ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 25/2021

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 3 octombrie 2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1) obligarea pârâtei să emită hotărârea de despăgubiri privind terenul intravilan în suprafață de 7.918,58 mp situat în comuna Dor Mărunt, județ Călărași conform documentației cadastrale înregistrate sub nr. x/09.10.2003 la OJCGC Călărași identificat în Hotărârea de Guvern nr. 661/2005 și certificatul de urbanism nr. x/12.12.2005 emis de Consiliul Județean Călărași; 2 obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 21, 23, 26, 38 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Legea 255/2010, art. 998 - 999 C. civ.. (1349, 1357 - 1359 noul C. civ.), art. 480 C. civ.. (545 noul C. civ.), art. 44 din Constituție, Legea 213/1998, art. 1 CEDO.

Prin sentința civilă nr. 496 din 9 martie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Prin sentința civilă nr. 788/05.11.2018, Tribunalul Călărași, secția Civilă a admis excepțiile autorității de lucru judecat și a inadmisibilității invocate de pârât și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 1235A din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 788/05.11.2018, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă .

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanții A. și B., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanții au expus pe larg starea de fapt și istoricul cauzei, susținând că decizia atacată este nelegală din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod precedură civilă.

Au arătat că hotărârea este pronunțată cu eludarea art. 396 C. proc. civ., întrucât Tribunalul Călărași a amânat pronunțarea de 7 ori, în final motivând pe o jumătate de pagină, întreaga sentință făcând trimitere la apărările CNAIR, apărările apelanților nefiind analizate.

Se susține că instanța de apel a reținut în mod nelegal motivarea Tribunalului Călărași care a admis excepția autorității de lucru judecat cu motivarea că, prin decizia 563/2015 a Curții de Apel București s-a solicitat exproprierea întregii suprafețe; recurenții învederează că nu există identitate de obiect și cauză între cele două spețe.

Recurenții mai arată că hotărârea este nelegală pe aspectul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii; învederează că nu au cerut să fie efectuată de către instanță exproprierea, ci să fie obligat intimatul-pârât să emită hotărârea de despăgubiri privind terenul intravilan în suprafață de 7.918,58 mp, situat în comuna Dor Mărunt, județul Călărași, conform documentației cadastrale înregistrate sub numărul x/CF/09.10.2003 la OJCGC Călărași, identificat în Hotărârea de Guvern nr. 661/2005 și certificatul de urbanism nr. x/12.12.2005 emis de Consiliul Județean Călărași. Cu toate că reclamanții au atașat la dosarul cauzei și practică judiciară privind admisibilitatea unei asemenea acțiuni se arată că nu a fost analizată de către instanță.

Se susține că excepția autorității de lucru judecat trebuia respinsă având în vedere că dosarul nr. x/2006 a avut ca obiect contestarea sumei de 10.854 USD RON stabilita prin Hotărârea nr. 3 din 05.10.2005 drept despăgubiri pentru suprafață de 10.805,42 m.p. expropriată prin hotărârea nr. 3 din 05.10.2005; prezenta acțiune are ca obiect obligarea intimatului-pârât să emită hotărârea de despăgubiri privind terenul intravilan în suprafață de 7.918,58 mp, situat în comuna Dor Mărunt, județ Călărași, astfel că nu există identitate de obiect și cauză între dosarul nr. x/2006 și prezenta cauză; cele două cauze au obiecte distincte și privesc suprafețe de teren distincte, dosarul nr. x/2006 suprafața de 10.805,42 m.p. pentru care a fost deja emisă hotărâre de despăgubiri, iar prin cererea ce face obiectul dosarului nr x/2017 se solicită emiterea unei hotărâri de despăgubiri pentru o altă suprafață de teren de 7.918,58 mp.

În opinia recurenților decizia pronunțată în apel este nemotivată, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului și atrage în această fază procesuală reținerea cauzei spre rejudecare; nu a fost analizată practica judiciară și nici temeiurile de drept privind încălcarea dreptului de proprietate.

Recurenții mai arată că nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, făcând trimitere și la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

De asemenea, recurenții expun motivele pentru care susțin că s-ar impune admiterea cererii de chemare în judecată, susținând că au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în numele Statului Român a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, în raport de temeiul de drept al acțiunii și de obiectul cererii, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenții-reclamanți au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au susținut admisibilitatea recursului, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1235A din 19 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

A fixat termen de judecată la data de 19 ianuarie 2021, ora 9

00

, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1235A din 19 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții susțin că decizia pronunțată în apel este nemotivată, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului, învederând că nu a fost analizată practica judiciară și nici temeiurile de drept privind încălcarea dreptului de proprietate.

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere și când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, anume atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, se observă că instanța de apel a expus detaliat motivele pentru care a apreciat că în mod întemeiat și cu respectarea dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. s-a reținut de către Tribunalul Călărași existența autorității de lucru judecat.

Referitor la aspectul că Tribunalul Călărași a dispus de mai multe ori amânarea pronunțării, Curtea de Apel a reținut că nu reprezintă un motiv care poate să se admită apelul declarat, neputând conduce la anularea sentinței pronunțate.

În ceea ce privește critica în sensul că nu a fost analizată practica judiciară, Înalta Curte constată că în motivarea deciziei recurate este analizată susținerea recurenților în sensul că în cauză s-ar aplica decizia nr. 14/2019 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesului legii.

Analizând cuprinsul acestei decizii raportat la cauza supusă judecății în prezent, Curtea de Apel a reținut că nu există o similitudine de situații, astfel încât a apreciat nu este ținută de cele menționate în decizia mai sus menționată.

Astfel, s-a constatat că, spre deosebire de situația avută în vedere în această decizie pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul supus analizei în prezent procedura de expropriere nu a fost declanșată cu privire la terenul în discuție, iar ceea ce se urmărește, de fapt, este tocmai ca pentru un teren rămas în proprietatea reclamantului, teren care nu a fost expropriat, ci este doar învecinat cu cel ce a fost expropriat, să se stabilească în mod direct, despăgubiri de către instanță. Pe de altă parte, s-a arătat că în cauză, reclamantul nu solicită obligarea pârâtului la plata vreunui prejudiciu pentru eventuala imposibilitate de folosire sau folosirea improprie a terenului rămas neexpropriat, ci cere stabilirea de despăgubiri de către instanță pentru un teren pentru care nici nu s-a început vreo procedură de expropriere.

S-a reținut că în mod corect s-a apreciat că acțiunea reclamanților este inadmisibilă, în acest caz instanța neavând competența să dispună exproprierea.

Nu poate fi primită nici critica reclamanților ci vizează neanalizarea pe fond a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reține în acest sens că principiul autorității de lucru judecat, căruia în mod corect i s-a dat eficiență de către instanțele anterioare, interzice readucerea în fața instanțelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, împiedicând reanalizarea pe fond a acestora.

Prin urmare, se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., indicând motivele pentru care a validat admiterea de către instanța de fond a excepției autorității de lucru judecat, decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă.

Recurenții-recamanți au mai susținut că în mod greșit instanța de apel, validând sub acest aspect raționamentul primei instanțe, a reținut că în prezenta pricină se impune autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care, în cauză, nu este îndeplinită cerința triplei identități - de părți, de cauză și de obiect, critică care se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părțile, obiectul și cauza a două sau mai multor litigii, dintre care cel puțin unul dintre acestea să fie soluționat, așa cum reiese din dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale dau expresie efectului negativ al autorității de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză, cu alte cuvinte, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție aceeași pretenție, pe care să o opună aceleiași părți și invocând același temei juridic.

În speță, recurenții arată că dosarul nr. x/2006 a avut ca obiect contestarea sumei de 10.854 USD RON stabilita prin Hotărârea nr. 3 din 05.10.2005 drept despăgubiri pentru suprafață de 10.805,42 m.p. expropriată prin hotărârea nr. 3 din 05.10.2005, iar prezenta acțiune are ca obiect obligarea intimatului-pârât să emită hotărârea de despăgubiri privind terenul intravilan în suprafață de 7.918,58 mp, situat în comuna Dor Mărunt, județ Călărași, astfel că nu există identitate de obiect și cauză între dosarul nr. x/2006 și prezenta cauză. Se susține că cele două cauze au obiecte distincte și privesc suprafețe de teren distincte, dosarul nr. x/2006 suprafața de 10.805,42 m.p. pentru care a fost deja emisă hotărâre de despăgubiri, iar prin cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2017 se solicită emiterea unei hotărâri de despăgubiri pentru o altă suprafață de teren de 7.918,58 mp.

Înalta Curte reține că în speța pendinte s-a constatat existența autorității de lucru judecat prin raportare la decizia civilă nr. 6497/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul civil nr. x/2006

În dosarul anterior menționat s-a respins irevocabil acțiunea prin care s-a urmărit și exproprierea suprafeței de 7918, 58 mp, ce face obiectul cererii de chemare în judecată în dosarul de față, ca diferență dintre suprafața totală deținută de 18.724 mp și cea de 10.805 mp expropriată.

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 nu pot fi aplicate în cazul imobilelor expropriate în temeiul Legii nr. 198/2004, astfel că în mod nelegal instanța de apel a dispus exproprierea întregii suprafețe de teren de 18.724 mp. Or, în cauza pendinte a fost sesizată instanța cu aceeași cerere, anume să se emită o dispoziție de expropriere pentru suprafața de teren rămasă neexpropriată de 7.918,58 mp.

Așa fiind, pentru considerentele de drept și de fapt arătate și care fac inutilă analizarea celorlalte critici relative la fondul pretenției invocate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în mod corect instanțele de fond au reținut incidența excepției autorității de lucru judecat în prezenta cauză.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1235A din 19 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2021.