CtEDO 22.05.2008 AI

AFFAIRE GACON c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
22.05.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE GACON c. FRANCE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA

CAUZA

GACON c. FRANȚA

(Cererea nr. 1092/04)

22 mai 2008

22/08/2008

Această hotărâre poate suferi retușuri de formă.

În cauza Gacon c. Franța,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), întrunită în cameră compusă din:

Peer Lorenzen, președinte,

Snejana Botoucharova,

Jean-Paul Costa,

Karel Jungwiert,

Rait Maruste,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

judecători,

și din Claudia Westerdiek,

grefieră de secțiune

,

După deliberare în cameră de consiliu pe 29 aprilie 2008,

Render hotărârea care urmează, adoptată la această dată

:

1.

La baza cauzei se află o cerere (nr. 1092/04) împotriva Republicii Franceze și pentru care un cetățean francez, d. Jean-Claude Gacon, a sesizat Curtea pe 23 decembrie 2003 în virtutea articolului 34 al Convenției de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale («

Convenția

»).

2.

Reclamantul este reprezentat de d-na X. Vuitton, avocat la Consilul de Stat și la Curtea de Casație. Guvernul francez («

Guvernul

») este reprezentat de agentul seu, d-na E. Belliard, directoare a afacerilor juridice la ministerul Afacerilor Externe.

3.

Reclamantul susținea că termenul mai lung de care dispune procurorul general pentru a face apel dintr-o hotărâre de condamna constituie o lezare a principiului echității armelor în sensul articolului 6 § 1 al Convenției.

4.

Pe 16 octombrie 2006, Curtea hotărât să comunice petiția. Prevalând se de art. 29 § 3 al Convenției, hotărât că vor fi examinate simultan admisibilitatea și întemeietatea cauzei.

I.

5.

Reclamantul s-a născut în 1940 și locuiește la Saint-Didier-au-Mont-d'Or.

6.

Pe 30 mai 1995, casa primară centrală de asigurări sociale de la Lyon depuse o plângere expunând că rezultase dintr-o investigație efectuată de serviciile sale în 1993 că prețul protezelor de genunchi facturat de Clinica Parc, condusă de reclamant, părea anormal de ridicat în special în comparație cu prețul practicat în sectorul public. A adăugat că protezele erau direct livrate la blocul operator al Clinicii Parc dar facturate de societatea Clinică Service, condusă și ea de reclamant, cu o majorare sistematică de 15 procente pentru proteze și 18,5 procente pentru material auxiliar, fiind facturat casei doar acest din urmă preț. Casa primară deci se întreba asupra societății Clinică Service care, potrivit ei, nu avea altă activitate decât această suprafacturare.

7.

În cursul investigației, plângeri pentru fapte similare fuseseră depuse de diferite case sau organisme plătitoare.

8.

Investigația preliminară stabilise în special că societatea Clinică Service fusese creată în special pentru a rezolva probleme de trezorerie rezultând din decalajul în rambursarea îngrijirilor în cadrul sistemului terț plătitor. Într-adevăr, potrivit acestui sistem, Clinica Parc trebuia, pentru a se face rambursată de Securitate Socială pentru integritatea îngrijirilor, să aștepte factura furnizorului de proteze, ceea ce cerea o întârziere de mai mulți zile, chiar mai multe săptămâni.

9.

De asemenea s-a dovedit că societatea Clinică Service folosea localurile și personalul Clinicii Parc, că unicul și singurul client era Clinica Parc și că directorul ei, reclamantul, era și el, precum și fratele seu, director al Clinicii Parc.

10.

Printr-o ordonanță din 28 august 2000, reclamantul și fratele seu fuseseră trimiși în judecată în fața tribunalului de condamnă din Lyon, acuzați în special de a fi înșelat Securitatea Socială și casele responsabile de plata prestărilor de sănătate prin folosirea de manvre frauduloase printre care exploatarea unei fals întreprinderi pentru obținerea de rambursare.

11.

Reclamantul valora, între alte argumente, în sprijinul apărării sale că fapta de companaj era amnistiată de drept și că o urmărire pentru aceleași fapte sub calificarea de înșelăciune nu putea prospera cu condiția ca doar textul special, privind calificarea companaj, să primească aplicare.

12.

