ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2163/2016

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit): - anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 7 aprilie 2014 și înregistrat la APDRP sub nr. 12278 din 11 aprilie 2014; - în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 12278 din 11 aprilie 2014, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 3219 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. - a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 12278 din 11 aprilie 2014. - a respins cererea de suspendare a actului, ca lipsită de interes.

Recursul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: • au fost încălcate normele de drept material cuprinse în Regulamentele CE nr. 65/2011, 1975/2006 și 2988/1995; • întreaga motivare a sentinței se bazează pe considerentele CJUE din hotărârea pronunțată în cauza C-343/12 (în realitate, C-434/12 n. red.) dar nu sunt luate în considerare și celelalte elemente obiective, deduse din particularitățile identificate de recurentă, prin verificarea încrucișată a celor două contracte de finanțare.

Apărările SC A. SRL Prin întâmpinarea înregistrată la 6 martie 2015 intimata a solicitat constatarea nulității recursului pentru omisiunea de a arăta care este norma concretă de drept material încălcată sau aplicată greșit. A contestat afirmația recurentei potrivit căreia Societatea B. ar fi beneficiara unui contract de finanțare, și, corelativ, întreaga construcție juridică prezentată în recurs referitoare la încălcarea principiului ajutoarelor de stat „de minimis”. Pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea acesteia, reiterând argumentația curții de apel în sensul că și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de finanțare.

Procedura derulată în recurs Prin încheierea pronunțată la data de 18 martie 2016, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului; a admis în principiu recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, fixând termen pentru soluționarea pe fond, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ. În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi. Ambele părți au formulat concluzii scrise.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că nu se impune reformarea acesteia. Intimata-reclamantă Societatea A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 15708 din 13 mai 2014, prin care APDRP i-a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 12278 din 11 aprilie 2014, prin care s-a stabilit în sarcina sa o creanță bugetară în cuantum de 537.545,68 RON, din care 430.036,54 RON (80%) contribuție din fonduri UE și 107.509,14 RON (20%) contribuție publică națională de la bugetul de stat. Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita intimatei-reclamante în încheierea și derularea Contractului de finanțare din 23 aprilie 2010, constând în încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005, care interzic efectuarea de plăți către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul procurării unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor. Concluziile activității de verificare au fost în sensul că societatea A. SRL nu este o întreprindere autonomă, contrar celor declarate în dosarul cererii de finanțare, ci este legată, conform art. 44 din Legea nr. 346/2004, de SC B. SRL. Ca atare, s-a considerat că investiția realizată, respectiv „Crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală din zona localității Ghimpați, județul Giurgiu, prin dotarea cu utilaje și echipamente agricole a microîntreprinderii SC A. SRL”, a devenit neeligibilă. Curtea de apel a apreciat, pe baza considerentelor CJUE din hotărârea pronunțată în cauza C-434/12 Slancheva, că organul emitent al procesului-verbal atacat a abordat formalist situația de fapt. Simpla legătură existentă între reclamantă și unul dintre beneficiari nu conduce la imposibilitatea realizării finalității schemei de ajutor, în condițiile în care reclamanta a prestat servicii cu utilajele achiziționate și altor societăți, nefiind probată coordonarea între societățile legate în vederea obținerii de către reclamantă, în mod exclusiv, a unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor. Soluția curții de apel este corectă. În analiza motivului de casare formulat, Înalta Curte pornește de la interpretarea pe care a dat-o CJUE art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, în cauza amintită anterior, potrivit căreia textul trebuie interpretat „în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare.” Or, după cum judicios a reținut judecătorul fondului, soluția administrativă se fundamentează exclusiv pe constatarea că beneficiara finanțării este legată, în sensul art. 44 din Legea nr. 346/2004, de unul dintre partenerii contractuali, fără a lua în considerare ansamblul de elemente obiective și subiective care ar putea conduce la concluzia că s-au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a beneficia de plăți în cadrul schemei de ajutor din cadrul FEADR. În realitate, după cum bine s-a apărat constant societatea intimată, împrejurarea că C. are calitatea de administrator, atât la SC A. SRL cât și la SC B. SRL, precum și faptul că este asociatul unic al celei din urmă societăți nu poate fi circumscrisă niciuneia dintre ipotezele enumerate limitativ în art. 44 din Legea nr. 346/2004. De asemenea, elemente importante în economia acestei cauze sunt: împrejurarea că SC B. SRL nu a beneficiat de un contract de finanțare similar, neputându-se pune problema depășirii plafonului de minimis (afirmațiile recurentei în această privință fiind lipsite de suport probator); această societate este doar unul dintre partenerii contractuali ai intimatei (ceilalți trei sunt identificați în procesul-verbal atacat); din contractele de prestări servicii încheiate rezultă condiții de preț (remunerație) similare pentru partenerii contractuali, iar prețurile convenite au fost plătite; intimata nu are datorii la bugetul de stat consolidat și nici la bugetul local (conform Certificatelor de atestare fiscală nr. 15487 din 20 noiembrie 2013 eliberat de AJFP Giurgiu și nr. 6768 din 15 noiembrie 2013 eliberat de Primăria Comunei Ghimpați) și a prezentat la controlul documentelor contracte individuale de muncă pentru 7 angajați ai societății. Toate aceste împrejurări ale cauzei, coroborate cu faptul necontestat că utilajele achiziționate prin proiect există în materialitatea lor și sunt folosite conform destinației asumate prin proiect, converg univoc către concluzia că recurenta AFIR a speculat excesiv legătura identificată între intimată și una dintre societățile cu care se află în raporturi contractuale, adoptând o soluție administrativă neconformă cu principiile care se degajă din regulamentele invocate și jurisprudența CJUE aferentă. Ca atare, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ. se va respinge recursul de față, ca nefondat.