiunii), conform

cărora, dacă invenția a fost creată de mai mulți

inventatori „fiecare dintre aceștia are calitatea de coautor al

invenției, iar dreptul, aparține în comun acestora”, respectiv

dispozițiile art. 84 alin. (1) din Regulamentul pentru aplicarea Legii nr.

64/1991 aprobat prin H.G. nr. 547/2008, care statuează expres că „în

situația, în care un brevet aparține în comun mai multor titulari,

fiecare dintre aceștia este coproprietar și în această

situație, exploatarea invenției poate fi făcută în baza

unui acord scris al coproprietarilor privind modul de exploatare” [alin. (1)],

„dacă nu există un acord scris al coproprietarilor privind modul de

exploatare a invenției, fiecare dintre coproprietari poate exploata

invenția în propriul profit, sub rezerva de a-i despăgubi în mod

echitabil pe ceilalți proprietari care nu exploatează în mod personal

invenția sau care nu au acordat licențe de exploatare, în lipsa unui

acord, despăgubirea este stabilită de instanță, potrivit

dreptului comun” [alin. (2)].

Astfel,

contrar interpretării dată de instanța de trimitere, starea de

coproprietar, rezultată din existența unui brevet cu mai mulți

titulari, a dat naștere atât dreptului coproprietarului de a fi

despăgubit în cazul exploatării invenției de către un

singur titular în interes propriu, cât și celorlalte drepturi născute

dintr-o stare de coproprietate asupra invențiilor, printre care se

află, în mod evident, și cel de a i se pune la dispoziție toate

documentele emise de O.S.I.M. în legătură cu invenția

creată.

Curtea a avut

în vedere, sub acest aspect și dispozițiile art. 225 din vechiul C. proc.

civ., conform cărora, refuzul părții de a se înfățișa

pentru a răspunde la interogatoriu, în absența unor motive temeinice,

poate fi considerat o mărturie deplină sau un început de dovadă

în folosul părții potrivnice.

În speța

pendinte, Curtea a reținut că intimatul-pârât A. nu s-a prezentat la

niciunul dintre termenele de judecată acordate atât de instanța de

fond, cât și de cea de apel, pentru a răspunde la interogatoriu, la

fiecare dintre acestea invocând faptul că trebuie să se prezinte la

diferite conferințe/congrese legate de activitatea petroliștilor ori

de cea sindicală.

În

condițiile în care, în fața instanței de apel s-au acordat

două termene de judecată în acest sens, instanța înștiințând

și organul de urmărire penală (intimatul aflându-se în

această perioadă sub control judiciar), despre obligația

acestuia de a se prezenta în fața Curții de Apel Ploiești,

pentru a răspunde la interogatoriu, iar la ultimul termen de judecată

acordat în acest sens, intimatul a depus cerere de amânare, invocând din nou

faptul că se află la un congres al Sindicatului Național E.,

Curtea a stabilit, în ședința publică din data de 18 mai 2016,

incidența în cauză a dispozițiilor art. 225 din vechiul C.

proc.civ.

Curtea a

notat, sub acest aspect, că dincolo de refuzul constant manifestat de

intimat la șase termene de judecată în cele două faze ale

procesului, de a se prezenta în fața instanței pentru administrarea

probei cu interogatoriu, neprezentarea acestuia la ultimul termen de

judecată acordat în acest sens de instanța de apel s-a făcut în

absența existenței unor motive temeinice, în sensul celor statuate de

art. 225 din vechiul C. proc. civ., elocvent, sub acest aspect, fiind faptul

că distanța dintre localitatea în care se desfășura

congresul și cea în care se află sediul instanței, ce poate fi

parcursă în medie în 1h și 40 minute, respectiv ora încheierii

congresului (1200 - conform adresei nr. 352/2016 a Sindicatului Național E.),

i-ar fi permis intimatului să solicite lăsarea dosarului la sfârșitul

ședinței de judecată pentru a putea să se prezinte în

instanță și pentru a face astfel, posibilă administrarea

acestei probe.

