ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1414/2021

HOTĂRÂRE

17.06.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1414/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței autorizarea reclamantei pentru a îndeplini procedura prevăzută de Legea nr. 17/2014, necesară în vederea perfectării actelor de vânzare-cumpărare pentru terenuri în suprafață totală de 95.500 mp, situate în extravilanul satului Băneasa, jud. Constanța.

În drept invocă dispozițiile art. 1528, art. 1529, art. 1279 C. civ., Legea nr. 17/2014.

Prin sentința civilă nr. 37 din 18 ianuarie 2021, Judecătoria Medgidia a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Zalău.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a constatat că suprafața de teren ce constituie obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. x din 3 aprilie 2012 este situată în localitatea Băneasa, jud. Constanța, însă a apreciat că cererea de chemare în judecată nu privește un drept real imobiliar pentru a deveni aplicabile dispozițiile art. 117 C. proc. civ., conform cărora instanța competentă este cea în a cărei circumscripție este situat imobilul.

S-a reținut incidența dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., instanța competentă fiind cea de la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoria Zalău.

Învestită prin declinare, Judecătoria Zalău a pronunțat sentința civilă nr. 566 din 26 aprilie 2021, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Medgidia, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, s-a reținut că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv autorizarea reclamantei pentru a îndeplini procedura prevăzută de Legea nr. 17/2014, necesară în vederea perfectării actelor de vânzare-cumpărare pentru terenuri în suprafață totală de 95.500 mp situate în extravilanul satului Băneasa, jud. Constanța, competența teritorială este una de ordine privată, cauza având ca obiect drepturi de care părțile pot dispune.

S-a constatat că, în aceste condiții, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale a instanței putea fi invocată doar de pârâtă prin întâmpinare, nu și de către instanță din oficiu.

Invocând considerentele Deciziei nr. 31/2019, pronunțată în recursul în interesul legii, Judecătoria Zalău a reținut că atât timp cât excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv de către pârâtă prin întâmpinare, necompetența instanței inițial sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei, întrucât neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Medgidia și Judecătoria Zalău și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, cea de a doua instanță reținând că judecătoria inițial învestită nu putea invoca, din oficiu, necompetența teritorială, întrucât, în cauză, competența este una de ordine privată.

Se reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței autorizarea reclamantei pentru a îndeplini procedura prevăzută de Legea nr. 17/2014, necesară în vederea perfectării actelor de vânzare-cumpărare pentru terenuri în suprafață totală de 95.500 mp, situate în extravilanul satului Băneasa, jud. Constanța.

Se constată că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Normele de competență reglementate de art. 107 C. proc. civ. sunt de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) din același act normativ, necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, rămânând competentă să soluționeze pricina.

În cauză, în termenul stabilit de lege, pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Medgidia, fiind invocată de instanță, din oficiu, la termenul de judecată din 13 ianuarie 2020.

Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Astfel, Judecătoria Medgidia, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze astfel de soluționarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.