ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4.014 din 27 mai 2015 Tribunalul București a admis excepția necompetentei teritoriale și a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanții B. și A. prin B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea.

Învestit prin declinare, Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr. 1.572 din 25 septembrie 2015 a admis excepția necompetenței teritoriale și în temeiul art. 132 alin. (3) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, a declinat competența soluționării cauzei promovată de reclamantul A. prin B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea, având ca obiect acordare spor studii superioare, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în timp ce competența materială este dată de dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

În materia contenciosului administrativ însă, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului, în speță Inspectoratul de Poliție a Județului Tulcea cu sediul în județul Tulcea. De asemenea, sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrului său de sindicat, care are domiciliul în județul Tulcea.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este aplicabilă Decizia nr. 1/2013, decizie de recurs în interesul legii, deoarece situația premisă este diferită, nefiind un caz de competență teritorială exclusivă, ci alternativă, iar în cauză sindicatul acționează în baza unei împuterniciri exprese din partea membrului de sindicat, în numele acestuia.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. și pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea în favoarea Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2016.

Procesat de ED