În acest

context, în cauză nu a putut fi avută în vedere nici cererea de

repunere pe rol a cauzei formulată la data de 20.05.2016 de către

intimat, acesta neputându-se prevala de propria atitudine culpabilă în

susținerea unei atare cereri, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o

încălcare a dreptului la un proces echitabil, desfășurat

după o procedură contradictorie, cu respectarea dreptului la

apărare și a egalității armelor.

În ceea ce

privește apărarea formulată de către intimatul A. prin

întâmpinarea depusă în apel, că urmare a atașării dosarelor

de la O.S.I.M. nu se mai impune admiterea acestui capăt de cerere, Curtea

a înlăturat-o, reținând, sub acest aspect, mențiunea

expresă inserată de instanța de fond în încheierea de ședință

din data de 14.07.2015 (încheiere ce nu a fost contestată de către

intimat) că „apărătorul reclamantului a arătat că a

luat cunoștință de înscrisurile depuse de O.S.I.M., iar nu

că le-a ridicat”.

În

considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea a constatat

că raportat la probatoriul administrat în cauză și la calitatea

reclamantului de coproprietar asupra invențiilor, în mod greșit

judecătorul fondului a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtului

să-i pună la dispoziție reclamantului toate documentele emise de

O.S.I.M. cu privire la invențiile menționate în acțiune.

Cu referire

la cel de-al doilea motiv de apel, prin care s-a criticat soluția de

respingerea a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la a

pune la dispoziția reclamantului toate diplomele, medaliile și premiile

obținute la conferințe, târguri și expoziții naționale

și internaționale, Curtea a constatat că este nefondat, urmând a

fi înlăturat ca atare, în condițiile în care s-a pronunțat de

Judecătoria Ploiești sentința civilă nr. 2318 din 19.02.2015,

definitivă și irevocabilă, prin care pârâtul-intimat a fost deja

obligat să pună la dispoziția apelantului toate premiile,

diplomele și medaliile obținute pentru invențiile

menționate în acțiune, acest capăt de cerere fiind rămas

fără obiect.

Curtea a

înlăturat argumentul, prin care s-a susținut că intimatul-pârât

refuză să își îndeplinească obligația instituită

de sentința Judecătoriei Ploiești, întrucât acest aspect nu

poate fi rezolvat prin pronunțarea, în prezenta cauză, a unei noi

obligații în acest sens, (astfel cum a pretins apelantul, prin solicitarea

de admitere a capătului 4 de cerere) ci doar în procedura de executare

silită a sentinței civile nr. 2318/2015 a Judecătoriei Ploiești.

Apelul a fost

găsit fondat, pentru identitate de argumente cu cele expuse în cadrul

analizei efectuate asupra primului motiv de apel și sub aspectul ultimului

motiv, prin care s-a invocat greșita soluționare a cererii având ca

obiect obligația pârâtului de a-l informa pe reclamant asupra

identității terților care au participat la introducerea în

circuitul comercial a invențiilor menționate în cererea de chemare în

judecată.

Raportat la

aceste argumente, a fost înlăturată aprecierea realizată de

judecător. S-a constatat că raționamentul instanței de fond

are la bază interpretarea dată dispozițiilor art. 64 alin. (2)

din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data înregistrării cererii de

chemare în judecată) „instanța va putea dispune ca autorul

încălcării drepturilor decurgând din brevet să informeze

titularul de brevet asupra identității terților care au

participat la producerea și distribuirea mărfurilor în cauză,

precum și asupra circuitelor de distribuție”.

Astfel, prima

instanță a apreciat că în noțiune de „autor al

încălcării drepturilor” legiuitorul a avut în vedere doar terți,

măsura neputând fi luată împotriva celuilalt titular de brevet, care

are drepturi proprii.

O atare

interpretare este în mod evident, eronată, deoarece, rezumându-se doar la

criteriile de interpretare a textelor de lege, s-a constatat că în

cuprinsul Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenții, legiuitorul a

menționat expres, atunci când a considerat necesar, că

încălcarea este săvârșită de un terț [art. 64 alin.

(1) lit. b) - „ordonarea, după acordarea liberului de vamă, a unor

măsuri privind încetarea faptelor de încălcare a drepturilor

decurgând din brevet, săvârșite de o terță persoană (...)”].

Deși în

cauză nu s-au dezvoltat alte critici, față de faptul că în

pagina 1 a cererii de apel s-a solicitat expres, ca urmare a admiterii

apelului, să se dispună „admiterea acțiunii introductive cu

toate capetele de cerere”, Curtea a examinat sentința și sub aspectul

soluției pronunțate în privința celorlalte capete de cerere.

Curtea a

notat, sub acest aspect, că în cauză problemele de drept deduse

judecății au primit o soluție definitivă și

irevocabilă prin decizia de desființare pronunțată în

primul ciclu procesual, prin care s-a statuat că soluția respingerii

ca inadmisibil a primului capăt de cerere privind constatarea lipsei

calității de inventator/titular și solicitant a pârâtului A.

referitor la o serie de invenții și implicit, a capătului de

cerere prin care se solicita ca o consecință a primului capăt de

cerere, modificarea tuturor actelor subsecvente datei de depozit pentru fiecare

invenție în parte este corectă, în cauză fiind incidente

dispozițiile art. 111 teza a II-a C.proc. civ., potrivit cărora

acțiunea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate

cere realizarea dreptului.

Ca atare,

apelantul nu mai poate pretinde instanței de apel, în al doilea ciclu

procesual, o altă dezlegare a acestor probleme de drept, deoarece în acest

caz s-ar încălca principiul puterii de lucru judecat al hotărârii

judecătorești, reglementat de art. 166 C. proc. civ.

Cu privire la

cheltuielile de judecată s-a arătat că la determinarea

cuantumului acestora s-au avut în vedere cererea expresă inserată în

motivele de apel, de a se solicita cheltuieli de judecată în ambele faze

procesuale, respectiv faptul că în faza procesuală a apelului

intimatul a căzut în pretenții, astfel încât datorează integral

onorariul de avocat în cuantum de 2.500 lei și de asemenea, faptul că

acțiunea a fost admisă în parte, caz în care s-au apreciat ca

justificate la fond cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat.

De precizat

că prin încheierea de ședință de la 18.05.2016, Curtea de

Apel Ploiești, secția I civilă, cu privire la cererile formulate

de apelantul A. și apărătorii săi, privind acordarea unui

nou termen de judecată, motivat de faptul că în perioada

16.05.2016-18.05.2016 se află la Poiana Brașov, la Congresul

Sindicatului Național E., le-a respins ca neîntemeiate, constatând că

nu sunt invocate motive temeinice, în sensul celor prevăzute de legiuitor.

În acest

sens, Curtea a notat faptul că, așa cum este menționat în

cereri, congresul se desfășoară pana la ora 12, astfel încât se

putea formula o cerere de lăsare a cauzei la ultima strigare, oră

până la care se putea ajunge de la Poiana Brașov, în vederea

administrării probei cu interogatoriu.

Totodată,

în ceea ce privește proba cu interogatoriu încuviințată, Curtea

a constatat că la termen nu s-a făcut dovada

imposibilității prezentării, astfel încât a făcut aplicarea

art. 358 noul C. proc. civ.

Împotriva

deciziei și a încheierii de ședință de la 18.05.2016 a

declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea deciziei cu trimiterea

cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu interogatoriu, iar în

subsidiar respingerea apelului ca nefondat.

Prin

dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apel a

aplicat greșit dispozițiile art. 225 C. proc. civ.

Astfel,

condiția impusă de art. 225 C. proc. civ. este ca refuzul de a

răspunde la interogatoriu să fie fără motive temeinice.

Or, lipsa

recurentului și a apărătorului său la 18.05.2016 a fost

justificată deoarece calitatea sa de coordonator al Sindicatului E. și

al Federației Sindicale Sindicatul Național E. a impus prezența

sa la 18.05.2016 atât la lucrările Congresului Sindicatului Național E.,

cât și ale Conferinței Sindicatului Național E., ședință

ce nu se puteau termina la ora 12.

De asemenea,

nu avea cine să prezideze nici Congresul Sindicatului Național E. și

nici Conferința Sindicatului Național E., astfel cum rezultă din

Statutul celor două entități și în condițiile în care

a fost reales, cu unanimitate de voturi, în ambele structuri sindicale în

funcția de coordonator.

Totodată,

după închiderea dezbaterilor au avut loc diverse ședințe de

lucru și întâlniri, unde a trebuit să fie prezent, tocmai în

calitatea de reprezentant al celor două entități sindicale.

Distanța

dintre Poiana Brașov și Ploiești - Centru, nu se poate parcurge

într-un interval de o oră și 40 de minute, având în vedere traficul

îngreunat de pe Valea Prahovei și viteza legală de circulație,

iar ședința Curții de Apel Ploiești nu se încheia la ora

13:30-14:00, chiar dacă s-ar admite faptul că ședințele

Congresului și Conferinței se încheiau la orele 12:00 și ar fi

putut pleca, ci față de volumul redus de dosare, aceste ședințe

se termină, cel mai târziu la orele 12:00-12:30.

De aceea,

lipsa sa la acel termen de judecată nu putea fi apreciată ca un refuz

și nu putea fi considerată o mărturisire deplină sau un

început de dovadă în folosul apelantului-reclamant.

O altă

critică se referă la nelegala respingere a cererii pentru lipsă

de apărare formulată de apărătorul recurentului deoarece

avocatul G. este avocatul Sindicatului Național E., acordând

asistență juridică acestei entități sindicale, încă

de la înființarea acesteia.

Având

această calitate, a fost convocat să participe la lucrările ce

s-au desfășurat în perioada 16-18.05.2016 la Poiana Brașov, unde

de altfel a fost și cazat.

Și

avocatul H., care l-a substituit în cadrul altor ședințe, a fost

prezent, în calitate de invitat, la lucrările ce au avut loc la Poiana Brașov.

Ca urmare,

recurentul, nici personal și nici prin substituent,era în imposibilitate

să se prezinte, având motive temeinice în acest sens.

Se

apreciază că s-a încălcat grav dreptul la apărare

prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. deoarece se afla în imposibilitatea de a

fi prezent la ședința de judecată, cu atât mai mult cu cât era

prima cerere pentru lipsă de apărare, fiind aplicabile

dispozițiile art. 156 C. proc. civ.

Recurentul invocă

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. menționând, pe

de o parte, absența probatoriului cu privire la deținerea de

documente emise de O.S.I.M. în legătură cu invențiile

arătate, altele decât cele aflate în copie la dosar și trimise de

O.S.I.M., iar pe de altă parte, nemotivarea soluției cu privire la

obligația de informare, ținând cont și de absența

probatoriului referitor la încălcarea drepturilor reclamantului decurgând

din brevet.

O ultimă

critică se referă la greșita obligare la plata în totalitate a

cheltuielilor de judecată deoarece acțiunea a fost admisă în

parte, ceea ce presupunea reducerea proporțională în măsura

admiterii capetelor de cerere formulate. Se impută instanței de apel și

greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

apreciind că onorariile plătite apărătorului reclamantului,

sunt disproporționat de mari în raport cu valoarea pricinii sau munca

îndeplinită de avocat.

