ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2677/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația adresată inițial Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr. xx/118/2013, contestatoarea SC A. SRL, în contradictoriu cu DRGFP Galați - AJFP Constanța, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună desființarea parțială a Deciziei nr. 145 din 7 mai 2013 de soluționare a contestației prealabile, în privința refuzului la deducere și, în consecință, la rambursare a taxei pe valoare adăugată (TVA) în sumă de 1.485.357 RON precum și desființarea parțială a Deciziei de impunere nr. 195 din 13 februarie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin inspecție fiscală și a Raportului de inspecție fiscală, tară număr de înregistrare, încheiat în data de 12 februarie 2013.

Prin admiterea excepției necompetenței materiale a tribunalului, prin sentința civilă nr. 811 din 12 martie 2014, cauza a fost declinată în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 26/CA din 25 februarie 2015, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de contestatoarea SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. GALAȚI - A.J.F.P. Constanța și, în consecință, a anulat în parte Decizia nr. 145 din 7 mai 2013, Decizia de impunere nr. 195 din 13 februarie 2013 și Raportul de inspecție fiscală din 12 februarie 2013, în ceea ce privește suma de 1.485.357 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată.

Împotriva Sentinței nr. 26/CA din 25 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, în condițiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., însă din lecturarea criticilor aduse sentinței de fond, raportorul apreciază că motivele invocate de recurentă pot fi încadrate fi dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material).

Recurenta - pârâtă a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și, rejudecând acțiunea pe fond, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

În criticile prezentate, în esență, arată că hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentă, prin care a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 mai 2017 completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

II. Analiza recursului declarat în cauză

Argumentele din cererea de recurs se constituie în principal într-o argumentare a corectitudinii Deciziei nr. 145 din 7 mai 2013 și pe cale de consecință a Deciziei de impunere nr. 195 din 13 februarie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală din 13 februarie 2013 încheiate de AJFP Constanța precum și o critică a concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză care au fost însușite necritic și fără o motivare adecvată prin sentință și în plus aspectul că deși prin încheierea de ședință din 3 decembrie 2014 s-au admis obiecțiunile pârâtei DGRFP Galați la raportul de expertiză, în fapt, prin Răspunsul la acestea nu s-a lămurit situația reală a echipamentelor și utilajelor achiziționate.

Dispozițiile naționale în materia deducerii TVA stabilesc că potrivit prevederilor art. 145, alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicat, cu modificările și completările ulterioare:

(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni:

a) operațiuni taxabile;

Deci dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este condiționat de utilizarea bunurilor și serviciilor achiziționate în folosul operațiunilor taxabile ale persoanei impozabile, iar justificarea acestora ca fiind destinate operațiunilor sale taxabile revine persoanei impozabile din punct al TVA care a achiziționat bunurile și serviciile respective.

Totodată, pentru exercitarea dreptului de deducere al TVA, legiuitorul vine cu impunerea respectării condițiilor prevăzute la art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare. Astfel, alin. (1) prevede:

(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155;

Iar prin Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, legiuitorul reglementează justificarea deducerii taxei pe valoarea adăugată numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a art. 146 din Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare:

"46 (1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal, inclusiv facturi transmise pe cale electronică în condițiile stabilite la pct. 73, care să conțină cel puțin informațiile prevăzute la art. 55 alin. (5) din C. fisc. , cu excepția facturilor simplificate prevăzute la pct. 78. Facturile transmise prin poșta electronică sunt considerate facturi în original. În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii exemplarului original al documentului de justificare, beneficiarul va solicita emitentului un duplicat al facturii, pe care va menționa că înlocuiește documentul inițial.

Or, instanța de fond s-a limitat în ceea ce privește analiza utilizării bunurilor achiziționate doar la aspectul existenței lor concrete și a faptului că "se pot monta și se pot pune în funcțiune" la finalizarea recondiționării construcțiilor.

Nu a fost însă luată în considerare de către instanță, printr-o cercetare proprie, faptul concret al funcționării respectivelor utilaje, cu atât mai mult cu cât acestea nu erau noi, doar în procesele-verbale de predare-primire din 6 decembrie 2012, precizându-se că acestea erau în stare de funcționare.

Deosebit de acesta, cerința ca achizițiile să fie "destinate utilizării" pentru admiterea deducerii TVA, impune inclusiv în spețele invocate de reclamantă ale CJUE date în cazurile ROMPELMAN C/268/83/1985, INZO C-110/94 din 29 februarie 1996 și GHENT COAL TERMINAL C/37/95/1998, ca partea solicitantă să aducă dovezi clare și obiective asupra intenției de a realiza respectivele activități economice.

Or, deși achiziția bunurilor se realizează încă din anul 2011 prin facturile seria F1 nr. 2 din 20 octombrie 2011 Emisă de B. SRL (în val. de 3.888.136,20 RON plus TVA) respectiv seria F2 nr. 1 din 20 octombrie 2011 emisă de C. SRL (în val.de 3.036.504,33 RON plus TVA), precum și faptul că prin Contractul de antrepriză generală nr. 002/Z din 15 martie 2012 se contractează "execuția și finalizarea lucrărilor de modernizare și reamenajare fermă", cu observația că în graficul de lucrări anexat nu s-a dovedit prin proces-verbal de recepție finală nici la acest moment a fi îndeplinit, deci după peste 5 ani lucrările nu s-au finalizat și pe cale de consecință, utilajele și echipamentele achiziționate nu sunt utilizate potrivit destinației.

De altfel, acest aspect a fost confirmat la termenul când s-a soluționat în fond recursul de către reprezentanții intimatei-reclamante.

Toate aceste aspecte vădesc neanalizarea în concret a condițiilor de rambursare a TVA.

Totodată, raportul de expertiză efectuat în cauză a fost preluat fără a se analiza atât obiecțiunile ridicate de recurentă cât și dispozițiile legale care impuneau funcționalitatea utilajelor, aspect despre care însuși expertul nu certifică aceasta.

Toate acestea conduc la concluzia necesității suplimentării probatoriului pentru a se identifica în concret starea utilajelor și instalațiilor precum și intenția reală a cumpărătorului în vederea utilizării lor.

Față de cele de mai sus se apreciază că recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, va casa sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva Sentinței civile nr. 26/CA din data de 25 februarie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM