ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1579/2018

HOTĂRÂRE

03.05.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1579/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2017, pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, reclamantele A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Tribunalul Argeș, Tribunalul Covasna și Casa Națională de Pensii Publice au solicitat:

- obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Tribunalul Argeș, Tribunalul Covasna și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la calcularea sumelor reprezentând contribuția de asigurări sociale reținută și plătită în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015 și comunicarea acestor sume pârâtei Casa Națională de Pensii Publice;

- obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Tribunalul Argeș și Tribunalul Covasna să predea către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism situația drepturilor salariale restante prevăzute în titlurile executorii și achitate în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015;

- obligarea pârâtei Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la efectuarea operațiunilor de cumulare a tuturor drepturilor salariale restante primite în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015 în baza hotărârilor judecătorești la drepturile salariale lunare ce au fost plătite și aplicarea asupra sumelor astfel cumulate a deducerii prevăzute de dispozițiile art. 2964 alin. (2) din C. fisc., precum și comunicarea acestor sume către pârâta Casa Națională de Pensii Publice;

- obligarea pârâtei Casa Națională de Pensii Publice la restituirea către reclamante a sumei reprezentând diferența dintre suma totală reținută și virată de către pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Tribunalul Argeș, Tribunalul Covasna și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu titlu de contribuție de asigurări sociale cu ocazia achitării drepturilor de natură salarială restante în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015 și suma rezultată ca urmare a efectuării operațiunilor de cumulare conform petitului 3, diferență ce va fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală aferentă calculată de la data reținerii și până la data achitării efective.

Prin Sentința nr. 84/AS din 31 ianuarie 2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

În motivare, tribunalul a reținut incidența art. 210 din Legea nr. 62/2011, care reglementează competenta în soluționarea conflictelor individuale de muncă, în favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află domiciliul reclamantului sau locul de muncă ai acestuia, în raport de împrejurarea că reclamantele au calitatea de personal auxiliar în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - structura Centrală, Serviciul Teritorial Brașov și Biroul Teritorial Covasna, tribunalul a apreciat că este incident art. 127 C. proc. civ., text de lege care interzice judecătorului, procurorului, dar și grefierului și asistentului judiciar să sesizeze instanța competentă teritorial, având însă alegerea între mai multe instanțe indicate de legiuitor.

Drept urmare, Tribunalul Brașov a constatat, în baza argumentelor mai sus expuse, că nu este competent să soluționeze cauza de față.

Învestit prin declinare, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a pronunțat Sentința nr. 734 din 23 februarie 2018, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului de competență.

În motivare, a reținut că prin Decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea", din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

În continuare, aceeași decizie a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) Ia parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

În cauza de față, tribunalul a arătat că reclamantele au calitatea de grefieri în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism - Structura Centrală, Serviciul Teritorial Brașov, respectiv Biroul Teritorial Covasna, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, a constatat că reclamantele nu desfășoară activitate la o instanță căreia i-ar reveni competența materială și funcțională pentru soluționarea, în primă instanță, a litigiului promovat, ce are natura unui conflict individual de muncă, astfel că nu au posibilitatea legală de exercitare a dreptului de opțiune conferit prin prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, devin incidente prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este cel în a cărui circumscripție își au domiciliul sau reședința ori, după caz, locul de muncă reclamanții, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, respectiv Tribunalul Brașov.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul de față, având ca obiect cererea formulată de reclamanți, având calitatea de personal auxiliar în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - structura Centrală, Serviciul Teritorial Brașov și Biroul Teritorial Covasna, în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Având în vedere că reclamantele au calitatea de personal auxiliar în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - structura Centrală, Serviciul Teritorial Brașov și Biroul Teritorial Covasna rezultă că, în raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Brașov este competent teritorial să soluționeze cauza, fiind instanța de la locul de muncă al reclamantelor.

Problema pe care o ridică conflictul negativ de competență este dacă, față de norma generală cuprinsă în textele legale mai sus-menționate și de competența care derivă din acestea, sunt incidente în speță dispozițiile speciale, derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în art. 127 C. proc. civ., în temeiul cărora:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apei în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor." Înalta Curte reține că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență alternativă (facultativă), pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, respectiv de pârât, norma interzicând sesizarea instanței competente dacă este aceea la care părțile, având calitatea menționată, își desfășoară activitatea.

În acest caz, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, situate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi supusă unei interpretări extensive. Astfel, din interpretarea literală a dispozițiilor legale mai sus redate, reiese că legiuitorul a vizat situația acelor reclamanți, care, la data sesizării instanței, dețineau una din funcțiile expres și limitativ prevăzute, de judecător, procuror, grefier sau asistent judiciar Ia instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

De altfel, prin Decizia nr. 7/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea", din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Totodată, Înalta Curte a statuat și că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., sub aspectul noțiunii de "grefier", este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

În cauza de față, reclamantele au calitatea de grefieri în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism -Structura Centrală, Serviciul Teritorial Brașov, respectiv Biroul Teritorial Covasna, așa cum reiese din înscrisurile aflate dosar.

Rezultă, deci, că neavând niciuna dintre funcțiile expres și limitativ prevăzute de art. 127 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, respectiv, deși grefieri, nu funcționează efectiv în cadrul Tribunalului Brașov, incidența acestei norme speciale este exclusă.

Prin urmare, în aplicarea principiului mai sus invocat, potrivit căruia normele legale speciale sunt de strictă interpretare și aplicare, devin incidente dispozițiile de drept comun în materia litigiilor de muncă, respectiv dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă aparține atât tribunalului în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantului, cât și a celui în care se află locul de muncă al acestuia.

Față de împrejurarea că locul de muncă al reclamantelor se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Brașov, mai întâi sesizat, Înalta Curte constată că acesta este competent să soluționeze prezenta cauză.