ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2616/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 11 martie 2016, reclamantul Sindicatul Național al A., în numele membrului de sindicat B., în baza art. 28 din Legea nr. 62/2011 a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța:

1.obligarea pârâtului IPJ Constanța la plata diferenței dintre valoarea financiară a normei de hrană efectiv plătită și valoarea financiară a acesteia actualizată, raportată la valoarea calorică, pe perioada 1 februarie 2013 - 30 iunie 2015, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la plata efectivă, diferența dintre valoarea financiară a normei de echipament efectiv plătită și valoarea financiară a acesteia, actualizată anual, pe ultimii 3 ani, de la data introducerii cererii de chemare în judecată actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la plata efectivă,

2.obligarea pârâtului MAI să aloce fondurile bănești necesare pentru alocarea drepturilor bănești, cu cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea de la termenul din 3 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne și a dispus măsura disjungerii cererii pentru fiecare reclamant și formarea unor dosare diferite.

2.1. Prin Sentința nr. 165 din 13 ianuarie 2017, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta având incidență numai în cazul jurisdicției muncii și asigurărilor sociale, unde există reglementată o competență teritorială exclusivă. A mai reținut instanța că, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în speță, atât reclamanta, cât și autoritatea pârâtă au domiciliul, respectiv sediul în Municipiul Constanța.

2.2. Prin Sentința nr. 928 din 25 mai 2017, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța a reținut, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, că Sindicatul Național al A. are calitatea de reclamant în numele membrului de sindicat, are sediul în mun. București și, potrivit textului de lege anterior menționat, poate să aleagă instanța de la domiciliul/sediul său ori instanța de la domiciliul/sediul pârâtului, astfel că instanța nu putea să invoce, din oficiu, această excepție a necompetenței teritoriale.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin acțiune, astfel cum a fost disjunsă, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", în numele membrului de sindicat B. - funcționar public cu statut special în cadrul IPJ Constanța - a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal de la sediul său, respectiv Tribunalul București, cu o acțiune având ca obiect acordarea drepturilor bănești menționate la pct. I.1al prezentei hotărâri.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, având în vedere că reclamanta este funcționar public cu statut special, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, este de observat că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", în numele membrului de sindicat B., în temeiul art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, care prevede că organizațiile sindicale au dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege având calitate procesuală activă.

Având în vedere că în materia contenciosului administrativ, sindicatele au calitate procesuală recunoscută în virtutea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) teza finală din Legea nr. 554/2004, ca "organism social" interesat, în cauză nu se pune problema unei neconcordanțe cu Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și soluția de principiu adoptată la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din data de 22 mai 2017, potrivit căreia "în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului."

Întrucât Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex" are calitate procesuală activă, iar prezentul litigiu vizează raportul de serviciu al membrului de sindicat, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său din București, sector 1, aflat în circumscripția Tribunalului București.

În consecință, competența de soluționare a cauzei fiind dobândită de către Tribunalului București, ca efect al alegerii de competență efectuate de către reclamant, această instanță nu se mai putea desesiza ulterior în favoarea altei instanțe, o atare concluzie fiind desprinsă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", pentru B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM