ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1401/2015

R O M Â N I A ÎNALTA

CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA I CIVILĂ Ședința publică din 27 mai 2015 Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2009, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții T.A. și F.G. au contestat Decizia nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de intimata A.V.A.S., prin care aceasta a respins notificarea din 14 noiembrie 2001 formulată în condițiile Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1158/22 septembrie 2010 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată. S-a reținut, în fapt, că prin notificarea înregistrată din 14 noiembrie 2001 la B.E.J., C.I., reclamanții au solicitat, în temeiul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri bănești pentru fosta Fabrică F.F.

ce a fost naționalizată, în calitate de moștenitori ai fostului asociat F.G. Notificatorii au arătat că solicită despăgubirile aferente acțiunilor (în nr. de 129) din imobilele, mașinile, utilajele și instalațiile industriale ce au fost naționalizate. Solicitarea a fost respinsă prin Decizia nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S., cu motivarea că nu s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii. Pe acest aspect, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru 129 de acțiuni pe care au afirmat că autorul lor (F.G.) le-a deținut la fosta Fabrică F.F., ce a fost naționalizată. S-a constatat, că potrivit evidenței acționarilor fostei Fabrici „F.F.-Virola” de la momentul naționalizării, autorul reclamanților, F.G., nu se regăsea printre acționari, figurând doar F.G.

cu un număr de 260 de acțiuni, astfel că, în mod corect, pârâta a considerat că reclamanții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în înțelesul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Prin Decizia civila nr. 45/A din 01 februarie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanți, a fost schimbată sentința, în sensul că a fost admisă contestația și s-a dispus anularea Deciziei nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S.. S-a dispus obligarea intimatei la emiterea deciziei cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru 129 acțiuni deținute de autorul reclamanților la Fabrica „F.F.” și la înaintarea dosarului către C.C.S.D.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut incidența art. 3 alin. (1) lit. b), art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 și faptul că, potrivit actelor dosarului, reclamanții sunt moștenitorii defunctului F.G. decedat. Conform extrasului de C.F. Sibiu, F.G. și F.W. au cumpărat în 1926 un imobil situat în Sibiu, dreptul de proprietate fiind intabulat în favoarea Firmei F.F., fabrică de construcții de fier. Din cuprinsul aceleiași cărți funciare a rezultat că la 28 mai 1962 C.F. s-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil, cu titlu de drept naționalizare, în favoarea Statului Român și în administrarea operativă a Uzinei I. Sibiu. Coroborând certificatele de stare civilă cu certificatul de calitate succesorală emis de pe urma numitului F.G., instanța a reținut că reclamanții sunt nepoți de fiu ai defunctului F.G., fost asociat al F.F.F.

- Virola și ca atare, au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001. S-a constatat totodată, depunerea la dosar a fișei C.A.F.I.N., din cuprinsul căreia a rezultat că numitul G.F. a avut un număr de 260 de acțiuni la Fabrica F.F. - Virola și că, deși toate aceste acte au fost depuse la dosarul de fond, tribunalul nu le-a luat în considerare, apreciind în mod greșit că administrarea lor în faza contestației este realizată cu depășirea termenului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, constatând că reclamanții au făcut dovada calității de persoană îndreptățită, contestația a fost admisă, cu consecința anulării Deciziei nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S., iar în privința numărului de acțiuni solicitate, deși reclamanții au probat că autorul lor a deținut 260 de acțiuni, conform cererii de chemare în judecată au solicitat măsuri reparatorii doar pentru 129 de acțiuni (și tot atâtea prin notificare), astfel că s-a dat prevalență principiului disponibilității părților și limitelor învestirii instanței. Prin Decizia civila nr. 7068 din 16 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sectia I civilă, a fost admis recursul declarat de către pârâta A.V.A.S., casată decizia și trimisă cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut caracterul nefondat al susținerii recurentei potrivit căreia actele care nu au fost depuse până la data soluționării notificării, nu mai pot fi depuse direct în cadrul procedurii judiciare, aceasta cu atât mai mult cu cât, chiar art. 23 din actuala reglementare a Legii nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare pot fi administrate până la data soluționării notificării, care se identifică momentului soluționării irevocabile a acestei cereri, incluzând și faza contestației. Au fost găsite însă fondate criticile recurentei cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 31 al Legii nr. 10/2001, întrucât din analiza conținutului acestora rezultă că cei vizați pentru acordarea de măsuri reparatorii sunt asociații societăților proprietare ale bunurilor preluate de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

Pentru această categorie de persoane legea impune și o ordine în soluționarea cererii de acordare de despăgubiri, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, determinată în baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, prin decizia motivată a A.V.A.S. Un astfel de procedeu presupune depunerea la dosar a ultimului bilanț contabil, pentru a se putea determina valoarea recalculată a acțiunilor, o asemenea evaluare neputând fi realizată de către C.C.S.D., câtă vreme dispozițiile legale menționate stabilesc o altă procedură.

