ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 278/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 278/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 278/2017
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Cadrul procesual;
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, A. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1140/CA din 23 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Satu-Mare în Dosarul nr. x/83/2015 cât și împotriva Deciziei nr. 1051/CA/2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/83/2015 prin care s-a soluționat recursul împotriva sentinței nr. 1140/CA din 23 decembrie 2015, prin respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței recurate.
Cererea de revizuire nu a fost motivată.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție;
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de revizuire, constată că cererea de revizuire nu a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru datorată, deși revizuentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei datorate.
Argumentele de fapt și de drept relevante
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, „Cererea de revizuire se taxează cu 100 lei pentru fiecare motiv de revizuire invocat.”
Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, „dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței”, iar art. 32 din același act normativ prevede că „taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege”.
În conformitate cu art. 197 C. proc. civ., republicat, „ În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.”
Având în vedere faptul că revizuentul nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce-i revenea, conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte va aplica sancțiunea anulării cererii de revizuire ca netimbrată.
2.Temeiul legal al soluției adoptate;
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 197 C. proc. civ., republicat, va anula cererea de revizuire ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1051 din 18 mai 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2017.