ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2526/2013

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

În ședința publică din data de 04 aprilie

2012, Tribunalul Prahova a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii de

chemare în judecată formulată de reclamanta W.M. și a rămas în pronunțare

asupra acesteia.

Prin sentința civilă

nr. 2476 din 4 aprilie 2012, a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu

și a anulat acțiunea formulată de reclamanta W.M., ca netimbrată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 20 alin. (1) - (3) cu aplicarea

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc

anticipat, iar dacă aceste taxe nu au fost plătite în mod legal în momentul

înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului să achite

suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de

plată sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.

În cauză, instanța de

control judiciar a pus în vedere reclamantei W.M. obligația de a achita o taxă

judiciară de timbru în sumă de 9.204,68 RON și a timbrului judiciar în valoare

de 5 RON, stabilite potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997,

respectiv art. 3 din O.G. nr. 32/1995 modificată, potrivit mențiunilor

realizate în cuprinsul citației ce i-a fost adresată.

S-a precizat totodată

că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art. 21

alin. (1) din Constituția României și garantat prin prevederile art. 6 par. 1

din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a

dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în

condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului

judiciar promovat.

În concret, art. 6

parag. 1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul

stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu șansele de

câștig a cauzei și înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu

lipsa posibilităților financiare ale recurentei, constituie, în fapt, o

descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la

justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).

Practic, sumele

stabilite în sarcina reclamantei, cu titlul de taxă judiciară de timbru și

timbru judiciar, aferente căii de atac exercitate, nu au un cuantum exorbitant nici

măcar pentru o persoană cu venituri modice.

Constatând că

reclamanta nu s-a conformat obligației de a achita sumele indicate până la

termenul de judecată stabilit, din data de 04 aprilie 2012, în baza art. 137

alin. (1) C. proc. civ. cu aplicarea art. 21 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

coroborate cu art. 3 din O.G. nr. 32/1995, instanța a admis excepția

netimbrării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu și, pe cale de

consecință, a anulat cererea de chemare în judecată, ca fiind netimbrată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamanta, iar prin decizia nr. 79 din 7 noiembrie 2012 a Curții

de Apel Ploiești a fost respins ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Susținerea apelantei în

sensul că, în privința taxei de timbru îi sunt aplicabile dispozițiile din Legea

nr. 146/1997 art. 15 lit. r), este nefondată, deoarece potrivit textului de lege

indicat de aceasta: „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile,

inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: cererile introduse

de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate

de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

precum și cererile accesorii și incidente.

Ori, în speță apelanta

nu se încadrează în dispozițiile textului menționat fiindcă cererea recurentei reclamante

nu privește restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ci o cerere în revendicare între

persoane fizice, astfel că nu îi sunt incidente dispozițiile menționate.

În ceea ce privește celelalte

motive de apel formulate, s-a arătat că acestea vizează fondul pretenției deduse

judecății, și nu pot fi analizate în apel, deoarece instanța de fond s-a pronunțat

pe excepția netimbrării, nefiind soluționat fondul litigiului.

Împotriva deciziei pronunțate

în apel reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârii și

trimiterea dosarului pentru continuarea judecării.

În susținerea recursului

al cărui temei de drept a fost indicat ca fiind art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., recurenta a reluat practic aceleași critici din apel, arătând în esență

că era scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 15 lit. r) din Legea

nr. 146/1997 și că hotârârea Weismann contra României nu îi este opozabilă pentru

că a cerut restituirea imobilului și nu despăgubiri bănești; invocând Decizia nr.

957/2000 a Curții Supreme arată că scutirea operează numai în cazul solicitării

retrocedării imobilului, așa cum este cazul și în acțiunea de față.

Pe fondul cauzei a arătat

ca și în motivele de apel că

pârâtele au reușit,

cu ajutorul Judecătoriei Câmpina, să-și însușească moștenirea sa de pe urma bunicului

său C.D., a cărei unica moștenitoare este, conform certificatului de moștenitor

nr. 195 din 23 decembrie 1964; că nu există niciun testament, iar dacă ar fi existat

ar fi fost menționați cu siguranță mama sa L.C. (după căsătorie P.), fratele M.I.

și recurenta P.M. (ulterior S.) și, așa cum este specificat și de Înalta Curte de

Casație și Justiție în decizia XI din 5 februarie 2007, renunțătorii la moștenire

sunt străini de calitatea de moștenitor; potrivit art. 696 C. civ. renunțătorul

fiind socotit că nu a fost niciodată moștenitor, vocația sa succesorală fiind retroactiv

desființată și că dispozițiile art. 701 C. civ., care prevede două cazuri în care

se poate retracta renunțarea, nu este aplicabil în speță pentru că renunțările s-au

făcut expres în fața notarului.

Prin întâmpinare, intimatele

pârâte D.A. și C.M. au invocat excepția de nulitate a recursului în raport de împrejurarea

că în motivarea acestuia nu s-a formulat nici o critică de nelegalitate a deciziei

atacate care să permită încadrarea în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Excepția nulității recursului,

invocată de intimatele pârâte D.A. și C.M. va fi respinsă, întrucât recurenta reclamantă

prin motivele de recurs a formulat critici ce privesc soluționarea pe fond a cauzei

dar și critici pe excepția netimbrării acțiunii, în raport de prevederile Legii

nr. 146/1997, ceea ce permite încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ.

Recursul va fi respins

ca nefondat pentru următoarele considerente:

Mai întâi, se constată

că, deși recurenta reclamantă a indicat ca temei în drept și pct. 7 și 8 ale

art. 304 C. proc. civ., acestea au fost menționate pur formal, întrucât în motivarea

recursului nu s-au formulat critici care să intre sub incidența textelor legale

menționate.

Cât privește motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., se constată că

este nefondat.

Astfel, prin decizia recurată,

Curtea de Apel Craiova a menținut soluția instanței de fond prin care, în urma admiterii

excepției de netimbrare, acțiunea formulată de reclamantă în baza art. 480 și urm.

C. civ. a fost anulată, ca netimbrată.

Recurenta reclamantă arată

că este nemulțumită de modul de interpretare a dispozițiilor art. 15 lit. r) din

Legea nr. 146/1997,

în

raport de care consideră

că

acțiunea

este scutită de la plata

taxei de timbru, iar hotărârea recurată este nelegală.

Potrivit dispozițiilor

acestui articol: „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile,

inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cererile introduse

de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate

de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

precum și cererile accesorii și incidente”.

Ori, recurentei reclamante,

care revendică imobilul de la persoane fizice, dispozițiile textului menționat nu-i

sunt aplicabile, fiindcă cererea sa nu are ca obiect restituirea unui imobil preluat

de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

așa cum se prevede în text.

Nefondată este și critica

referitoare la neopozabilitatea hotărârii Weismann contra României, deoarece instanța

s-a raportat la dispozițiile acestei hotărâri doar pentru a susține și întării modalitatea

în care trebuie exercitat dreptul de acces la justiție, în sensul că realizarea

acestuia se face numai în condițiile legii ce include, conform art. 20 alin.

(1)-(3) din Legea nr. 146/1997 și plata taxelor judiciare de timbru aferentă acțiunii

promovate.

În ceea ce privește motivele

de recurs ce vizează fondul cauzei deduse judecății, acestea nu vor fi analizate,

deoarece instanța de fond și cea de apel s-au pronunțat doar cu privire la excepția

netimbrării acțiunii, nefiind soluționat litigiul pe fond.

Pentru motivele arătate,

în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei

va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului, invocată de intimatele pârâte D.A. și C.M.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

W.M. împotriva deciziei nr. 79 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie

2013.