Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
2 iulie 2020

Decizia nr. 3146/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 02 iulie 2020 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor invocată din oficiu. Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj împotriva sentinței nr. 3382 din data de 29 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsite de interes. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iulie 2020.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.