ÎCCJ, Decizia nr. 112/2009

Conflict negativ de competență. Contestație împotriva deciziei emise de o casă teritorială de pensii. Competența de soluționare a cauzei în situația în care domiciliul reclamantului se află într-un alt stat membru al Uniunii Europene

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Competența teritorială.

Index alfabetic

: conflict negativ

-casa teritorială de pensii

-asigurări sociale

Decizia nr. 112/2009 a Casei Naționale de Pensii

și alte Drepturi de Asigurări Sociale

Competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei emise de o casă teritorială de pensii, în situația în care domiciliul reclamantului se află într-un alt stat membru al Uniunii Europene, se stabilește în raport cu prevederile art. 55 alin. (3) din Instrucțiunea pentru aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunității, adoptat la 14 iunie 1971 și a Regulamentului Consiliului nr. 574/72/CEE care stabilește modalitățile de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunității, adoptat la 21 martie 1972, din 01.04.2009, aprobată prin Decizia nr. 112/2009 emisă de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale potrivit cărora ”în cazul solicitanților domiciliați pe teritoriul altui stat membru, instanța competentă unde se poate contesta o decizie de admitere sau de respingere a cererii de pensionare emisă de o casă teritorială de pensii este tribunalul din raza teritorială în

care se află instituția care a emis respectiva decizie”.

Secția I civilă, decizia nr.1513 din 20 septembrie 2016

Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, solicitând recalcularea pensiei prin valorificarea acordului global, conform adeverinței din 29.08.2014, emisă de B. Petroșani, plata diferențelor dintre pensia recalculată și pensia în plată începând cu data de 01.10.2009, precum și emiterea unei decizii în acest sens.

Reclamantul a arătat, în esență, că este beneficiarul unei pensii anticipate parțiale din data

de 01.10.2009 și de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, începând cu 14.11.2013 și deși a solicitat să îi fie recalculată pensia cu luarea în considerare a adaosului la salariu privind acordul global, pârâta a respins această cerere, prin răspunsul administrativ din 17.12.2014, pe motiv că aceste venituri nu reprezintă sporuri cu caracter permanent.

Prin sentința civilă nr. 46 din 20.01.2016, Tribunalul Hunedoara, Secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu de instanță, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea  Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Instanța a reținut că, întrucât art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 stabilește în mod exclusiv competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva caselor teritoriale în favoarea instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul, aceasta neputând fi atrasă de domiciliul procesual ales al reclamantului și nici nu poate fi înlăturată pe cale convențională de către părți în temeiul art. 126 alin. (1) C.proc.civ., având în vedere împrejurarea că reclamantul nu domiciliază în România, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 1071 C.proc.civ., care prevăd, cu privire la competența instanțelor române în cazul proceselor cu elemente de extraneitate, că în situația în care

„nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului București, respectiv la Tribunalul București.”

Totodată, având în vedere forța juridică superioară a prevederilor art. 1079 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 154 al.(1) din Legea nr. 263/2010, instanța a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 55 din Decizia nr. 112/2009 a Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice.

La rândul său, Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 4032 din data de 18.04.2016, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul București a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Tribunalul a reținut că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 55 din Instrucțiunea  din 1 aprilie 2009, pentru aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunității, adoptat la 14 iunie 1971 și a Regulamentului Consiliului nr. 574/72/CEE care stabilește modalitățile de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunității, adoptat la 21 martie 1972, aprobată prin Decizia nr. 112/2009 emisă de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, potrivit cărora în cazul solicitanților domiciliați pe teritoriul altui stat membru, instanța competentă unde se poate contesta o decizie de admitere sau de respingere a cererii de pensionare emisă de o casă teritorială de pensii este tribunalul din raza teritorială în care se află instituția care a emis respectiva decizie.

Astfel,  în speță, domiciliul reclamantului este în Ungaria, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar prin decizia nr. x, nedatată, aflată în dosarul nr. x/97/2015, Casa Județeană de Pensii Hunedoara a respins cererea formulată de reclamant de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor privind munca în acord global conform adeverinței din 29.08.2014 emisă de B. Petroșani, prezentul dosar având ca obiect plângerea formulată împotriva respectivei decizii.

Analizând conflictul negativ de competență cu a cărei soluționarea fost învestită, în condițiile art. 133 și urm. C.proc.civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că reclamantul, având domiciliul în Ungaria, în calitate de beneficiar al unei pensii anticipate parțiale din data de 01.10.2009 și de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, începând cu 14.11.2013, a solicitat Casei Județene de Pensii Hunedoara să îi fie recalculată pensia cu luarea în considerare a adaosului la salariu privind acordul global, pârâta respingând această cerere, prin răspunsul administrativ din 17.12.2014, pe motiv că aceste venituri nu reprezintă sporuri cu caracter permanent.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara, reclamantul a contestat decizia din 17.12.2014.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Instrucțiunea pentru aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunității, adoptat la 14 iunie 1971 și a Regulamentului Consiliului nr. 574/72/CEE care stabilește modalitățile de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunității, adoptat la 21 martie 1972, din 01.04.2009, aprobată prin Decizia nr. 112/2009 emisă de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale : ”

în cazul solicitanților domiciliați pe teritoriul altui stat membru, instanța competentă unde se poate contesta o decizie de admitere sau de respingere a cererii de pensionare emisă de o casă teritorială de pensii este tribunalul din raza teritorială în care se află instituția care a emis respectiva decizie

”.

Având în vedere că domiciliul reclamantului se află în Ungaria, iar decizia prin care s-a respins cererea reclamantului de recalculare a drepturilor sale de pensie a fost emisă de Casa Județeană de Pensii Hunedoara, Înalta Curte constată că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 55 alin. (3) din  Instrucțiunea menționată, aprobată prin Decizia nr. 112/2009 emisă de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Se reține că, deși, aprobată prin Decizia nr. 112/2009  emisă de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, act cu forță juridică inferioară Codului de procedură civilă, Instrucțiunea menționată este aplicabilă în cauză, dat fiind faptul că dispozițiile sale transpun în legislația națională prevederile Regulamentului Consiliului Europei nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunității, adoptat la 14 iunie 1971 și a Regulamentului Consiliului nr. 574/72/CEE care stabilește modalitățile de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunității, adoptat la 21 martie 1972.

Or, regulamentele Consiliului Europei, ca izvoare ale dreptului comunitar, se aplică în Romania, ca stat membru al Uniunii Europene, cu prioritate față de legislația națională, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, consacrat în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza

Costa c. ENEL

din 15 iulie 1964) conform căruia dreptul european are o valoare superioară față de legislațiile naționale ale statelor membre. Principiul supremației este valabil pentru toate actele europene care au caracter obligatoriu, iar statele membre nu pot să aplice o normă națională care ar fi contrară dreptului european.

Totodată, în temeiul efectului direct al dreptului comunitar, astfel cum a fost consacrat de Curtea Europeană de Justiție (cauza

Van Gend an Loos

din data de 5 februarie 1963), regulamentele sunt direct aplicabile în fața instanțelor naționale.

Înalta Curte mai constată că regula consacrată de dispozițiile art. 55 alin. (3) din Instrucțiunea pentru aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE, precum și a Regulamentului Consiliului nr. 574/72/CEE, este coerentă cu principiile consacrate de art. 11 din Regulamentul Consiliului Europei nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, în vigoare la momentul elaborării deciziei nr. 112/2009 a Președintelui CNPP, în prezent abrogat, ale cărui prevederi au fost reluate identic de art. 15 din Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială potrivit cărora „

Normele de competență ar trebui să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului

. Astfel, competența ar trebui să fie întotdeauna determinată pe baza acestui criteriu, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt punct de legătură.”

Având în vedere considerentele de mai sus, revine Tribunalului Hunedoara competența de

soluționare a  cauzei de față.