ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 160/2018

Decizia nr. 160/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2471/2016 din 21 decembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în Dosarul nr. x/336/2013 s-a admis în parte, în principiu și în fond, acțiunea civilă formulată, completată și precizată ulterior de reclamanții A., B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâții F., G., și pârâții cu domiciliu necunoscut proprietari de carte funciară H., I. și, în consecință: S-a constatat că moștenitori legali ai defunctului J., decedat la data de 23 august 2001 sunt defuncta K., soție supraviețuitoare, care are vocație ia o cotă de 1/4 din bunurile succesorale și reclamanții A., B., C., D. și E., pârâții F. și G. și defunctul L., decedat la data de 21 octombrie 2012, în calitate de fii și fiice, aceștia având vocație la restul cotei de 3/4 din masa succesorală, împreună, respectiv o cotă de 3/32 fiecare.

S-a constatat că nu sunt bunuri succesorale de împărțit între moștenitorii legali ai defunctului. S-a constatat că moștenitorii legali ai defunctei K., decedată la data de 23 octombrie 2008 sunt reclamanții A., B., C., D., pârâții F. și G., și defunctul L., decedat la data de 21 octombrie 2012, în calitate de fii și fiice, aceștia având vocație la cota de 1/7 parte din masa succesorală. S-a stabilit că masa succesorală rămasă după defunctă este formată din terenul situat în extravilanul com. Repedea, în locul denumit Hlebochii, în suprafață de 500 mp, între vecinii: Romsilva, M. - fânețe, teren cu vegetație forestieră, identificat în CF 4886 Poienile de Sub Munte, făcând parte clin nr. top.4428, a cărui valoare este de 520 lei, conform expertizei topografice efectuate de exp.

ing. N., fiecărui moștenitor al defunctei cuvenindu-i-se bunuri succesorale în valoare de 74,28 lei. S-a constatat că moștenitori legali ai defunctului L., decedat la data de 21 octombrie 2012 sunt reclamanții A., B., C., D., E. și pârâții F. și G. S-a stabilit că din masa succesorală rămasă după acest defunct fac parte cota de 1/7 parte din masa succesorală rămasă după defuncta sa mamă, K.- a cărei valoare este de 74,28 lei, cota de 1/1 din casa de locuit situată în com. Repedea, în suprafață construită de 58,20 mp, având o valoare de circulație de 31.686 lei, cf. expertizei judiciare efectuată de exp. ing. O., cota de 1/1 din anexa gospodărească în suprafață de 29,60 mp, situată la aceeași adresă, având o valoare de circulație de 2.612 lei, cf. expertizei judiciare efectuată de exp.

ing. O. și suma de 13.169,82 lei aflată în contul bancar ce a fost deschis pe numele defunctului la P. - Sucursala Baia Mare. Totalul valoric al masei succesorale rămasă după acest defunct este de 27.542 lei, astfel că fiecărui moștenitor al acestui defunct i s-ar cuveni bunuri succesorale în valoare de 3.934,57 lei. S-a dispus ieșirea din indiviziune conform cotelor ce le revin părților și atribuirea bunurilor succesorale astfel: reclamantei A. i s-a atribuit în natură terenul situat în extravilanul com. Repedea, în locul denumit Hlebochii, în suprafață de 500 mp identificat în CF 4886 Poienile de Sub Munte, ca făcând parte din nr. top. 4428, pentru care a fost emis Titlul de proprietate nr. 5952 din 22 iulie 2003 pe numele defunctei B., reclamantei A. i s-a atribuit în natură casa de locuit situată în com.

Repedea, în suprafață construită de 58,20 mp, având o valoare de circulație de 11.686 lei și anexa gospodărească în suprafață de 29,60 mp, situată la aceeași adresă, având o valoare de circulație de 2.612 lei, conform expertizei judiciare efectuată de exp. ing. O., iar suma de 13.169,82 lei aflată în contul bancar ce a fost deschis pe numele defunctului la P. - Sucursala Baia Mare s-a împărțit în mod egal între moștenitorii defunctului L., mai puțin reclamantei A., care a primit imobilele succesorale, astfel că fiecare din ceilalți moștenitori ai defunctului este îndreptățit să primească suma de 2.194,97 lei. Pentru egalizarea loturilor, reclamanta A. va plăti sultă celorlalți moștenitori ai defuncților K. și L., după cum urmează: reclamantei B., suma de 1.813,88 lei, reclamantei C., suma de 1.813,88 lei, reclamantului D., suma de 1.813,88 lei, pârâtului F., suma de 3.813,88 lei, pârâtului G., suma de 1.813,88 iei și reclamantei E. suma de 1,739,6 lei.

Au fost obligați reclamanții A., C., D., E. și pârâții F. și G. să plătească reclamantei B., suma de 140 lei fiecare, cu titlu cheltuieli de judecată parțiale. Au fost obligați reclamanții B., C., D., E. și pârâții F. și G. să plătească reclamantei A. suma de 500 lei fiecare, cu titlu cheltuieli de judecată parțiale. S-au compensat restul cheltuielilor de judecată. S-a respins petitul privind constatarea dobândirii, de către defuncții F. și K., prin uzucapiune de lungă durată cu joncțiunea posesiilor, a dreptului de proprietate asupra terenurilor din locurile: Berfeleanca, în suprafața de 28871 mp, înscris în CF 50127 Poienile de Sub Munte nr. top.3387, Deaciucuschii-Acasă-arabil, în suprafață de 690 mp, înscris în CF 50434 Poienile de Sub Munte nr. top.

3651/2 și CF 50580 Poienile de Sub Munte nr. top.3649, Deaciucuschii-Acasă-fânețe, în suprafață de 800 mp, înscris în CF 1321 Poienile de Sub Munte nr. top.3650, Hlebochii, în suprafață de 1.2805 mp, înscris în CF 4886 Poienile de Sub Munte nr. top.4428, Jolob, în suprafață de 8085 mp, înscris în CF 951 Poienile de Sub Munte nr. top.3304.

S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional F. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul F., apel respins de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, prin Decizia nr. 416/A din 21 septembrie 2017. Pârâtul F. a formulat recurs împotriva acestei din urmă decizii, recurs înregistrat la Tribunalul Maramureș și înaintat prin rezoluția din 13 noiembrie 2017 Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20 noiembrie 2017 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 9, Prin rezoluția completului din data de 22 noiembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 23 ianuarie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ. Analizând excepția, înalta Carte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente: Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către Tribunalul Maramureș într-un litigiu având ca obiect succesiune. Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "(...) recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa". Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc făptui că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți. Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc.

civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri. Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod". Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc.

civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ". Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor. Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului.

De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător". Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale". Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc.

civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres. Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel. Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc.

civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege." Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ. în acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității". După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare." Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc.

civ. în acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată". Pe acest temei, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cazurile prevăzute de legiuitor, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare". În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc.

civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Maramureș revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apei Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. Prin rezoluția din 28 noiembrie 2017 domnul avocat Q. a fost desemnat curator special pentru intimații cu domiciliul necunoscut H., I., (...), stabilindu-se remunerație provizorie pentru acesta suma de 300 de lei, în sarcina recurentului F., pentru discutarea competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

În aplicarea prevederilor art. 58 alin. (4) C. proc. civ. suma de 300 de lei va fi stabilită cu titlu de remunerație definitivă pentru curatorul Q., pentru discutarea competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs, în sarcina recurentului F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul F. împotriva Deciziei civile nr. 416/A din data de 21 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj. Stabilește cu titlu de remunerație definitivă pentru curatorul desemnat în cauză, dl. avocat Q., pentru intimații cu domiciliul necunoscut H., I., (...), suma de 300 lei în sarcina recurentului F. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2018. Procesat de GGC - GV