ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 471/2018

Decizia nr. 471/2018 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 martie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat obligarea Ia plata sumelor de 20.000 lei daune materiale (cheltuieli cu spitalizarea, tratament medicamentos și recuperatoriu) și 400.000 iei daune morale. Totodată, s-a solicitat actualizarea acestor sume precum și dobânda legală de Ia momentul producerii riscului asigurat.

Prin sentința civilă nr. 1239 din 17 noiembrie 2015, Tribunalul Bacău a admis excepția inadmisibilității invocată de pârât și a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamantul A. Prin Decizia civilă nr. 368 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1239 din 17 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/110/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. și intimatul-intervenient Gogan Ionuț, hotărârea fiind definitivă. La data de 13 iunie 2017 reclamantul A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 368 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, fața de care constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească, este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Litigiul de față are ca obiect cererea de chemare în judecată prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat obligarea acestuia la plata sumelor de 20.000 lei daune materiale (cheltuieli cu spitalizarea, tratament medicamentos și recuperatoriu) și 400.000 lei daune morale. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

dispune că „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, Iară drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin. (2) din același act normativ, „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea rir.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 334/2010 privind C. proc. civ., „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013} și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G.

nr. 62/2015 a fost extins până la data de 31 decembrie 2016) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cere/i evaluabile în bam' în valoare de până Ia 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 plivind C. proc. civ., este neconstituțională. Această decizie, însă, nu este aplicabilă în speță, întrucât hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 26 aprilie 2037, anterior publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017. Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) C. proc.

civ., „în cazul în care mai . multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătura, au fost deduse judecății printr-o unica cerere de chemare în judecată, instanța competentă să ie soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt". Este de observat că, prin soluția adoptată în noua reglementare, legiuitorul se îndepărtează, parțial, de doctrină, care a preconizat, în condițiile vechiului cod, soluția cumulării valorii cererilor în cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul și același raport juridic substanțial.

Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenței pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului, din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competența unor instanțe de grade diferite; dacă valoarea tuturor pretențiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură instanță competentă. Prin urmare, în speța pendinte, câtă vreme prin demersul judiciar reclamantul a solicitat atât daune morale, cât și daune materiale, care se constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având aceeași cauză și aflate în strânsă legătură, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt (400.000 lei cu titlu de daune morale).

Așadar, valoarea pretenției (daună morală sau materială) reclamantului la data de 20 martie 2014, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 Lei inclusiv. Prin raportare la dispozițiile legale evocate și la faptul că decizia instanței de apel a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000,000 lei inclusiv, formulată la data de 7 decembrie 2015, decizia atacată nu este susceptibilă de recurs. în consecință, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 368 din 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca inadmisibil. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 368 din 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publica, astăzi 15 februarie 2018.