ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7068/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7068/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 30 octombrie 2009,

pe rolul Tribunalului București secția a V-a civilă, contestatorii T.A. și F.G.

au contestat decizia nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S. privind

notificarea nr. N1. din 14 noiembrie 2001, solicitând ca instanța să dispună

anularea deciziei contestate, precum și obligarea acesteia să emită o nouă

decizie motivată prin care să se admită notificarea nr. N1. din 14 noiembrie

2001 formulată de reclamanți și, în consecință, să li se acorde despăgubiri

pentru fosta Fabrică „F.F.” - Societate pe Acțiuni, respectiv pentru cele 129

de acțiuni preluate în baza Legii nr. 119/1948, de la tatăl lor, G.F.

În motivarea contestației,

contestatorii au arătat că, prin decizia atacată, A.V.A.S. a soluționat notificarea

formulată în sensul că a respins această notificare cu motivarea că nu s-a făcut

dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, respectiv

a calității de asociat sau acționar sau de moștenitor după defunctul G.F., acționar

pentru fosta Fabrica „F.F.”. S-a menționat că, după naționalizare, fosta societate

a fost comasată cu Fabrica I.S. și că întregul patrimoniu a fost preluat de această

fabrică.

Prin sentința civilă

nr. 1158 din 22 septembrie 2010 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins,

ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe,

au formulat apel contestatorii: T.A. și F.G.

Prin decizia civilă

nr. 45A din 01 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

admis apelul, a schimbat sentința apelată, a admis contestația, a anulat decizia

nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S. și a obligat intimata să emită o dispoziție

cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru 129 acțiuni deținute de

autorul reclamanților la Fabrica „F.F.” și să înainteze dosarul la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 3 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând

în restituirea în natură sau, după caz, în echivalent, persoanele fizice, asociați

ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data

preluării acestora de către stat în mod abuziv.

Potrivit art. 31

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 persoanele arătate la art. 3 alin. (1)

lit. b) au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Din actele dosarului,

a rezultat că reclamanții sunt moștenitorii defunctului G.F., decedat la 02 mai

1985, conform certificatului de calitate succesorală nr. S1. din 12 martie 2003.

Conform extrasului de CF nr. C1. Sibiu, F.A.G. și F.W. au cumpărat în 1926 un imobil

situat în Sibiu, str. R., dreptul de proprietate fiind intabulat în favoarea Firmei

F.F., fabrică de construcții de fier.

Din cuprinsul aceleiași

cărți funciare (Dosar fond Tribunal, secția a III-a) rezultă că la 28 mai 1962 s-a

intabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil cu titlu de de naționalizare,

în favoarea Statului Român, dat în administrarea operativă a Uzinei I.S.

Din copia certificatului

de deces al numitului G.F., aflat la dosar fond, Tribunal, secția a III-a, rezultă

că acesta este fiul numitului F.A.G. și A.F.

Din cuprinsul acestor

acte de stare civilă, corelate cu certificatul de calitate succesorală emis de pe

urma numitului G.F., rezultă că reclamanții sunt nepoți de fiu ai defunctului F.A.G.,

fost asociat al Fabricii F.F. și, ca atare, au calitatea de persoane îndreptățite

la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în raport de dispozițiile

art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.

S-au mai depus la dosarul

de fond fișa C.A.F.I.N., din cuprinsul căreia rezultă că numitul F.A.G. a avut un

număr de 260 de acțiuni la Fabrica F.F.

Totodată, din cuprinsul

cărții funciare rezultă că fabrica a fost preluată prin naționalizare în anul 1948,

de la proprietarii săi, printre care și autorul reclamanților.

Deși aceste acte au fost

depuse la dosarul de fond, instanța nu le-a luat în considerare, apreciind că depunerea

de acte noi în faza contestației este realizată cu depășirea termenului prevăzut

de art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Această susținere este

însă eronată, actele putând fi depuse, conform legii, până la data soluționării

notificării. Sintagma „data soluționării notificării” include însă, atât derularea

procedurii administrative, cât și perioada derulării procedurii judiciare, o altă

interpretare lipsind de eficiență exercitarea procedurii judiciare de contestare

a dispoziției/deciziei emise în procedura administrativă.

Ca atare, constatând că

reclamanții au făcut dovada calității de persoană îndreptățită, contestația formulată

a fost admisă, cu consecința anulării deciziei nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de

A.V.A.S.

Cu privire la numărul

de acțiuni solicitate, deși reclamanții au probat că autorul lor a deținut 260 de

acțiuni conform cererii de chemare în judecată, au fost solicitate măsuri reparatorii

doar pentru 129 de acțiuni și tot atâtea prin notificare.

S-a avut în vedere principiul

disponibilității părților și limitele învestirii instanței, precum și dispozițiile

art. 294 C. proc. civ., care prevăd că în apel nu se poate schimba obiectul cererii

de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Împotriva menționatei

decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, pârâta A.V.A.S. pentru motive

de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora

s-a arătat că hotărârea dată încălcă dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001,

republicată, instanța depășindu-și atribuțiile judecătorești. Astfel, instanța de

apel trebuia să analizeze legalitatea actului administrativ emis de A.V.A.S., nu

notificarea pe fondul ei și actele ce au fost depuse ulterior deciziei emise de

recurentă.

De asemenea, depunerea

în dosarul de apel a altor acte decât cele existente în dosarul administrativ este

tardivă, raportat la dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, acestea

putând fi depuse doar până la data soluționării notificării.

Astfel, documentele administrate

ulterior termenului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 și cele ulterioare

emiterii deciziei de către recurentă nu trebuiau luate în considerare.

Hotărârea criticată a

fost pronunțată și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001. Înscrisurile

administrate pe parcursul procesului nu dovedesc îndeplinirea condiției prevăzute

de acest articol, respectiv obligația de a se dovedi calitatea de acționar a autorului

intimatului la momentul naționalizării - iunie 1948 și cu extras de pe registrul

acționarilor societăților preluate abuziv de stat.

Din analiza probelor administrate

în dosarele de fond și apel, se poate constata că nu au fost depuse de către intimați,

în dovedirea pretențiilor, extras de pe registrele acționarilor la fosta Fabrică

„F.F.”, din care să rezulte calitatea de acționar/asociat a autorului intimatei

la această societate la momentul naționalizării, respectiv din 11 iunie 1948.

Art. 31 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, republicată, prevede că recalcularea valorii acțiunilor se face

pe „baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil,..”, iar acest înscris

nu a fost depus în cauză nici la instanța de fond și nici în apel.

Analizând recursul formulat,

în limita criticilor menționate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind numai în parte

fondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază

ca nefondată susținerea potrivit căreia actele care nu au fost depuse până la data

soluționării notificării prin decizie sau dispoziție, nu mai pot fi depuse direct

în cadrul procedurii judiciare. Această apreciere se întemeiază pe faptul că obligația

unității deținătoare de a emite dispoziție pentru soluționarea notificării ce i-a

fost adresată, constituie o obligație legală, prevăzută în art. 25 alin. (1) al

Legii nr. 10/2001, conform căruia: „În termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit

art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”.

Emiterea dispoziției sau

deciziei motivate nu finalizează procedura, persoana îndreptățită având posibilitatea

legală de a formula contestație în instanță cu privire la temeinicia și legalitatea

deciziei sau, după caz, dispoziției emise în aceste condiții, fază procesuală în

care se pot solicita probe, în temeiul art. 167 și urm. C. proc. civ. și al respectării

principiului nemijlocirii instanței în administrarea probelor. Aceasta cu atât mai

mult cu cât, chiar art. 23 din actuala reglementare a Legii nr. 10/2001 prevede

că actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității

de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor,

cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția

demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire

decurgând din prezenta lege, pot fi depuse la dosar până la data soluționării notificării.

Or „data soluționării notificării” se identifică cu momentul soluționării irevocabile

a acestei cereri, ceea ce presupune parcurgerea atât a fazei soluționării notificării

prin deciziei sau dispoziție motivată de către unitatea deținătoare, cât și a fazei

contestației prevăzute în art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 și a căilor de

atac reglementate de lege împotriva modului de soluționare a contestației, adică

faza judiciară.

Ca atare, în scopul corectei

soluționări a cauzei, orice înscris poate fi depus în instanță și, în temeiul său,

poate fi modificată soluția adoptată în procedura administrativă.

Înalta Curte apreciază

însă că sunt fondate criticile recurentei cu privire la încălcarea dispozițiilor

art. 31 al Legii nr. 10/2001.

În reglementarea art.

31 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice

care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora

în mod abuziv de către stat au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv.

Contestatorii au făcut

dovada calității lor de moștenitori de pe urma asociatului

F.A.G. care, potrivit

tabelului asociaților C.A.F.I.N., emis la data naționalizării realizate prin Legea

nr. 119/1948, astfel cum se menționează în chiar cuprinsul tabelului, a avut un

număr de 260 de acțiuni la Fabrica F.F.

Potrivit art. 31

alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, măsurile

reparatorii prin echivalent prevăzute

la alin. (1) se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia

motivată a A.V.A.S.

Recalcularea

valorii acțiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil,

cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Națională a României

prin Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001, publicat în M. Of. al României, Partea I,

nr. 229 din 4 mai 2001, și a indicelui inflației stabilit de Institutul Național

de Statistică și a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului

societăților pe acțiuni, în cazul în care bilanțul este anterior acesteia.

Din analiza textelor menționate,

rezultă că cei vizați de legiuitor pentru acordarea de măsuri reparatorii în temeiul

acestui text legal sunt asociații societăților proprietare ale bunurilor preluate

de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

Pentru această categorie

de persoane legea impune și o ordine în soluționarea cererii de acordare de despăgubiri,

în sensul că măsurile

reparatorii prin echivalent se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor,

care se va stabili în

baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, prin decizia motivată a

A.V.A.S. Un astfel de procedeu presupune depunerea la dosar a ultimului bilanț contabil,

pentru a putea fi efectuat calculul valorii recalculate a acțiunilor, o asemenea

evaluare neputând fi realizată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

câtă vreme dispozițiile legale menționate stabilesc o altă procedură.

În ipoteza în care măsurile

reparatorii prin echivalent nu au fost propuse prin decizia motivată emisă de A.V.A.S.,

care a respins notificarea pentru lipsa dovezii calității de persoane îndreptățite

a notificatorilor, iar împotriva acestei decizii s-a formulat contestație și aceasta

a fost admisă, în prezenta cale de atac măsurile reparatorii urmează a fi propuse

prin hotărâre judecătorească de către instanță, căreia îi incumbă, în egală măsură,

obligația respectării prevederilor art. 31 alin. (3) și (4) al Legii nr. 10/2001.

Ca atare, fiind obligatorie

calcularea valorii actualizate a acțiunilor, ca etapă premergătoare propunerii de

măsuri reparatorii prin echivalent, era necesară depunerea la dosar a ultimului

bilanț contabil în baza căruia urma a se stabili, pe baza unei expertize, valoarea

recalculată a acțiunilor.

Instanța de apel nu s-a

preocupat să realizeze o analiză a cauzei din această perspectivă, motiv pentru

care nu a administrat proba cu înscrisuri, respectiv cu ultimul bilanț contabil,

și nici proba cu expertiză, probă necesară pentru calcularea valorii recalculate

a acțiunilor.

Astfel fiind, constatând

că este necesară depunerea la dosar a ultimului bilanț contabil și că se impune

efectuarea unei expertize, probă inadmisibilă în recurs, în raport de art. 305 C.

proc. civ., cât și pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, în temeiul

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea acestei căi

de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 45A din 1 februarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată

și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași Curții de Apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 16 noiembrie 2012.