ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Hotărârea nr. 1197 din 25 octombrie 2016, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a respins cererea de transfer la Judecătoria Craiova, formulată de doamna judecător A., încadrată la Judecătoria Slatina.

Prin Hotărârea nr. 1579 din 17 decembrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de doamna judecător A. împotriva Hotărârii nr. 1197 din 25 octombrie 2016.

În motivarea celor două hotărâri s-au reținut, în esență, următoarele:

Potrivit listei posturilor vacante la instanțele judecătorești publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 12 octombrie 2016, la Judecătoria Slatina, instanța de la care se solicită transferul, erau ocupate toate cele 22 posturi de judecător prevăzute în schemă, neexistând posturi vacante.

La această instanță, în semestrul I al anului 2016, încărcătura pe judecător a fost de 527 dosare, față de media națională de 643 dosare, iar în aceeași perioadă încărcătura pe schemă a fost de 527 dosare spre deosebire de media națională de 572 dosare.

La Judecătoria Craiova, existau 5 posturi de judecători care erau efectiv vacante și disponibile pentru transfer. La aceasta instanță, în semestrul I al anului 2016, încărcătura pe judecător a fost de 655 dosare, față de media națională de 643 dosare, iar în aceeași perioadă încărcătura pe schemă a fost de 610 dosare spre deosebire de media națională de 572 dosare.

Secția pentru judecători a reținut că pentru transferul de la Judecătoria Slatina la Judecătoria Craiova au fost formulate 2 cereri de transfer, de către doamnele judecător A. și B., iar din analiza comparativă a respectivelor solicitări prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, având în vedere motivele invocate de solicitante, s-a apreciat ca este prioritar transferul doamnei B. luând în considerare vechimea de 2 ani și 3 luni la instanța de la care solicită transferul spre deosebire de vechimea de 1 an și 2 luni la instanța de la care solicită transferul a doamnei judecător A.

De asemenea, Secția pentru judecători a avut în vedere și faptul că de la Judecătoria Slatina s-au formulat 5 cereri de transfer la alte instanțe (un judecător renunțând ulterior la cererea formulată), astfel încât, pentru a nu perturba activitatea acestei instanțe, s-a apreciat că nu este oportună încuviințarea a mai mult de 2 cereri de transfer, ținând cont de situația existentă la această judecătorie, unde încărcătura pe judecător și pe schemă se situează în apropierea mediei naționale în condițiile unei scheme complete. Astfel, pe lângă admiterea cererii de transfer la Judecătoria Craiova, formulată de doamna judecător B., Secția pentru judecători a dispus și transferul doamnei judecător C. la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, luând în considerare motivele personale invocate de magistratul în cauză, avizele favorabile comunicate, precum și distanța mare dintre localitatea de domiciliu și sediul instanței la care funcționează în prezent.

Din analiza comparativă a cererilor de transfer la Judecătoria Craiova, secția pentru judecători a reținut că în temeiul criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, au fost considerate ca prioritare cererile formulate de către doamnele judecător B., D., E., F. și G., având în vedere motivele personale invocate, precum și faptul că magistrații în cauză domiciliază în municipiul Craiova, localitatea unde funcționează instanța la care au solicitat transferul, iar distanța dintre localitatea de domiciliul și sediile instanțelor la care funcționează în prezent, este parcursă prin naveta zilnică.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat ca în ceea ce privește cererea de transfer la Judecătoria Craiova formulată de doamna judecător A., au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193 din 09 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, în special situația instanței de la care se solicită transferul.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererii de transfer s-a făcut prin prisma acestor criterii, pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale solicitării, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței și interesul legitim privat.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a mai reținut că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, rară a crea în mod automat un drept al solicitantului. Din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor și parchetelor.

Contestația dedusă judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.11.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1579 din 15 decembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 1197 din 25 octombrie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, precum și obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei din funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Slatina în funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Craiova.

