ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3246/2015

Decizia

nr. 3246/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 326 din 4 februarie 2014 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei A. SRL în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. SRL, criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată și solicitând casarea în tot a sentinței atacate, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond și cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a arătat că Ordinul nr. 342 din 21.02.2013 emis de Ministrul Economiei și Mediului de Afaceri nu realizează nicio limitare a posibilității de formulare a cererii de prelungire a perioadei de implementare, prin raportare la momentul formulării unei astfel de cereri, arătând că soluția instanței de fond este rezultatul unei greșite aplicări a legii, constând în limitarea nejustificată a sferei de aplicare a actului normativ.

A mai susținut recurenta-reclamantă că, din modalitatea de redactare a textului Ordinului nr. 342/2013, enumerarea condițiilor cerute pentru aplicabilitatea acestui act normativ este una limitativă, neexistând alte condiții de admisibilitate a unei cereri de prelungire a perioadei de implementare.

O altă critică subsumată aceluiași motiv de casare, respectiv cel reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ., este cea referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 15 alin. (4) din contractul de finanțare, fapt ce a condus, în opinia recurentei, la greșita extindere a aplicării procedurii contractuale prevăzute pentru modificarea calendarului de implementare și asupra situației reglementate distinct prin contract și prin Ghidul solicitantului, aceea privind perioada de implementare.

Un alt argument formulat de recurenta reclamantă în susținerea motivului de casare indicat este acela că instanța de fond, prin instituirea unui termen limită anterior datei de finalizare a perioadei de implementare a proiectului, a interpretat textele legale incidente în contra rațiunii pentru care Ordinul nr. 342/2013 a fost adoptat, justificată pe natura excepțională a situațiilor care justifică prelungirea perioadei de implementare în temeiul acestui act normativ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a arătat că argumentele justificate ale instanței de fond sunt legale și temeinice, întrucât AM POS CCE se află în imposibilitate de a încheia un act adițional la contractul de finanțare nr. 537/3m/06.03.2012, în condițiile finalizării perioadei de implementare a proiectului în cauză, prevederile contractuale fiind menținute chiar și în situația apariției Ordinului nr. 342/2013.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4.02.2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin Încheierea din data de 13.05.2015 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Recursul declarat de reclamanta SC A. SRL București, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., este nefondat pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii în contencios administrativ de față îl reprezintă obligarea intimatului-pârât Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri la soluționarea favorabilă a cererii adresate de recurenta reclamantă A. SRL București, aceea de a încheia un act adițional de prelungire a perioadei de implementare pentru proiectul nr. 29072 intitulat „Achiziție autopompă de beton necesară activității de construcție la SC A. SRL”, pentru încă 12 luni, apreciind că se află în fața unui refuz nejustificat al autorității contractante în rezolvarea cererii sale.

Motivul de casare indicat în cererea de recurs a fost circumstanțiat de recurenta reclamantă prin referire doar la „aplicarea greșită a normelor de drept material”, fiind relevat prin expunerea a două argumente distincte.

Astfel, o primă critică a recurentei SC A. SRL București a vizat faptul că, în opinia sa, instanța de fond a reținut eronat incidența unei „condiții implicite constând în existența unei perioade de implementare nefinalizate” pentru promovarea unei cereri de prelungire a acestei perioade de implementare în temeiul Ordinului Ministrului Economiei nr. 342 din 21 februarie 2013.

Potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanțare nr. 537/3m/06.03.2012, recurenta reclamantă, în calitate de beneficiar, s-a angajat să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în contract și în legislația națională și comunitară aplicabile.

Contractul astfel încheiat reprezintă cadrul legal în care părțile semnatare își manifestă drepturile și își îndeplinesc obligațiile rezultate din actul încheiat prin manifestarea acordului de voință, iar modificarea legislației naționale poate fi avută în vedere în ipoteza respectării regulilor adoptate în cuprinsul contractului.

Perioada de implementare, astfel cum a fost definită la art. 2 alin. (2) din contractul de finanțare nr. 537/3m/06.03.2012, este de un an, cu începere de la data semnării contractului.

Pentru a se putea vorbi de posibilitatea încheierii unui act adițional este necesar să existe un contract de finanțare aflat în perioada de implementare, astfel cum se relevă prin prevederile art. 15 din contract, întrucât aceasta este perioada relevantă pentru finalizarea tuturor activităților proiectului și depunerea ultimei cereri de rambursare.

Așadar, condiția implicită de care face vorbire recurenta reclamantă nu a fost adăugată de judecătorului fondului în mod eronat, așa cum s-a susținut în calea de atac, ci rezultă din interpretarea prevederilor Ordinului nr. 342/2013, care se referă la existența unui contract de finanțare încheiat de beneficiar, pentru care se solicită prelungirea perioadei de implementare în care se află părțile la momentul formulării cererii, anterior expirării acestei perioade.

În privința incidenței prevederilor art. 15 alin. (4) din contractul de finanțare nr. 537/2012, instanța de control judiciar remarcă o corectă coroborare a acestor dispoziții contractuale cu cele legislative, pe care și-a fundamentat recurenta reclamantă solicitarea sa de prelungire a perioadei de implementare agreate inițial prin contractul semnat.

Prin Ordinul nr. 342 din 21 februarie 2013, emis de Ministrul Economiei, s-a prevăzut „posibilitatea de prelungire a perioadei de implementare a proiectului cu cel mult un an peste termenul/termenele limită menționate anterior (în ghidul solicitantului aprobat prin ordinul ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri nr. 1461/2010), prin încheierea de acte adiționale corespunzătoare în situații excepționale și la solicitarea justificată a beneficiarilor contractelor de finanțare încheiate, atunci când beneficiarii au derulat proceduri de achiziție necesare implementării proiectelor și se află în imposibilitatea finalizării implementării proiectelor și îndeplinirii indicatorilor asumați prin cererile de finanțare.”

Astfel cum este reglementată această opțiune de prelungire a unui termen anterior stabilit printr-un contract de finanțare încheiat, este cert că voința juridică a părților semnatare ale unui astfel de contract se materializează prin-un act adițional doar în măsura în care se respectă procedura de încheiere a unui astfel de act, potrivit regulilor anterior convenite de părți.

Prin clauza inserată la art. 15 alin. (4) din contractul de finanțare nr. 537/3m/06.03.2012 părțile au agreat că beneficiarul (recurenta reclamantă din cauza pendinte) trebuie să transmită OI IMM solicitarea justificată de modificare a calendarului de implementare al Proiectului, „cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului final al acestuia, în cazul în care se modifică termenul final de realizare a ultimei activități și data la care va fi depusă cererea de rambursare finală.”

Or, din definiția dată perioadei de implementare a proiectului, rezultă limpede că tocmai acest lucru a fost avut în vedere prin instituirea unui termen de adresare a solicitării justificate de modificare a calendarului, acela de 20 de zile anterior expirării acestei perioade, pentru a putea fi încheiat un act adițional determinat de schimbarea legislației naționale conform Ordinului nr. 342/2013.

Simpla apariție a acestui act normativ nu poate fi disociată de aplicabilitatea prevederilor contractului de finanțare încheiat anterior acestei modificări. Tocmai inserarea în clauzele acestui contract - art. 15 alin. (2) - a posibilității de încheiere a unor acte adiționale privind modificări ale unor anexe contractuale determinate de anumite schimbări ulterioare ale legislației naționale poate permite incidența noilor dispoziții normative asupra situațiilor juridice născute sub imperiul unei legislații anterioare, existente la momentul încheierii contractului de finanțare.

Prin urmare, nu se poate reține aplicarea situației reglementate de Ordinul nr. 342/2013 decât în coroborare cu dispozițiile contractuale care prevăd posibilitatea de încheiere a actului adițional solicitat de recurenta-reclamantă, cu respectarea termenelor instituite prin voința comună a părților semnatare ale contractului de finanțare nr. 537 din 06 martie 2012.

În aceste condiții, prima instanță a reținut corect că solicitarea justificată de modificare a calendarului de implementare, prin prelungirea perioadei de implementare cu încă un an, conform noilor dispoziții legale cuprinse în Ordinul nr. 342/2013, a fost formulată cu mai puțin de 20 de zile anterior expirării acestei durate, astfel că refuzul manifestat de autoritatea contractantă este unul justificat.

În concluzie, judecătorul primei instanțe a pronunțat o soluție legală, aplicând corect dispozițiile contractuale ce reprezintă legea părților, coroborat cu cele ale actului normativ indicat de recurenta reclamantă, respectiv Ordinul ministrului economiei nr. 342 din 21 februarie 2013.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. SRL împotriva sentinței civile nr. 326 din 4 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2015.