Intimatul,

prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului întrucât

recurentul este cel ce a convocat Congresul pentru perioada 16-18.05.2016,

cunoscând termenul acordat de instanță, că dreptul la

apărare nu trebuie exercitat abuziv, recurentul fiind cel ce a tergiversat

soluționarea cauzei, că hotărârea este argumentată riguros și

minuțios precum și faptul că în Elveția ar fi existat o

societate care avea în patrimoniu invenția.

Înalta Curte

analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul

fondat al recursului în limitele și pentru considerentele ce succed.

Primul motiv

de recurs se refera la aplicarea greșită a dispozițiilor art.

225 C. proc. civ.

Critica este

fondată, însă pentru motivele ce urmează.

Dispozițiile

art. 225 C. proc. civ. lasă la alegerea instanței una din cele

două soluții, prin îmbinarea dispozițiilor acestui text cu

acelea ale art. 130 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la rolul activ al

instanței, în sensul că trebuie să ordone și alte probe în

completare pentru cunoașterea adevărului și numai când acesta nu

este cu putință, va considera refuzul ca o mărturisire

deplină. Altfel spus, instanța poate socoti atare împrejurări ca

o mărturisire deplină, cu puterea probantă pe care i-o

conferă art. 1206 C.civ. doar atunci când nu este posibilă o

verificare a stării pe baza altor probe, pe care poate să le ordone și

din oficiu, pentru a-și forma convingerea în vederea aplicării

prezumției de recunoaștere tacită în favoarea celeilalte

părți.

În

cauză, pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu fără a avea

motive temeinice așa cum a reținut și instanța de apel,

însă, în absența altor probatorii, mai ales cu privire la

capătul de cerere vizând încălcarea drepturilor patrimoniale de autor

ale reclamantului, instanța nu putea să aprecieze ca fiind în

prezența unei mărturisiri depline sau numai ca un început de

dovadă în folosul reclamantului.

Și

aceasta și pentru că mărturisirea constituie un mijloc de

probă a cărei putere doveditoare este lăsată la libera

apreciere a instanței.

De altfel

instanța, cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtului

de punere la dispoziție a actelor emise de O.S.I.M., a dispus

administrarea de probe, în acest sens fiind depuse la dosar în copie toate

actele aflate la O.S.I.M.

Instanța

de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 225 C. proc. civ. pentru

că refuzul de a răspunde la interogatoriu nu obligă

instanța de a-l considera ca o mărturisire deplină, întrucât

prezumția nu are un caracter absolut deoarece legea nu determină

consecințe invariabile ci le lasă la apreciere.

Cel de-al

doilea motiv de recurs se referă la încălcarea dreptului la

apărare al pârâtului urmare a respingerii cererii pentru lipsă la

apărare formulată de avocații săi, susținând

încălcarea prevederilor art. 6 din convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare

la dreptul la un proces echitabil.

Critica este

nefondată față de caracterul facultativ al dispozițiilor

art. 156 alin. (1) C. proc. civ. Amânarea judecății la cererea

părții are un caracter de excepție, iar instanța are

facultatea de a admite cererea o singură dată și doar dacă

există motive temeinice.

În

cauză, așa cum a reținut și instanța de apel, cererea

formulată nu era temeinic motivată, căci participarea celor doi

avocați ai recurentului la lucrările unor conferințe nu

reprezintă un motiv de neprezentare la termenul de judecată, cu atât

mai mult cu cât unul dintre avocați avea doar calitatea de invitat,

nefiind deci obligatorie prezența sa, așa cum pretinde recurentul.

Recurentul și-a

asumat riscul procesual de a nu fi reprezentat în instanță.

Cu referire

la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O. de precizat

că lăsarea admiterii cererii la voia instanței, nu circumscrie

ideea unei puteri discreționare și nu prejudiciază dreptul

părții la un proces echitabil, în condițiile în care

instanța de apel a amânat pronunțarea pentru a se depune concluzii

scrise, deși niciuna dintre părți nu a solicitat, tocmai pentru

a asigura efectivitatea dreptului la apărare al pârâtului, garantat

constituțional de art. 24 alin. (1).

Cel de-al

treilea motiv de nelegalitate privește greșita obligare a

recurentului de a pune la dispoziția intimatului toate documentele emise

de O.S.I.M. referitoare la invențiile menționate în cererea de

chemare în judecată.

Critica este

fondată sub un dublu aspect.

Astfel,

O.S.I.M., la solicitarea instanței a depus în copie la dosar toate

documentele aflate în posesia sa, așa încât reclamantul a avut

posibilitatea să le cunoască conținutul. Împrejurarea

relevată de instanța de apel ca motiv de admitere a acestui

capăt de cerere și anume faptul că apărătorul

reclamantului nu a ridicat înscrisurile depuse de O.S.I.M., ci doar a luat cunoștință

de acestea este în contradicție cu dispozițiile Regulamentului de

ordine interioară al instanțelor din art. 51 lit. m) care permit

părții să obțină copii de pe toate înscrisurile aflate

la dosarul cauzei.

Instanța

de apel, în soluționarea acestui capăt de cerere trebuia să

observe dispozițiile art. 67 alin. (6) din H.G. nr. 54/2008 pentru

aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de

invenție conform cărora „O.S.I.M. eliberează, în condițiile

legii și ale prezentului regulament, la cererea oricărei persoane,

orice document solicitat, în copie (…)”, dacă a fost plătită

taxa de certificare și eliberare a unui document oficial. Altfel spus,

dacă orice persoană poate avea acces la documentele aflate la

O.S.I.M. și înscrise în Registrul național al brevetelor de

invenție, cu atât mai mult reclamantul, în calitatea sa de coautor al

invenției avea acces la toate documentele aferente brevetului de

invenție, inclusiv eventuale transmiteri de drepturi înregistrare ori

modificări înregistrate în situația juridică a cererii de

brevet.

Instanța

de apel își motivează soluția de obligare a pârâtului de a-l

informa pe reclamant asupra identității terților care au

participat la introducerea în circuitul comercial al invențiilor

menționate în cererea de chemare în judecată prin aplicarea

dispozițiilor art. 225 C. proc. civ. Așadar, afirmația

recurentului în sensul absenței motivării pe acest capăt de

cerere este nefondată.

Pe tot

parcursul procesului, pârâtul a negat licențierea ori cesiunea brevetului

așa încât reclamantul avea obligația să facă dovezi cu

privire la eventuala încălcare a drepturilor sale patrimoniale descrise în

art. 32 din Legea nr. 64/1991, ori cel puțin existența unor indicii

temeinice în sensul pretins. Suspiciunea sa legată de eventuala

existență a unei societăți elvețiene care ar avea în

patrimoniu brevetul nu este suficientă pentru a determina admiterea acestui

capăt de cerere. Indicarea denumirii societății, a obiectului de

activitate al acesteia, eventual produsele realizate prin folosirea brevetului

ar fi putut determina instanța să aprecieze că există

indicii rezonabile de încălcare a dispozițiilor art. 32 alin. (1) din

lege ce conferă titularului un drept exclusiv de exploatare a

invenției pe întreaga sa durată.

Recurentul

indică și pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. fără a specifica

care sunt elementele de încălcare ale principiului înscris în art. 969

alin. (1) C.civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante.

Drept urmare,

Înalta Curte, reținând incidența în cauză a motivelor de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va

modifica în tot decizia instanței superioare de fond în sensul că va

respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Față

de soluția ce se va pronunța se constată că Înalta Curte nu

are a mai cerceta și motivul de recurs privind greșit aplicare a

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 1283 din data de 1 iunie

2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Modifică

decizia în tot în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantul D. împotriva sentinței civile nr. 2524 din 5 octombrie 2015 a

Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2016.