Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.03.2021
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 522/2021

HOTĂRÂRE
17.03.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 522/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 martie 2021 Analizând cererea în conformitate cu dispozițiile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 09 septembrie 2020 pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Cluj, aflat pe rolul Comisiei pentru acordarea compensației victimelor infracțiunilor.

Prin încheierea nr. 177/2020 din 01 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea pronunțată de aceeași instanță la data de 09 octombrie 2020), Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de petentul A. având ca obiect strămutarea dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Cluj și a declinat competența de soluționare a cererilor de acordare a ajutorului public sub forma asistenței juridice prin avocat și scutire de la plata taxei judiciare de timbru, formulate de petentul A. în dosarele nr. x/2020 și y/2020, în favoarea Tribunalului Cluj.

2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii nr. 177/2020 din 01 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, petentul A. a exercitat calea de atac intitulată "apel", înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 09 noiembrie 2020 și repartizată aleatoriu completului nr. 10 noul C. proc. civ. Prin cererea de recurs, petentul a prezentat, pe larg, situația litigiului care face obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Cluj a cărui strămutare a fost solicitată, arătând că nu este mulțumit de modul cum se desfășoară procesul la instanța respectivă precum și de soluția pronunțată de curtea de apel cu privire la declinarea competenței în ceea ce privește soluționarea cererilor de ajutor public judiciar.

3. Soluția și considerentele Înaltei Curți Examinând calea de atac exercitată de petent, în raport de excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Obiectul căii de atac intitulate "apel", declarate de petentul A. îl reprezintă încheierea nr. 177/2020 din 01 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, prin care Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de petentul A., având ca obiect strămutarea dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Cluj, și a declinat în favoarea Tribunalului Cluj competența de soluționare a cererilor de acordare a ajutorului public sub forma asistenței juridice prin avocat și scutire de la plata taxei judiciare de timbru, formulate de petentul A. în dosarele nr. x/2020 și y/2020 Potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) din C. proc.

civ.: "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă". Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În raport de dispozițiile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., reiese că împotriva soluției pronunțate în materia strămutării legiuitorul nu a reglementat nicio calea de atac, ordinară sau extraordinară. Rezultă, deci, că hotărârea pronunțată în soluționarea unei cereri de strămutare nu poate fi supusă cenzurii. În ceea ce privește soluția din cuprinsul încheierii ce face obiectul prezentei căi de atac, prin care a fost dispusă declinarea în favoarea Tribunalului Cluj a cererilor de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice prin avocat și scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, formulate de petentul A. în dosarele nr. x/2020 și y/2020, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 132 alin. (3) C. proc.

civ.:"Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent". Față de textul legal menționat, calea de atac intitulată "apel" exercitată de petent este inadmisibilă, fiind declarat împotriva unei hotărâri pentru care legea nu reglementează vreo cale de atac. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge calea de atac intitulată "apel" declarată de petentul A. împotriva încheierii nr. 177/2020 din 01 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge calea de atac intitulată "apel" declarată de petentul A. împotriva încheierii nr. 177/2020 din 01 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 700/2022
Ședința publică din data de 31 martie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul recursului Prin încheierea de ședință din 14 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a suspendat judecata cererii de strămutare
ÎCCJ 2022-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1022/2022
petentul A. și a dispus scutirea petentului de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, aferente cererii de revizuire. Prin încheierea de ședință din 20 ianuarie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a s
ÎCCJ 2021-05-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1041/2021
Ședința publică din data de 13 mai 2021 Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La 9 septembrie 2020 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cererea formula
ÎCCJ 2023-12-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2675/2023
Ședința publică din data de 14 decembrie 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de restituire a taxei judiciare de timbru Prin cererea înregistrată la data de 10 august 2022, pe
ÎCCJ 2021-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 866/2021
2031 din 11 noiembrie 2019 a Tribunalului Dolj. Având în vedere că recurentul-contestator nu a formulat critici de nelegalitate care să privească încheierea atacată, și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă