ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2961/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2961/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 26.06.2017, sub nr. x/2017, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Institutul Național al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii, și Casa Națională de Pensii Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la calcularea sumelor reprezentând contribuția de asigurări sociale reținută și plătită în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015, obligarea la predarea către CSM a situațiilor plăților drepturilor salariale restante prevăzute în titlurile executorii și achitate în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015, obligarea CSM la efectuarea operațiunilor de cumulare a tuturor drepturilor salariale restante primite și aplicarea asupra acestora a deducerilor prevăzute de art. 296

alin. (2) Codul fiscal, obligarea pârâtei Casa Națională de Pensii la restituirea sumei reprezentând diferența dintre suma totală reținută și plătită cu titlu de contribuții de asigurări sociale și suma rezultată ca urmare a efectuării de către CSM a operațiunilor de cumulare și aplicare a dispozițiilor art. 296

alin. (2) Codul fiscal, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

În drept, au fost invocate dispozițiile Codul fiscal, H.G. nr. 44/2004 și Legea 303/2004.

Prin sentința civila nr. 1571/MAS din 2 noiembrie 2017, Tribunalul Brașov a admis excepția de lipsei competenței teritoriale a secției I civile a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti, secția a VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Brașov a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2010 și art. 278 din Codul muncii, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Tribunalul Brașov a mai reținut că reclamantele își desfășoară activitatea în București, fiind detașate în cadrul celor două entități pârâte, ambele cu sediul în București, astfel încât, în mod evident, atât domiciliul de fapt cât și locul de muncă al celor două reclamante este în București, neputându-se reține împrejurarea că acestea, deși sunt detașate să își desfășoare activitatea în București, locuiesc la adresa de domiciliu situată pe raza județului Brașov.

Prin urmare, s-a reținut că nici în raport cu domiciliul de fapt, și nici din perspectiva locului de muncă, competența teritorială de soluționare a cauzei nu aparține Tribunalului Brașov, ci Tribunalului București.

Totodată, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010, și din perspectiva pretențiilor îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice, competența teritorială ar aparține tot Tribunalului București.

Tribunalul Bucuresti, astfel învestit, prin sentința civilă nr. 4123 din 18.05.2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Brașov. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, Tribunalul București a reținut că prezentul litigiu a fost declanșat de reclamante în baza raporturilor de muncă cu pârâții, în temeiul art. 231 din Codul Muncii.

De asemenea, această instanță a avut în vedere faptul că la data formulării cererii de chemare în judecată domiciliile reclamantelor se aflau în jud. Brașov, municipiul Brașov, respectiv în comuna Târlungeni, împrejurare față de care, în conformitate cu dispozițiile art. 269 din Codul Muncii și art. 210 din Legea 62/2011, raportate la prevederile art. 116 C. proc. civ., competența teritorială aparține Tribunalului Brașov, acesta neavând posibilitatea de a înlătura competența teritorială legală aleasă de către reclamanți odată cu înregistrarea cererii pe rolul Tribunalului Brașov.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 231 din Codul muncii, prin conflict de muncă se înțelege conflictul dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

În cauză, prezentul litigiu a fost declanșat de reclamantele A. și B. în baza raporturilor de muncă cu pârâții, în temeiul art. 231 din Codul Muncii, prin capetele principale ale cererii de chemare în judecată solicitându-se instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună obligarea pârâților la calcularea sumelor reprezentând contribuția de asigurări sociale reținută și plătită în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015, obligarea la predarea către CSM a situațiilor plăților drepturilor salariale restante prevăzute în titlurile executorii și achitate în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015, obligarea CSM la efectuarea operațiunilor de cumulare a tuturor drepturilor salariale restante primite și aplicarea asupra acestora a deducerilor prevăzute de art. 296

alin. (2) Codul fiscal, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

Dispozițiile art. 269 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, astfel conform alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar potrivit art. 210 din Legea 62/2011 cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Așa cum s-a arătat mai sus, reclamantele au învestit instanța cu judecarea un conflict de muncă în sensul prevederilor art. 231 din Codul muncii.

Din actele dosarului, Înalta Curte reține că la data formulării cererii de chemare în judecată ambele reclamante aveau domiciliul în jud. Brașov, municipiul Brașov, respectiv în comuna Târlungeni și își desfășurau activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a detașării acestora.

Așadar, față de împrejurarea că la data formulării cererii introductive de instanță, domiciliile reclamantelor se aflau în jud. Brașov, în municipiul Brașov, respectiv în comuna Târlungeni, în conformitate cu dispozițiile art. 269 din Codul Muncii și art. 210 din Legea 62/2011, raportate și la prevederile art. 116 C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Brașov, aceasta fiind instanța aleasă de către reclamante odată cu înregistrarea cererii pe rolul Tribunalului Brașov, prin raportare la locul situării domiciliului și nu cel al locului de muncă unde au fost detașate.

În consecință, față de dispozițiile legale anterior citate și de considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.