CtEDO 20.05.2008 Auto

KHUSEIN AZIEV v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
20.05.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KHUSEIN AZIEV v. RUSSIA (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Khusein Aziev, este un național rus care s-a născut la 28 septembrie 1973 în satul RoshniChu din Republica Chechenă și își îndeplinește în prezent sentința în regiunea Kemerovo. El este reprezentat în fața Curții de către dl I. Timishev, un avocat care practică în Nalchik, Republica Kabardino-Balkaria. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat inițial de dl P. Laptev, fostul Reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și ulterior de reprezentantul lor, dna V. Milinchuk. Reclamantul a fost unul dintre reclamanții în cazul Shamayev (Shamaiev și alții c. Georgia și Rusia, nr. 36378/02, ECHR 2005III). În scrisoarea sa din 9 octombrie 2003, el a solicitat ca prezenta cerere să se alăture plângerii sale în cazul Shamayev, citat mai sus. La 26 aprilie 2005, având în vedere faptul că hotărârea a fost deja pronunțată în Shamayev, citată mai sus, și că plângerile formulate de reclamant în acest caz diferă în mare măsură de cele formulate de reprezentanții săi georgieni la Shamayev, Curtea a hotărât să nu se alăture celor două cauze în temeiul articolului 42 § 1 din Regulamentul de procedură. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 iulie 2002, un grup de mai mulți oameni înarmați, inclusiv reclamantul, au fost arestați de gardienii de frontieră georgieni de la granița georgiană-rusă (a se vedea Shamayev și alții, citat mai sus, §§§ 57, 89 și 106). În urma acestei măsuri, Procuratura Generală Rusă a solicitat extrădarea reclamantului către Federația Rusă (a se vedea Shamayev și alții, citat mai sus, §§ 58 și 6273). Reclamantul a fost acuzat de către autoritățile ruse de terorism și bandit cu circumstanțe agravante (art. 205 § 3 și 209 § 2 din Codul Penal); a provocat prejudicii corporale pentru membrii poliției și forțelor de securitate (art. 317 din Codul Penal); a organiza grupuri armate ilegale și participarea la aceste grupuri, cu circumstanțe agravante (art. 208 § 2 din Codul); a provocat circumstanțe agravante (art. 222 § 2 din Codul Penal); și a traversării ilegale a frontierei Federației Ruse în iulie 2002, cu circumstanțe agravante (art. 322 § 2 din Codul). El a fost extraditat la 4 octombrie 2002 (a se vedea Shamayev și alții, citat mai sus, §§ 66, 70, 71 și 74). Se pare că la sosirea reclamantului în Rusia, la 5 octombrie 2002, a fost atribuit un avocat pentru a reprezenta interesele sale, dl Molochkov. După 31 ianuarie 2003, reclamantul a fost apărat de un alt avocat, angajat de familia sa, dl V. La 19 august 2003, reclamantul a ordonat dlui Timishev să-l reprezinte în fața Curții Europene. Reclamantul a elaborat o scrisoare din 9 iulie 2003 care a fost trimisă Curții la 26 august 2003 de dl Molochkov în legătură cu cazul Shamayev (a se vedea Shamayev și alții, citat mai sus, § 241). În scrisoarea, transmisă în legătură cu o cerere de la reprezentantul Federației Ruse la Curte, dl Molochkov a declarat că a acționat ca avocat de apărare al dlui Aziev între 5 octombrie 2002 și 31 ianuarie 2003 în legătură cu acuzațiile penale aduse împotriva acesteia. În această perioadă fostul său client nu s-a plâns niciodată de o încălcare a drepturilor sale în temeiul Convenției, nici nu i-a exprimat vreodată dorința de a aplica Curții. În absența instrucțiunilor relevante de la solicitant, avocatul nu a putut contacta Curtea din proprie inițiativă. Întotdeauna a avut timp și facilități adecvate pentru a pregăti apărarea clientului său și oportunitățile de a-l întâlni fără a fi prezent polițiștii închisorii (ibid., §§ 232 și suiv.). Reclamantul a afirmat că dl Molochkov nu a luat măsuri pentru a-l apăra. În orice caz, deoarece nu a vorbit cu Chechen, avocatul nu ar fi putut avea discuții cu el. El nu a refuzat să accepte serviciile dlui Molochkov; nici nu a depus plângeri împotriva acțiunilor dlui Molochkov la instanțele interne sau la alte autorități. La 24 iunie 2003, ancheta preliminară a fost închisă. Reclamantul a fost comis în judecată în fața Curții Supreme a Republicii Cechene („Curtea Supremă a Ceceniei”). La 24 iulie 2003, președintele acestei instanțe a hotărât să depună trimitere la Curtea Supremă a Federației Ruse pentru a putea desemna o altă instanță competentă. La 21 august 2003, vicepreședintele Curții Supreme a Federației Ruse a hotărât să se pronunțe la Curtea Regională Stavropol. Când a fost adus în fața Curții Regionale, reclamantul a solicitat transferul cazului său la Curtea Supremă a Ceceniei în temeiul articolului 30 § 2 din noul Cod de Procedură Penală („CPC”). El a insistat că, în temeiul CCP, cazul său intră în jurisdicția teritorială a acestei instanțe. Prin decizia din 6 octombrie 2003 un singur judecător al Curții Regionale de Stavropol a respins cererea din cauza faptului că art. 36 din CCP a interzis litigiile