ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 649/2016

Decizia nr. 649/2016/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției, au solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtei Curtea de Apel Craiova în soluționarea favorabilă a cererilor privind plata indemnizațiilor de pensionare egale cu 7 indemnizații de încadrare brute lunare și obligarea pârâților către fiecare reclamantă la plata a 7 indemnizații de încadrare brute lunare impozitate potrivit legii, sumă reactualizată la data plății efective în raport de indicele de devalorizare a monedei naționale, iar hotărârea să fie executată în termen de 30 de zile de la pronunțare, având în vedere regimul juridic al drepturilor bănești solicitate, ca fiind drepturi salariale, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar în caz de neexecutare, obligarea pârâților la dobândă legală penalizatoare începând cu a 31-a zi după data pronunțării hotărârii, până la executarea obligațiilor, în situația în care nu vor executa hotărârea în termen de 30 de zile de la pronunțare.

De asemenea reclamantele au invocat alăturat acțiunii și excepția de neconstituționalitate a art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, aprobată prin Legea nr. 28/2014 în raport de dispozițiile art. 124 alin 3, art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție coroborate cu art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul art. 201, art. 205 și următoarele C. proc. civ., a formulat întâmpinare, arătând că acțiunea formulată este neîntemeiată.

În ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, aprobată prin Legea nr. 28/2014, a susținut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin mai multe decizii Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra unor critici similare.

Astfel, prin Decizia nr. 291/2013, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010, excepție invocată tot într-un dosar având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

Totodată, pârâta Curtea de Apel Craiova a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 3440 din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României; s-a sesizat Curtea Constituțională a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 aprobată prin Legea nr. 28/2014; s-a înaintat Curtea Constituțională a României excepția de neconstituționalitate invocată, punctul de vedere al pârâtului, precum și prezenta hotărâre, în vederea soluționării acestei excepții; s-a respins cererea de suspendare a judecății ca neîntemeiată și s-a respins acțiunea formulată de către reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamantele au fost eliberate din funcție, conform art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, potrivit căruia judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție, alături de celelalte cazuri, prin pensionare potrivit legii. Alineatul 2 al aceluiași articol de lege precizează că eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al președintelui României la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Din toate aceste dispoziții legale rezultă că data de la care un judecător a cărui activitate încetează prin pensionare va beneficia de indemnizația prevăzută de art. 81 din Legea nr. 303/2004, este data publicării în M. Of. a decretului de eliberare din funcție.

În cauza de față, decretul de eliberare din funcție a doamnei judecător A. a fost publicat la data de 02 decembrie 2011, dată când erau în vigoare prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, care stipulează că în anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

De asemenea, pentru doamna judecător B., decretul de eliberare din funcție fiind publicat la data de 10 februarie 2014, la acea dată era incident art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 care prevede că : „în anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă."

Prin urmare, față de dispozițiile legale invocate mai sus și raportându-se, atât la momentul la care s-au născut drepturile patrimoniale al reclamantelor (data publicării în M. Of. a decretului prezidențial de eliberare din funcție), cât și la data formulării cererilor de acordare a acestor drepturi, Curtea de Apel Craiova, fiind în imposibilitate legală de a plăti indemnizațiile solicitate, a comunicat răspunsurile existente la dosarul cauzei.

Analizând răspunsurile comunicate reclamantelor asupra cererilor privind aplicarea dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prima instanță a constatat că refuzul exprimat de pârâți este justificat în sensul că este conform prevederilor legale menționate în cuprinsul adreselor de răspuns.

Din această perspectivă, s-a reținut că, într-adevăr, atât la data eliberării reclamantelor din funcția de judecător, cât și la data formulării cererilor de acordare a respectivei indemnizații, erau incidente prevederile legale enunțate de pârâta Curtea de Apel Craiova, în sensul că în perioada 2011-2014 inclusiv aceste drepturi cuvenite ca urmare a ieșirii la pensie nu se acordă.

Totodată, Curtea nu a reținut interpretarea dată dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, acordarea acestor drepturi nefiind suspendată.

Cu privire la cererea reclamantelor de sesizare a Curții Constituționale a Românei cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 aprobată prin Legea nr. 28/2014, Curtea a reținut că întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Asupra cererii de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, a constatat că această măsură nu este obligatorie conform prevederilor Legii nr. 47/1992, astfel încât în raport de noile dispoziții procesual civile, a apreciat că nu se impune în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. suspendarea judecății.

Asupra fondului excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost invocată, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată având în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 291/2013, privind prevederi similare celor aplicabile prezentei cauze.

Recursul;

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., invocându-se faptul că soluția de respingere a acțiunii cuprinde motive contradictorii și este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material respectiv a dispozițiilor art. 85 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 și a dispozițiilor art. 83 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 și a deciziilor Curții Constituționale în raport de actele normative succesive care au reglementat suspendarea plății acestor drepturi bănești solicitate de către recurente.

În raport de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. recurentele arată că prima instanță a motivat contrar practicii anterioare și contradictorii faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile unui refuz nejustificat de plată a celor 7 indemnizații prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Principala critică în raport de acest motiv vizează constatarea primei instanțe privind data de la care s-a născut dreptul la plata celor 7 indemnizații. Recurentele susțin că data nașterii acestui drept nu este data emiterii decretului prezidențial de eliberare din funcție ci data la care s-a născut dreptul recurentelor la plata indemnizațiilor îl reprezintă data emiterii deciziilor de pensionare, respectiv 8 octombrie 2008 și respectiv 19 octombrie 2009, momente anterioare suspendării plății acestor drepturi dispuse prin Legea nr. 285/2010 și O.U.G. nr. 103/2013.

Recurentele - reclamante arată că deși instanța de fond recunoaște că în patrimoniul părților reclamante s-a născut dreptul la plata celor 7 indemnizații se apreciază în mod contradictoriu că nu există un refuz nejustificat deoarece plata acestor drepturi a fost suspendată. Aceasta în condițiile în care suspendarea îndelungată a acestor drepturi încalcă dreptul de proprietate, dreptul fiind afectat în substanța sa.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentele arată că instanța de fond nu a verificat faptul că prin amânarea succesivă a plății acestor drepturi, fără stabilirea unui termen rezonabil de plată a fost afectat însuși dreptul la plata acestor indemnizații invocându-se decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului și decizii ale Curții Constituționale.

Se arată că reclamantele sunt private de dreptul acordat prin lege de a beneficia de indemnizația prevăzută de art. 81 din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care este incert momentul de la care încetează efectul suspendării plății acestor drepturi, care constituie în opinia recurentelor un element al statutului magistratului alături de pensia de serviciu.

Se solicită admiterea recursului și rejudecând cauza admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar recurentele depun practică judecătorească.

Intimații - pârâți au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La dosar, pe parcursul soluționării recursului s-a depus Decizia Curții Constituționale nr. 557 din 16 iunie 2015, Curte sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 (1) din O.U.G. nr. 103/2013, prin sentința recurată.

Prin Decizia nr. 557 din 16 iunie 2015, instanța constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată de recurente în prezenta cauză.

Analizând recursul formulat, în raport de motivele invocate, Curtea îl va aprecia ca fondat pentru următoarele considerente.

Recursul urmează a fi apreciat ca fondat strict în raport de obiectul acțiunii - obligație de plată a celor 7 indemnizații prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și de faptul că în cauză pentru anul 2014 aceste indemnizații „nu se acordă” potrivit art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, dispoziții constatate a fi constituționale conform Deciziei Curții Constituționale nr. 557 din 16 iunie 2015 - filele 34 - 39 dosar recurs.

Curtea apreciază că acțiunea reclamantelor - recurente astfel cum a fost formulată este prematur formulată, sentința atacată fiind nelegală în raport de această apreciere a instanței de recurs.

Sub acest considerent, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentința atacată fiind dată cu interpretarea greșită a legii în raport de obiectul acțiunii și de efectele O.U.G. nr. 103/2013 asupra drepturilor pretinse.

Motivul de recurs prevăzu de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut, sentința atacată nefiind contradictorie în raport de cele menționate în considerente sau contrară unei practici consolidate a Curții de Apel București sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În mod corect, prima instanță a constatat că dreptul recurentelor - reclamante prevăzut de art. 81 din Legea nr. 303/2004 - respectiv la cele 7 indemnizații lunare, s-a născut la data publicării decretului de eliberare din funcția de judecător în M. Of., când dreptul la pensia de serviciu este pus în plată, dată la care erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 285/2010 și art. 10 din O.U.G. nr. 103/2013 prin care s-a statuat că nu se acordă indemnizațiile la ieșirea la pensie.

Curtea nu va reține ca întemeiată susținerea recurentelor în sensul că data pensionării este data emiterii deciziilor de pensionare din 8 octombrie 2008, respectiv 19 octombrie 2009. Aceste decizii de pensionare, nepuse în plată din punct de vedere al pensiei de serviciu nu reprezintă momente ale nașterii dreptului prevăzut de art. 81 din Legea nr. 303/2008. Acest drept s-a născut la data eliberării din funcția de magistrat, aceasta fiind data publicării în M. Of. a eliberării din funcția de judecător. Aceasta deoarece după emiterea deciziilor de pensionare, reclamantele nu au dobândit calitatea de pensionar, ci au continuat activitatea ca magistrați până la data eliberării din funcție prin decret prezidențial.

La data eliberării din funcție s-a născut în patrimoniul reclamantelor dreptul prevăzut de art. 81 din Legea nr. 303/2004, dar în ceea ce privește executarea acestuia prin plata acestor drepturi bănești, acestea nu au fost acordate prin acte succesive, respectiv art. 9 din Legea nr. 118/2010, art. 13 din Legea nr. 285/2010, art. 10 alin. (1), O.U.G. nr. 103/2013. Acest ultim act normativ, aplicabil recurentelor prevede că, în anul 2014 nu se acordă ajutoare sau după caz indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.

Hotărârile judecătorești invocate în cadrul acestui motiv de recurs, respectiv sentința civilă nr. 4583/2011 irevocabilă prin Decizia nr. 2766/2012 nu reprezintă o practică consolidată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reprezentând decizie de speță pronunțată în raport de situația concretă a reclamantelor din acea cauză, avându-se în vedere specificul acelei cauze în raport de data emiterii hotărârii Consiliul Superior al Magistraturii și data publicării decretelor de eliberare din funcție.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este fondat, sentința atacată fiind nelegală, în parte în ceea ce privește aprecierea pe fond a acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată.

În opinia instanței de recurs acțiunea reclamantelor astfel cum a fost formulată, având ca obiect în principal constatarea refuzului nejustificat în soluționarea cererii privind plata indemnizațiilor de pensionare și obligarea pârâtelor la plata acestor indemnizații și în consecință executarea hotărârii în termen de 30 de zile de la pronunțare și aplicarea unei dobânzi penalizatoare este prematur formulată. Aceasta deoarece nu s-a contestat dreptul reclamantelor - magistrați pensionari de a beneficia de indemnizația prevăzută la art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ci în discuție dreptul lor de a le fi plătită această sumă, la data pensionării și data formulării acțiunii 9 septembrie 2014 nu era născut și actual, fiind suspendată plata acelor drepturi conform art. 9 Legea nr. 118/2010, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, iar pentru anul 2014 - anul formulării acțiunii conform art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013.

Acțiunea reclamantelor este prematur formulată deoarece pentru anul 2014, în speța de față, dar din iulie 2010 și până în prezent există o reglementare legală - constituțională, art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, inclusiv conform Deciziei Curții Constituționale pronunțate în prezenta cauză nr. 557 din 16 iulie 2015 prin care „În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori trecerea în rezervă”.

Această mențiune „nu se acordă” în opinia Curții reprezintă o suspendare legală a obligației de plată a acestor drepturi, fapt care determină aprecierea asupra acestei acțiuni ca fiind prematur formulată. Aceasta deoarece, dreptul la plata efectivă a acestor indemnizații și obligația corelativă de plată din partea intimatelor în calitate de debitoare la data pensionării data publicării în M. Of. al României a decretelor de eliberare din funcția de magistrați a reclamantelor 2 decembrie 2011 și respectiv 10 februarie 2014 și data formulării acțiunii 9 septembrie 2014 nu era născut și actual fiind suspendată norma legală care prevedea acordarea acestor drepturi.

Această normă care prevedea dreptul reclamantelor la plata indemnizațiilor solicitate respectiv art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu a fost abrogată ci doar a fost suspendată aplicarea ei în perioada 2010 - 2016 inclusiv.

Prematuritatea formulării prezentei acțiuni având ca obiect plata acestor indemnizații rezultă și din interpretarea dată dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 conform Deciziei nr. 16 din 8 iunie 2015 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție . Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din care rezultă că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 118/2010, prin care indemnizațiile nu au mai fost acordate vizează exercițiul dreptului la acordarea acestor indemnizații care este suspendat și nu existența acestor drepturi.

În prezenta cauză, acțiunea apare ca prematur formulată deoarece dispozițiile legale au vizat exercițiul dreptului - respectiv dreptul de a obține obligarea la plata efectivă în sensul solicitat prin acțiune care este suspendat și nu existența acestui drept prevăzut de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, drept care există dar care nu poate fi exercitat deoarece operează o normă legală și constituțională care arată că aceste indemnizații nu se acordă în anul 2014, norma legală prevăzând expres „nu se aplică”.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 667 din 16 iulie 2015, Curtea a apreciat că neacordarea indemnizației prevăzute la art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu poate conduce la afectarea statutului constituțional al judecătorilor și procurorilor, deoarece aceste indemnizații nu au statut constituțional și în consecință legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și să dispună diminuarea sau chiar încetarea acestora.

În prezenta cauză legiuitorul nu a înlăturat prin abrogare dreptul prevăzut de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ci a prevăzut că indiferent de motivul încetării raporturilor de serviciu, indemnizația prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu se acordă în anul 2014 potrivit art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013.

Aceste norme legale constituționale reprezintă o cauză legală de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea indemnizațiilor, drept care fără a fi înlăturat este suspendat și care nefiind actual determină, în opinia Curții prematuritatea formulării prezentei acțiuni.

Curtea constată că nu poate verifica, în raport de limitele investirii, susținerea recurentelor privind afectarea esenței dreptului prin efectele suspendării pe o perioadă de timp, apreciind că admiterea unei cereri privind plata acestor indemnizații, suspendată legal și constituțional ar reprezenta o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursurile și va casa în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantelor ca prematur formulată. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind sesizarea Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de A. și B. împotriva sentinței nr. 3440 din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantele A. și B., ca prematur formulată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 aprobată prin Legea nr. 28/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2016.