Printr-o hotărâre din 30 martie 2001, tribunalul de condamna din Lyon constatase extincția acțiunii publice prin amnistie de drept a faptei companaj și spuse să nu aibă competență pentru a se pronunța asupra intereselor civile lezate (caselor de asigurări sociale la originea plângerii împotriva reclamantului) de faptele amnistiază de drept. Estimase, de asemenea, că fapta de înșelăciune nu era caracterizată. Reclamantul fu deci respins de pe lângă urmărire.

13.

În termenul de zece zile de care beneficiau potrivit articolului 498 al codului de procedură penală, părțile civile relevaseră apel de la hotărârea din 30 martie 2001.

14.

Deși procurorul Republicii nu doreau să facă apel în termenul de zece zile prevăzut de art. 498 al codului de procedură penală, pe 20 aprilie 2001, procurorul general face apel de la hotărârea litigioasă, folosind deci termenul de doi luni de care beneficia la acest scop potrivit articolului 505 al aceluiași cod.

15.

Reclamantul concluzionează în special asupra inadmisibilității apelului interjetat de procurorul general pe motivul că termenul rezervat acestuia nu era în conformitate cu garanțiile articolului 6 § 1 al Convenției și în particular principiul echității armelor.

16.

Printr-o hotărâre din 13 martie 2002, curtea de apel din Lyon a respins acest argument, pe următoarele motive:

«

(...) ținând seama că nu sunt incompatibile cu principiul procesului echitabil decurgând din art. 6 CEDO dispozițiile articolului 505 al Codului de procedură penală care fixează la doi luni termenul în care procurorul general poate exercita dreptul de apel pe care îl ține din art. 497 al aceluiași Cod, cu condiția ca acest text să recunoască facultatea de a apela inculpaților care dispun de termen care le permite s-o folosească corespunzător;

Ținând seama că nu rupe echilibrul drepturilor părților fixarea la doi luni a termenului procurorului general, acest termen găsindu-și justificarea în legea care încarcă acest magistrat să veghe la aplicarea legii penale în întreaga întindere a circumscripției Curții de Apel

; (...)

»

17.

De altfel, curtea de apel din Lyon a confirmat hotărârea atacată în ceea ce stabilise extincția prin amnistie a acțiunii publice exercitate de infracțiunea companaj, dar o reformase declarând reclamantul vinovat de fapta de înșelăciune. Acesta din urmă fu deci condamnat la doi ani de închisoare cu condiționare, la plata unei amenzi de 120 000 euro (EUR) și la interzicerea drepturilor civile, civice și de familie pentru durată de cinci ani. Fu, de asemenea, condamnat, solidar cu fratele seu, să plătească în reparare a integralității prejudiciilor recunoscute părților civile, suma de 442 573,13 EUR precum și 6 800 EUR la titlu al cheltuielilor angajate de aceleași părți civile.

18.

Reclamantul se putea în casație, arătând în special incompatibilitatea cu dispozițiile articolului 6 § 1 al Convenției a termenului pus la dispoziția procurorului general de art. 505 al codului de procedură penală pentru a face apel.

Printr-o hotărâre din 25 iunie 2003, camera penală a Curții de Casație a respins recursul reclamantului, în special pe următoarele motive:

«

(...) Ținând seama că art. 505 al Codului de procedură penală, care fixează la 2 luni termenul de apel al procurorului general, nu este contrar cerințelor unui proces echitabil, cu condiția ca inculpatul să beneficieze și el de drept de apel și să dispună de termen care îi permite s-o exercite corespunzător

; (...)

»

II.

19.

Dispozițiile pertinente ale codului de procedură penală sunt formulate astfel:

art. 496

«

Hotărârile date în materie de condamna pot fi atacate prin cale apelului (...)

»

art. 497

«

Facultatea de apela aparține:

1º Inculpatului;

2º Persoanei civilmente responsabile privind interesele civile doar;

3º Părții civile, privind interesele civile sale doar;

4º Procurorului Republicii;

5º Administrațiilor publice, în cazurile unde acestea exercită acțiunea publică;

6º Procurorului general lângă curtea de apel.

»

art. 498

«

Cu excepția cazului prevăzut de art. 505, apelul se face în termen de zece zile de la pronunțarea hotărârii contradictorii (...)

»

art. 500

«

În cazul apelului uneia din părți în termenele mai sus menționate, celelalte părți au termen suplimentar de cinci zile pentru a face apel.

»

art. 505

«

Procurorul general dă apelul prin notificare, fie inculpatului, fie persoanei civilmente responsabile de fapta, în termenul de doi luni de la ziua pronunțării hotărârii.

»

art. 509

«

Cauza este deferita curții de apel în limitele fixate de actul de apel și de calitatea celui care face apel precum și se spune la art. 515 (...)

»

art. 515

«

Curtea poate, la apelul ministerului public, fie confirma hotărârea, fie o infirme total sau parțial într-un sens favorabil sau defavorabil inculpatului.

Curtea nu poate, la apelul doar al inculpatului, civilmente responsabilului, părții civile sau asigurătorului uneia din aceste persoane, agrava sorții celui care face apel (...)

»

20.

Privind alte elemente pertinente, se trimite la §17 la 20 ai hotărârii

Ben Naceur c. Franța

(nr. 63879/00, 3 octombrie 2006).

I.

21.

Reclamantul se plânge de o lezare a principiului echității armelor din cauza termenului mai lung de care dispuse procurorul general pentru a face apel de la hotărârea de condamna litigioasă. Invocă art. 6 § 1 al Convenției, ale cărei dispoziții pertinente se citesc după cum urmează:

«

Toată persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată pe bază de echitate (...) de către un tribunal (...) care va decide (...) asupra întemeietat oricărei acuzații în materie penală adresate împotriva acesteia.

»

A.

Privind admisibilitatea

ruperea echității

» susținută este pur ipotetic; examinare grievului așa cum invocat de reclamant ar aduce Curtea să examineze abstract legislația.

23.

Reclamantul se opune acestei teze. În timp ce era respins în primă instanță și procuratura tribunalului nu făcea apel, procurorul general lângă curtea de apel, el mai târziu a dat apel și aceasta a condus la condamnarea sa. Faptul de a fi respins în primă instanță nu face prejudiciul sau dreptul virtual. Este inepulent a invoca lipsa interesului de a apela: nu mai puțin rămâne că regulile de procedură care permiți condamnarea sa în apel constituiau în ele-și o încălcare a Convenției.

24.

Curtea observă că apelul dat de procurorul general în virtutea articolului 505 al codului de procedură penală considerabil modifică rezultatul urmăririi față de reclamant, care deci poate se pricepi «

victimă

» în sensul articolului 34 al Convenției.

25.

Curtea constată că grievul nu este manifesto neîntemeiat în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Ea observă, de altfel, că nu se ciocnește cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Ar trebui deci declarat recevabil.

B.

Privind fondul

26.

Reclamantul consideră că misiunea și importanța rolului ministerului public nu impune un dublu putere de apel; doar cel al procurorului Republicii lângă tribunal suficiente. Mai ales, această misiune nu justifică că termenul de apel să fie fixat mai favorabil pentru el în raport cu alte părți la instanță. Ultima modificare a articolului 505 al codului de procedură penală datează din 1960: dacă s-ar fi putut concepe o perioadă importantă de transmitere a dosarului la procuratura generală la acea vreme, nu mai e cazul astăzi. Această diferență de termen nu ar putea deci se justifice prin constrângerile de organizare materială.

27.

Reclamantul adaugă că de la depunerea cererei sale, Curtea a dat o hotărâre Ben Naceur c. Franța (nr. 63879/00, 3 octombrie 2006) în care judecate că, în ciuda posibilității pentru reclamant de a face apel sau de rediscuta vinovăția, diferența între termenii de apel acordați diferitelor părți constituie o rupere a echității armelor. În realitate, termenul de apel de doi luni acordat procurorului general nu există decât pentru a permite ministerului public să ocoleacă termenul normal de procedură (10 zile); or, mecanismul articolului 505 care permite unei părți rattraper greșeala comisă prin neinterjecția apelului la timp, și care impune deci altei părți un tratament diferit și defavorabil pentru nu-i permite să beneficieze în condiții normale de forfeit și securității juridice aferentă, rupe echitatea armelor. Aceasta fusese deja luată în considerare de Guvern într-un alt context. Într-adevăr, vechiul articol 546 al codului de procedură penală dădea dreptul procurorului general de apel din toate hotărârile date în materie contravențională în timp ce acest drept era refuzat părților. Ca urmare, Curtea de Casație considerase că această dispoziție constituia o rupere a echității armelor și legislatorul admisese acest raționament suprimând această dispoziție printr-o lege din 23 iunie 1999. Or în acest caz, ca și în cel al prezentei, doar ministerul public avea interes de apel și faptul că celui care susține poziția contrară fusese respins nu-l face nici virt virtual. Simplul diferență de tratament în posibilitatea de apel și modalitățile recursului consacră în ea-și o rupere a echității armelor între părți, chiar dacă nu exercită concurent dreptul în fiecare specie.