de jurisdicție între instanțe. Având în vedere că cazul a fost înaintat Curtea Regională de către Curtea Supremă a Federației Ruse în urma unei hotărâri de transfer de competență, cererea reclamantului nu a putut fi acordată. La 26 noiembrie 2003, un judecător al instanței respective a răspuns reclamantului, subliniind că hotărârile președintelui și vicepreședintelui Curții Supreme a Federației Ruse nu au fost admise la recurs și că, în consecință, plângerea sa privind transferul competenței a fost respinsă fără a fi examinată în fond. Potrivit judecătorului în cauză, atunci când ancheta preliminară a fost închisă la 24 iunie 2003, reclamantul a solicitat un proces în fața Curții Supreme de Cecenie (a se vedea art. 30 § 2 litera (b) din CCP). Având în vedere că instanța de asemănare nu a putut fi introdusă în Cecenia până la 1 ianuarie 2007 (cum este prevăzut de Legea federală din 27 decembrie 2002), faptul că cazul reclamantului a fost îndreptat către Curtea Supremă a Federației Ruse în vederea transferului jurisdicției nu a fost contrar articolului 35 din CCP. Judecătorul a susținut că, din moment ce reclamantul și reprezentantul său au fost informați cu privire la decizia din 21 august 2003 de a trimite cazul la Curtea Regională Stavropol pentru examinare, nu a existat nicio încălcare a drepturilor reclamantului. După comunicarea cauzei către autoritățile ruse, părțile au informat Curtea că, la 6 octombrie 2003, reclamantul și reprezentantul său au declarat că nu dorește să fie judecat. În consecință, cazul trebuie să fie auzit de un singur judecător. După mai multe hotărâri de suspendare a ședinței, la 12 noiembrie 2004, Curtea Regională Stavropol a acordat reclamantului cererea și a hotărât să depună la Curtea Supremă întrebarea competenței teritoriale. La 13 ianuarie 2005, Curtea Supremă a hotărât că cazul urma să fie auzit de Curtea Supremă a Ceceniei, având în vedere retragerea cererii sale de juriu. La 20 iunie 2005, Curtea Supremă a Cecenia a constatat că reclamantul a fost vinovat de bandit, de manipulare ilegală a armelor de foc, de atac împotriva poliției sau a ofițerilor militari și de trecerea ilegală a frontierei de stat. La 24 iunie 2005, reclamantul a apelat împotriva condamnării, se pare că a ridicat o serie de nereguli procedurale și a interogat interpretarea anumitor fapte de către instanța de judecată. El nu a prezentat o copie a recursului său. La 15 septembrie 2005, Curtea Supremă a susținut condamnarea. Pretinzând că, în timp ce a fost transferat de la SIZO la Curtea Regională Stavropol la 29 octombrie 2003, clientul său a fost maltratat de gărzile care l-au escortat, dl Timișev a solicitat procurorului din districtul Stavropol să pună infractorii sub anchetă. Procurorul din districtul Promyshelnny din Stavropol a investigat plângerea. Procurorul a interogat reclamantul, câțiva gărzi care au fost în funcție în acea zi și ofițerii SIZO care au tratat recepția reclamantului după ce a fost înarmat în custodie după audierea instanței. Procurorul a inspectat, de asemenea, jurnalul plângerilor medicale păstrate în SIZO. În declarația dată procurorului la 14 noiembrie 2003, reclamantul a declarat că gardienii l-au împins când urca în mașină și apoi l-au lovit de două sau trei ori. De asemenea, l-au împins în spate la sosire la clădirea tribunalului, forțându-l să meargă mai repede. Prin decizia din 14 noiembrie 2003, cererea a fost respinsă din cauza faptului că nu a fost stabilită nicio confirmare a acuzațiilor reclamantului și că aceasta din urmă nu a solicitat asistență medicală în legătură cu incidentul. În aceste proceduri, gărzile în cauză au fost identificate și interogate. Ei au refuzat tratarea nedreptată a reclamantului. Nu au fost înregistrate plângeri de la sau răni la solicitant. Departamentul a concluzionat că plângerea a fost nefondată. Din 1 iulie 2002 chestiunile legate de procedura penală au fost reglementate de Codul de Procedură Penală (CCP) al Federației Ruse (Legea nr. 174-FZ din 18 decembrie 2001). art. 30 din CCP stabilește componența instanțelor de judecată. Partea 2 litera (b) din acest articol prevede că, la cererea acuzată, procesul de infracțiuni grave poate fi efectuat de o bancă compusă dintr-un judecător federal și douăsprezece jurați. Articolele 32, 35 și art. 36 din CCP stabilesc norme de competență teritorială. Acestea prevăd că, în cazul în care, printre altele, la aplicarea cu succes a unei părți la procedură, s-a adoptat o decizie de transferare a cazului către o altă instanță, această decizie este finală și obligatorie pentru instanța la care a fost transferată cazul. Legea federală din 27 decembrie 2002 a modificat ordinea de intrare în vigoare a dispozițiilor CCP. În special, în ceea ce privește introducerea procesului juriului, legea prevede că art. 30 partea 2 litera (b) din CCP ar intra în vigoare în regiunea Stavropol începând cu 1 iulie 2002 și în Cecenia începând cu 1 ianuarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă