ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.04.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1305/2016

HOTĂRÂRE
20.04.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1305/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1305/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 decembrie 2015, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B., anularea Hotărârii Plenului B. nr. 1104 din 27 octombrie 2015 și anularea Hotărârii Secției pentru judecători din cadrul B. nr. 669 din 15 septembrie 2015, prin care s-a dispus respingerea cererii de transfer de la Tribunalul Mureș la Curtea de Apel Târgu Mureș, formulată de contestatoare și obligarea intimatului B. să emită o hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei de la Tribunalul Mureș la Curtea de Apel Târgu Mureș.

În motivare, contestatoarea A., judecător cu grad profesional de curte de apel, care exercită funcția la Tribunalul Mureș, a arătat că, prin cererea înregistrată la B., a solicitat transferul la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Prin Hotărârea nr. 669 din 15 septembrie 2015, Secția pentru judecători din cadrul B. a respins cererea de transfer.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea A. a formulat contestație, în temeiul art. 19 alin. (1) pct. 17 din Hotărârea Plenului B. nr. 326/2005, precum și în temeiul art. 3 din Hotărârea Plenului B. nr. 193/2006.

Prin Hotărârea Plenului B. nr. 1104/2015 a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația.

Contestatoarea apreciază că hotărârile atacate sunt nelegale și emise cu exces de putere, respectiv cu aprecierea eronată a criteriilor de transfer în detrimentul dreptului său de a fi transferată și cu nerespectarea principiului priorității dreptului mai vechi, dar și nefundamentate.

Deși menționat doar în finalul considerentelor hotărârii Secției pentru judecători, avizul exprimat de Tribunalul Mureș pare a fi fost determinant pentru soluția de respingere a cererii de transfer, chestiunile arătate în acest aviz fiind, parțial, preluate chiar în motivarea hotărârii. Astfel, apreciază că motivul de nelegalitate care afectează hotărârea contestată este tocmai reținerea acestui aviz ca argument pentru respingerea cererii de transfer, deși nu se regăsește între criteriile expres și limitativ enumerate de art. 3 din Hotărârea Plenului B. nr. 193/2006.

În plus, avizul exprimat de Colegiul de conducere al Tribunalului Mureș este viciat, fiind asumat de către doi judecători aflați în conflict de interese, respectiv de soția judecătorului care a promovat ulterior, prin valorificare, conform hotărârii Plenului B. din data de 22 septembrie 2015, precum și de judecătorul C., care, la rându-i, a formulat, la scurt timp, cerere de transfer pentru Curtea de Apel Târgu Mureș, admisă în 24 noiembrie 2015.

Prin respingerea cererii de transfer formulate de contestatoare, s-au creat premisele ca un alt judecător din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului Mureș, D., să poată valorifica, în ședința Plenului B. din săptămâna următoare (22 septembrie 2015), rezultatul obținut la concursul de promovare efectivă din data de 29 martie 2015, cu toate că dreptul său a luat naștere în mod valabil ulterior dreptului contestatoarei. Din această perspectivă, contestatoarea consideră că doar formal s-a respectat principiul priorității dreptului de transfer.

De asemenea, arată că nu încărcătura unei secții, ci încărcătura instanței este prevăzută printre criteriile enumerate de Hotărârea B. nr. 193/2006. Chiar dacă s-ar admite că situația secției este un criteriu, astfel cum a susținut Plenul, în luna următoare respingerii cererii sale de transfer, Secția pentru judecători a dispus transferul a doi judecători la Tribunalul Mureș (Hotărârile Secției pentru judecători nr. 837 și nr. 838 din 20 octombrie 2015), fapt care lasă fără suport argumentarea colegiului de conducere, conform căreia postul ar fi rămas vacant până în anul 2016.

De altfel, în contestația formulată a precizat că postul vacant la Tribunalul Mureș la care se face referire atât în hotărârea contestată, cât și în avizul exprimat de Colegiul de conducere al Tribunalului Mureș este în cadrul secției penale și are această situație încă din luna mai 2013.

De asemenea, necesitatea asigurării stabilității atât a judecătorilor cu funcții de execuție, cât și a judecătorilor cu funcții de conducere nu este enumerată printre criteriile limitativ prevăzute de Hotărârea Plenului B. nr. 193/2006. Mai mult, acest principiu nu este invocat decât selectiv în practica Plenului în materia transferurilor. Plenul nu a argumentat în ce anume constă această necesitate și nici modalitatea în care afectează în concret situația în speță.

Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

În contextul expunerii situației de fapt, intimatul a arătat că în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la transferul judecătorilor și procurorilor, a prevederilor Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la atribuțiile Consiliului și a prevederilor regulamentelor incidente.

Criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului B. nr. 193/2006, cu modificările și completările ulterioare, au fost în mod judicios analizate.

Nelegalitatea presupune încălcarea unor dispoziții legale imperative, situație care nu se regăsește în cauză în condițiile în care normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Astfel, Plenul a apreciat că vechimea de peste 10 ani a contestatoarei și avizul favorabil al uneia dintre instanțele implicate nu pot conduce automat la admiterea transferului, cu afectarea instanței la care funcționează în prezent contestatoarea.

Faptul că pentru postul de la Curtea de Apel Târgu Mureș, vizat de cererea de transfer, s-a admis o cerere de valorificare a rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor într-o ședință ulterioară a Plenului B., nu conduce la încălcarea principiului priorității dreptului mai vechi.

Critica privind nelegalitatea avizului Colegiului de conducere al Tribunalului Mureș în sensul că doi dintre membrii colegiului erau interesați în cauză, nu poate fi primită întrucât B. nu este îndrituit să verifice legalitatea acestor acte, avizele fiind, oricum, consultative.

De asemenea, în speță, nu se poate reține că Hotărârea Plenului B. nr. 1104/2015 a fost adoptată cu exces de putere întrucât prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în cauza de față. Respingerea cererii de transfer a fost corespunzător motivată, hotărârea fiind adoptată în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 60 din Legea nr. 303/2004, precum și a prevederilor art. 2 și 3 din Regulament.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând contestația, Înalta Curte o constată întemeiată, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.

3.1 Argumentele de fapt și de drept relevante;

Prin Hotărârea nr. 669 din 15 septembrie 2015, B., Secția pentru Judecători a respins cererea de transfer de la Tribunalul Mureș la Curtea de Apel Târgu Mureș, formulată de contestatoare, care deține gradul profesional de curte de apel.

În soluționarea cererii de transfer au fost avute în vedere motivele invocate de contestatoare, dar și împrejurările că la Tribunalul Mureș există un post vacant, încărcătura/judecător și încărcătura pe schemă înregistrate la această instanță în primul semestru al anului 2015 se situează în apropierea mediei la nivel național, precum și necesitatea asigurării unei stabilități a judecătorilor cu funcții de execuție pentru buna funcționare a instanțelor judecătorești. Astfel, Secția pentru Judecători a apreciat că vacantarea postului contestatoarei ar fi de natură să îngreuneze activitatea instanței, luând în considerare și avizul nefavorabil exprimat de conducerea Tribunalului Mureș (avizul Curții de Apel Târgu Mureș fiind unul favorabil cererii de transfer).

Prin Hotărârea Plenului B. nr. 1104 din 27 octombrie 2015 a fost respinsă contestația îndreptată de A. împotriva Hotărârii Secției pentru judecători nr. 669/2015. În motivare s-a reținut că nici vechimea în funcție a contestatoarei și nici avizul favorabil al Curții de Apel Târgu Mureș nu pot conduce automat la admiterea cererii de transfer, cu afectarea activității Tribunalului Mureș. De asemenea, admiterea cereri de valorificare a rezultatelor concursului de promovare pentru judecătorul D. într-o ședință ulterioară a Plenului B. nu încalcă principiul priorității dreptului mai vechi întrucât prioritatea se referă la analizarea cererilor de transfer înaintea analizării cererilor de valorificare. Or, în speță, cererea de transfer a contestatoarei a fost soluționată cu prioritate. Analiza în cazul transferului este una de oportunitate, dreptul de apreciere al B. fiind exercitat prin raportare la criteriile prevăzute de Regulament, pe când analiza în cazul valorificării rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție este una de legalitate, restrânsă la îndeplinirea celor două condiții prevăzute de Regulament: existența unui post valorificabil și locul ocupat pe lista candidaților.

De asemenea, nu se poate reține că hotărârea Secției pentru judecători a fost adoptată cu exces de putere, fiind respectate prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 și prevederile art. 2 și 3 din Regulament, cu mențiunea că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă solicitantului doar o vocație iar nu un drept.

