ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1401/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1401/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
R
O M Â N I A
ÎNALTA
CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA
I CIVILĂ
Ședința
publică din 27 mai 2015
Asupra
cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin
cererea
înregistrată la data de 30 octombrie 2009, pe rolul Tribunalului București, secția
a V-a civilă, reclamanții T.A. și F.G. au contestat Decizia nr. 217 din 30
iunie 2009 emisă de intimata A.V.A.S., prin care aceasta a respins notificarea din
14 noiembrie 2001 formulată în condițiile Legii nr. 10/2001.
Prin
sentința civilă nr. 1158/22 septembrie 2010 Tribunalul București, secția a V-a civilă,
a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată.
S-a
reținut, în fapt, că prin notificarea înregistrată din 14 noiembrie 2001
la B.E.J., C.I., reclamanții au solicitat, în temeiul art. 36 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri bănești pentru fosta Fabrică F.F.
ce a fost naționalizată, în calitate de moștenitori ai fostului asociat F.G. Notificatorii
au arătat că solicită despăgubirile aferente acțiunilor (în nr. de 129) din
imobilele, mașinile, utilajele și instalațiile industriale ce au fost
naționalizate.
Solicitarea
a fost respinsă prin Decizia nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S., cu
motivarea că nu s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite la
acordarea măsurilor reparatorii.
Pe
acest aspect, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat acordarea de
despăgubiri bănești pentru 129 de acțiuni pe care au afirmat că autorul lor
(F.G.) le-a deținut la fosta Fabrică F.F., ce a fost naționalizată.
S-a
constatat, că potrivit evidenței acționarilor fostei Fabrici „F.F.-Virola” de
la momentul naționalizării, autorul reclamanților, F.G., nu se regăsea printre
acționari, figurând doar F.G. cu un număr de 260 de acțiuni, astfel că, în mod
corect, pârâta a considerat că reclamanții nu au făcut dovada calității de
persoane îndreptățite în înțelesul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin
Decizia civila nr. 45/A din 01 februarie 2012 pronuntata de Curtea de Apel
Bucuresti, sectia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de
reclamanți, a fost schimbată sentința, în sensul că a fost admisă
contestația și s-a dispus anularea Deciziei nr. 217 din 30 iunie 2009
emisă de A.V.A.S.. S-a dispus obligarea intimatei la emiterea deciziei cu
propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru 129 acțiuni deținute de
autorul reclamanților la Fabrica „F.F.” și la înaintarea dosarului către C.C.S.D.
Pentru
a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut incidența
art. 3 alin. (1) lit. b), art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
și faptul că, potrivit actelor dosarului, reclamanții sunt moștenitorii
defunctului F.G. decedat. Conform extrasului de C.F. Sibiu, F.G. și F.W. au
cumpărat în 1926 un imobil situat în Sibiu, dreptul de proprietate fiind
intabulat în favoarea Firmei F.F., fabrică de construcții de fier. Din
cuprinsul aceleiași cărți funciare a rezultat că la 28 mai 1962 C.F. s-a
intabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil, cu titlu de drept
naționalizare, în favoarea Statului Român și în administrarea operativă a
Uzinei I. Sibiu.
Coroborând
certificatele de stare civilă cu certificatul de calitate succesorală emis de pe
urma numitului F.G., instanța a reținut că reclamanții sunt nepoți de
fiu ai defunctului F.G., fost asociat al F.F.F. - Virola și ca atare, au
calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în
echivalent, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
10/2001.
S-a
constatat totodată, depunerea la dosar a fișei C.A.F.I.N., din cuprinsul căreia
a rezultat că numitul G.F. a avut un număr de 260 de acțiuni la Fabrica F.F. -
Virola și că, deși toate aceste acte au fost depuse la dosarul de fond,
tribunalul nu le-a luat în considerare, apreciind în mod greșit că
administrarea lor în faza contestației este realizată cu depășirea termenului
prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Ca
atare, constatând că reclamanții au făcut dovada calității de persoană
îndreptățită, contestația a fost admisă, cu consecința anulării Deciziei nr.
217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S., iar în privința numărului de
acțiuni solicitate, deși reclamanții au probat că autorul lor a deținut 260 de
acțiuni, conform cererii de chemare în judecată au solicitat măsuri reparatorii
doar pentru 129 de acțiuni (și tot atâtea prin notificare), astfel că s-a dat
prevalență principiului disponibilității părților și limitelor învestirii instanței.
Prin
Decizia civila nr. 7068 din 16 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, sectia I civilă, a fost admis recursul
declarat de către pârâta A.V.A.S., casată decizia și trimisă cauza pentru
rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Pentru
a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut caracterul nefondat
al susținerii recurentei potrivit căreia actele care nu au fost depuse până la
data soluționării notificării, nu mai pot fi depuse direct în cadrul procedurii
judiciare, aceasta cu atât mai mult cu cât, chiar art. 23 din actuala
reglementare a Legii nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare pot fi
administrate până la data soluționării notificării, care se identifică momentului
soluționării irevocabile a acestei cereri, incluzând și faza
contestației.
Au
fost găsite însă fondate criticile recurentei cu privire la încălcarea dispozițiilor
art. 31 al Legii nr. 10/2001, întrucât din analiza conținutului acestora
rezultă că cei vizați pentru acordarea de măsuri reparatorii sunt asociații
societăților proprietare ale bunurilor preluate de stat în perioada de
referință a Legii nr. 10/2001.
Pentru
această categorie de persoane legea impune și o ordine în soluționarea cererii
de acordare de despăgubiri, în sensul că măsurile
reparatorii prin echivalent se propun
după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor,
determinată în baza valorii activului
net din ultimul bilanț contabil, prin decizia motivată a A.V.A.S. Un astfel de
procedeu presupune depunerea la dosar a ultimului bilanț contabil, pentru a se
putea determina valoarea recalculată a acțiunilor, o asemenea evaluare neputând
fi realizată de către C.C.S.D., câtă vreme dispozițiile legale menționate
stabilesc o altă procedură.
În
ipoteza în care măsurile reparatorii prin echivalent nu au fost propuse prin
decizia motivată emisă de A.V.A.S., care a respins notificarea pentru lipsa dovezii
calității de persoane îndreptățite a notificatorilor, iar împotriva acestei
decizii s-a formulat contestație și aceasta a fost admisă, măsurile reparatorii
trebuie să fie propuse prin hotărâre judecătorească de către instanță, căreia
îi incumbă, în egală măsură, obligația respectării prevederilor art. 31 alin.
(3) și (4) al Legii nr. 10/2001.
Ca
atare, fiind obligatorie calcularea valorii actualizate a acțiunilor, ca etapă
premergătoare propunerii de măsuri reparatorii prin echivalent, era necesară depunerea
la dosar a ultimului bilanț contabil în baza căruia să se stabilească, pe baza
unei expertize, valoarea recalculată a acțiunilor.
Reluând
judecarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a
pronunțat Decizia nr. 92/A din 24 februarie 2015, prin care a admis apelul
reclamanților, a schimbat
sentința apelată, nr. 1158 din 22 septembrie 2010 a
Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a civilă, și în consecință, a
admis contestația, a anulat Decizia nr. 217 din 30 iunie 2009 emisa de A.V.A.S..
A obligat pe intimată să emită o decizie cu propunere de măsuri reparatorii
prin echivalent pentru 129 acțiuni deținute de autorul
reclamanților la F.F.F., cu o valoare recalculată și actualizată până
la data de 31 decembrie 2014 de 135.393,90 lei și să înainteze dosarul C.N.C.I..
A fost obligată intimata la 3.500 lei cheltuieli de judecată către
apelanții reclamanți.
Pentru
a decide astfel, instanța de apel a constatat, în primul rând, că s-a tranșat
cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare pronunțată în primul
ciclu procesual faptul că reclamanții sunt persoane îndreptățite la
măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001,
pentru un număr de 129 acțiuni
deținute de autorul reclamanților
la F.F.F.
S-a
reținut, ca atare, că rejudecarea apelului poartă doar asupra recalculării
valorii acțiunilor, cu respectarea dispozițiilor art. 31 din Legea
nr. 10/2001 și că sub acest aspect, a fost depusă fișa C.A.F.I.N. nr.
34, încheiată la momentul naționalizării, în care se regăsesc elementele
de patrimoniu necesare stabilirii activului net pe baza căruia să fie determinată
mai departe valoarea acțiunilor deținute de autorul reclamanților,
calculată conform altgoritmului prezentat de art. 31 alin. (4) din Legea nr.