28.

Privind apelul procurorului general, Guvernul reamintește importanța rolului seu în materie de impulsionare a politicii penale. Dreptul de a forma recurgeri contra deciziilor judiciare este inseparabil de misiunea ministerului public. În particular, importanța dreptului de apel al procurorului general în materie penală a fost reamintit de Curte privind hotărârile de achitare (

Rosier c. Franța

, 11 octombrie 2005,

Guillemot c. Franța

, 20 decembrie 2005);

a fortiori,

acest drept de apel este justificat în materie de condamna pentru decizii de respingere.

Privind termenul mai lung care îi e oferit, se explică potrivit Guvernului pe motivul că procurorul general nu este parte la hotărâre și nu cere cunoștință a acesteia decât ulterior părților; răspunde preocupării de a coordona politica penală pe întreaga întindere a circumscripției procurorului. Dreptul de apel al parquetului, și deci dublu grad de jurisdicție, permite a juca rol regulativ și corector indiferent de sens, condamnare sau respingere, în care regularea și corectare joaca. Adaugă că dacă formal inculpatul nu are posibilitatea formării apel incident ca urmare apel principal dat de procurorul general, curtea de apel este obligată examinării ansamblului cauzei și în special integralității argumentării inculpatului (Cass. crim, 17 ianuarie 1996).

Privind echitatea armelor, Guvernul reamintește că Curtea deja a avut ocazia pronunțării pe compatibilitatea articolului 505 al codului de procedură penală cu art. 6 § 1 (

Guigue et SGEN-CFDT c. Franța

(decizie), nr. 59821/00, 6 ianuarie 2004). Jurisprudența ulterioară (

Ben Naceur,

precitată) sigur constată o încălcare a principiului echității armelor datorat exercității de procurorul general a dreptului apel în termen doi luni dar această decizie nu ar putea transportata la speță. Pe de o parte, e vorba un hotărâre de specie; pe de altă parte, motivul pentru care Curtea scăpă decizie Guigue este calitatea d. Ben Naceur « inculpat condamnat în primă instanță » care « s-a găsit privat de posibilitatea interjecției apel incident în fața curții de apel » (§§ 34 și 35).

În prezenta specie, reclamantul e inculpat respins în primă instanță care, indiferent de exercitare de alte părți sau procuror general a dreptului apel, nu avea niciun interes și, prin urmare, nicio posibilitate interjecției apel, principal sau incident, de la hotărârea de respingere.

29.

Guvernul consideră în fine că critica termenului mai lung acordat procurorului inepulent în speță. Hotărârea fu dată pe 30 martie 2001 și era părțile civile care luaseră inițiativa formării apel acestei decizii în termen zece zile. Ținând seama acest apel, și în aplicare articol 500 al codului de procedură penală, termenul oferit tuturor celorlalte părți pentru exercitare cale recurs era reportat pe 17 aprilie 2001. Procurorul general ia pe 12 aprilie 2001 decizie formării apel hotărârii litigioase, decizie care notificată reclamantul 20 aprilie. Dacă se apreciază data apelului procurorului, 20 aprilie, e doar termen suplimentar trei zile de care beneficiat parquetul general. Nu se poate deci deduce acest termen că reclamantul plasat situație net dezavantajată raport adversarii.

30.

În fine, Guvernul avertizează Curtea asupra necesarei luare în considerare impurități legate securitate juridică. El citează jurisprudențe Tejedor García c. Spania (hotărâre 16 decembrie 1997, Colecția hotărârilor și deciziilor 1997-VIII) și Guigue et SGEN-CFDT c. Franța precitată în care Curtea, epocile considerate, nu a văzut într-un termen suplimentar acordat procurorului general pentru interjecție apel hotărâre în materie condamna, problemă echității armelor.

