ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 178/2016

HOTĂRÂRE
29.01.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 178/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 487 din 10 iulie 2015, Judecătoria Măcin a admis excepția lipsei competenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, în favoarea Judecătoriei Galați.

Învestită prin declinare, Judecătoria Galați, prin Sentința civilă nr. 9.335 din 22 octombrie 2015 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia. Totodată a suspendat judecata cauzei.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Măcin.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Prin procesul-verbal de contravenție nr. x din 29.04.2014 s-a reținut că pe 28.04.2015 petentul a emis avizul de însoțire secundar a mărfii din 28.04.2015 și avizul din 28.04.2015 având ca destinatar SC B. SRL Galați, fără a completa rubrica "mijloc de transport" cu număr de înmatriculare a unuia dintre cele două camioane cât și a uneia dintre remorci, faptă ce constituie contravenție prev. de art. 21 lit. d) din Legea nr. 171/2010 și pentru care i s-a aplicat o amendă de 1.000 RON.

Conform art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 modificată, judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția este competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare contravențională.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că locul comiterii contravenției este localitatea L., județul Tulcea, chiar dacă fapta a fost constatată de un lucrător de poliție al Poliției Municipiului Galați. Deci, locul comiterii contravenției se află în raza teritorială a Judecătoriei Măcin.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați în favoarea Judecătoriei Măcin.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2016.

Procesat de ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-02-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 592/2017
Decizia nr. 592/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3389 din 24 mai 2016, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a ca
ÎCCJ 2016-01-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 176/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1.859 din 24.06.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admi
ÎCCJ 2016-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 175/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1.015 din 29 aprilie 2015, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2016-12-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2016
Decizia nr. 3599/2016 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 6 ianuarie 2016 pe rol
ÎCCJ 2017-02-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2017
Decizia nr. 591/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7352 din 17 mai 2016, Judecătoria sector 3 a admis excepția necompetenței materiale
Sursă