ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1474/2015

Decizia nr. 1474/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererile înregistrate pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr.

x/1748/2013, nr. x/1748/2013, nr. x/748/2013, nr. x/1748/2013, nr. x/1748/2013 și nr. x/1748/2013, reclamantul A. a solicitat constatarea nulității absolute a unor titluri de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991 și a unor contracte de vânzare-cumpărare subsecvente.

Pârâta B. Popești-Leordeni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat cereri reconvenționale, în dosarele sus-menționate, prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a anexei nr. 4 la H.G. nr. 1705/2006, respectiv în ceea ce privește aprobarea ca suprafața de teren pe care se află cazarma să facă parte din domeniul public al statutului (nr. MF 103588, cod de clasificare 8.19.01).

Cererile reconvenționale au fost disjunse de Judecătoria Cornetu, fiind formate Dosarele nr. x/1748/2013, nr. x/1748/2013, nr. x/1748/2013, nr. x/1748/2013, nr. x/1748/2013, nr. x/1748/2013 și nr. x/1748/2013, în care s-a invocat și admis excepția necompetenței materiale, cu consecința declinării competenței în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere că se solicită anularea parțială a unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

În urma invocării excepției de litispendență, Dosarele nr. x/1748/2013, nr. x/1748/2013, nr. x/1748/2013, nr. x/1748/2013, nr. x/1748/2013 și nr. x/1748/2013 au fost conexate la cauza nr. x/1748/2013.

Prin sentința civilă nr.

369 din 6 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâții Guvernul României și A. și, în consecință, a respins acțiunile conexe formulate de reclamanta B. Popești-Leordeni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca inadmisibile.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prin adresarea unei plângeri autorității publice emitente (Guvernul României), cu solicitarea de revocare parțială a anexei nr. 4 la H.G. nr. 1705/2006, respectiv în ceea ce privește aprobarea ca suprafața de teren pe care se află cazarma nr. 1137 să facă parte din domeniul public al statutului (nr. MF 103588, cod de clasificare 8.19.01).

Apărarea reclamantei, în sensul că nu a putut formula plângere prealabilă, întrucât nu a avut cunoștință de conținutul anexei nr. 4 la H.G. nr. 1705/2006, fiind clasificată drept secret de serviciu, nu poate fi primită, întrucât aceasta avea posibilitatea de a adresa o cerere, prin care să solicite eliberarea unui extras neclasificat, urmând ca ulterior să formuleze plângere prealabilă, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile nr. 369 din 6 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta B. Popești-Leordeni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând casarea acesteia și retrimiterea cauzei instanței de fond, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul respingerii excepției neîndeplinirii procedurii prealabile și admiterii acțiunii formulate, în sensul constatării nulității absolute parțiale a H.G.R. nr. 1705/2006, Anexa 4, poziția MF 103588, cod de clasificare 8.19 ianuarie, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, mai întâi, că sentința recurată a fost pronunțată de o instanță care nu a fost alcătuită conform dispozițiilor legale.

Având în vedere faptul că, în speță, s-a solicitat constatarea nulității absolute a unui act administrativ ce conține informații clasificate, judecarea cauzei se impunea a fi făcută numai de către un judecător care deținea certificat/autorizație de acces la informații secret de stat, instanța de fond având obligația de a solicita repartizarea dosarului unui complet care avea acces la astfel de informații.

În continuare, recurenta a argumentat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât, în speță, fiind vorba de un act administrativ clasificat ca secret de serviciu, nu a putut lua cunoștință de conținutul acestuia.

Actul administrativ atacat a fost invocat pentru prima oară în cadrul acțiunilor în anulare promovate de A., iar faptul că s-a depus la dosarul cauzei un extras neclasificat nu poate constitui o luare la cunoștință a actului, în integralitatea sa.

Constatarea nulității absolute a Anexei 4, poziția MF 103 588, cod de clasificare 8.19.01 din H.G.R. nr. 1705/2006 se impune, întrucât prin aceasta sunt încălcate în mod grav și flagrant dispoziții constituționale și legale imperative.

4.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

;

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu examinarea legalității Anexei 4 a H.G. nr. 1705/2001, publicată în M. Of. nr. 1020 din 21 decembrie 2006, prin care s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prevăzut în anexele 1-46, anexă care nu a fost publicată, întrucât conținea informații clasificate, anume bunurile aflate în domeniul public al statului și în administrarea A.

Potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că „

înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”

Rațiunea acestor dispoziții este de a oferi autorității emitente, sau celei ierarhic superioare, posibilitatea de a reveni asupra deciziei adoptate,

înainte ca legalitatea actului să fie examinată de către instanța de judecată.

Dispozițiile legale indicate mai sus impun imperativ persoanei vătămate atât condiția solicitării adresate autorității publice de a reexamina actul administrativ, cât și sesizarea instanței de judecată numai după primirea unui răspuns sau expirarea unui termen de la depunerea cererii de reexaminare, termen prevăzut pentru a da autorității emitente posibilitatea revenirii asupra deciziei contestate.

Orice sesizare a instanței de judecată anterior sau în lipsa parcurgerii acestei etape prealabile, în integralitatea sa, este neavenită, întrucât lipsește textul legal de finalitatea sa legitimă, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

În speță, recurenta a luat cunoștință, urmare a chemării sale în judecată în cauzele cu nr.

x/1748/2013, nr. x/1748/2013, nr. x/748/2013, nr. x/1748/2013, nr. x/1748/2013 și nr. x/1748/2013, înregistrate pe rolul Judecătoriei Cornetu,

de faptul că, potrivit Anexei 4 la H.G. nr. 1705/2006, suprafețele de teren pentru care a emis titluri de proprietate fac parte din domeniul public al statului.

Ulterior, recurenta a formulat cererea privind anularea

Anexei 4 la H.G. nr. 1705/2006,

fără a sesiza autoritatea emitentă cu solicitarea revocării actului atacat, în conformitate cu obligațiile stabilite în sarcina sa de către dispozițiile legale sus-menționate.

Deși actul contestat

nu i-a fost comunicat recurentei anterior sesizării instanței de judecată,

nimic nu ar fi împiedicat-o pe aceasta să efectueze procedura prealabilă după momentul la care a luat efectiv cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia.

În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a constatat cererea inadmisibilă și a respins-o ca atare.

Faptul că anexa contestată ar fi fost clasificată nu are relevanță, în speță, în condițiile în care recurenta a dispus de suficiente date pentru a adresa autorității pârâte o solicitare de revocare a actului apreciat ca nelegal, în sensul și scopul avut în vedere de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nu poate fi reținută nici incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., anume

când

sentința recurată a fost pronunțată de o instanță care nu a fost alcătuită conform dispozițiilor legale.

Aceste prevederi au în vedere situația în care completul de judecată nu este format din numărul de judecători prevăzut de lege, când în completul de judecată s-au aflat judecători incompatibili sau atunci când instanța nu a fost constituită cu reprezentant al Ministerului Public, deși legea prevedea obligativitatea concluziilor sale, iar nu situația învederată de recurent, anume repartizarea cauzei unui judecător care nu ar avea certificat C.

Pentru aceste considerente, apreciindu-se că nu există motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B. Popești - Leordeni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinței nr. 369 din 6 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 martie 2015.