Înalta Curte constată că cele două hotărâri atacate sunt nelegale, soluția de respingere a cererii de transfer fiind dată cu exces de putere în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, în raport de circumstanțele cauzei.

Desigur, potrivit Regulamentului privind transferul judecătorilor și procurorilor aprobat prin hotărârea Plenului B. nr. 193/2006, în aplicarea prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, B. are un drept de apreciere asupra criteriilor stabilite de Regulament a fi avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer. În speță, însă, motivul respingerii cererii contestatoarei a fost acela că transferul său ar îngreuna activitatea instanței în cadrul căreia își desfășoară activitatea, fiind menționat și avizul consultativ nefavorabil exprimat de conducerea Tribunalului Mureș. Acest aviz a fost adoptat de colegiul de conducere al Tribunalului într-o componență din care a făcut parte judecător E., soția judecătorului D. care, dată fiind respingerea cererii de transfer a contestatoarei, a putut valorifica rezultatele concursului de promovare pe care l-a susținut, fiind promovat prin Hotărârea Plenului B. din 22 septembrie 2015, pe unicul post vacant la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, post vizat și de cererea de transfer a contestatoarei.

Având în vedere că volumul de activitate la Tribunalul Mureș s-a situat sub media națională și că nici un post nu era vacant în cadrul secției în care funcționa contestatoarea, iar după respingerea cererii contestatoarei de transfer a fost admisă cererea de promovare anterior menționată, formulată de un judecător care exercita funcția în cadrul aceleiași secții a Tribunalului ca și contestatoarea, rezultă că este lipsită de suport faptic aprecierea Secției pentru judecători în sensul că vacantarea postului ar fi fost de natură să îngreuneze activitatea Tribunalului Mureș.

Analiza cererii de transfer este una și de oportunitate, însă soluția nu trebuie să fie arbitrară, ci să garanteze echilibrul între interesul public și interesul legitim privat al solicitantului de transfer. La data soluționării cererii de transfer, era deja formulată cererea de promovare prin valorificarea rezultatelor concursului de către judecătorul D., care funcționa la aceeași secție a Tribunalului. În oricare dintre situații (admiterea cererii de transfer, urmată de respingerea cererii de promovare sau respingerea cererii de transfer, urmată de admiterea cererii de promovare), un post urma a se vacanta la Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ. Pe de altă parte, soluția pe care urma a o primi cererea de promovare depindea esențial de soluția dată cererii de transfer a contestatoarei. În această situație, nu a fost aplicat principiul priorității cererii de transfer (care era formulată de un judecător promovat pe loc anterior ultimului concurs), principiu stipulat prin Hotărârea Plenului B. nr. 298/2007. Prioritatea soluționării unei astfel de cereri nu se reduce la aspectul formal al soluționării cererii de transfer înaintea celei de promovare prin valorificarea rezultatului concursului, ci presupune acordarea priorității la ocuparea postului devenit vacant titularului cererii de transfer în raport cu titularul cererii de promovare prin valorificare. În condițiile în care cei doi proveneau din aceeași secție a Tribunalului Mureș și vizau același post în cadrul Curții de apel Târgu Mureș, opțiunea B. de respingere a cererii de transfer încalcă principiul priorității dreptului de transfer și este exprimată cu exces de putere, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

3.2. Temeiul de drept al soluției pronunțate;

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 29 alin. (7)-(9) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va admite contestația și va anula Hotărârea nr. 1104 din 27 octombrie 2015 a Plenului B. și Hotărârea nr. 669 din 15 septembrie 2015 a Secției pentru Judecători din cadrul B., obligând intimatul B. să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei de la Tribunalul Mureș la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Admite contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1104 din 27 octombrie 2015 a Plenului B.

Anulează Hotărârea nr. 1104 din 27 octombrie 2015 a Plenului B. și Hotărârea nr. 669 din 15 septembrie 2015 a Secției pentru Judecători din cadrul B.

Obligă intimatul B. să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei de la Tribunalul Mureș la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 986/2016
Deliberând asupra prezentei contestații, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 ianuarei 2016 contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimatul
ÎCCJ 2016-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1245/2016
Decizia nr. 1245/2016 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de
ÎCCJ 2016-11-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3227/2016
Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la dat
ÎCCJ 2016-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1621/2016
B. SRL, în dosarul nr. x/1371/2013 al Curții de Apel Târgu Mureș. Prin Decizia nr. 703/A din 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile form
ÎCCJ 2018-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2676/2018
Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contenc
Sursă