În ipoteza în care măsurile reparatorii prin echivalent nu au fost propuse prin decizia motivată emisă de A.V.A.S., care a respins notificarea pentru lipsa dovezii calității de persoane îndreptățite a notificatorilor, iar împotriva acestei decizii s-a formulat contestație și aceasta a fost admisă, măsurile reparatorii trebuie să fie propuse prin hotărâre judecătorească de către instanță, căreia îi incumbă, în egală măsură, obligația respectării prevederilor art. 31 alin. (3) și (4) al Legii nr. 10/2001. Ca atare, fiind obligatorie calcularea valorii actualizate a acțiunilor, ca etapă premergătoare propunerii de măsuri reparatorii prin echivalent, era necesară depunerea la dosar a ultimului bilanț contabil în baza căruia să se stabilească, pe baza unei expertize, valoarea recalculată a acțiunilor.

Reluând judecarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat Decizia nr. 92/A din 24 februarie 2015, prin care a admis apelul reclamanților, a schimbat sentința apelată, nr. 1158 din 22 septembrie 2010 a Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a civilă, și în consecință, a admis contestația, a anulat Decizia nr. 217 din 30 iunie 2009 emisa de A.V.A.S.. A obligat pe intimată să emită o decizie cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru 129 acțiuni deținute de autorul reclamanților la F.F.F., cu o valoare recalculată și actualizată până la data de 31 decembrie 2014 de 135.393,90 lei și să înainteze dosarul C.N.C.I.. A fost obligată intimata la 3.500 lei cheltuieli de judecată către apelanții reclamanți.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat, în primul rând, că s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual faptul că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, pentru un număr de 129 acțiuni deținute de autorul reclamanților la F.F.F. S-a reținut, ca atare, că rejudecarea apelului poartă doar asupra recalculării valorii acțiunilor, cu respectarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 și că sub acest aspect, a fost depusă fișa C.A.F.I.N. nr. 34, încheiată la momentul naționalizării, în care se regăsesc elementele de patrimoniu necesare stabilirii activului net pe baza căruia să fie determinată mai departe valoarea acțiunilor deținute de autorul reclamanților, calculată conform altgoritmului prezentat de art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, s-a arătat modul de recalculare a valorii acțiunilor conform textului legal menționat, precum și raportat la dispozițiile Normelor Metodologice de aplicare Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/ 2007 (art. 31.1 și urm). Instanța de apel a constatat că raportul de expertiză conține erori de calcul matematic, astfel încât a procedat la înlăturarea acestora, urmărind altgoritmul explicat de expert și prevăzut de art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, art. 31.1 și urm. din H.G. nr. 250/2007. S-a reținut totodată, că expertul a depus după dezbaterile în cauză o erată la raportul de expertiză, de rectificare a calculelor făcute prin expertiza inițială, dar că și aceasta conține erori de calcul matematic, motiv pentru care instanța a procedat la propriile calcule și verificări.

Astfel, s-au constatat, pe baza fișei C.A.F.I.N. și urmărind modul de calcul detaliat de expert prin raportul de expertiză, următoarele: activul net al societății naționalizate la care era asociat autorul reclamanților a fost la momentul naționalizării de 24.118.004,23 lei, ceea ce determina o valoare pe acțiune (erau 8.000 de actiuni) de 3.014,75 lei și o valoare totală pentru cele 129 acțiuni pentru care se cuvin despăgubiri reclamanților de 388.902,75 lei. Aceasta determină o valoare actualizată a celor 129 acțiuni la data de 24 februarie 2001, prin aplicarea coeficientului de actualizare stabilit de B.N.R. prin Ordinul nr. 3/2001 privind coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001, care este de 1.303,33 lei, de 506.868.621, 16 lei.