31.

Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale, principiul echității armelor – unu din elementele noțiuni mai largi proces echitabil – cere fiecare parte se vază oferit posibilitate rezonabilă prezentării cauze în condiții nu o plasează situație net dezavantajată raport adversar (vezi, printre alții, De Haes și Gijsels c. Belgia, hotărâre 24 februarie 1997, Colecția 1997-I, p. 238, § 53, și Guigue și SGEN-CFDT, decizie precitată).

32.

Privind regulile natură procedurală cum sunt termenii reguli introducerii recoursuri, Curtea reamintește sunt parte integrantă noțiune procedură echitabil și e mai întâi autorităților naționale și, în special, curțile și tribunalelor care revine interpretarea și aplicare droit intern. Curtea nu va substitui propriul interpretare drept la a lor decât aceasta din urmă s-ar dovedi arbitrar sau o plasează reclamant situație net dezavantajată raport Statul (vezi, mutatis mutandis, Tejedor García, precitat, p. 2796, § 31, și Platakou c. Grecia, nr. 38460/97, §§ 47-48, CEDO 2001-I).

33.

Curtea reamintește în fine considerase inculpat condamnat primă instanță (care are interese atât distincte ministerului public cât și opuse) a cărui pedeapsă închisoare fost strongly agravată ca urmare apel procurorului general pe baza articolului 505 al codului procedură penală era bine fondat plânge încălcare articolului 6 § 1 orice ori « faptul că parquetul beneficiază prelungire termeni apel, combinat imposibilitate reclamant interjecției apel incident, pune acesta din urmă situație net dezavantajată raport ministerului public, contrar principiului echității armelor » (

Ben Naceur

, precitat, § 40).

34.

Curtea constată prezenta specie apropie cauza Ben Naceur. Într-adevăr, ca urmare respingere reclamant primă instanță, procurorul Republicii nu a fait apel hotărârea condamna litigioasă în termen zece zile deschis de art. 497 al codului procedură penală. Deopotrivă, la examinare în apel cauza, hotărârea primă instanță fut considerabil infirmată ceea ce privește reclamant: în timp era respins din urmărire primă instanță, a fost, apel, recunoscut vinovat fapta înșelăciune și condamnat doi ani închisoare cu condiționare, o amendă 120 000 EUR și la interzicerea drepturilor civile, civice și familie pentru durată cinci ani.

De altfel, dacă șansele apel într-un sens favorabil interesatului erau reduse cauza Ben Naceur, aducând reclamant un risc important agravare pedepsă, apelul procurorului general speță expunea reclamant la risc mai important, aceea infirmarea hotărârii respingere. Rezultă, a fortiori, că, în absență apel, o parte reclamant din cauza respingerii sa primă instanță, o parte procurorului Republicii, acesta din urmă se găsit plasat de efect articolului 505 al codului procedură penală în situație insecuritate juridică născută diferență între termenii recurs. Un asemenea dezechilibru, generat prelungire termeni apel de care beneficiat parquetul speță, plasat reclamant în poziție net dezavantajată raport ministerului public, contrar principiului echității armelor.

35.

Prin urmare, o fost încălcare articolului 6 § 1 al Convenției.

II.

36.

Potrivit articolului 41 al Convenției,

«

Dacă Curtea declară există încălcare Convenției sau Protocoalelor, și dacă dreptul intern Părții Contractante Principale nu permite șterge decât imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, după caz, satisfacție echitabilă.

»

A.

Daune

37.

Reclamantul cere 373 783,54 EUR la titlu prejudiciul material el ar fi suferit. Prejudiciul ține condamnări pronunțate la adresa sa jurisdicțiile interne care nu ar fi putut-o dacă termenul apel procurorului general fost limitat termenul normal zece zile și în cheltuielile expuse a apăra înaintea acestor jurisdicții (curtea apel și Curtea Casație). Prejudiciul se descompune deci: 120 000 EUR amenda, 221 935,42 EUR condamnări civile, 8 400 EUR condamnări titlu cheltuielilor procedură părților adverse și 23 448,12 EUR corespunzând onorari reglate după hotărârea respingere. Reclamantul cere, de asemenea, 100 000 EUR titlu prejudiciul moral.

38.

