ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1980/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Pe rolul Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a aflat cererea de strămutare formulată de petenta A. împotriva Dosarului nr. x/94/2015 al Judecătoriei Buftea, în contradictoriu cu intimata B.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 16 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în cadrul soluționării cererii de strămutare s-a dispus și respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 și 250 C. proc. civ., considerându-se că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, în conformitate cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri petenta A. a declarat prezentul recurs.

În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență, că cele două articole au legătură cu cauza de strămutare.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Ca atare, în calea extraordinară de atac exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanței de control constituțional, va fi examinată respectarea, de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a cerințelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

În speță, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispozițiile invocate de către recurentă ca fiind neconstituționale nu au legătură cu cauza.

Astfel, recurenta a invocat neconstituționalitatea art. 22 și 250 C. proc. civ., apreciind că acestea încalcă dispozițiile constituționale conținute în art. 16 alin. (1) și (12) din Constituția României, dreptul la viața și la integritatea fizică, însă dispozițiile art. 22 și 250 C. proc. civ. se referă Ia rolul judecătorului în aflarea adevărului, obiectul probei și mijloacele de probă, iar dispozițiile art. 16 alin. (1) și (12) din Constituție privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor și simbolurile naționale, astfel încât între acestea nu există nici un fel de contradicție, și nici între cele cu privire la dreptul la viață și la integritate fizică.

Or, ceea ce se contestă pe calea excepției de neconstituționalitate este legitimitatea unei norme din punctul de vedere al conformității ei cu Constituția, fapt ce presupune că acea normă vine în conflict cu legea supremă, lipsa contrarietații echivalând cu neîndeplinirea condiției de sesizare a Curții Constituționale.

Fiind o chestiune prejudicială relativă la legitimitatea constituțională a legii aplicabile cauzei în care a fost invocată, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie, pe de o parte, pertinentă, adică să poarte asupra unei legi de care depinde soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, soluționarea acesteia să influențeze soluționarea procesului în care a fost invocată.

Analizând textele legale contestate pe calea excepției prin raportare la obiectul cauzei, respectiv, strămutare, se constată că acestea nu au legătură cu prezenta cauză, iar o eventuală declarare a neconstituționalității nu ar avea nici o înrâurire asupra soluției ce se va pronunța în prezenta cauză.

Or, excepția de neconstituționalitate poate viza numai acele dispoziții legale de care depinde efectiv judecata procesului în cadrul căruia au fost invocate, condiție introdusă de legiuitor în scopul de a evita sesizarea Curții Constituționale cu excepții, ce au unică menire tergiversarea soluționării cauzelor.

Pentru considerentele arătate, cum criticile îndreptate împotriva textelor legale atacate nu se circumscriu condițiilor de admisibilitate ale excepției de neconstituționaiitate, Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de ședință din data de 16 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2017.