ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 295/A/2016

Asupra apelului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentința nr. 79/F din 13 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a aceleiași instanțe.

S-au reținut în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 25 martie 2016, pe rolul Curții de Apel București, prin declinare de competență de la Curtea de Apel Iași, condamnatul A. a formulat contestație în anulare formulată împotriva Sentinței penale nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2008.

În fața Curții de Apel Iași, beneficiind de asistență juridică din partea unui avocat desemnat din oficiu, condamnatul A. a precizat neechivoc faptul că cererea cu care a fost învestită instanța de judecată (formulata la data de 08 octombrie 2015) este o contestație în anulare și vizează Sentința penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. A mai susținut condamnatul că în sprijinul cererii sale invocă cazul de contestație în anulare înscris la art. 426 lit. a) C. proc. pen., în fapt susținând că nu a fost înștiințat pentru procedura de recunoaștere a hotărârii de condamnare străine, neavând astfel cunoștință de procedura judiciară ce s-a desfășurat la Curtea de Apel București.

Față de precizările contestatorului condamnat A. cu privire la obiectul cererii al cărui titular este, hotărârea judecătorească împotriva căreia este formulată calea extraordinară de atac, temeiul de drept și motivul de fapt pe care se sprijină cererea, Curtea de Apel Iași, din oficiu, a invocat excepția de necompetență materială, excepție ce a fost admisă, cauza fiind declinată către Curtea de Apel București, ca instanță în fața căreia hotărârea a rămas definitivă.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de condamnatul A., Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2008, îndreptată prin încheierea din data de din data de 27 noiembrie 2008, definitivă prin neapelare, s-au dispus următoarele:

"Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Recunoaște sentința din 17 octombrie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena pronunțată în Dosarul nr. x și a hotărârii din 27 martie 2007 emisă de Curtea de Apel din Viena în Dosarul nr. x și dispune punerea în executare a acestora.

Dispune transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viață în România."

În motivarea acestei soluții s-au reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2008 pe rolul acestei instanțe Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004, pentru recunoașterea sentinței din 17 octombrie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena pronunțată în Dosarul nr. x și a hotărârii din 27 martie 2007 emisă de Curtea de Apel din Viena din Dosarul nr. x a și a punerii în executare a acestora în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A.

S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: expunerea situației de fapt; copia dispozițiilor legale aplicabile; Sentința penală nr. 409/Hv 2/06b din 17 octombrie 2006 a Tribunalului de Land pentru Cauze Penale din Viena; Decizia penală nr. 22Bs 41 din 07 din 27 martie 2007 a Curții de Apel din Viena; procesul-verbal din 28 iunie 2008 întocmit de Judecătoria Krems-Donau privind declarația condamnatului în legătură cu transferul în România; infograma din 03 iulie 2008 a Ambasadei României la Viena conținând declarația privind consimțământul condamnatului la transfer.

S-a mai reținut că, prin sentința penală din 17 octombrie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, pronunțată în Dosarul nr. x, rămasă definitivă conform hotărârii din 27 martie 2007 emisă de Curtea de Apel din Viena în Dosarul x, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și furt prin efracție, prev. de art. 75, 127, 129, cif. 2 C. pen. austriac, fapte care au corespondent în legislația română în infracțiunea prev. de art. 175 C. pen.

Potrivit înscrisurilor transmise de autoritățile austriece, numitul A. a fost arestat preventiv în perioada 30 noiembrie 2005 - 23 martie 2007, perioadă ce a fost scăzută din pedeapsa aplicată.

În fapt, s-a reținut că la data de 26 ianuarie 2002, numitul A. a omorât partea vătămată B. prin ștrangulare în scopul sustragerii unei sume de bani.

Din examinarea lucrării, s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prev. de art. 129 alin. (1) lit. e) din Legea 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg - 1983, cum și cerințele art. 116 din Legea nr. 302/2004. Astfel, faptele comise de către persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de omor prev. de art. 175 C. pen.

La data de 14 august 2008, numitul A. și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, conform declarației transmisă de autoritățile judiciare austriece.

Prima instanță a reținut că motivul contestației în anulare formulată de condamnat se circumscrie cazului prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

S-a reținut că din procesul-verbal din data de 06 februarie 2009, întocmit de Procuratura Krems a.d. Donau (închisoarea Stein), rezultă că, în aceeași zi, această sentință a fost comunicată condamnatului A., care a menționat că este de acord cu sentința și renunță la mijloacele juridice - dosar atașat nr. x/2/2008.

În temeiul acestei sentințe a fost emis MEPÎ nr. 505 din 02 martie 2009, care a fost pus în executare, condamnatul A. fiind transferat din Austria în România la data de 11 mai 2009 și încarcerat în penitenciarul Rahova la data de 12 mai 2009, ora 00.50 - dosar atașat nr. x/2/2008.

În aceste condiții, Curtea de apel a reținut că s-a depășit cu mult termenul imperativ prevăzut de lege pentru formularea contestației în anulare, condamnatul sesizând instanța la data de 08 octombrie 2015.

În plus, Curtea de apel a reținut că Sentința penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, nu este o hotărâre dată pe fondul unei acuzații în materie penală, care să poată fi atacată cu contestație în anulare, pe motivul mai sus menționat, ci o hotărâre dată în procedura specială a recunoașterii și transferării în România a persoanei condamnate într-un stat străin pentru continuarea executării pedepsei în statul al cărui cetățean este, procedură în care prezența persoanei transferabile nu este obligatorie.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul A. a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 iunie 2016.

Examinând prioritar excepția tardivității căii de atac declarate, se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor C. proc. pen. declararea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 410 alin. (1) C. proc. pen., pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei minutei.

În cauză, se constată că apelantul condamnat A. a uzat de calea de atac, cea a apelului, împotriva Sentinței nr. 79/F din 13 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 (973/2016), Curtea de Apel București, secția I penală.

Din examinarea actelor dosarului, se constată că la data de 19 mai 2016 condamnatului A. i s-a comunicat copia minutei sentinței apelate, iar acesta a exercitat calea de atac a apelului la data de 21 iunie 2016 (conform ștampilei poștei), peste termenul procedural de 10 zile prevăzut de lege.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, condamnatul A. a formulat apel cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, urmează a fi respins, ca tardiv, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 79/F din 13 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 79/F din 13 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 iulie 2016.

Procesat de GGC - NN