Apoi, actualizând suma cu indicele de inflație comunicat de C.N.S.

pentru perioada 2001 până în decembrie 2014, indici evidențiați prin înscrisurile depuse la dosar, au rezultat următoarele sume: suma de 620.914.060,92 lei reprezentând actualizarea la nivelul 31 decembrie 2002 (indice inflație 22,5); suma de 715.913.912,24 lei la nivelul 31 decembrie 2003 (indice inflație 15,3); suma de 801.107.667,79 lei la nivelul 31 decembrie 2004 (indice inflație 11,9); suma de 873.207.357,90 lei (87.320,7357 lei) la nivelul 31 decembrie 2005 (indice inflație 9); suma de 93.048,975 lei la nivelul 31 decembrie 2006 (indice inflație 6,56); suma de 97.552,54 lei la nivelul 31 decembrie 2007 (indice inflație 4,84); suma de 105.210,42 lei la nivelul 31 decembrie 2008 (indice inflație 7,85); suma de 111.091,68 lei la nivelul 31 decembrie 2009 (indice inflație 5,59); suma de 117.857,16 lei la nivelul 31 decembrie 2010 (indice inflație 6,09); suma de 124.681,09 lei la nivelul anului 31 decembrie 2011 (indice inflație 5,79); suma de 128.832,97 lei la nivelul anului 31 decembrie 2012 (indice inflație 3,33); suma de 133.960,53 lei la nivelul 31 decembrie 2013 (indice inflație 3,98) și în final, suma 135.393,90 lei la nivelul 31 decembrie 2014 (indice inflație 1,07).

S-a precizat că, deși referirea în calculul menționat se face la indicele de inflație, orice formulă ar fi folosită, fie prin utilizarea indicelui prețului de consum, fie prin utilizarea indicelui ratei inflației, rezultatul calculului este acelasi (ex. 506.868.621,16 x 122,5/100 - prin utilizarea indicelui pretului de consum, rezultatul este 620.914.060,92 lei, acelasi rezultat fiind dat și dacă se utilizează indicele de inflație întrucât rata inflației este I.P.C. - indicele prețurilor de consum minus 100). A rezultat astfel, o sumă finală actualizată la nivelul 31 decembrie 2014, de 135.393,90 lei, aceasta urmând să fie avută în vedere de către instanța de apel la soluționarea cauzei. S-a mai constatat că după reținerea cauzei în pronunțare, pârâta A.V.A.S.

a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă care, deși tardive, au fost avute în vedere ca apărări pe fondul cauzei, conținând critici referitoare la modul de calcul al valorii recalculate, dar având caracter nefondat. Astfel, critica potrivit căreia expertul s-a raportat la fișa C.A.F.I.N. pentru a determina activul net al societății nationalizate, susținându-se că aceasta, potrivit Normelor Metodologice, face dovada doar a calității de acționar, dar pentru determinarea activului net trebuie utilizat bilanțul contabil, a fost înlăturată întrucât demersurile efectuate de instanță și de reclamanți la diferitele instituții ale statului, inclusiv Arhivele Nationale si M.F.P., au relevat că nu a putut fi identificat în arhive un ultim bilanț contabil al societatătii, nici măcar pentru un an precedent naționalizării, documentele comunicate fiind fișa C.A.F.I.N.

și o serie de adrese. Pe de altă parte, întrucât fișa C.A.F.I.N. nr. 34 reprezintă un act întocmit de înseși autoritățile statului la data naționalizării, conform mențiunilor existente în cuprinsul ei, aceasta preia în conținutul ei toate elementele de patrimoniu necesare determinării activului net. S-a reținut totodată, că Arhivele Naționale au comunicat bilanțul încheiat la data de 31 decembrie 1941, însă din adresele comunicate de M.F.P. (din 28 mai 1948), rezultă că a fost încheiat un bilanț chiar la nivelul anului 1947, iar fișa C.A.F.I.N. nr. 34 s-a încheiat la momentul naționalizării, pe baza acestui bilanț, așa cum se face mențiune expresă în cuprinsul ei. De aceea, instanța de apel a constatat corecta raportare la aceste date care reprezentau elementele de patrimoniu existente la momentul naționalizării, preluate din fișa C.A.F.I.N.

nr. 34, această metodă fiind conformă art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care face referire la bilanțul contabil în sensul că elementele din patrimoniu avute în vedere la stabilirea activului net trebuie să fie cele rezultate din bilanț, iar nu în sensul că bilanțul ca atare reprezintă singurul mijloc de probă pe baza căruia poate fi făcută recalcularea.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că în contextul art. 31.5 și urm. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în măsura în care se identifică ultimul bilanț încheiat la nivelul anului 1947, acesta este folosit pentru calcularea activului net, iar în măsura în care nu se identifică acest bilanț, ci unul anterior, se procedează la utilizarea acestui ultim bilanț identificat, impunându-se însă, în mod prioritar, aplicarea dispozițiilor Legii nr. 303/1947 care reglementau aplicarea unor indici de recalculare de la data încheierii acestui bilanț până la nivelul anului 1947, iar începând cu anul 1948, se continua actualizarea cu indicele stabilit de B.N.R. prin Ordinul nr. 3/2001 și după februarie 2001 cu indicele de inflație (art. 31.6.9 pct. 1 din Normele Metodologice).