10/2001.
De
asemenea, potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, s-a arătat modul de
recalculare a valorii acțiunilor conform textului legal menționat, precum
și raportat la dispozițiile Normelor Metodologice de aplicare Legii
nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/ 2007 (art. 31.1 și urm).
Instanța
de apel a constatat că raportul de expertiză conține erori de calcul
matematic, astfel încât a procedat la înlăturarea acestora, urmărind
altgoritmul explicat de expert și prevăzut de art. 31
alin. (4) din Legea
nr. 10/2001, art. 31.1 și urm. din H.G. nr. 250/2007.
S-a
reținut totodată, că expertul a depus după dezbaterile în cauză o erată la
raportul de expertiză, de rectificare a calculelor făcute prin expertiza
inițială, dar că și aceasta conține erori de calcul matematic,
motiv pentru care instanța a procedat la propriile calcule și verificări.
Astfel,
s-au constatat, pe baza fișei C.A.F.I.N. și urmărind modul de calcul
detaliat de expert prin raportul de expertiză, următoarele: activul net al
societății naționalizate la care era asociat autorul reclamanților
a fost la momentul naționalizării de 24.118.004,23 lei, ceea ce determina
o valoare pe acțiune (erau 8.000 de actiuni) de 3.014,75 lei și o
valoare totală pentru cele 129 acțiuni pentru care se cuvin despăgubiri reclamanților
de 388.902,75 lei. Aceasta determină o valoare actualizată a celor 129 acțiuni
la data de 24 februarie 2001, prin aplicarea
coeficientului de actualizare stabilit
de B.N.R. prin Ordinul nr. 3/2001 privind coeficientul de actualizare a valorii
leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001, care este
de 1.303,33 lei, de 506.868.621, 16 lei.
Apoi,
actualizând suma cu indicele de inflație comunicat de C.N.S. pentru
perioada 2001 până în decembrie 2014, indici evidențiați prin înscrisurile
depuse la dosar, au rezultat următoarele sume: suma de 620.914.060,92 lei
reprezentând actualizarea la nivelul 31 decembrie 2002 (indice inflație 22,5);
suma de 715.913.912,24 lei la nivelul 31 decembrie 2003 (indice inflație 15,3);
suma de 801.107.667,79 lei la nivelul 31 decembrie 2004 (indice inflație 11,9);
suma de 873.207.357,90 lei (87.320,7357 lei) la nivelul 31 decembrie 2005
(indice inflație 9); suma de 93.048,975 lei la nivelul 31 decembrie 2006
(indice inflație 6,56); suma de 97.552,54 lei la nivelul 31 decembrie 2007
(indice inflație 4,84); suma de 105.210,42 lei la nivelul 31 decembrie 2008
(indice inflație 7,85); suma de 111.091,68 lei la nivelul 31 decembrie 2009
(indice inflație 5,59); suma de 117.857,16 lei la nivelul 31 decembrie 2010 (indice
inflație 6,09); suma de 124.681,09 lei la nivelul anului 31 decembrie 2011 (indice
inflație 5,79); suma de 128.832,97 lei la nivelul anului 31 decembrie 2012
(indice inflație 3,33); suma de 133.960,53 lei la nivelul 31 decembrie 2013
(indice inflație 3,98) și în final, suma 135.393,90 lei la nivelul 31 decembrie
2014 (indice inflație 1,07).
S-a
precizat că, deși referirea în calculul menționat se face la indicele
de inflație, orice formulă ar fi folosită, fie prin utilizarea indicelui
prețului de consum, fie prin utilizarea indicelui ratei inflației,
rezultatul calculului este acelasi (ex. 506.868.621,16 x 122,5/100 - prin
utilizarea indicelui pretului de consum, rezultatul este 620.914.060,92 lei, acelasi
rezultat fiind dat și dacă se utilizează indicele de inflație întrucât
rata inflației este I.P.C. - indicele prețurilor de consum minus 100).
A
rezultat astfel, o sumă finală actualizată la nivelul 31 decembrie 2014, de
135.393,90 lei, aceasta
urmând să fie avută în vedere de către instanța de apel la soluționarea
cauzei.
S-a
mai constatat că după reținerea cauzei în pronunțare, pârâta A.V.A.S.
a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă
care, deși tardive, au fost avute în vedere ca apărări pe fondul cauzei,
conținând critici
referitoare
la modul de calcul al valorii recalculate, dar având caracter nefondat.
Astfel,
critica potrivit căreia expertul s-a raportat la fișa C.A.F.I.N. pentru a determina
activul net al societății nationalizate, susținându-se că aceasta, potrivit
Normelor Metodologice, face dovada doar a calității de acționar, dar
pentru determinarea activului net trebuie utilizat bilanțul contabil, a
fost înlăturată întrucât demersurile efectuate de instanță și de
reclamanți la diferitele instituții ale statului, inclusiv Arhivele
Nationale si M.F.P., au relevat că nu a putut fi identificat în arhive un ultim
bilanț contabil al societatătii, nici măcar pentru un an precedent
naționalizării, documentele comunicate fiind fișa C.A.F.I.N. și
o serie de adrese.
Pe
de altă parte, întrucât fișa C.A.F.I.N. nr. 34 reprezintă un act întocmit
de înseși autoritățile statului la data naționalizării, conform
mențiunilor existente în cuprinsul ei, aceasta preia în conținutul ei
toate elementele de patrimoniu necesare determinării activului net.
S-a
reținut totodată, că Arhivele Naționale au comunicat bilanțul încheiat
la data de 31 decembrie 1941, însă din adresele comunicate de M.F.P. (din 28
mai 1948), rezultă că a fost încheiat un bilanț chiar la nivelul anului
1947, iar fișa C.A.F.I.N. nr. 34 s-a încheiat la momentul
naționalizării, pe baza acestui bilanț, așa cum se face
mențiune expresă în cuprinsul ei.
De
aceea, instanța de apel a constatat corecta raportare la aceste date care
reprezentau elementele de patrimoniu existente la momentul naționalizării,
preluate din fișa C.A.F.I.N. nr. 34, această metodă fiind conformă art. 31
alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care face referire la bilanțul contabil
în sensul că elementele din patrimoniu avute în vedere la stabilirea activului
net trebuie să fie cele rezultate din bilanț, iar nu în sensul că
bilanțul ca atare reprezintă singurul mijloc de probă pe baza căruia poate
fi făcută recalcularea.
Pe
de altă parte, Curtea a reținut că în contextul art. 31.5 și urm. din
Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în măsura în care se
identifică ultimul bilanț încheiat la nivelul anului 1947, acesta este
folosit pentru calcularea activului net, iar în măsura în care nu se identifică
acest bilanț, ci unul anterior, se procedează la utilizarea acestui ultim
bilanț identificat, impunându-se însă, în mod prioritar, aplicarea
dispozițiilor Legii nr. 303/1947 care reglementau aplicarea unor indici de
recalculare de la data încheierii acestui bilanț până la nivelul anului
1947, iar începând cu anul 1948, se continua actualizarea cu indicele stabilit
de B.N.R. prin Ordinul nr. 3/2001 și după februarie 2001 cu indicele de
inflație (art. 31.6.9 pct. 1 din Normele Metodologice).
Asadar,
în cazul bilanțurilor anterioare anului 1947 metoda de calcul a activului
net se schimbă doar parțial, în sensul că pentru perioada de la data
acestui bilanț până la nivelul anului 1947 se mai aplica un indice de recalculare
prevăzut de Legea nr. 303/1947, ulterior anului 1947 calculul fiind identic ca
în situația bilanțurilor încheiate la nivelul anului 1947.
Or,
din adresa din 28 mai 1947, ca și din cea din 1948, rezultă că actualizarea
în baza Legii nr. 303/1947 a avut loc la momentul întocmirii fișei C.A.F.I.N.
nr. 34, astfel că în mod corect a fost calculat activul net pe baza acesteia,
așa încât au fost înlăturate criticile intimatei-pârâte purtând asupra
acestor aspecte.
În
baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată intimata pârâta la 3.500 lei
cheltuieli de judecată către apelanții reclamanți (compusă din 1.000 lei onorariu
de expert - fila 109 dosar și 2.500 lei onorariu avocat - fila 138).
Împotriva
deciziei a declarat recurs A.A.A.S., care a formulat critici sub următoarele
aspecte:
-
Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale în sensul art.
304 pct. 3, 5 C. proc. civ., prin încălcarea normelor referitoare la principiul
contradictorialității, atrăgând incidența art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel,
expertul desemnat în cauză a depus o erată a raportului de expertiză ce nu a
fost comunicată pârâtei-reclamante, punând-o în imposibilitate de a-și exprima
punctul de vedere, de a formula apărări pertinente.
-
Decizia atacată a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001,
îndeosebi a normei art. 31 din acest act normativ, ceea ce atrage incidența
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De
asemenea, au fost nesocotite dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,
care obligă instanța de trimitere să țină seama de dezlegările în drept ale
deciziei de casare precum și de necesitatea administrării unor probe.
S-a
arătat în acest sens, că instanța de apel și-a fundamentat soluția cu referire
la fișa C.A.F.I.N. a societății, în condițiile inexistenței ultimului bilanț
contabil, încălcând flagrant dispozițiile din decizia de casare precum și
prevederile art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001.
În
acest context, raportul de expertiză ce a stat la baza pronunțării hotărârii,
precum și reluarea unor calcule de către instanță s-au întemeiat pe nerespectarea
legii întrucât simpla fișă C.A.F.I.N., fără bilanțul contabil, nu poate
justifica recalcularea valorii acțiunilor.
În
sensul art. 31.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,
fișa C.A.F.I.N. este un document prin care se dovedește calitatea de
asociat/acționar la persoana juridică preluată de stat și nu un document în
baza căruia să se calculeze activul net contabil.
De
asemenea, art. 31.6.9 din Normele metodologice menționează modalitatea de
determinare a activului net contabil în funcție de anul încheierii ultimului
bilanț contabil (după cum a fost încheiat la data de 31 decembrie 1947 sau
anterior anului 1947).
Or,
din fișa C.A.F.I.N. nu rezultă data încheierii bilanțului contabil care
reflectă acele elemente din patrimoniu în baza cărora s-a efectuat calculul
valorii actualizate a celor 129 acțiuni.
În
consecință, n-au fost respectate indicațiile deciziei de casare în sensul
depunerii la dosar a ultimului bilanț contabil în baza căruia urma a se
stabili, în temeiul unei expertize, valoarea recalculată a acțiunilor.
-
Decizia este nelegală și din perspectiva dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,
a căror aplicare eronată la speță a realizat-o instanța de apel, obligând în
mod nejustificat instituția recurentă la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel,
nu se poate reține rea-credință sau comportare neglijentă determinată de
apărarea pârâtei în proces.
Mai
mult decât atât, A.A.A.S. și-a executat obligațiile legale, iar cheltuielile de
judecată sunt arbitrar stabilite, nefiind justificate prin dovezi clare,
conforme costurilor reale ale procesului.
Așa
cum se poate constata, cheltuielile de judecată n-au fost puse în discuția
părților, fiind încălcate principiul contradictorialității și al rolului activ
al judecătorului.
Potrivit
jurisprudenței Curții Europene, s-a stabilit că un reclamant nu poate obține
rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește
realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor.
În
aceste condiții, se impune exonerarea A.A.A.S. de la plata cheltuielilor de
judecată, mai ales că cele acordate de către instanță nu întrunesc cerința
caracterului rezonabil și proporțional.
Intimații-reclamanți
au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a
susținut că în cauză nu a avut loc o încălcare a principiului
contradictorialității în legătură cu administrarea probatoriului (raportul de
expertiză); că așa - numita erată a expertului care învedera o eroare de calcul
a fost depusă la dosar după rămânerea cauzei în pronunțare și oricum, ulterior
momentului la care instanța însăși sesizase inadvertența și o supusese
dezbaterii părților.
De
asemenea, decizia recurată nu a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 31
alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, sub motiv că nu s-a depus ultimul
bilanț contabil, câtă vreme, în prezența imposibilității depunerii acestui
document, a fost prezentată fișa C.A.F.I.N. încheiată la momentul
naționalizării, care a preluat în conținutul ei datele din bilanțul contabil
încheiat la nivelul anului 1947 și pe baza cărora s-a putut calcula valoarea
activului net. Nici critica referitoare la cheltuielile de judecată nu este
fondată, realitatea efectuării lor rezultând din înscrisurile depuse la dosar,
nivelul acestora fiind pe deplin justificat de munca depusă în dosar.
Analizând
criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al
acestora, potrivit următoarelor considerente:
-
Este lipsită de temei susținerea recurentei-pârâte conform căreia instanța ar
fi încălcat principiul contradictorialității în etapa administrării
probatoriului, prin aceea că n-ar fi pus în dezbaterea părților o „erată a
raportului de expertiză”, care nici nu a fost comunicată pârâtei, punând-o
astfel, în imposibilitatea de a-și formula apărările.
Astfel,
așa-numita „erată”, constând în rectificarea unor erori de calcul făcute de
către expert, a fost depusă la dosar după rămânerea cauzei în pronunțare, ceea
ce înseamnă că, fiind închisă etapa dezbaterilor, nu se mai putea pune problema
incidenței principiului contradictorialității (a cărui nesocotire să fie
invocată apoi, pe calea recursului).
În
același timp, se constată că instanța de apel nu și-a fundamentat soluția pe
acele calcule făcute de către expert - pentru a i se imputa că nu a repus
dosarul pe rol pentru a le supune discuției părților - ci, dimpotrivă, le-a
înlăturat, reținând caracterul lor eronat și procedând la propriile calcule
(matematice) și verificări, cu respectarea algoritmului prevăzut de art. 31 alin.
(4) din Legea nr. 10/2001, art. 31.1 și urm. din H.G. nr. 250/2007.
În
acest context, recurenta nu poate pretinde cu temei că ar fi fost încălcate
formele de procedură în desfășurarea procesului (ceea ce ar atrage incidența art.
304 pct. 5 C. proc. civ.), nedemonstrând, conform celor arătate anterior, producerea
unei vătămări în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și în continuare,
incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
-
În ce privește invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C.
proc. civ., subsumat acelorași argumente, se constată că indicarea lui este pur
formală și lipsită de pertinență, câtă vreme textul menționat sancționează
pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea competenței altei instanțe (nerelevate
în vreun fel de datele speței și criticile din recurs).
-
Este, de asemenea, nefondată critica de nelegalitate formulată cu referire la
aplicarea normelor de drept material - respectiv, a dispozițiilor art. 31 alin.
(3) și (4) din Legea nr. 10/2001, inclusiv normele corespunzătoare de aplicare
a acestora din H.G. nr. 250/2007 - și legat de aceasta, a modalității în care
instanța de apel a respectat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în
privința dezlegărilor în drept obligatorii date de instanța de recurs.
Astfel,
este real că prin decizia de casare anterioară s-a stabilit ca, în aplicarea
dispozițiilor art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, să fie depus la
dosar ultimul bilanț contabil pentru a se putea stabili valoarea recalculată a
acțiunilor.
Demersurile
desfășurate de instanță, la momentul rejudecării, în exercitarea rolului activ,
ca și de către reclamanți, la diferite instituții ale statului (Arhivele
Naționale, M.F.P.) au relevat că nu poate fi identificat ultimul bilanț
contabil al societății F.F., dar că există și a fost atașată fișa C.A.F.I.N. nr.
34, întocmită la data naționalizării, care a preluat în conținutul său elemente
de patrimoniu din bilanțul pe anul 1947.
Imposibilitatea
depunerii, în materialitatea sa, a ultimului bilanț contabil, nu poate avea
consecința pretinsă de recurentă, a imposibilității stabilirii măsurilor reparatorii
pentru reclamanții-intimați câtă vreme este stabilit cu autoritate de lucru
judecat (conform Deciziei nr. 70638 din 16 noiembrie 2012 a Înaltei Curții
de Casație și Justiție) că aceștia sunt persoane îndreptățite în
sensul Legii nr. 10/2001, ca moștenitori ai fostului asociat, G.F., al F.F.F.-Virola.
Ceea
ce interesează, în sensul dispozițiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,
pentru determinarea măsurilor reparatorii este valoarea activului net din
ultimul bilanț contabil (care să permită recalcularea valorii acțiunilor) iar
nu înscrisul constatator, în sine, al acestui ultim bilanț, în absența căruia
probațiunea să nu mai poată fi făcută.
Câtă
vreme elementele de patrimoniu ale acestui ultim bilanț, pe baza cărora s-a
stabilit activul net, au fost preluate în fișa C.A.F.I.N. nr. 34 - întocmită de
autoritățile statului la momentul naționalizării - niciun impediment nu a
existat, din punct de vedere legal, pentru a se stabili valoarea actualizată a
celor 129 acțiuni, în limita căreia să fie propuse măsurile reparatorii.
