ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 731/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 731/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 06 aprilie 2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă
Prin încheierea din 17 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 17 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs reclamantul A..
Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 20 februarie 2020.
Prin rezoluția din 28 februarie 2020, a fost fixat termen de judecată la 02 aprilie 2020, dată la care a operat suspendarea de drept a cauzei ca urmare a celor prevăzute în Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 212 din 16 martie 2020.
Prin rezoluția din 19 mai 2020, în temeiul art. 42 alin. (8) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, s-a fixat termen de judecată la data de 16 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării căii de atac formulate în cauză.
Prin încheierea de ședință din 16 iulie 2020, în raport de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecata cererii de recurs a fost suspendată, Înalta Curte reținând că recurentul, care a fost legal citat pentru acel termen de judecată, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Analizând incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la perimare, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".
Perimarea se poate constata și din oficiu, conform dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ.
Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părților.
Prin urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății cererii de revizuire, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din data de 16 iulie 2020, recurentul a lăsat să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cauzei.
În cauză, termenul de perimare s-a împlinit la data de 16 ianuarie 2021, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Din verificarea actelor dosarului, rezultă că din momentul în care judecata cererii de recurs a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (16 iulie 2020), recurentul nu a formulat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății și nici nu a efectuat vreun alt act de procedură.
În raport de considerentele reținute, având în vedere că în termenul prevăzut de lege, din vina părții, nu a fost întocmit niciun act de procedură, Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) coroborat cu art. 420 alin. (1) C. proc. civ., urmează să constate perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 17 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 17 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 aprilie 2021.