ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1383/2015

HOTĂRÂRE

25.03.2015

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1383/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1383/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/54/2012 la data de 27 iulie 2012, reclamanta A. Hortiprod, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin B., C., D., E., F. Dolj, G. Dolj, H. și I., solicitând obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 79.825.517,68 lei către reclamantă, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile suferite prin inundarea dispusă în luna aprilie 2006 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 58/2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția perimării și, în consecință, a constatat perimată acțiunea formulată de reclamanta A. Hortiprod, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin B., C., D., E., F. Dolj și G. Dolj, H., și I.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, deși la termenul de judecată din data de 19 octombrie 2012 a fost încuviințată cererea reclamantei, prin care a solicitat acordarea unui termen pentru a depune precizare la acțiune referitoare la obiectul cererii, temeiul juridic al acesteia și de la cine înțelege să solicite despăgubirile, prin încheierea de ședință din 16 noiembrie 2012, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 155

alin. (1) C. proc. civ., constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantei care nu a precizat cererea de chemare în judecată în conformitate cu art. 112 C. proc. civ.

S-a mai reținut că la data de 26 iunie 2013 reclamanta A. Hortiprod a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, iar prin citația emisă pentru termenul de judecată acordat i s-a pus în vedere reclamantei să își îndeplinească obligația care a dus la măsura suspendării cauzei și să achite taxa de timbru pentru repunerea pe rol a cauzei, în cuantum de 18 lei și 0,15 lei timbru judiciar.

Mai mult, reține instanța, prin încheierea de ședință din 13 septembrie 2013, a fost anulată ca netimbrată cererea de repunere pe rol a cauzei, menținându-se măsura suspendării cauzei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de instanță, s-a procedat la stabilirea unui termen de judecată în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și s-a întocmit referat pentru constatarea perimării.

Instanța a mai reținut că reclamanta nu a efectuat niciun act de procedură în vederea judecării procesului, care să aibă efect de întrerupere a cursului termenului de perimare. De asemenea, nu există nicio cauză de suspendare a termenului de perimare, în raport de dispozițiile art. 250 C. proc. civ.

Concluzionează instanța, în sensul că, de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părții, perioadă în care nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, astfel că,în temeiul art. 248 și art. 252 C. proc. civ., a constata perimată cererea de chemare în judecată.

Recursul promovat în cauză;

Reclamanta A. Hortiprod a declarat recurs împotriva sentinței nr. 58 din 28 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând în mod generic prevederile art. 304 și art. 304

C. proc. civ. și cele ale Legii nr. 554/2004.

Totodată, recurenta a solicitat repunerea în termenul de recurs, motivat de faptul că, sentința atacată cu prezentul recurs nu a fost comunicată la adresa precizată în cererea de chemare în judecată.

În argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate a arătat că pentru termenul de judecată din data de 13 septembrie 2013, instanța de judecată a constatat în mod greșit că este îndeplinită procedura de citare de judecată.

În opinia recurentei, numitul J. nu este angajatul societății recurente, astfel că pentru termenul de judecată din data de 13 septembrie 2013, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

Mai susține recurenta că nici pentru termenul din data de 28 februarie 2014, procedura de citare cu aceasta nu a fost legal îndeplinită, instanța de fond pășind în mod greșit la soluționarea cauzei.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) excepția tardivității declarării recursului și a cererii de repunere în termenul de declarare a recursului constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele expuse în continuare.

Cererea de repunere in termenul de exercitare a recursului trebuie formulată în termenul prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. civ., făcându-se dovada acelei împrejurări mai presus de voința părții care au împiedicat-o să efectueze actul procedural în termenul prevăzut de lege.

Totodată, t

ermenul de recurs este un termen legal imperativ, astfel încât nerespectarea lui va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat.

În primul rând prin cererea de repunere în termenul de recurs nu se face dovada că recurenta a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să declare recurs, deși a fost legal citată pe tot parcursul judecății, cu respectarea dispozițiilor art. 88-92 C. proc. civ.

Din dovezile existente la dosarul cauzei (fila nr. 159 dosar fond) rezultă că dovada de îndeplinite a procedurii de citare pentru termenul de judecată din data de 28 februarie 2014 cu recurenta a fost legal îndeplinită, fiind primită și semnată de persona desemnată de la serviciul registratură.

De asemenea, și pentru termenul de judecată stabilit pentru data de 13 septembrie 2013, reiese că procedura de citare a fost îndeplinită cu recurenta, din dovezile aflate la dosarul cauzei (fila 147 dosar fond), din care rezultă cu claritate, așa cum este consemnat și în procesul - verbal de îndeplinire a procedurii de citare de luarea la cunoștință a termenului de judecată stabilit precum și de obligațiile stabilite în sarcina recurentei.

Deși recurenta a invocat că s-a procedat la soluționarea cauzei fără îndeplinirea procedurii de citare, analizând actele și lucrările dosarului reiese că au fost respectate dispozițiile cuprinse în art. 80 și urm C. proc. civ.

De altfel, se constată că ipoteza menționată în dispozițiile expres prevăzute de lege pentru comunicarea actelor de procedură, nu poate fi echivalentă cu un caz de împiedicare a recurentei „mai presus de voința sa” cum prevede dispoziția din art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, motivele invocate de recurenta pentru repunerea în termenul de recurs, nu pot fi asimilate unei împrejurări mai presus de voința părții", conform art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În al doilea rând, s

e retine că lipsa de diligentă a recurentei în conducerea procesului declanșat de aceasta, nu poate fi asimilată unei „împrejurări mai presus de voința părții", ivită în termenul legal de recurs, reglementat de art. 301 C. proc. civ. care să o fi împiedicat pe recurentă sa exercite calea de atac înăuntrul termenului definit de lege.

Așadar,nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ., potrivit cărora, partea interesată trebuie, ca în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării să introducă atât calea de atac, cât si cererea de repunere în termen.

Pentru perioada ulterioară datei de 28 februarie 2014 nu s-a făcut dovada existentei unei alte cauze de împiedicare a recurentei să acționeze, situație în care se prezuma ca a încetat cauza care a justificat depășirea termenului de recurs (5 zile de la pronunțarea sentinței) și, în termen de 15 zile de la momentul încetării acestei cauze, reclamanta trebuia sa formuleze atât cerere de repunere în termenul de recurs, cât si recursul, condiție neîndeplinita în cauza.

Recurenta a înțeles să declare recurs la data de 3 aprilie 2014 conform plicului atașat la cererea de recurs (fila 4 dosar recurs) cu mult peste termenul de 15 zile de la data de 7 martie 2014, când apărătorul ales al recurentei a luat cunoștință de conținutul sentinței nr. 58 din 28 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal (fila 172 dosar fond) astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 301 C. proc. civ.

În condițiile în care cererea de repunere în termenul de declarare a recursului a fost respinsă, în speță a operat sancțiunea decăderii recurentei din dreptul de a mai exercita aceasta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 301 C. proc. civ. se va admite excepția tardivității și se va respinge recursul declarat în cauză, ca tardiv formulat.