ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 160/2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 160/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia

nr. 160/2018

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 2471/2016 din 21 decembrie 2016,

pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în Dosarul nr.

x/336/2013 s-a admis în parte, în principiu și în fond, acțiunea

civilă formulată, completată și precizată ulterior de

reclamanții A., B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâții F., G.,

și pârâții cu domiciliu necunoscut proprietari de carte funciară

H., I. și, în consecință:

S-a

constatat că moștenitori legali ai defunctului J., decedat la data de

23 august 2001 sunt defuncta K., soție supraviețuitoare, care are

vocație ia o cotă de 1/4 din bunurile succesorale și

reclamanții A., B., C., D. și E., pârâții F. și G. și

defunctul L., decedat la data de 21 octombrie 2012, în calitate de fii și

fiice, aceștia având vocație la restul cotei de 3/4 din masa

succesorală, împreună, respectiv o cotă de 3/32 fiecare.

S-a

constatat că nu sunt bunuri succesorale de împărțit între

moștenitorii legali ai defunctului.

S-a

constatat că moștenitorii legali ai defunctei K., decedată la

data de 23 octombrie 2008 sunt reclamanții A., B., C., D., pârâții F.

și G., și defunctul L., decedat la data de 21 octombrie 2012, în

calitate de fii și fiice, aceștia având vocație la cota de 1/7

parte din masa succesorală.

S-a

stabilit că masa succesorală rămasă după defunctă

este formată din terenul situat în extravilanul com. Repedea, în locul

denumit Hlebochii, în suprafață de 500 mp, între vecinii: Romsilva,

M. - fânețe, teren cu vegetație forestieră, identificat în CF

4886 Poienile de Sub Munte, făcând parte clin nr. top.4428, a cărui

valoare este de 520 lei, conform expertizei topografice efectuate de exp. ing.

N., fiecărui moștenitor al defunctei cuvenindu-i-se bunuri

succesorale în valoare de 74,28 lei.

S-a

constatat că moștenitori legali ai defunctului L., decedat la data de

21 octombrie 2012 sunt reclamanții A., B., C., D., E. și pârâții

F. și G.

S-a

stabilit că din masa succesorală rămasă după acest

defunct fac parte cota de 1/7 parte din masa succesorală rămasă

după defuncta sa mamă, K.- a cărei valoare este de 74,28 lei,

cota de 1/1 din casa de locuit situată în com. Repedea, în

suprafață construită de 58,20 mp, având o valoare de

circulație de 31.686 lei, cf. expertizei judiciare efectuată de exp.

ing. O., cota de 1/1 din anexa gospodărească în suprafață

de 29,60 mp, situată la aceeași adresă, având o valoare de

circulație de 2.612 lei, cf. expertizei judiciare efectuată de exp.

ing. O. și suma de 13.169,82 lei aflată în contul bancar ce a fost

deschis pe numele defunctului la P. - Sucursala Baia Mare.

Totalul

valoric al masei succesorale rămasă după acest defunct este de

27.542 lei, astfel că fiecărui moștenitor al acestui defunct i

s-ar cuveni bunuri succesorale în valoare de 3.934,57 lei.

S-a

dispus ieșirea din indiviziune conform cotelor ce le revin

părților și atribuirea bunurilor succesorale astfel: reclamantei

A. i s-a atribuit în natură terenul situat în extravilanul com. Repedea,

în locul denumit Hlebochii, în suprafață de 500 mp identificat în CF

4886 Poienile de Sub Munte, ca făcând parte din nr. top. 4428, pentru care

a fost emis Titlul de proprietate nr. 5952 din 22 iulie 2003 pe numele defunctei

B., reclamantei A. i s-a atribuit în natură casa de locuit situată în

com. Repedea, în suprafață construită de 58,20 mp, având o

valoare de circulație de 11.686 lei și anexa gospodărească

în suprafață de 29,60 mp, situată la aceeași adresă,

având o valoare de circulație de 2.612 lei, conform expertizei judiciare

efectuată de exp. ing. O., iar suma de 13.169,82 lei aflată în contul

bancar ce a fost deschis pe numele defunctului la P. - Sucursala Baia Mare s-a

împărțit în mod egal între moștenitorii defunctului L., mai

puțin reclamantei A., care a primit imobilele succesorale, astfel că

fiecare din ceilalți moștenitori ai defunctului este

îndreptățit să primească suma de 2.194,97 lei.

Pentru

egalizarea loturilor, reclamanta A. va plăti sultă celorlalți

moștenitori ai defuncților K. și L., după cum urmează:

reclamantei B., suma de 1.813,88 lei, reclamantei C., suma de 1.813,88 lei,

reclamantului D., suma de 1.813,88 lei, pârâtului F., suma de 3.813,88 lei,

pârâtului G., suma de 1.813,88 iei și reclamantei E. suma de 1,739,6 lei.

Au

fost obligați reclamanții A., C., D., E. și pârâții F.

și G. să plătească reclamantei B., suma de 140 lei fiecare,

cu titlu cheltuieli de judecată parțiale. Au fost obligați

reclamanții B., C., D., E. și pârâții F. și G. să

plătească reclamantei A. suma de 500 lei fiecare, cu titlu cheltuieli

de judecată parțiale. S-au compensat restul cheltuielilor de

judecată.

S-a

respins petitul privind constatarea dobândirii, de către defuncții F.

și K., prin uzucapiune de lungă durată cu joncțiunea

posesiilor, a dreptului de proprietate asupra terenurilor din locurile:

Berfeleanca, în suprafața de 28871 mp, înscris în CF 50127 Poienile de Sub

Munte nr. top.3387, Deaciucuschii-Acasă-arabil, în suprafață de

690 mp, înscris în CF 50434 Poienile de Sub Munte nr. top. 3651/2 și CF

50580 Poienile de Sub Munte nr. top.3649, Deaciucuschii-Acasă-fânețe,

în suprafață de 800 mp, înscris în CF 1321 Poienile de Sub Munte nr.

top.3650, Hlebochii, în suprafață de 1.2805 mp, înscris în CF 4886

Poienile de Sub Munte nr. top.4428, Jolob, în suprafață de 8085 mp,

înscris în CF 951 Poienile de Sub Munte nr. top.3304.

S-a

respins cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant

reconvențional F.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâtul F., apel respins de Tribunalul

Maramureș, secția I civilă, prin Decizia nr. 416/A din 21

septembrie 2017.

Pârâtul

F. a formulat recurs împotriva acestei din urmă decizii, recurs

înregistrat la Tribunalul Maramureș și înaintat prin rezoluția

din 13 noiembrie 2017 Înaltei Curți de Casație și Justiție

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 20 noiembrie 2017 și

trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie,

completului de filtru nr. 9,

Prin

rezoluția completului din data de 22 noiembrie 2017, s-a fixat termen de

judecată la 23 ianuarie 2018 în vederea discutării competenței

materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

judecarea cererii de recurs.

La

acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra

excepției necompetenței sale materiale în soluționarea

recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1)

coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând

excepția, înalta Carte de Casație și Justiție constată

că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea

atacată cu recurs a fost pronunțată de către Tribunalul

Maramureș într-un litigiu având ca obiect succesiune.

Potrivit

dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

judecă: "(...) recursurile declarate împotriva hotărârilor

curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile

prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în

vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea

unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența

sa".

Din

norma de competență citată rezultă în mod neechivoc

făptui că Înalta Curte de Casație și Justiție

soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât

hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a

prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei

Curți.

Prin

urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de

Casație și Justiție, ca regulă, competența de

soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor

curților de apel și numai prin excepție competența de

soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel

formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de

competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor,

indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă

recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu

statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate

recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor

instanțe,

O

asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul

art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod,

în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în

primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat

pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea

expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a

competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Reformularea

art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță

de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu

este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu

nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu

extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în

care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de

atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o

regulă nouă de competență, prin adăugare la lege,

rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit

cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai

prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări

similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce

prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei

Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile

legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept

aplicabile ".

Nici

această normă nu conține o formulare de principiu în sensul

că Înalta Curte de Casație și Justiție

soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în

competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă

legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca

instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea

normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică

titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin

lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același

scop îl urmărește și recursul soluționat de alte

instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483

alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin.

(3) se aplică în mod corespunzător".

Este

incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și

aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din

Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de

competență în soluționarea recursurilor, în absența unei

norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3)

din Constituție prevede că acest rol se exercită de către

Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit

competenței sale".

Din

considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C.

proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art.

97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă,

competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor curților de apel și numai prin excepție

competența de soluționare a recursurilor împotriva altor

hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind

de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se

constată că nu este prevăzută în mod expres competența

Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a

recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale

în apel.

Pe

de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută

de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul

că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel

judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de

lege."

Cu

toate acestea, se impune a fi identificată o instanță

competentă pentru soluționarea recursului de față, dat

fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe

motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă",

astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

în

acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit

cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi

soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa

acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la

situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza

principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele

acesteia și ținând seama de cerințele echității".

După

cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele

dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de

aplicare a acestora.

În

absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru

soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor

pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi

identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la

analogie și identificarea instanței competente în cauză "în

baza dispozițiilor legale privitoare la situații

asemănătoare."

Situațiile

asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care

legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de

atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în

apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind

curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție,

întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost

direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1

C. proc. civ.

în

acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C.

proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege,

recursul se soluționează de către instanța ierarhic

superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată".

Pe

acest temei, curtea de apel soluționează recursul împotriva

hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea,

în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu

regulile de drept aplicabile, în cazurile prevăzute de legiuitor, astfel

cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin.

(3) C. proc. civ.

Soluția

legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se

impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o

interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune,

fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În

aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C.

proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului

declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către

Tribunalul Maramureș revine instanței ierarhic superioare, respectiv

Curții de Apei Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta

Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului,

văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Prin

rezoluția din 28 noiembrie 2017 domnul avocat Q. a fost desemnat curator

special pentru intimații cu domiciliul necunoscut H., I., (...),

stabilindu-se remunerație provizorie pentru acesta suma de 300 de lei, în

sarcina recurentului F., pentru discutarea competenței materiale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de

recurs. În aplicarea prevederilor art. 58 alin. (4) C. proc. civ. suma de 300

de lei va fi stabilită cu titlu de remunerație definitivă pentru

curatorul Q., pentru discutarea competenței materiale a Înaltei Curți

de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs, în

sarcina recurentului F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină

competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul F.

împotriva Deciziei civile nr. 416/A din data de 21 septembrie 2017,

pronunțate de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, în

favoarea Curții de Apel Cluj.

Stabilește

cu titlu de remunerație definitivă pentru curatorul desemnat în

cauză, dl. avocat Q., pentru intimații cu domiciliul necunoscut H.,

I., (...), suma de 300 lei în sarcina recurentului F.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat

de GGC - GV