ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 460/2018

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 25/F din 20 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul A..

PENTru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București petentul condamnat A. deținut în Penitenciarul București Rahova, a solicitat contopirea pedepselor pe care le execută.

S-a solicitat admiterea cererii formulate, să se constate că pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 25/F din data de 12 februarie 2016 pronunțata de Curtea de Apel București, secția I penală definitivă prin Decizia penală nr. 424/2017 din data de 11 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul penal nr. x/2013 este concurentă cu pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 114/2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2007 definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 care este concurentă în baza Sentinței penale nr. 704/2012 din data de 16 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, cu pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 3332 din 24 octombrie 2005 a Judecătoriei Sector 4 București, Sentința penală nr. 996/2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 88 C. pen. (1968) să se deducă perioada executată la zi și să se anuleze MEPI nr. 32/2016 emis la data de 11 decembrie 2017.

S-a arătat că exista starea de recidiva prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. (1969), dar contopirea pedepselor în acest caz se face aplicând dispozițiile art. 34 lit. a) C. pen. (1969) având în vedere faptul că sentința sus-menționată a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012, iar faptele pentru care s-au aplicat pedepse privative de libertate au fost comise la data de 13 octombrie 2011 (persoana vătămată B.).

Astfel, în mod greșit instanța atât de fond, cât și de apel au apreciat că se poate dispune contopirea doar a restului rămas de executat de 4 ani și 17 zile, acestea nefăcând un examen riguros în ceea ce privește operațiunea de contopire a pedepselor.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 25 din 12 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1097 din 13 august 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus "în baza art. 194 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen. condamnă inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (fapta din 31 octombrie 2011 - persoana vătămată B.)

Constată că pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) vechiul C. pen. aplicată prin Sentința penală nr. 704/2012 a Tribunalului București, definitivă prin nerecurare la data de 2 noiembrie 2012 reprezintă prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru fapta de mai sus.

În baza art. 39 alin. (2) raportat la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) vechiul C. pen. contopește pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa menționată mai sus, respectiv 4 ani și 17 zile închisoare și aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani și 17 zile închisoare la care adaugă un spor de 43 zile închisoare, în final inculpatul executând 4 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) vechiul C. pen. pe o durată de 7 ani.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 cu aplic. art. 37 lit. a) vechiul C. pen. condamnă inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.

În baza art. 61 vechiul C. pen. revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 13 ani închisoare menționată mai sus și contopește restul neexecutat de 1234 zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) vechiul C. pen. condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 39 alin. (2) raportat la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) vechiul C. pen. contopește pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani menționată mai sus, respectiv 3 ani, 10 luni și 28 zile închisoare și aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) vechiul C. pen. pe o durată de 7 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 vechiul C. pen. contopește pedepsele stabilite prin prezenta, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, în final inculpatul executând 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) vechiul C. pen. pe o durată de 7 ani.

În baza art. 71 alin. (1) vechiul C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) vechiul C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 vechiul C. pen. deduce din pedeapsa aplicată prevenția în cauză, respectiv 22 februarie 2013 - 11 noiembrie 2013 și de la 23 septembrie 2015 la zi.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. deduce din pedeapsă durata executată, respectiv 01 noiembrie 2011 - 19 decembrie 2011, 13 mai 2012 - 23 noiembrie 2012.

Cu privire la existența stării de recidivă și eventualul concurs de infracțiuni, astfel cum a invocat apărătorul inculpatului, Curtea a considerat că în mod corect s-a reținut prin rechizitoriu starea de recidivă postcondamnatorie (în plus, nefiind îndeplinite condițiile pentru reținerea concursului de infracțiuni) pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel, din fișa de cazier a inculpatului, instanța a reținut ca relevante următoarele condamnări:

- Sentința penală nr. 996/2005 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 13 ani închisoare;

- Sentința penală nr. 114/2009 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin aceasta s-a dispus și contopirea pedepselor aplicate prin această sentință (pentru infracțiuni săvârșite în perioada 2002 - 2003 și în 15 noiembrie 2005) cu cele reținute prin Sentința penală nr. 966/2005 urmare a reținerii concursului de infracțiuni, stabilindu-se o rezultantă de 13 ani închisoare;

- Sentința penală nr. 3332/2005 a Judecătoriei Sector 4 București - s-a dispus contopirea Sentinței penale nr. 204/2003 și Sentinței penale nr. 2089/1995, stabilindu-se o rezultantă de 6 ani închisoare;

- Sentința penală nr. 1071/2008 a Tribunalului București - s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin Sentința penală nr. 3332/2005 cu Sentința penală nr. 996/2005;

- Sentința penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului București - s-a dispus contopirea pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 114/2009 cu pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 3332/2005 și Sentința penală nr. 996/2005, în final inculpatul executând 13 ani închisoare, fiind deduse perioadele executate, respectiv 11 martie 1994 - 16 martie 1994, 29 septembrie 1994 - 09 decembrie 1994, 21 septembrie 2001 - 17 decembrie 2002, 02 mai 2004 - 19 decembrie 2011, 13 mai 2012 la zi.