Asadar, în cazul bilanțurilor anterioare anului 1947 metoda de calcul a activului net se schimbă doar parțial, în sensul că pentru perioada de la data acestui bilanț până la nivelul anului 1947 se mai aplica un indice de recalculare prevăzut de Legea nr. 303/1947, ulterior anului 1947 calculul fiind identic ca în situația bilanțurilor încheiate la nivelul anului 1947. Or, din adresa din 28 mai 1947, ca și din cea din 1948, rezultă că actualizarea în baza Legii nr. 303/1947 a avut loc la momentul întocmirii fișei C.A.F.I.N. nr. 34, astfel că în mod corect a fost calculat activul net pe baza acesteia, așa încât au fost înlăturate criticile intimatei-pârâte purtând asupra acestor aspecte. În baza art. 274 C. proc.

civ. a fost obligată intimata pârâta la 3.500 lei cheltuieli de judecată către apelanții reclamanți (compusă din 1.000 lei onorariu de expert - fila 109 dosar și 2.500 lei onorariu avocat - fila 138). Împotriva deciziei a declarat recurs A.A.A.S., care a formulat critici sub următoarele aspecte: - Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale în sensul art. 304 pct. 3, 5 C. proc. civ., prin încălcarea normelor referitoare la principiul contradictorialității, atrăgând incidența art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, expertul desemnat în cauză a depus o erată a raportului de expertiză ce nu a fost comunicată pârâtei-reclamante, punând-o în imposibilitate de a-și exprima punctul de vedere, de a formula apărări pertinente.

- Decizia atacată a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, îndeosebi a normei art. 31 din acest act normativ, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De asemenea, au fost nesocotite dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care obligă instanța de trimitere să țină seama de dezlegările în drept ale deciziei de casare precum și de necesitatea administrării unor probe. S-a arătat în acest sens, că instanța de apel și-a fundamentat soluția cu referire la fișa C.A.F.I.N. a societății, în condițiile inexistenței ultimului bilanț contabil, încălcând flagrant dispozițiile din decizia de casare precum și prevederile art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001.

În acest context, raportul de expertiză ce a stat la baza pronunțării hotărârii, precum și reluarea unor calcule de către instanță s-au întemeiat pe nerespectarea legii întrucât simpla fișă C.A.F.I.N., fără bilanțul contabil, nu poate justifica recalcularea valorii acțiunilor. În sensul art. 31.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fișa C.A.F.I.N. este un document prin care se dovedește calitatea de asociat/acționar la persoana juridică preluată de stat și nu un document în baza căruia să se calculeze activul net contabil. De asemenea, art. 31.6.9 din Normele metodologice menționează modalitatea de determinare a activului net contabil în funcție de anul încheierii ultimului bilanț contabil (după cum a fost încheiat la data de 31 decembrie 1947 sau anterior anului 1947). Or, din fișa C.A.F.I.N.

nu rezultă data încheierii bilanțului contabil care reflectă acele elemente din patrimoniu în baza cărora s-a efectuat calculul valorii actualizate a celor 129 acțiuni. În consecință, n-au fost respectate indicațiile deciziei de casare în sensul depunerii la dosar a ultimului bilanț contabil în baza căruia urma a se stabili, în temeiul unei expertize, valoarea recalculată a acțiunilor. - Decizia este nelegală și din perspectiva dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a căror aplicare eronată la speță a realizat-o instanța de apel, obligând în mod nejustificat instituția recurentă la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, nu se poate reține rea-credință sau comportare neglijentă determinată de apărarea pârâtei în proces.

