ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 300/2017

Decizia nr. 300/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul PFA, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., C. Satu Mare, următoarele:

- anularea răspunsului la contestația formulată de reclamant la notificarea acestuia cu privire la refuzul plății din 27 ianuarie 2014, răspuns înregistrat la D. din 11 martie 2014, iar la E. Satu Mare din 13 martie 2014;

- anularea notificării beneficiarului cu privire la refuzul plății din data de 27 ianuarie 2014;

- obligarea pârâtei de rândul 2 la emiterea unei notificări a beneficiarului (în speță reclamantul) cu privire la plată autorizată pentru plata tranșei a II-a de plată în cuantum de 42.620 lei;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 168 din 23 martie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a admis, în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul PFA, A., în contradictoriu cu pârâții D. și E. Satu Mare și, în consecință,

- a anulat răspunsul din 11 martie 2014 emis de pârâta D.;

- a anulat notificarea din 27 ianuarie 2014 emisă de E. Satu Mare;

- a respins cererea privind obligarea pârâtei E. Satu Mare de emitere a unei notificări cu privire la plata tranșei a II-a de plată în cuantum de 42.620 lei către reclamantă;

- a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 168/2015 din 23 Martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs pârâta B. (B., fosta D.),invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă, în contextul reiterării circumstanțelor cauzei, a susținut următoarele critici în raport cu sentința atacată, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii formulate de intimatul reclamant:

- instanța de fond, în pronunțarea soluției a ignorat dispozițiile legale, probatoriul administrat în cauză, clauzele contractuale cât și situația de fapt, fiind neîntemeiată reținerea instanței în sensul că actele administrative emise nu cuprind întreaga stare de fapt și de drept, după cum eronata reținut instanța și că exploatația reclamantei deținea un nr. de 97 animale, astfel că nu era necesară obținerea autorizației de mediu, cerută numai în situația în care ar fi depășit numărul de 100 de capete;

- instanța de fond nu a avut în vedere datele din registrul exploatației de la F., pus la dispoziție de beneficiar, din cuprinsul căruia au rezultat următoarele efective: specia bovine 157 capete din care: - 97 staționare și 60 ieșite în anul țintă; specia bubaline 25 capete din care: 22 staționare și 3 ieșite în anul țintă. Rezultă în opinia recurentei un total de 182 capete din care 119 staționare și 63 capete ieșite în anul țintă, rezultând o capacitate mai mare decât cea declarată de reclamant la autoritatea de mediu, situația din teren impunând obținerea autorizației de mediu (peste 100 capete pentru activitatea „Creșterea animalelor, activitatea fermelor pentru obținerea laptelui”);

- un alt aspect ce nu a fost analizat de instanța de fond, vizează faptul că, în raport de documentul din data de 19 decembrie 2013, pus la dispoziție de beneficiar, s-a constatat că beneficiarul nu a declarat pe proprie răspundere că deține în exploatare și bubaline, declarând doar o capacitate a exploatației de 97 capete de bovine;

- este netemeinică și nelegală reținerea de către instanța de fond în sensul că în cauză nu se impunea respectarea Ordinului nr. 1798 din 19 noiembrie 2007, pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu, emis de G., întrucât în lista activităților supuse procedurii de emitere a autorizației de mediu se menționează Codul Caen 0121 - Creșterea animalelor, activitatea fermelor pentru obținerea laptelui cu o capacitate mai mare de 100 de capete, reclamantul sustrăgându-se de la această obligație și declarând că deține doar 97 de bovine;

- contrar celor stabilite de instanța de fond, reținerea neregulii în sarcina reclamantului nu este consecința voinței unilaterale a B. ci este urmarea conduitei defectuoase a reclamantului în derularea contractului de finanțare din 07 martie 2011,constând în nerespectarea obligațiilor asumate prin semnarea acestuia; în accepțiunea contractului de finanțare intervenit între părți, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile și de solicitare a finanțării, în concordanță cu aceste condiții, B. având un rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2016 s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 2 februarie 2017, având în vedere că în raport s-a menționat că recursul este admisibil în principiu, că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar problema de drept care se impune a fi dezlegată în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., vizând soluționarea cauzei in camera de consiliu, fără citarea părților.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de pârâta recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, față de probatoriul administrat si raportat la prevederile legale aplicabile din materia supusa verificării, Înalta Curte apreciază că recursul întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 7 si 8 C. proc. civ., vizând încălcarea autorității de lucru judecat și respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul-intimat PFA, A. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, cu cererea de anulare a răspunsului la contestația sa formulată la notificarea cu privire la refuzul plății, din 27 ianuarie 2014, răspuns înregistrat la D. din 11 martie 2014 ca și cu cererea de anulare a notificării beneficiarului (în speță a sa) cu privire la refuzul plății nr. 231 din data de 27 ianuarie 2014, cu obligarea pârâtei recurente (B., fosta D.) la emiterea unei notificări în favoarea sa, referitoare la plata autorizată pentru tranșă a II-a de plată, în cuantum de 42.620 lei, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a arătat că la data de 7 martie 2011 a încheiat cu pârâta recurentă contractul cadru, având ca obiect acordarea finanțării proiectului intitulat ”Instalarea tânărului fermier A. în ferma mixtă din com. Bobâlna jud. Cluj”, finanțare constând în acordarea ajutorului financiar nerambursabil in cuantum de maxim 106.550 lei, din care, prima transă în cuantum de 63.930 lei i-a fost acordată în luna martie 2011,cea de-a doua fiind solicitată la data de 23 decembrie 2013, pentru suma de 42.620 lei, dar refuzată prin notificarea din data de 28 ianuarie 2014, în cuprinsul căreia i se aducea la cunoștință neîndeplinirea obiectivelor și investițiilor propuse pentru atingerea acestora și nerespectarea planului de afaceri.

Prin actele administrative atacate în cauză, reclamantului-intimat i s-a imputat neîndeplinirea obiectivelor stabilite, fiind reținute în principiu trei aspecte relevante, respectiv inexistența achiziționării a 3 suine în anul 2013, apreciindu-se de către autoritatea pârâtă că suinele ar fi fost născute în propria exploatație, numărul de bovine deținute în exploatație, numărul de bubaline deținute și obligația intimatei reclamante de a deține autorizație de mediu, raportat la numărul de bovine și bubaline.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului-intimat PFA, A. și a dispus anularea răspunsului pârâtei recurente din 11 martie 2014 ca și a notificării din 27 ianuarie 2014, emisă de pârâta E. Satu Mare, fiind respinsă cererea de obligare a acestei din urmă autorități la emiterea unei notificări cu privire la plata tranșei a II-a de plată, în cuantum de 42.620 lei către reclamantul-intimat. Au fost acordate si cheltuielile de judecată în cuantum de 3.000 lei în favoarea intimatului-reclamant.

Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat și și-a fundamentat soluția de anulare a actelor administrative contestate, respectiv a actului intitulat ”notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății”, pe lipsa motivării acestora, reținută cu prioritate, apreciind că motivarea este obligatorie ca o garanție împotriva arbitrariului în conduita administrației publice, și totodată pentru a da posibilitatea exercitării controlului de legalitate.

Instanța de fond a apreciat, în aceste coordonate, că în speță, din cuprinsul actelor atacate lipsesc elementele cu privire la notificare astfel că sub aspectul temeiniciei și/sau a legalității actului, reclamantul-intimat s-a aflat practic în imposibilitatea de a se apăra pe calea contestației prealabile.

Rezultă din considerentele sentinței atacate că prima instanță a validat și argumentul referitor la existența unor inadvertente în sistemul F., erori confirmate și de către medicul veterinar care, audiat fiind în calitate de martor (declarația martorului H. se află la fila 75 dosar fond) a precizat că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau cu ocazia contractării animalelor, și fără niciun fel de culpă a acestuia, în sistem au apărut alte date decât cele declarate, astfel că, numai aparent a rezultat o contradicție între contractul de achiziție a animalelor și evidențele F.. Tot o consecință a erorilor de înregistrare în evidențele F. s-a apreciat că este și numărul de bovine și bubaline din exploatație, care în realitate este de 97 capete, după cum rezultă și din adeverința emisă de medicul de familie și nu depășește nr. de 100 capete, ceea ce ar impune obținere autorizației de mediu.

Considerentele decisive ale sentinței, anterior redate rezumativ, sunt corecte, fiind însușite de instanța de control judiciar în urma propriei analize asupra modului în care a fost aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei, ce vizează, în esență, erorile din sistemul de evidență informativă a animalelor, a căror existență a fost atestată prin înscrisurile depuse dar si prin probatoriul suplimentar administrat, respectiv, audiere de martori, planșe foto si alte înscrisuri.

Prin cererea de recurs, au fost menționate, ca prim temei al căii de atac exercitate, prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., ce vizează încălcarea autorității de lucru judecat. Întrucât recurenta pârâtă nu a indicat prin motivele de recurs niciun element care să poată fi circumscris unui atare temei de drept și, în mod efectiv, nu a susținut cu nimic respectiva încadrare juridică, Înalta Curte urmează să aprecieze că nu este incident în cauză motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte, în acord cu apărările intimatului reclamant, reține că nu sunt întemeiate nici criticile circumscrise art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care, instanța de fond, analizând distinct motivele autorității pârâte B. în sensul refuzului acordării tranșei a II-a de plată, le-a înlăturat motivat,în contextul situației de fapt a cauzei, raportat și la prevederile legale aplicabile.

Astfel, instanța de recurs apreciază că judecătorul fondului a valorificat în mod corect si coerent din perspectiva raționamentului juridic, amplul probatoriu existent la dosar, constatând în înscrisurile depuse în dovedirea cererii și mai cu seamă cel administrat nemijlocit, constând în înscrisuri suplimentare, planșe fotografice și audierea martorului H. care a menționat explicit și a confirmat existența erorilor apărute în sistemul F., a indicat modalitatea de remediere, cea de raportare a animalelor în sistem,referindu-se totodată și la structura zootehnică a fermei intimatului la data controlului efectuat (fila 75 dosar fond).

Înalta Curte apreciază, la rândul său, că deplină relevanță în confirmarea temeiniciei soluției primei instanțe prezintă și împrejurarea că aspectele astfel dovedite în ceea ce privește impreciziile existente în sistemul F.,de înregistrare al animalelor, se coroborează cu conținutul ordonanței de clasare dată în Dosarul penal nr. x/P/2014 (filele 64 și 65 dosar fond) pe motiv ca faptele nu există.

In cuprinsul ordonanței de clasare se arată expres că, în urma audierii mai multor persoane în legătura cu suspiciunea realității achiziției celor 3 suine, existența animalelor în discuție ca și încheierea actelor prin care s-a transferat proprietatea asupra acestora a fost deplin confirmată, suspiciunile apărând urmare a neactualizării sistemului de operare al aplicației evidentei animalelor.

Nefondate sunt în opinia instanței de recurs si toate celelalte critici ale recurentei vizând neexaminarea de către instanța de fond a aspectelor legate de numărul de bubaline și de bovine și respectiv de obligativitatea deținerii de către reclamanta intimata a unei autorizații de mediu.

Instanța de fond, prin considerente sintetic prezentate a analizat actele administrative a căror anulare s-a solicitat, arătând în mod corect, prin raportare la dispozițiile legale incidente din Legea nr. 554/2004 si respectiv O.U.G. nr. 66/2011, motivele pentru care a apreciat caracterul nelegal al acestora.

În acest context se impune a fi evidențiat aspectul, deopotrivă semnificativ, constând în necontestarea în cauză a faptului că reclamantul intimat nu avea nicio atribuție cu privire la introducerea datelor în sistemele de evidenta - registrele exploatațiilor - o atare operațiune fiind realizată potrivit legislației aplicabile doar de către medicul veterinar, astfel că eroarea care-a apărut cu privire la înregistrarea unui număr de 6 animale care nu-i aparțineau, ca fiind ale sale, nu-i poate fi imputată.

Rezultând așadar că exploatația reclamantei avea o capacitate de 97 de animale, incluzând deopotrivă suine și bubaline, cu justețe s-a reținut că, autoritatea recurentă în mod nelegal a reținut necesitatea deținerii unei autorizații de mediu, care este emisă numai fermelor care dețin peste 100 capete animale, în acest sens fiind și răspunsul primit de reclamant de la G. la cererea sa expresă.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul recurentei pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 168 din 23 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 februarie 2017.