În plus, conform datelor aflate în fișa de cazier, inculpatul a fost liberat condiționat la data de 23 noiembrie 2012, cu un rest neexecutat de 1234 zile.

Prin urmare, s-a constatat că dintre toate aceste hotărâri, doar prin primele două s-a dispus condamnarea inculpatului, restul reprezentând hotărâri de contopire a pedepselor aplicate prin aceste hotărâri cu alte sentințe (mai vechi), împrejurare în raport de care data rămânerilor definitive a acestor hotărâri nu prezintă relevanță, în mod eronat apărătorul inculpatului raportându-se la acestea pentru a argumenta existența stării de concurs. Astfel cum reiese din prevederile art. 33 vechiul C. pen., respectiv art. 37 vechiul C. pen., pentru a se aprecia cu privire la existența concursului de infracțiuni sau a recidivei interesează data comiterii infracțiunilor și data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare pentru acestei infracțiuni.

Or, în speță, s-a constatat că infracțiunile reținute prin primele două sentințe penale menționate mai sus și pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului au fost săvârșite în perioada 2001 - 2005, iar data rămânerii definitive a primei hotărâri de condamnare este 04 martie 2008. Mai mult, prin Sentința penală nr. 704/2012 a Tribunalului București s-a reținut concursul între aceste fapte și unele anterioare anului 1995 pentru care s-au pronunțat condamnări în această perioadă. Deși instanța de fond a arătat că are dubii cu privire la corectitudinea procedurii de contopire realizate anterior în condițiile în care s-a reținut concursul între fapte din anii 1994 și 2005, fără a fi luate în considerare hotărâri de condamnare intervenite pentru infracțiuni săvârșite în acest interval, și chiar dacă ar ignora autoritatea de lucru judecat de care se bucură o astfel de hotărâre, a apreciat că tot ar trebui să constate că sfera concursului de infracțiuni s-a închis la data rămânerii definitive a primei hotărâri de condamnare, respectiv la data de 04 martie 2008 (neprezentând relevanță pronunțarea ulterioară a altor hotărâri prin care s-a dispus condamnarea pentru infracțiuni săvârșite anterior acestei date și în niciun caz data la care au rămas definitive hotărâri judecătorești prin care s-a dispus contopirea unor pedepse), infracțiunile săvârșite ulterior (astfel cum este cazul celor deduse judecății) neintrând în concursul de infracțiuni, ci aflându-se în stare de recidivă conform art. 37 vechiul C. pen.

În ceea ce privește regimul sancționator, s-a constatat că infracțiunile deduse judecății au fost comise în timp ce inculpatul se afla în executarea pedepsei de 13 ani care reprezintă prim termen al recidivei postcondamnatorii, devenind aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (2) vechiul C. pen. cu privire la contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă cu restul neexecutat existent la momentul comiterii noii infracțiuni.

S-a observat că pedepsele aplicate petentului nu mai pot fi recontopite, având în vedere că această operațiune a fost deja efectuată prin sentința penală definitivă a Curții de Apel București. Această sentință penală a intrat deja sub protecția autorității de lucru judecat, nefiind posibilă în niciun mod descontopirea sau recontopirea pedepselor menționate anterior. Mai mult decât atât, s-a observat că ceea ce invocă petentul prin prezenta cerere de contopire a fost invocat și pe fondul procesului penal în urma căruia pedepsele petentului au fost contopite, instanța analizând în considerentele sentinței incidența recidivei postcondamnatorii sau a concursului de infracțiuni.

S-a apreciat că modul în care s-a realizat contopirea acestor pedepse sau aplicarea pedepsei sau alte aspecte care țin de individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, țin în mod suveran de aprecierea instanței care a dispus aplicarea acestei pedepse, nefiind de conceput posibilitatea reanalizării acestor aspecte în cadrul unei cereri de recontopire a pedepselor, datorită simplului fapt că cel condamnat este nemulțumit de cuantumul pedepsei pe care o are de executat.

Împotriva Sentinței penale nr. 25/F din 20 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a formulat contestație condamnatul A., motivele contestației fiind prezentate pe larg în încheierea de amânare a pronunțării din data de 25 aprilie 2018.

Examinând contestația formulată de condamnatul A. prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 25/F din 12 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia nr. 424 din 11 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013, față de inculpatul A. s-a pronunțat următoarea soluție:

"Descontopește pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani, aplicate inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor și sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior condamnă inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (fapta din luna octombrie 2011 - persoana vătămată B.).

În baza art. 39 alin. (2) C. pen.anterior contopește pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 02 noiembrie 2012, respectiv 4 ani și 17 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 17 zile închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior condamnă inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior contopește pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 02 noiembrie 2012, respectiv 3 ani, 11 luni și 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

Reduce pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen.anterior contopește pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 2 noiembrie 2012, respectiv 3 ani, 9 luni și 26 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior contopește pedepsele stabilite prin prezenta, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, în final, inculpatul A. urmând să execute 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. anterior deduce din pedeapsa aplicată duratei prevenției, în cauză, respectiv de la 22 februarie 2013 la 11 noiembrie 2013 și de la 23 septembrie 2015 la 07 aprilie 2016."

Prealabil, Înalta Curte constată că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 25/F din 12 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia nr. 424 din 11 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013 au fost comise la data de 31 octombrie 2011 (infracțiunea de șantaj, persoana vătămată B.), 07 decembrie 2011 (infracțiunea de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire) și 14 iunie 2012 (infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat).

Prin Sentința penală nr. 996 din 18 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 04 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare. Aceasta constituie primul termen al recidivei față de pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 25/F din 12 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală definitivă prin Decizia nr. 424 din 11 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Sentința penală nr. 114 din 3 februarie 2009 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au contopit pedepsele aplicate prin aceasta cu pedepsele aplicate anterior prin Sentința penală nr. 996/2005 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, urmare a reținerii concursului de infracțiuni, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2012 definitivă prin nerecurare s-a descontopit pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 114 din 03 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr. x/2007 de Tribunalul București, s-a descontopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 3332 din 24 octombrie 2005 în dosarul nr. 8421 al Judecătoriei Sector 4 București (pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente, prin Sentința penală nr. 204/2003 și Sentința penală nr. 2089/1995), s-a descontopit pedeapsa de 11 ani sporită cu 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 996 din 18 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2014, s-au contopit pedepsele și s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 13 ani închisoare.

Din această pedeapsă, inculpatul a executat perioadele 11 martie 1994 - 16 martie 1994, 29 septembrie 1994 - 09 decembrie 1994, 21 septembrie 2001 - 17 decembrie 2002, 02 mai 2004 - 19 decembrie 2011, 13 mai 2012 - 23 noiembrie 2012, când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă de 1234 zile.

Potrivit art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior: Există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri: a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an;

În acest sens, se constată că primul termen al recidivei postcondamnatorii îl reprezintă pedeapsa de 13 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 996 din 18 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 04 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța de apel a invocat însă, ca prim termen al recidivei, o sentință ulterioară (704/2012, definitivă prin nerecurare la 2 noiembrie 2012) ce stabilea o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, ce încorpora pedeapsa inițială în același cuantum.

Potrivit art. 39 alin. (2) C. pen. anterior referitor la tratamentul sancționator al recidivei: dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior. Instanța de apel, prin Decizia penală nr. 424 din 11 decembrie 2017, a determinat riguros tratamentul sancționator, insă a invocat ca sentință ce a generat primul termen al recidivei nu sentința de condamnare, ci cea ulterioară de contopire.

În cadrul determinării pedepselor rezultante, instanțele au stabilit riguros primul termen al recidivei și restul rămas neexecutat din pedeapsa 13 ani închisoare.

Pedeapsa de 13 ani închisoare a făcut și obiectul unor contopiri succesive, cuantumul rămânând neschimbat. Astfel, prin Sentința penală nr. 114 din 3 februarie 2009 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au contopit pedepsele aplicate prin aceasta cu pedepsele aplicate anterior prin Sentința penală nr. 996/2005 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, urmare a reținerii concursului de infracțiuni, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare.

În ceea ce privește lipsa motivării, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat detaliat situația juridică a condamnatului A. apreciind că în cauză motivele invocate de apărare sunt nefondate.

Față de aceste aspecte, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului A. a fost în mod corect stabilită. Așa fiind, în mod legal și temeinic instanța de fond a respins, ca nefondată, cererea de contopire, drept pentru care Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 25/F din 20 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la cheltuielile judiciare,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 25/F din 20 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2018.

Procesat de GGC - CL