Guvernul contestă cererile reclamantul titlu prejudiciul material. Presupunând-se chiar că Curtea reține încălcare, aceasta nu ar putea considerată ca cauza prejudiciul susținut, adică condamnări pronunțate curtea apel. În orice caz, nu ar putea integrat acest prejudiciu suma daunelor-interese acordate părților civile (fără legătură apelul procurorului). Cheltuielile procedură ar fi apoi fost expuse chiar dincolo apelul procurorului general deoarece părțile civile făcuseră apel înainte. Privind prejudiciul moral, Guvernul estimează același fel nu rezultă apelul procurorului general ci al părților civile și condamnare pronunțată ca urmare faptele comise reclamant.

39.

Curtea decide mai întâi cerere reclamantul tindând rambursare onorari formulată titlu prejudiciul material va fi examinată partea frais dépens (§§ 43 și 44 mai jos). Pentru rest, conformabil jurisprudenței (vezi, de exemplu, Yvon c Franța, nr. 44962/98 24 aprilie 2003), Curtea estimează nu se putea specula rezultat procedura dacă ar fost conformă cerințele articolului 6 § 1. Ca urmare, nici nu se găsit stabilit o legătură cauzalitate între violații denunțate și prejudiciul material susținut. În schimb, consideră ar trebui octroisă reclamantul 4 500 EUR titlu prejudiciul moral (vezi Ben Naceur, precitat, § 45).

B.

Frais dépens

40.

Reclamantul cere 4 000 EUR frais dépens angajate Curte.

41.

Guvernul cere justificare plata efectivă acestei sume. Reclamantul furnizat ulterior copie cecului stabilit.

42.

Potrivit jurisprudenței Curții, reclamant nu poate obține rambursare frais dépens decât măsura se găsesc stabilite realitate, necesitate și caracterul rezonabil rată.

43.

Curtea reamintește, de asemenea, că, atunci constată o încălcare Convenției, poate acorda reclamantul plata nu doar frais dépens el angajase înaintea ei, ci și celor expuse înaintea jurisdicțiilor interne pentru a preveni a corija de către aceasta încălcarea (vezi, de exemplu, Hertel c. Elveția, hotărâre 25 august 1998, Colecția 1998-VI, p. 2334, § 63).

44.

Curtea constată mai întâi că reclamantul produce justificative pertinente sprijin cererile. Ea estimează apoi că sumele reclamate titlu frais dépens angajate cadrul procedurii înaintea ei nu e excesivă; ea face ca urmare în întregime drept această parte pretenții reclamantul. Ea observă în fine că înaintea curții apel și Curții Casație, reclamantul a ridicat în mod explicit un mijloc dintr-o necunoaștere dreptul suo la un proces echitabil rezultând diferența termen între preavenit și procurorul general pentru apel o hotărâre în materie condamna, și estimează că deci ar trebui să se considere că o parte din cheltuielile expuse înaintea acestor jurisdicții viza « a preveni a corecta » încălcarea constatată. Ea judecă rezonabil a aloca reclamantul 2 000 EUR la acest titlu.

În concluzie, Curtea octroisă reclamantul, pentru frais dépens, 6 000 EUR.

C.

Dobânzi moratorii

45.

Curtea judecă potrivit de calat rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii ușurii de împrumut marginal Băncii Centrale Europene majorată trei puncte procentuale.

1.

Declară

petiția admisibilă

;

2.

Declară

că o fost încălcare articolului 6 § 1 al Convenției

;

3.

Declară

a)

că Statul pârât trebuie să verseze reclamantul, în termen trei luni de la ziua la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 al Convenției, sumele următoare:

i)

4 500 EUR (patru mii cinci sute euro), plus orice sumă putând fi datorată la titlu impozit, pentru prejudiciul moral;

ii)

6 000 EUR (șase mii euro) plus orice sumă putând fi datorată la titlu impozit de reclamant, pentru frais dépens;

b)

că de la expirarea acestui termen și până la versare, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la o rată egală cu cea ușurii de împrumut marginal Băncii Centrale Europene aplicabilă această perioadă, majorată trei puncte procentuale;

4.

Respinge

cerere satisfacție echitabilă pentru rest.

Încheiat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 22 mai 2008, în aplicare art. 77 §§ 2 și 3 al regulamentului.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Grefieră

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă