PRIMĂ DECIZIE FINALĂ Cerere n 24432/03 prezentată de Liubov Nikolaevna RYZAPIOVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 22 mai 2008 într-o cameră compusă din Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar hagiev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, judecători și Søren Nielsen; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 iunie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere decizia parțială din 24 octombrie 2006, după ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie în fața recurentei, Liubov Nikolaevna Ryziapova este o resortisantă rusească născută în 1953 și rezidentă în regiunea Orenburg. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Evpolov, avocat la Bouzouluk (regiunea d'orenburg). Guvernul rus ( Milintchouk. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura administrativă din 19 iunie 2002, poliția s-a îndreptat spre o percheziție la adresa reclamantei. Aceasta, în urma unei altercații cu polițiștii, a fost arestată și condusă la secția de poliție. După ce și-a petrecut noaptea acolo, a doua zi, la 20 iunie, ea a fost adusă în fața judecătorului din districtul Dadulino (regiunea Da'Ouenburg). Judecătorul a recunoscut-o vinovată de încălcarea dispozițiilor administrative prevăzute la art. 158 din Codul infracțiunilor administrative, și anume, a atins o măsură minoră de ordine publică, și a condamnat-o la cinci zile de închisoare începând cu 20 iunie. 2002 La apelul recurentei, la 21 august 2002, Curtea Regională din Ouenburg a anulat decizia pe motiv că aceasta nu era suficient de motivată și că participanții la instanță nu fuseseră informați cu privire la drepturile și obligațiile lor. Curtea a pronunțat cauza pentru o nouă examinare în fața aceleiași instanțe. La 24 septembrie La 23 octombrie 2002, Curtea Regională din Ouenburg a anulat decizia de încheiere și a retrimis cauza pentru o nouă examinare pe fond. La 20 decembrie 2002, Tribunalul de trimitere a închis procedura de rejudecare pe motiv că reclamanta fusese deja condamnată la penalitate pentru faptele incriminate. La 28 ianuarie 2003, Curtea Regională a confirmat această decizie. La 27 iunie 2002, poliția din districtul Dabdulino a deschis o anchetă penală împotriva reclamantei pentru insultarea unui ofițer de poliție în exercitarea funcțiilor sale. Această încălcare a fost prevăzută la art. 319 din Codul penal. La 3 decembrie 2002, judecătorul de pace al circumscripției judiciare nr. 1 d abdulino de la o audiere. Recurenta a amintit cu această ocazie că ea a suferit deja o pedeapsă cu închisoarea pentru aceeași infracțiune. Judecătorul a respins acest argument și a condamnat-o pe reclamantă la o amendă penală. La 7 februarie 2003, tribunalul din Abdulino a confirmat hotărârea în apel. La 20 martie 2003, Curtea Regională din Ouenburg a anulat cele două hotărâri și a rejudecat cauza pentru o nouă examinare în primă instanță. La 5 mai 2003, judecătorul de pace al circumscripției judiciare nr. 1 La 10 iulie 2003, Curtea Regională din Oregon a anulat cele două hotărâri și a retrimis cauza pentru o nouă examinare în fața judecătorului de primă instanță. La 26 decembrie 2005, Tribunalul Districtual D.A.Abdulino a ținut o audiere și a pronunțat cauza pentru rețetă. Recurenta a contestat această decizie. Lacul este încă pendinte. GRIFS Invochează art. 4 din Protocolul nr. 7, reclamanta a declarat că a fost acuzată în fața instanțelor penale și în fața instanțelor administrative pentru același fapt, și anume insultă un polițist. În cadrul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, Curtea reamintește că, printr-o decizie parțială din 24 octombrie 2006, a decis să comunice guvernului obiecțiile recurentei, cum ar fi cele menționate mai sus. La 15 februarie 2007, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii, acestea fiind adresate reclamantului la 22 februarie 2007, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 26 aprilie 2007. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 15 noiembrie 2007, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția părții reclamante asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost În acest sens, Comisia a putut elimina o cerere din rol în cazul în care, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și subliniază, de asemenea, că această scrisoare a fost primită de reclamant la 29 noiembrie 2007 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamanta nu mai intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Prin urmare, Curtea decide să elimine restul cererii de rol. Søren Nielsen, prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine restul cererii de rol. Christos Rozakis Modululr Președinte
Requête n
o
24432/03
présentée par Lioubov Nikolaïevna RYZIAPOVA
contre la Russie
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 22 mai 2008 en une chambre composée de
:
Christos Rozakis,
président,
Nina Vajić,
Anatoly Kovler,
Elisabeth Steiner,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
juges,
et de Søren Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 juin 2003,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu la décision partielle du 24
octobre
2006,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Lioubov Nikolaïevna Ryziapova est une ressortissante russe née en 1953 et résidant dans la région d’Orenbourg. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Evpolov, avocat à Bouzoulouk (région d’Orenbourg).
Le gouvernement russe («
le Gouvernement
») a d’abord été représenté par M. P. Laptev, ancien représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des Droits de l’Homme, puis par M
me
V.
Milintchouk.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
La procédure administrative
Le 19 juin 2002, la police se rendit pour une perquisition au domicile d’une connaissance de la requérante. Celle-ci, à la suite d’une altercation avec les policiers, fut arrêtée et conduite au commissariat de police. Après y avoir passé la nuit, le lendemain, le 20 juin, elle fut traduite devant le juge du district d’Abdulino (région d’Orenbourg). Le juge reconnut celle-ci coupable de l’infraction administrative prévue par l’article 158 du code des infractions administratives, à savoir «
atteinte mineure à l’ordre public
», et la condamna à cinq jours d’emprisonnement à compter du 20
juin
2002.Sur appel de la requérante, le 21
août
2002, la cour régionale d’Orenbourg annula la décision au motif qu’elle n’était pas suffisamment motivée et que les participants à l’audience n’avaient pas été informés de leurs droits et obligations. La cour renvoya l’affaire pour un nouvel examen devant le même tribunal. Le 24
septembre
2002, le juge du tribunal du district d’Abdulino clôtura l’affaire pour prescription. La requérante forma un recours contre cette décision. Le 23
octobre 2002, la cour régionale d’Orenbourg annula la décision de clôture et renvoya l’affaire pour un nouvel examen sur le fond.
Le 20 décembre 2002, le tribunal de renvoi clôtura la procédure derechef au motif que la requérante avait déjà été condamnée au pénal pour les faits incriminés. Le 28 janvier 2003, la cour régionale confirma cette décision.
2.
La procédure pénale
Le 27 juin 2002, la police du district d’Abdulino ouvrit une enquête pénale contre la requérante pour insulte à un officier de police dans l’exercice de ses fonctions. Cette infraction était prévue par l’article 319 du code pénal.
Le 3 décembre 2002, le juge de paix de la circonscription judiciaire n
o
1 d’Abdulino tint une audience. La requérante rappela à cette occasion qu’elle avait déjà subi une peine d’emprisonnement pour la même infraction. Le juge rejeta cet argument et condamna la requérante à une amende pénale.
Le 7 février 2003, le tribunal d’Abdulino confirma le jugement en appel. Le 20 mars 2003, la cour régionale d’Orenbourg annula les deux décisions et renvoya l’affaire pour un nouvel examen en première instance. Le 5
mai
2003, le juge de paix de la circonscription judiciaire n
o
1 tint l’audience préparatoire et fixa la date de l’audience sur le fond. Le 3
juin
2003, le tribunal d’Abdulino confirma cette décision en appel. Le 10
juillet 2003, la cour régionale d’Orenbourg annula les deux décisions et renvoya l’affaire pour un nouvel examen devant le juge de première instance.
Le 26 décembre 2005, le tribunal du district d’Abdulino tint une audience et clôtura l’affaire pour prescription. La requérante contesta cette décision. L’instance est toujours pendante.
1.
Invoquant l’article 4 du Protocole n
o
7, la requérante allègue avoir été poursuivie devant les juridictions pénales et devant les tribunaux administratifs pour le même fait, à savoir insulte à un policier.
2.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, elle dénonce la durée de la procédure pénale dirigée contre elle.
La Cour rappelle que par une décision partielle du 24
octobre
2006, elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs de la requérante, tels qu’exposés ci-dessus.
Le 15 février 2007, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 22 février 2007, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 26 avril 2007. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 15 novembre 2007, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour attirait l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui avait été imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’elle n’avait sollicité aucune prolongation. Elle y indiquait qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnaient à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève par ailleurs que cette lettre a bien été reçue par la partie requérante le 29 novembre 2007 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse.
A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que la requérante n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de mettre fin à l’application de l’article 29
§
3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer le restant de la requête du rôle.
Søren Nielsen
Christos Rozakis
Greffier
Président