ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3074/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22.10.2014, reclamantul Baroul Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și titularul cererii de intervenție accesorie A., desființarea rezoluției nr. 3959/IJ/3285 din 29 septembrie 2014 emisă de pârâtă și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare și al sesizării secției corespunzătoare a Consiliului Superior la Magistraturii.

Prin încheierea din 10 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii prealabile și a fixat termen de judecată la data de 28.04.2015, cu citarea părților pentru continuarea judecății.

Prin sentința civilă nr. 1519 din 27 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantul Baroul Cluj, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și titularul cererii de intervenție accesorie A.; a desființat rezoluția nr. 3959/IJ/3285 din 29 septembrie 2014 emisă de pârâtă și a dispus trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Împotriva încheierii de ședință din 10.03.2015 și împotriva sentinței de fond, pârâta Inspecția Judiciară a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate, cu consecința respingerii cererii formulată de reclamantul Baroul Cluj.

Recurenta-pârâtă susține că interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b), cât și prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este eronată, încheierea de ședință fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Legea nr. 317/2004 reglementează o cale specială de atac numai în ceea ce privește rezoluția de respingere a sesizării prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. c). În cauza de față, prevederile Legii nr. 317/2004 nu pot constitui "legea specială" în privința regimului contestării rezoluției de clasare în discuție. Prin urmare, este pe deplin aplicabilă norma generală în materie (Legea nr. 554/2004), devenind aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care instituie obligativitatea parcurgerii procedurii plângerii prealabile.

Prin efectul deciziei Curții Constituționale a fost recunoscut dreptul petenților de a ataca rezoluția de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă nu în condițiile de excepție prevăzute de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Nu se poate invoca încălcarea liberului acces la justiție, întrucât atât Curtea Constituțională a României, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au subliniat că acest drept nu este absolut, ci poate fi supus unor limitări legale. O astfel de limitare legală a exercițiului dreptului de acces la justiție este dată și prin condiționarea admisibilității unei acțiuni în contencios administrativ (având ca obiect anularea unui act administrativ) de parcurgerea unei proceduri prealabile.

Recurenta critică aprecierea instanței de fond, în sensul că nu este obligatorie efectuarea unei proceduri prealabile, întrucât rezoluția de clasare este un refuz de soluționare a cererii prin asimilare cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Or, prin rezoluția întocmită i s-a răspuns petentului la toate punctele cuprinse în sesizare, iar o cerere de obligare a intimatei la declanșarea cercetării prealabile față de un magistrat excedează nu doar dispozițiilor Legii nr. 303/2004 și Legii nr. 317/2004, dar și prevederilor art. 51 din Constituția României.

Pe fondul cauzei, hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește interpretarea dată de instanța de fond a dispozițiilor art. 45-47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În mod eronat a apreciat instanța de fond că ar exista indiciile săvârșirii vreuneia din abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) sau lit. c) din Legea nr. 303/2004, întrucât nu orice manifestare sau atitudine a unui magistrat în exercitarea atribuțiilor de serviciu duce automat la sancționarea acestuia, ci trebuie avută în vedere gravitatea faptei. Cercetarea disciplinară a magistraților se poate realiza doar în condițiile Legii nr. 317/2004, astfel că o cerere de obligare a Inspecției Judiciare la declanșarea cercetării prealabile față de un magistrat excedează dispozițiilor legale în materie.

Sentința de fond este criticabilă și în ceea ce privește sancțiunea desființării rezoluției de clasare. Apreciază că măsura dispusă este excesivă, în condițiile în care instanța de fond nu a indicat și care ar fi verificările prealabile administrative care ar urma să fie efectuate de către inspectorul judiciar pentru continuarea procedurii.

Intimatul-pârât Baroul Cluj a depus întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 30.10.2015, prin care a solicitat în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, întrucât sentința de fond este definitivă, în sensul art. 8 din Legea nr. 76/2012, indiferent dacă în speță contestația a vizat soluția de respingere ori cea de clasare a sesizării, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

La data de 3 martie 2017, intimatul-pârât Baroul Cluj a depus la dosar un punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care susține inadmisibilitatea recursului, față de caracterul definitiv al hotărârii Curții de Apel București.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speță, reclamantul Baroul Cluj a învestit instanța cu o cerere formulată în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară și titularul cererii de intervenție accesorie A., privind desființarea rezoluției nr. 3959/IJ/3285 din 29 septembrie 2014 emisă de pârâtă și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior la Magistraturii.

Prin încheierea din 10 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii prealabile, iar prin sentința civilă nr. 1519 din 27 mai 2015, a admis contestația formulată de reclamantul Baroul Cluj; a desființat rezoluția nr. 3959/IJ/3285 din 29 septembrie 2014 și a dispus trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004:

"

(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014 Curtea Constituțională a României a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Ulterior pronunțării instanței de contencios constituțional, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară, unele instanțe apreciind că rezoluțiile pot fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe opinând pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare.

Urmare acestor interpretări contrare, exercitând rolul său principal de unificator de jurisprudență, Înalta Curte, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în ședința Plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării [art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată], și nu potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Aceste considerente sunt, însă, valabile, și în ceea ce privește restul dispozițiilor de ordin procedural, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale (o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și dispozițiilor Legii nr. 317/2004)

Ulterior, în ședința Plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Față de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și cu dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că Sentința civilă nr. 1519 din data de 27 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care prima instanță a soluționat pe fond contestația formulată de Baroul Cluj împotriva rezoluției nr. 3959/IJ/3285 din 29 septembrie 2014 emise de Inspecția Judiciară, prin care s-a dispus clasarea sesizării sale, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, recurenta-pârâtă a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor anterior reținute, este definitivă.

Cum prin dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), rezultă că recursul promovat în prezenta cauză nu este admisibil, legea nepermițând exercitarea acestei căi de atac.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că recursul declarat de Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 1519 din data de 27 mai 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este inadmisibil, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 1519 din data de 27 mai 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2017.