De
aceea, este eronată și făcută cu ignorarea conținutului fișei C.A.F.I.N.,
susținerea recurentei-pârâte conform căreia acest document ar dovedi doar
calitatea de asociat/acționar la persoana juridică naționalizată, nefăcând
posibil calculul activului net contabil.
Recurenta
se limitează la o simplă afirmație fără să combată statuările instanței
anterioare, bazate pe probele administrate, în sensul că a fost încheiat un
ultim bilanț chiar la nivelul anului 1947, iar fișa C.A.F.I.N. nr. 34 s-a
întocmit la momentul naționalizării pe baza acestui bilanț (cu trimitere la
adresele M.F.P. din 28 mai 1948).
Ca
atare, în mod corect instanța de apel a validat raționamentul și algoritmul
expertului, care a precizat existența aceleiași posibilități de determinare a
valorii recalculate și actualizate a acțiunilor (rectificările realizate de
instanță vizând doar erori de calcul matematic).
Rezultă,
potrivit celor expuse anterior, că instanța de trimitere nu a nesocotit
dispozițiile art. 315 alin. (2) C. proc. civ. atunci când, în absența
bilanțului contabil a valorificat, în fapt, elemente din acesta, regăsite
într-un alt document (fișa C.A.F.I.N.) întocmit de autoritățile statului, iar
această valorificare s-a realizat cu respectarea condițiilor și a metodei de
calcul prevăzute de art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, art. 31.5
și urm. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, așa
încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este lipsit
de fundament.
-
Este neîntemeiată și critica referitoare la modalitatea în care instanța de
apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.
Contrar
susținerii recurentei cuantumul cheltuielilor de judecată (de 3.500 lei) nu
este nici nejustificat și nici nelegal.
Acesta
a constatat, cum reține expres instanța de apel, în onorariile de expert (1.000
lei) și onorariul de avocat (2.500 lei), cheltuieli a căror realitate a fost
dovedită conform chitanțelor anexate la dosar.
Susținerea
că acordarea cheltuielilor de judecată este nelegală deoarece pârâta „nu a fost
de rea-credință și nu a avut comportare neglijentă” este lipsită de
corespondent în dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. care sancționează „partea
căzută în pretenții”, adică aceea împotriva căreia este admisă acțiunea,
situație în care se găsește pârâta-recurentă.
Fundamentul
acestei obligații nu este reaua-credință (pentru care dispozițiile art. 723 C.
proc. civ. prevăd alte sancțiuni) sau neglijența „în exercitarea apărării”, ci
culpa procesuală, decurgând din atitudinea părții care a ocazionat declanșarea
demersului judiciar, obligând pe reclamant să ceară în justiție recunoașterea
unor pretenții care își puteau găsi rezolvarea în procedura prealabilă.
Totodată,
este lipsită de temei aprecierea recurentei în sensul că s-ar impune exonerarea
sa de la plata cheltuielilor de judecată deoarece acestea n-ar îndeplini
cerința caracterului rezonabil și proporțional.
Se
constată că, pe de o parte, recurenta nu dezvoltă argumente în susținerea
acestui punct de vedere, ci face o simplă trimitere la jurisprudența C.E.D.O.,
iar pe de altă parte, că în speță, instanța de apel a apreciat rezonabilitatea
și proporționalitatea raportat la activitatea expertului și a avocatului, față
de care nu a identificat existența unor motive de redimensionare a onorariului.
De
asemenea, faptul că respectivele cheltuieli nu au fost puse în discuția
părților nu atrage, cum eronat susține recurenta-pârâtă, încălcarea principiului
contradictorialității și al rolului activ, față de caracterul
accesoriu al acestor pretenții, a căror soartă depinde de rezolvarea dată
demersului principal și de termenii neechivoci în care este reglementată
obligația de a suporta cheltuielile de judecată prin dispozițiile art.
274 alin. (1) C. proc. civ. („partea care cade în pretenții va fi
obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”).
Potrivit
tuturor considerentelor expuse anterior, criticile deduse judecății au caracter
nefondat, recursul pârâtei A.A.A.S. urmând să fie respins în consecință.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) împotriva Deciziei
nr. 92/A din 24 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 27 mai 2015.