ÎCCJ, Decizia nr. 155/2020

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 6 decembrie 2018, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție în dosarul nr. x/2018.

Împotriva încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2019, petentul A. a formulat cerere de revizuire.

Prin sentința nr. 234 din data de 19 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a reținut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

De asemenea, s-a reținut că, din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) din C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și decizia nr. 42 din data de 14 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă.

În acest sens, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că această decizie își păstrează valabilitatea și în raport cu dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din noul C. proc. pen. reluând, în esență, cazurile de revizuire din legea veche.

Aplicând aceste considerații teoretice în cauză, instanța supremă a constatat că cererea de revizuire nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri penale prin care s-a dispus asupra fondului cauzei; or, în speță, revizuentul a formulat cerere de revizuire împotriva încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțate în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 6 decembrie 2018 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție în dosarul nr. x/2018.

Având în vedere că revizuentul a declarat calea extraordinară de atac împotriva unor hotărâri nesusceptibile de reformare, instanța a reținut inadmisibilitatea căii de atac, sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Împotriva acestei decizii, la data de 2 iulie 2020, revizuentul A. a formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 21 septembrie 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de revizuent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În cauză, revizuentul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva sentinței nr. 234 din data de 19 iunie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2020, hotărâre prin care secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de acesta împotriva încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020, încheiere prin care instanța supremă a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 6 decembrie 2018, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție în dosarul nr. x/2018.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (7) teza finală din C. proc. pen., hotărârea prin care este respinsă cererea de revizuire este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

Având în vedere că hotărârea împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a revizuirii (încheierea nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020) este definitivă, și hotărârea prin care a fost respinsă cererea de revizuire are la rândul său caracter definitiv, calea de atac a contestației fiind exercitată de revizuentul A. împotriva unei hotărâri definitive.

În acest context, formularea unei căi de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare constituie un aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 234 din data de 19 iunie 2020, pronunțate de secția Penală a Înaltei Curți în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 234 din data de 19 iunie 2020, pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă contestatorul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2020.