ÎCCJ, Secția penală

Încheierea nr. 492/RC/2017 Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 2 din 05 ianuarie 2017 pronunțată de Tg. Secuiesc în Dosarul penal nr. x/322/2015 s-au dispus următoarele: În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., coroborat cu art. 159 C. pen., si art. 231 alin. (2) C. pen., si art. 5 C. pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., în prezent deținut în penitenciarul Codlea - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. (1) C. pen., art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

și art. 5 C. pen. (două fapte); În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., coroborat cu art. 159 C. pen., si art. 231 alin. (2) C. pen., și art. 5 C. pen., a dispus încetarea procesului penal fată de inculpatul B., în prezent deținut în penitenciarul Codlea - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. (1) C. pen., art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen., art. 41 C. pen. și art. 5 C. pen. (două fapte). În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., coroborat cu art. 159 C. pen., si art. 231 alin. (2) C. pen., si art. 5 C. pen., a dispus încetarea procesului penal fată de inculpatul C., în prezent deținut în penitenciarul Codlea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped.

de art. 208 alin. (1) C. pen., art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen., art. 41 C. pen. și art. 5 C. pen. (două fapte). B. Prin Decizia penală nr. 534/Ap din 19 iunie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a dispus: A respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc împotriva sentinței penale nr. 02 din 05 ianuarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/322/2015 al Judecătoriei Tg. Secuiesc, pe care a menținut-o.

C. Împotriva Deciziei nr. 534/Ap din 19 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în termen legal, a declarat recurs în casație Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, cu privire la inculpații A., B. și C. Prin încheierea din 18 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 534/Ap din 19 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția Penală cu privire la inculpații A., B. și C. A trimis cauza la Completul 3 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 29 noiembrie 2017, cu citarea inculpaților A., B. și C. și asigurarea apărării, reținându-se că cererea de recurs formulată în prezenta cauză îndeplinește în mod cumulativ cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc.

pen., iar aspectele invocate de parchet în susținerea recursului în casație se circumscriu cazului de casare invocat și pot fi analizate prin prisma acestui caz. Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Înalta Curte constată că motivele invocate nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente: Prin recursul în casație declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.: „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”, arătând că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 lit. g) C. proc. pen., deși acordul expres de împăcare realizat de persoanele vătămate cu inculpații s-a efectuat după citirea actului de sesizare.

Din analiza actelor dosarului se constată că în cauză s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații A., B. și C., în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. Potrivit art. 159 C. proc. pen.: „(1) împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. (2) împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă. (3) împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.

(5) în cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convențional ori de către persoana desemnată în locul acestuia.” Din economia actelor existente la dosarul cauzei, instanța constată că prin adresa din 27 ianuarie 2016, depusă de partea civilă SC D. SA, Sucursala Covasna, a precizat că prejudiciul cauzat de inculpați a fost integral recuperat și că renunță la calitatea ei de parte vătămată. Cu toate acestea față de lipsa inculpaților B., și C., arestați în altă cauză s-a dispus amânarea cauzei, pentru ca la solicitarea instanței de fond ca partea civilă să precizeze concret intenția sa de împăcare, a arătat că din motive evidente nu poate negocia cu inculpații, și lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

Față de acest aspect, în ședința de judecată din data de 27 mai 2016 s-a dat citire actului de sesizare, după care s-au audiat toți cei patru inculpați, care au recunoscut în totalitate faptele pentru care au fost trimiși în judecată, solicitând a se uza de procedura simplificată, în judecarea cauzei. Ulterior, prin adresa din data de 28 septembrie 2016, partea civilă a întărit intenția ei de a se împăca cu fiecare inculpat în parte, în acest sens depunând la data de 7 noiembrie 2016, o nouă declarație, prin care i-a nominalizat pe toți inculpații, care prin declarațiile lor date în fața instanței în ședința publică din 24 noiembrie 2016 au arătat personal că s-au împăcat cu partea civilă.

Referitor la momentul la care a intervenit împăcarea părților, Înalta Curte, reține că anterior citirii actului de sesizare al instanței exista la dosar dovada împăcării părții civile cu inculpații, partea civilă precizând prin adresa din 27 ianuarie 2016 că prejudiciul cauzat de inculpați a fost integral recuperat și că renunță la calitatea de parte vătămată. Cât privește aplicabilitatea, Deciziei nr. 27/2006 pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că manifestarea de voință în sensul împăcării intervenită între părți se poate realiza personal sau prin mandatar special ori prin înscrisuri autentice se constată că prin înscris autentic se înțelege un înscris notarial ori un înscris emanat de la un funcționar public.