În motivarea cererii formulate, reclamanta a susținut, în cadrul motivelor de nelegalitate ale Hotărârii Secției pentru judecători nr. 1197 din 25 octombrie 2016, faptul că ordinea de zi a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, din data de 25 octombrie 2016, a cuprins 10 puncte, iar punctul 9 a fost reprezentat de cererile de transfer formulate de către judecători, arătând că aproape în unanimitate hotărârile adoptate de Secția pentru judecători la punctul al nouălea au fost semnate de Președintele de la acea dată a Consiliului Superior al Magistraturii, dl. H., excepție făcând doar câteva hotărâri, printre care și hotărârea contestatoarei. Apreciază că astfel au fost încălcate normele procedurale reglementate de Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv art. 12 alin. (4), (10) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, întrucât au fost adoptate hotărâri care au fost semnate de către un alt membru al Consiliului Superior al Magistraturii, judecător I., iar nu de către Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător H.

În cadrul motivelor de netemeinicie a arătat că, în cursul anilor 2014-2015, a formulat nouă cereri de transfer de la Judecătoria Ploiești, solicitând constant aprobarea transferului la Judecătoria Craiova sau, în subsidiar, la Judecătoria Slatina. A arătat că toate cererile formulate, în decurs de un an și jumătate, au fost respinse de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, motiv pentru care a formulat contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție.

A arătat că prin decizia nr. 2523 din 16.06.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă contestația formulată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1383 din 11 decembrie 2014 și Hotărârea Secției pentru Judecători nr. 1091 din 21 octombrie 2014, fiind obligat intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei în funcția de judecător la Judecătoria Slatina, instanță la care în prezent contestatoarea face zilnic naveta, câte 100 Km.

Contestatoarea a prezentat argumente în favoarea admiterii contestației sale, arătând că are domiciliul stabil în Craiova, localitate în care a avut întotdeauna domiciliul și unde dorește să lucreze ca judecător. De asemenea, a arătat că și la criteriul vechimii în magistratură, niciuna dintre cele 6 colege, ale căror cereri de transfer au fost aprobate, nu are vechime ca judecător mai mare decât contestatoarea, precum și faptul că la data soluționării cererii sale de transfer la Judecătoria Slatina nu existau locuri vacante, schema posturilor de judecător fiind completă. Cu privire la criteriul ce vizează volumul de activitate la instanța de la care solicită transferul, contestatoarea a arătat că nu este mai încărcat decât cel al instanței unde solicită transferul, aspect confirmat de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii. A apreciat că în toate cele 6 hotărâri ale Secției pentru judecători, prin care a fost admis transferul colegilor săi, criteriul prioritar avut în vedere de către Consiliul Superior al Magistraturii în analizarea cererilor de transfer formulate a fost constituit din "motivele personale", care nu au fost detaliate/indicate sub nicio formă, acestea rămânând doar la stadiul de generalitate. A prezentat pe larg motivele sale personale, care au determinat-o să formuleze cererea de transfer, care sunt generate de naveta zilnică, ce i-a afectat negativ sănătatea și îi îngreunează activitatea profesională.

Cu privire la motivele formulate, care privesc anularea Hotărârii nr. 1579 din 15 decembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, contestatoarea a susținut, în esență, că nu i s-a acordat egalitate de tratament în raport cu cererile doamnelor judecător menționate în cerere, neținându-se cont de unul dintre criteriile prevăzute de art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 referitor la Regulamentul privind transferul, detașarea judecătorilor și procurorilor, care are în vedere vechimea ca judecător sau procuror și vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul.

Se apreciază că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, procedând la o analiză formală a condițiilor prevăzute de lege, a emis o hotărâre nelegală ce a condus la vătămarea drepturilor sale, în sensul că prin luarea măsurilor care se impun pentru menținerea unei scheme echilibrate de personal, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, precum și a stabilității în sistem, acestea nu trebuie doar enumerate la momentul luării unei decizii asupra unei cereri de transfer, ci aplicate în cazul concret, în cazul unei analize obiective întemeiate pe criterii prevăzute de lege. A arătat că motivarea hotărârii reprezintă o simplă înșiruire de date și de articole din lege sau regulamente, fără a cuprinde însă o evaluare in concreto a datelor analizate.

A concluzionat că cererile de transfer au fost tratate în mod discreționar, discriminatoriu, nefiind analizate cumulativ, cu aceeași pondere, criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul pentru transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, fiind pronunțate astfel soluții diferite raportat la situații de fapt similare, cu încălcarea principiului egalității de tratament.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că la adoptarea soluției de respingere a cererii de transfer formulată de contestatoare, Secția pentru judecători a avut în vedere că pentru Judecătoria Craiova, instanță la care la momentul analizării cererilor de transfer erau vacante efectiv 5 posturi de judecător, au fost formulate 12 cereri de transfer care au fost analizate comparativ, în temeiul criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul pentru transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, avându-se în vedere motivele personale și profesionale invocate, situația instanței de la care se solicită transferul, precum și situația instanței la care se solicită transferul, vechimea solicitanților la aceste instanțe și în funcția de judecător, precum și avizele exprimate de către instanțele implicate. De asemenea, Secția pentru judecători a reținut că, neexistând o ordine prioritară a criteriilor regulamentare, s-a avut în vedere asigurarea unui echilibru just între necesitățile impuse de politica de resurse umane și interesele individuale ale magistraților.

Intimatul a arătat că soluția de respingere a cererii de transfer a fost menținută prin Hotărârea Plenului, reținându-se în esență că din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor și parchetelor.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, la dosarul cauzei s-au atașat actele administrative atacate și documentația aferentă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Argumentele de fapt și de drept relevante

Analizând actele dosarului, Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt legale și temeinice, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, Înalta Curte apreciază drept neîntemeiat motivul de nelegalitate referitor la nesemnarea Hotărârii Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1197 din 25 octombrie 2016 de către președintele Consiliului, întrucât, potrivit prevederilor art. 12 alin. (10) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 a acestei autorități, hotărârile secțiilor pot fi semnate și de către judecătorul sau procurorul desemnat să prezideze lucrările secțiilor.

Or, după cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 25 octombrie 2016 (fila 260), având în vedere imposibilitatea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii de a mai participa la lucrările Secției pentru judecători, membrii prezenți ai acesteia l-au desemnat ca președinte de ședință pe domnul judecător I. pentru cauzele rămase pe ordinea de zi, acesta semnând și hotărârea nr. 1197 din 25 octombrie 2016. În opinia Înaltei Curți, lipsa menționării concrete în acest proces verbal a cauzelor în care președintele Consiliului Superior al Magistraturii s-a aflat în imposibilitate de a participa nu este de natură a atrage per se nulitatea hotărârii, atâta timp cât nu există nicio dovadă că președintele Consiliului Superior al Magistraturii ar fi participat la discutarea cererii de transfer formulate de reclamantă.

Mai mult, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu a făcut dovada vătămării ce i-a fost produsă prin nesemnarea hotărârii nr. 1197 din 25 octombrie 2016 de către președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în cauză neexistând vreun indiciu care să conducă spre ideea posibilității admiterii cererii de transfer în măsura în care ședința ar fi fost condusă de președintele Consiliului Superior al Magistraturii și nu de un președinte de ședință.

Nu este întemeiat nici argumentul reclamantei prin care se susține că cererea sa de transfer ar fi fost tratată discreționar și discriminatoriu, fără luarea în considerare a unor criterii obiective, încălcându-se astfel principiul tratamentului egal. Aceasta dat fiind că, astfel cum rezultă din conținutul hotărârilor atacate, aprecierea ca preferabilă a cererii de transfer formulate de doamna judecător B. (de la Judecătoria Slatina la Judecătoria Craiova) în raport cu cea formulată de reclamantă a avut la bază analiza comparativă a criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător (anexă la Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006) - în condițiile în care titularele cererilor de transfer aveau aceeași vechime în funcție și o situație familială similară (fila 270), doamna judecător B. avea o vechime de 2 ani și 3 luni la Judecătoria Slatina, mai mare decât cea a reclamantei (1 an și 2 luni).

Înalta Curte constată că aceeași analiză comparativă a criteriilor prevăzute de art. 3 din actul normativ menționat a întemeiat și aprobarea cererii de transfer formulate de doamna judecător C. (de la Judecătoria Slatina la Judecătoria Râmnicu Vâlcea) - chiar dacă vechimea în funcție a acesteia era mai mică decât a reclamantei, vechimea sa la instanță era mai mare (1 an și 8 luni) și soțul său avea locul de muncă în localitatea unde se solicita transferul, iar motivele personale invocate erau similare celor invocate de reclamantă (fila 79).

În raport cu cele mai sus expuse, nu se poate reține că prin aprobarea cererilor de transfer formulate de doamnele judecător B. și C. în detrimentul celei formulate de reclamantă, pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii și-ar fi exercitat dreptul de apreciere prin încălcarea drepturilor reclamantei și nici că hotărârile atacate ar fi fost motivate deficitar și neconvingător; contrar susținerilor reclamantei, cererile de transfer au fost soluționate pe baza situației concrete a fiecărui solicitant, fără a fi absolutizat niciunul dintre criteriile prevăzute de art. 3 din anexa la Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.

Sub acest aspect este de menționat că legea nu instituie o ordine de preferință a criteriilor ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer și nici nu acordă acestora o pondere anume, gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar fiind în competența exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu prezintă relevanță analiza comparativă a situației reclamantei în raport cu situația magistraților cărora li s-au admis cererile de transfer la Judecătoria Craiova de la alte instanțe decât Judecătoria Slatina (doamnele judecător G., D., F., E.). Aceasta în condițiile în care, astfel cum rezultă din actele dosarului, pentru sesiunea de transferuri din data de 25 octombrie 2016, secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat drept neoportună aprobarea a mai mult de două cereri de transfer de la Judecătoria Slatina, chiar dacă cele 22 de posturi erau ocupate. În opinia Înaltei Curți, această decizie se circumscrie marjei de apreciere a autorității; în contextul obligației acesteia de a asigura un echilibru între interesul personal al titularului cererii de transfer și interesul general al asigurării unei funcționări optime a instanțelor de judecată, este rezonabil a nu se permite transferul a mai mult de 10% din numărul judecătorilor ce figurează pe schema instanței, neputând fi ignorat riscul dezechilibrării activității acesteia și fiind imposibil a se previziona cu certitudine existența unor cereri de transfer viitoare.

De asemenea, Înalta Curte constată că avizele emise de instanțe cu privire la cererile de transfer formulate de judecători nu au avut un rol determinant în modul de soluționare a acestor cereri. Neregăsindu-se între criteriile prevăzute de art. 3 din anexa la Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, avizele menționate au caracter consultativ, autoritatea fiind îndrituită să aprecieze asupra utilității și relevanței acestora în soluționarea cererilor de transfer. Contrar susținerilor reclamantei, din analiza hotărârilor atacate nu rezultă că motivul primordial al respingerii cererii sale de transfer l-a constituit existența unor avize nefavorabile de la Tribunalul Olt și Curtea de Apel Craiova, acest argument fiind, în mod evident, secundar în raport cu analiza comparativă a criteriilor de transfer și cu limitarea numărului de transferuri ce puteau fi aprobate de la Judecătoria Slatina, aspecte ce au fost detaliate în cele arătate mai sus.

Temeiul legal al soluției adoptate

Față de considerentele mai sus expuse și văzând prevederile art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1579 din 15 decembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 1197 din 25 octombrie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2017.