ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 471/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 471/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 471/2018
După deliberare, asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la 20 martie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu
pârâtul B. a solicitat obligarea Ia plata sumelor de 20.000 lei daune materiale
(cheltuieli cu spitalizarea, tratament medicamentos și recuperatoriu)
și 400.000 iei daune morale. Totodată, s-a solicitat actualizarea acestor
sume precum și dobânda legală de Ia momentul producerii riscului
asigurat.
Prin sentința civilă nr. 1239 din 17 noiembrie 2015,
Tribunalul Bacău a admis excepția inadmisibilității
invocată de pârât și a fost respinsă, ca inadmisibilă,
cererea de chemare în judecată precizată, formulată de
reclamantul A.
Prin Decizia civilă nr. 368 din 26 aprilie 2017 a Curții de
Apel Bacău, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul
declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1239 din 17
noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/110/2014,
în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. și intimatul-intervenient
Gogan Ionuț, hotărârea fiind definitivă.
La data de 13 iunie 2017 reclamantul A. a declarat recurs împotriva Deciziei
civile nr. 368 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția
I civilă, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin.
(1) pct. 8 C. proc. civ.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art.
493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din
același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu
prioritate admisibilitatea recursului, fața de care constată
următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea
judecătorească, este supusă numai căilor de atac
prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de
aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe
alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art.
129 din Constituția României, republicată, prevăzând că
mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt
cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în
condițiile legii.
Litigiul de față are ca obiect cererea de chemare în
judecată prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. a
solicitat obligarea acestuia la plata sumelor de 20.000 lei daune materiale
(cheltuieli cu spitalizarea, tratament medicamentos și recuperatoriu)
și 400.000 lei daune morale.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri
definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum
și cele neatacate cu recurs.
Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că „Hotărârile date
în apel, cele date, potrivit legii, Iară drept de apel, precum și
alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse
recursului", iar, conform alin. (2) din același act normativ, „Nu
sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile
prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația
civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și
de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind
repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte
cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De
asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de
apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă
instanță sunt supuse numai apelului."
Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea rir.2/2013 privind unele
măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum
și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 334/2010 privind
C. proc. civ., „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010
privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite
începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar, conform alin. (2) al
aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în
vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013} și până la data de 31
decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 a fost extins până la
data de 31 decembrie 2016) nu sunt supuse recursului hotărârile
pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din
Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind
navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de
muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în
cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum
și în alte cere/i evaluabile în bam' în valoare de până Ia 1.000.000
lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului
hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea
prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse
numai apelului.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582
din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că
sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de
până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2)
din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea
instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea
punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 plivind C. proc. civ., este neconstituțională.
Această decizie, însă, nu este aplicabilă în speță,
întrucât hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 26
aprilie 2037, anterior publicării deciziei Curții Constituționale
în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017.
Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., „în cazul
în care mai . multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun
ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în
strânsă legătura, au fost deduse judecății printr-o unica
cerere de chemare în judecată, instanța competentă să ie
soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție
care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".
Este de observat că, prin soluția adoptată în noua
reglementare, legiuitorul se îndepărtează, parțial, de
doctrină, care a preconizat, în condițiile vechiului cod,
soluția cumulării valorii cererilor în cazul în care cererile au o
cauză comună, provenind din unul și același raport juridic
substanțial.
Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenței pe baza
valorii totale a cererilor principale ale reclamantului, din moment ce
întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în
competența unor instanțe de grade diferite; dacă valoarea
tuturor pretențiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură
instanță competentă.
Prin urmare, în speța pendinte, câtă vreme prin demersul
judiciar reclamantul a solicitat atât daune morale, cât și daune
materiale, care se constituie în capete principale ale cererii de chemare în
judecată, având aceeași cauză și aflate în strânsă legătură,
stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea
cumulată a tuturor pretențiilor, ci ținându-se seama de acea
pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt
(400.000 lei cu titlu de daune morale).
Așadar, valoarea pretenției (daună morală sau
materială) reclamantului la data de 20 martie 2014, data
înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de
1.000.000 Lei inclusiv.
Prin raportare la dispozițiile legale evocate și la faptul
că decizia instanței de apel a fost pronunțată într-o
acțiune evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000,000 lei
inclusiv, formulată la data de 7 decembrie 2015, decizia atacată nu
este susceptibilă de recurs.
în consecință, Înalta Curte va respinge recursul formulat de
reclamantul A. împotriva deciziei nr. 368 din 26 aprilie 2017, pronunțată
de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca inadmisibil.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I
D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva
Deciziei nr. 368 din 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel
Bacău, secția I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publica, astăzi 15
februarie 2018.