Înalta Curte, constată în ceea ce privește aplicabilitatea sub imperiul noi legi de procedură că, decizia pronunțată în cadrul recursului în interesul Legii nr. 27/2006, ridică o problemă din perspectiva faptului că adaugă la lege, forma autentică a înscrisurilor, în contextul în care art. 159 alin. (5) C. proc. pen. prevede că în cazul persoanei juridice împăcarea se realizează de reprezentantul său legal ori convențional sau de persoana desemnată în locul acestuia. Modalitatea de luare a deciziilor în cadrul persoanei juridice, numărul funcționarilor implicați și a formalităților îndeplinite, existența consilierilor juridici, evaluarea oportunității actului de către foruri colegiale, exclud utilitatea actului notarial ce devine astfel redundant.

În acest sens, s-a exprimat și instanța supremă prin Decizia nr. 39/RC din 10 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015. Înalta Curte reține că, Decizia nr. 27/2006, își menține aplicabilitatea în sensul că voința trebuie să fie întotdeauna neechivocă și clar exprimată, iar în cauză partea civilă a confirmat prin adresa din 28 septembrie 2016 voința de a se împăca cu inculpații și a confirmat adresa din 27 ianuarie 2016, înscris care se află la dosarul cauzei. Înscrisul producător de consecințe juridice este semnat și ștampilat de către reprezentanții părții civile, rezultând fără echivoc manifestarea de voință a reprezentanților legali, în conformitate cu adresa din data de 27 ianuarie 2016, semnată de reprezentantul legal al societății.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte, apreciază că ne aflăm în prezența unui recurs în casație ce vizează aspecte strict formale care nu pot fi imputate inculpaților și care nu pot justifica lipsa manifestării exprese de voință a părții civile în sensul împăcării, sens în care pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva Deciziei penale nr. 534/Ap din data de 19 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, privind pe inculpații A., B. și C. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate; Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva Deciziei penale nr. 534/Ap din data de 19 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, privind pe inculpații A., B. și C. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, în sumă de câte 360 lei rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2017. Opinie separată Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, casării, în parte, a hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Ia Judecătoria Târgu-Secuiesc.

Apreciez că recursul în casație formulat de parchet este întemeiat, în cauză lipsind acordul expres al părții civile în sensul împăcării cu inculpații, aspect contrar Deciziei nr. 27/2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii. Potrivit Deciziei nr. 27/2006 privind examinarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "în aplicarea prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. h) teza a Il-a C. proc. pen.

, încetarea procesului penal în cazul infracțiunilor pentru care împăcarea părților înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanță numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voință al inculpatului și al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiționat și definitiv, exprimat în ședința de judecată de aceste părți, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice." Apreciez că decizia anterior evocată își menține aplicabilitatea și sub imperiul noilor dispoziții de procedură și impune acordul de voință de a se împăca al părților total, necondiționat și definitiv, aspect ce nu este incident în prezenta cauză.

În acest sens, constat că, deși partea civilă a transmis la data de 27 ianuarie 2016, anterior citirii actului de sesizare al instanței, faptul că prejudiciul cauzat de inculpați a fost integral recuperat și că renunță la calitatea ei de parte vătămată, ulterior, la solicitarea instanței de a preciza concret intenția sa de împăcare, a arătat că din motive evidente nu poate negocia cu inculpații și lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței. Chiar dacă, prin adresa din data de 28 septembrie 2016, partea civilă a întărit intenția ei de a se împăca cu fiecare inculpat în parte, în acest sens depunând la data de 7 noiembrie 2016, o nouă declarație, prin care i-a nominalizat pe toți inculpații, care prin declarațiile lor date în fața instanței în ședința publică din 24 noiembrie 2016 au arătat personal că s-au împăcat cu partea civilă, se constată că această declarație este ulterioară citirii actului de sesizare al instanței.

Conchizând, consider că soluțiile instanțelor de fond și de apel sunt nelegale fiind pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 159 alin. (3) C. proc. pen. și a Deciziei nr. 27/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii și se impunea casarea în parte, a hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Târgu-Secuiesc.