Mai mult decât atât, A.A.A.S. și-a executat obligațiile legale, iar cheltuielile de judecată sunt arbitrar stabilite, nefiind justificate prin dovezi clare, conforme costurilor reale ale procesului. Așa cum se poate constata, cheltuielile de judecată n-au fost puse în discuția părților, fiind încălcate principiul contradictorialității și al rolului activ al judecătorului. Potrivit jurisprudenței Curții Europene, s-a stabilit că un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. În aceste condiții, se impune exonerarea A.A.A.S. de la plata cheltuielilor de judecată, mai ales că cele acordate de către instanță nu întrunesc cerința caracterului rezonabil și proporțional.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a susținut că în cauză nu a avut loc o încălcare a principiului contradictorialității în legătură cu administrarea probatoriului (raportul de expertiză); că așa - numita erată a expertului care învedera o eroare de calcul a fost depusă la dosar după rămânerea cauzei în pronunțare și oricum, ulterior momentului la care instanța însăși sesizase inadvertența și o supusese dezbaterii părților. De asemenea, decizia recurată nu a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, sub motiv că nu s-a depus ultimul bilanț contabil, câtă vreme, în prezența imposibilității depunerii acestui document, a fost prezentată fișa C.A.F.I.N.

încheiată la momentul naționalizării, care a preluat în conținutul ei datele din bilanțul contabil încheiat la nivelul anului 1947 și pe baza cărora s-a putut calcula valoarea activului net. Nici critica referitoare la cheltuielile de judecată nu este fondată, realitatea efectuării lor rezultând din înscrisurile depuse la dosar, nivelul acestora fiind pe deplin justificat de munca depusă în dosar. Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente: - Este lipsită de temei susținerea recurentei-pârâte conform căreia instanța ar fi încălcat principiul contradictorialității în etapa administrării probatoriului, prin aceea că n-ar fi pus în dezbaterea părților o „erată a raportului de expertiză”, care nici nu a fost comunicată pârâtei, punând-o astfel, în imposibilitatea de a-și formula apărările.

Astfel, așa-numita „erată”, constând în rectificarea unor erori de calcul făcute de către expert, a fost depusă la dosar după rămânerea cauzei în pronunțare, ceea ce înseamnă că, fiind închisă etapa dezbaterilor, nu se mai putea pune problema incidenței principiului contradictorialității (a cărui nesocotire să fie invocată apoi, pe calea recursului). În același timp, se constată că instanța de apel nu și-a fundamentat soluția pe acele calcule făcute de către expert - pentru a i se imputa că nu a repus dosarul pe rol pentru a le supune discuției părților - ci, dimpotrivă, le-a înlăturat, reținând caracterul lor eronat și procedând la propriile calcule (matematice) și verificări, cu respectarea algoritmului prevăzut de art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, art. 31.1 și urm. din H.G.

nr. 250/2007. În acest context, recurenta nu poate pretinde cu temei că ar fi fost încălcate formele de procedură în desfășurarea procesului (ceea ce ar atrage incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), nedemonstrând, conform celor arătate anterior, producerea unei vătămări în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și în continuare, incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - În ce privește invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., subsumat acelorași argumente, se constată că indicarea lui este pur formală și lipsită de pertinență, câtă vreme textul menționat sancționează pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea competenței altei instanțe (nerelevate în vreun fel de datele speței și criticile din recurs).

- Este, de asemenea, nefondată critica de nelegalitate formulată cu referire la aplicarea normelor de drept material - respectiv, a dispozițiilor art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, inclusiv normele corespunzătoare de aplicare a acestora din H.G. nr. 250/2007 - și legat de aceasta, a modalității în care instanța de apel a respectat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în privința dezlegărilor în drept obligatorii date de instanța de recurs. Astfel, este real că prin decizia de casare anterioară s-a stabilit ca, în aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, să fie depus la dosar ultimul bilanț contabil pentru a se putea stabili valoarea recalculată a acțiunilor.

Demersurile desfășurate de instanță, la momentul rejudecării, în exercitarea rolului activ, ca și de către reclamanți, la diferite instituții ale statului (Arhivele Naționale, M.F.P.) au relevat că nu poate fi identificat ultimul bilanț contabil al societății F.F., dar că există și a fost atașată fișa C.A.F.I.N. nr. 34, întocmită la data naționalizării, care a preluat în conținutul său elemente de patrimoniu din bilanțul pe anul 1947. Imposibilitatea depunerii, în materialitatea sa, a ultimului bilanț contabil, nu poate avea consecința pretinsă de recurentă, a imposibilității stabilirii măsurilor reparatorii pentru reclamanții-intimați câtă vreme este stabilit cu autoritate de lucru judecat (conform Deciziei nr. 70638 din 16 noiembrie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) că aceștia sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, ca moștenitori ai fostului asociat, G.F., al F.F.F.-Virola.

Ceea ce interesează, în sensul dispozițiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru determinarea măsurilor reparatorii este valoarea activului net din ultimul bilanț contabil (care să permită recalcularea valorii acțiunilor) iar nu înscrisul constatator, în sine, al acestui ultim bilanț, în absența căruia probațiunea să nu mai poată fi făcută. Câtă vreme elementele de patrimoniu ale acestui ultim bilanț, pe baza cărora s-a stabilit activul net, au fost preluate în fișa C.A.F.I.N. nr. 34 - întocmită de autoritățile statului la momentul naționalizării - niciun impediment nu a existat, din punct de vedere legal, pentru a se stabili valoarea actualizată a celor 129 acțiuni, în limita căreia să fie propuse măsurile reparatorii.

De aceea, este eronată și făcută cu ignorarea conținutului fișei C.A.F.I.N., susținerea recurentei-pârâte conform căreia acest document ar dovedi doar calitatea de asociat/acționar la persoana juridică naționalizată, nefăcând posibil calculul activului net contabil. Recurenta se limitează la o simplă afirmație fără să combată statuările instanței anterioare, bazate pe probele administrate, în sensul că a fost încheiat un ultim bilanț chiar la nivelul anului 1947, iar fișa C.A.F.I.N. nr. 34 s-a întocmit la momentul naționalizării pe baza acestui bilanț (cu trimitere la adresele M.F.P. din 28 mai 1948). Ca atare, în mod corect instanța de apel a validat raționamentul și algoritmul expertului, care a precizat existența aceleiași posibilități de determinare a valorii recalculate și actualizate a acțiunilor (rectificările realizate de instanță vizând doar erori de calcul matematic).

Rezultă, potrivit celor expuse anterior, că instanța de trimitere nu a nesocotit dispozițiile art. 315 alin. (2) C. proc. civ. atunci când, în absența bilanțului contabil a valorificat, în fapt, elemente din acesta, regăsite într-un alt document (fișa C.A.F.I.N.) întocmit de autoritățile statului, iar această valorificare s-a realizat cu respectarea condițiilor și a metodei de calcul prevăzute de art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, art. 31.5 și urm. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, așa încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este lipsit de fundament. - Este neîntemeiată și critica referitoare la modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. Contrar susținerii recurentei cuantumul cheltuielilor de judecată (de 3.500 lei) nu este nici nejustificat și nici nelegal. Acesta a constatat, cum reține expres instanța de apel, în onorariile de expert (1.000 lei) și onorariul de avocat (2.500 lei), cheltuieli a căror realitate a fost dovedită conform chitanțelor anexate la dosar. Susținerea că acordarea cheltuielilor de judecată este nelegală deoarece pârâta „nu a fost de rea-credință și nu a avut comportare neglijentă” este lipsită de corespondent în dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. care sancționează „partea căzută în pretenții”, adică aceea împotriva căreia este admisă acțiunea, situație în care se găsește pârâta-recurentă. Fundamentul acestei obligații nu este reaua-credință (pentru care dispozițiile art. 723 C. proc.

civ. prevăd alte sancțiuni) sau neglijența „în exercitarea apărării”, ci culpa procesuală, decurgând din atitudinea părții care a ocazionat declanșarea demersului judiciar, obligând pe reclamant să ceară în justiție recunoașterea unor pretenții care își puteau găsi rezolvarea în procedura prealabilă. Totodată, este lipsită de temei aprecierea recurentei în sensul că s-ar impune exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată deoarece acestea n-ar îndeplini cerința caracterului rezonabil și proporțional. Se constată că, pe de o parte, recurenta nu dezvoltă argumente în susținerea acestui punct de vedere, ci face o simplă trimitere la jurisprudența C.E.D.O., iar pe de altă parte, că în speță, instanța de apel a apreciat rezonabilitatea și proporționalitatea raportat la activitatea expertului și a avocatului, față de care nu a identificat existența unor motive de redimensionare a onorariului.

De asemenea, faptul că respectivele cheltuieli nu au fost puse în discuția părților nu atrage, cum eronat susține recurenta-pârâtă, încălcarea principiului contradictorialității și al rolului activ, față de caracterul accesoriu al acestor pretenții, a căror soartă depinde de rezolvarea dată demersului principal și de termenii neechivoci în care este reglementată obligația de a suporta cheltuielile de judecată prin dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. („partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”). Potrivit tuturor considerentelor expuse anterior, criticile deduse judecății au caracter nefondat, recursul pârâtei A.A.A.S. urmând să fie respins în consecință.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) împotriva Deciziei nr. 92/A din 24 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2015.