ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1361/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2014, reclamanții S.C. A. S.A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Pentru Microtehnologie - IMT București și Ministerul Educației Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele: constatarea și recunoașterea calității de autor al proiectului științific denumit "G.", precum și de autor al proiectelor derivate din menționatul proiect, comunicărilor și documentației științifice, realizate fizic în diferite componente și etape ale proiectului de ing. B., și declarate prin contractul de finanțare nr. x/19.11.2012, consemnate prin propunerea tehnico-științifică - parte integrantă a proiectului menționat - depusă de reclamant la competiția publică în Programul STAR 2012, organizată de Agenția Spațială Română, aprobată spre finanțare și consemnată prin procesul-verbal de negociere nr. x/16.11.2012, în temeiul art. 10 lit. b) coroborat cu art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996; constatarea încălcării drepturilor de autor asupra proiectului menționat și documentației științifice, prin brevetarea fără drept a rezultatelor respectivului proiectul de către pârâta Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT București și de angajații acesteia, care a semnat contractul de finanțare cu nr. x/19.11.2012, acordul ferm de colaborare nr. 103/19.11.2012 și cererea către OSIM, înregistrată sub nr. x/2013, fără să respecte prevederile din art. 7 alin. (7).1 și 7.2 și art. 8 ale proiectului menționat, aprobat spre finanțare conform procesului-verbal de negociere nr. x/16.11.2012, conform art. 139 din Legea nr. 8/1996; obligarea pârâților la plata daunelor create de încălcarea drepturilor de autor și Copyright a operei tehnice, conform art. 7 alin. b din Legea nr. 8/1996, în cuantum de 25 milioane euro și a daunelor-morale în cuantum de 3,5 milioane euro față de autor, și la plata daunelor create de încălcarea drepturilor de proprietate și Copyright în cuantum de 13 milioane euro și daunelor morale în cuantum de 1,8 milioane Euro față de angajații și acționarii ce au asigurat cofinanțarea aceluiași proiect, conform obligațiilor contractuale stabilite de Ministerul Educației Naționale și proporțional cu întinderea prejudiciilor cauzate prin brevetarea fără drept a rezultatelor proiectului sus-menționat și componentelor acestuia, publicate legal prin propunerea de proiect depusă la Agenția Spațială Română în cadrul Programului STAR din 2012, în temeiul art. 1385 și art. 1386 C. civ. și al art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Au precizat reclamanții, în ce privește cuantumul daunelor, că se poate majora cu o valoare a daunelor provocate de pârâți prin încălcarea drepturilor de proprietate industrială prin brevetarea fără drept a rezultatelor proiectului CDI menționat mai sus, cu obligarea la plată a daunelor și a daunelor morale atât față de Romaero S.A., în calitate de subcontractor al Agenției Spațiale Europene ESA, beneficiar industrial al tehnologiilor elaborate prin propunerea de proiect depusă de reclamant la Agenția Spațială Română în cadrul Programului STAR 2012, cât și a daunelor partenerilor din Uniunea Europeană ce au semnat cu reclamantul acordurile pentru utilizarea rezultatelor din proiectul amintit în domeniul spațial, pentru următorii 10 ani.

Totodată, s-a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună: interzicerea comunicării publice a rezultatelor de cercetare și de valorificare de către pârâți, inclusiv orice altă modalitate publică de prezentare directă sau indirectă a operei științifice și rezultatelor din cercetare și valorificarea proiectului al cărui autor este reclamantul, denumit:

"G.", cât și proiectele derivate din acesta, în temeiul art. 12 și urm. din Legea nr. 8/1996 cu modificările ulterioare, precum și interzicerea modificării rezultatelor de cercetare de către pârâți; răspândirea informațiilor cu privire la hotărârea instanței de judecată, inclusiv afișarea hotărârii și publicarea sa în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala pârâților, în temeiul art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996; notificarea OSIM, prin care să fie obligat să anuleze urgent brevetul de invenție cu titularul de brevet pârâta IMT București, care face obiectul cererii înregistrate cu nr. x, cu titlul:

"element pentru protecția navelor cosmice la impactul cu micrometeoriți" și să publice imediat anularea acestuia, având în vedere că, în afară de încălcarea drepturilor de autor, este vorba despre un brevet de blocaj - denumire dată unui brevet de invenție utilizat de către marile monopoluri pentru protecția unei invenții într-o țară străină, în scop de concurență neloială și de a se impune pe o anumită piață de desfacere, prevalându-se de prerogativa exclusivă acordată titularului de brevet, fapt interzis în Uniunea Europeană; luarea măsurilor asiguratorii pentru recuperarea daunelor și repararea pagubei, conform cu art. 139 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996 cu modificările ulterioare, împotriva pârâților, până la valoarea daunelor; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 8/1996 cu modificările ulterioare, art. 139 alin. (2), alin. (3) lit. c), alin. (4), alin. (5), art. 13 lit. a), b), d), e), f) și lit. i), art. 16, art. 10, lit. b) coroborat cu art. 139 alin. (1) și alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, din art. 7 alin. b, art. 12 și urm. din Legea nr. 8/1996, precum și art. 1385, art. 1386 și urm. C. civ., art. 192 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 238/21.02.2017, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B., D., C., E. și F.; a fost respinsă acțiunea introdusă de acești reclamanți ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Cercetării și Inovării, cu consecința respingerii acțiunii introduse împotriva pârâtului Ministerul Cercetării și Inovării ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administratori judiciari H. și I., împotriva pârâtului Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT București.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar I. și reclamanții B., C. și E., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 02.10.2018 sub nr. x/2014.

În ședința publică din 19.02.2019, excepțiile referitoare la lipsa calității procesuale pasive a intimaților-pârâți Ministerul Educației Naționale și Ministerul Cercetării și Inovării, invocate prin întâmpinările depuse de aceste părți, au fost unite cu fondul.

Prin decizia nr. 529A din 2 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesual pasive și a constatat că Ministerul Educației Naționale și Ministerul Cercetării și Inovării nu au calitate procesuală în apel; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți A. S.A., prin administrator judiciar I. și de E., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 238/21.02.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București și încheierii din 19 februarie 2019 au formulat cereri de recurs reclamantul A., prin lichidatori judiciari I. și H., precum și reclamanții B., C., E. și D..

A. Recursul reclamantului A..

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul a solicitat admiterea recursului și anularea hotărârii recurate.

În cuprinsul cererii ce conține declarația de recurs a reclamantei recurente S.C. A. S.A. au fost reiterate argumentele ce constituie motivarea cererii de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 din Noul C. proc. civ., Legea 8/1996 cu modificările ulterioare, art. 139, alin. (2), alin. (3), lit. c), alin. (4), alin. (5), art. 13, lit. a), b), d), e), f) și lit. i), art. 16, art. 10, lit. b) coroborat cu art. 139, alin. (1) și alin. (14), lit. d) din Legea 8/1996, din art. 7, alin. b, art. 1 2 și urm. din Legea 8/1996, precum și art. 3 385, art. 1386 și urm. din C. civ. în vigoare, art. 192 și urm. C. proc. civ. în vigoare".

B. Prin recursul declarat de reclamanții B., C., E. și D. sunt formulate următoarele critici:

Hotărârea atacată este nelegală, în sensul prevederilor art. 488 din Noul C. proc. civ.. având în vedere că reclamanții persoane fizice nu au avut la dispoziție o judecată de fond nici în fața primei instanțe și nici în apel. Acest aspect este considerat ca fiind un motiv de neconstituționalitate și de îngrădire a accesului la justiție; recursul este exercitat pe motive de nelegalitate care rezultă din nerespectarea dispozițiilor art. 135. alin. (2). lit. c) din Constituția României și încălcarea dispozițiilor din art. 164. art. 192 și art. 256 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, referitoare la dezvoltarea domeniului tehnologiei spațiale.

I.a) În raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., susțin recurenții reclamanți că instanța a depășit atribuțiile judecătorești în sensul că și-a atribuit o serie de drepturi procedurale pe care Legea nr. 8/1996 nu i le recunoaște în materia de proprietate intelectuală, respectiv drepturi procedurale pentru drepturi patrimoniale de proprietate intelectuala și pentru drepturile proprietate industrială, care intră în competența secției a VII-a Civilă de la Curtea de Apel București, alte drepturi procedurale pentru domeniul de cercetare, dezvoltare tehnologica și inovare, conform Deciziei Președintelui ANCS cu nr. 9946/14.10.2010, referitoare la ghidul solicitantului pentru proiectele de cercetare în parteneriat între institute de cercetare-dezvoltare și întreprinderi, inclusiv întreprinderile mici și mijlocii (IMM), precum și Decizia Președintelui ANCS nr. 9193/23.07.2012, referitoare la lansarea competiției din 2012 pentru Programul de cercetare dezvoltare inovare CDI pentru tehnologie spațială și cercetare avansată STAR 2012; s-au încălcat principiile generale ori alte norme juridice cum ar fi cele prin care se dispune de utilizarea fondurilor europene acordate prin relație contractuală directă, necomercială ce exced dispozițiile din Legea nr. 85/2006, stabilite pentru Comisia Europeană, Agenția Spațială Europeană prin Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, în competența Curții de Justiție a UE.

b) În contextul prevederilor art. 488. pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) din Noul C. proc. civ., se arată că, în cazul de față, reprezentații autorităților ministere și ai Institutului Național IMT București, sunt funcționari publici; și firmele de insolvență sunt asimilate funcționarului public, fiind desemnate de instanță lichidatori judiciari. Afirmă recurenții că "nulitatea există, iar aceasta s-a pricinuit părților, respectiv persoanelor fizice și autorului operei, o vătămare care nu se mai poate înlătura decât prin anularea actelor respective, anularea măsurilor, deciziilor, actelor și a cererii de brevet de invenție cu titularul IMT București. Această neregularitate nu poate fi invocată decât de partea care a fost vătămată prin act și prin nerespectarea dispoziției procedurale respective, în acest caz este vorba despre dispoziții procedurale ca răspundere contractuală și cele] ale Legii nr. 8/1996".

c) Circumscris motivului de recurs reglementat prin art. 488 pct. 6 din Noul C. proc. civ., se susține că decizia instanței de apel nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În acest sens, instanța a discutat despre Raportul final de proiect, în format standard, conform Deciziei Președintelui ANCS nr. 9946/14.10.2010, care conține activitățile desfășurate pentru contractul de finanțare redactat de pârâta IMT București, atribuindu-i titulatura de operă științifică finală, fără a se ține seama de Rapoartele tehnico-științifice din etapele anterioare, din anul 2012 și anul 2013, redactate de către A. S.A. și ing. B., sub copyright al autorului reclamant și alte publicații, prezentări științifice sau postere din perioada 2006 - 2012, cu drepturi de autor în numele aceleiași persoane fizice ing. B..

Instanța de apel nu a analizat cu responsabilitate contractul de finanțare nr. x/2012, Acordul Ferm de Colaborare nr. 103/19.11.2012, procesul-verbal de Negociere 938/16.11.2012, precum și probatoriul depus la instanță de către autoritatea contractantă Agenția Spațială Română, la cererea reclamanților persoane fizice, pentru a se lămuri aspectele legate de drepturile de autor și calitatea procesuală.

Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când exista considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia, cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv; în speță, un exemplu în acest sens este - în opinia recurenților - consemnarea următoare:

"Obiectul contractului rezultă din clauza prevăzută la art. 1:

"Obiectul prezentului contract de finanțare îl constituie finanțarea de către autoritatea contractantă și execuția de către contractor a proiectului (titlul proiectului) G. având codul 171, corespunzător propunerii de proiect CDI.

La anexa I a acestui contract este menționată reclamanta A. S.A., în calitate de participant - partener 1, responsabil de proiect din partea acesteia fiind menționat reclamantul B.."

"In cadrul anexei II, referitor la profilul organizațiilor participante la proiect, cu privire la reclamanta S.C. A. S.A., se menționează că se încadrează în categoria de întreprindere mică, având un număr mediu anual de 5 salariați,(IMM) date care se regăsesc și în declarația de la anexa XVI a contractului. La anexa XI este prezentată lista de personal a proiectului, care include unsprezece angajați ai reclamantei S.C. A. S.A., fiind menționați reclamantul B., în calitate de director de proiect și reclamantul D., în calitate de inspector siguranța și sănătatea muncii."

"Pârâtul IMT București, în calitate de coordonator și reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de partener I, au încheiat acordul ferm de colaborare din data de 19.11.2012, având ca obiect realizarea și implementarea împreună a proiectului "G. ", perioada de parteneriat în cadrul proiectului a fost stabilită la 36 de luni, a fost determinată valoarea totală a proiectului și s-au convenit responsabilitățile în cadrul proiectului."

"Ulterior, în actele încheiate de reclamanta A. cu pârâta IMT, este indicată calitatea reclamantului B. de director de proiect, precum și obligația IMT, coordonatorul de proiect, de a elabora și depune propunerea de proiect și anexele, precum și obligația partenerului x (A.) de a participa la realizarea proiectului din faza propunerii până la finalizare. Aceste indicații nu fac însă dovada contrară celor reținute de prima instanță, că raportul științific întocmit ca urmare a derulării proiectului are menționați drept autori pe angajații IMT, iar această prezumție nu a fost răsturnată."

d) în coordonatele motivului de recurs reglementat prin art. 488 pct. 8 din Noul C. proc. civ., se critică hotărârea instanței de apel în sensul că a nesocotit principiul înscris în art. 969 din C. civ., trecând peste voința părților exprimată în contractul de finanțare nr. x/2012, în Acordul Ferm de Colaborare nr. 103/19.11.2012 și în procesul-verbal de Negociere nr. 938/16.11.2012. Instanța a interpretat greșit termenii și clauzele contractului de finanțare și a Acordului Ferm de Colaborare încheiat între recurenta A. S.A. și pârâta IMT București, precum și termenii și clauzele contractelor de muncă încheiate între aceeași recurentă și reclamanții-recurenți persoane fizice.

Conform principiului înscris în art. 969 din C. civ., convențiile legale făcute au putere de lege între părțile din contracte. Prin urmare, instanței de apel nu-i este permis să treacă peste termenii conveniți de părțile din contract, stabilind alte drepturi ori obligații, interpretând greșit actul de voință al părților sau atribuindu-i un alt înțeles decât cel voit de părți ori denaturând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia referitor atât la drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală, cât și drepturile de brevetare a rezultatelor din activitatea de cercetare și dezvoltare tehnologică planificată.

Nu este permis nici instanței și nici firmelor de insolvență desemnate de aceasta, să se substituie părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori schimbând chiar natura juridică a actului pe care părțile l-au încheiat.

e) Recurenții au expus motive de recurs "conform dispozițiilor din C. proc. civ..", precizând că se reglementează ca motiv de recurs situația în care Hotărârea instanței nr. 529 din 02.04.2019, pronunțată deCurtea de Apel București a fost dispusă nelegal prin nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau/și asupra unei dovezi administrate, înscrisurile depuse de autoritatea contractantă Agenția Spațială Română, înscrisuri care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii referitoare la calitatea procesuală, la contribuția la finanțarea proiectului CDI din alte surse, respectiv de la angajații și acționarii reclamantei A. S.A.. Astfel reprezintă motiv de nelegalitate a hotărârii, omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la un mijloc de apărare formulat de către una dintre părți, ori la un mijloc de proba administrat la dosarul cauzei, care ar fi fost de natură să ducă la o altă soluție decât cea la care s-a oprit instanța, având în vedere atât apărările de fond, în fapt și în drept, cât și excepțiile procesuale.

Referitor la mijlocul de proba, este necesar ca acesta sa fi fost administrat de către instanța, iar la data hotărârii instanța sa fi omis sa-1 discute în considerente. Pentru relevanță, proba trebuie să fie de natură a duce la o alta situație de fapt, decât cea reținută de către instanța de apel și a solicitat retrimiterea cauzei la prima instanță.

f) De asemenea, au expus recurenții motive de recurs "conform dispozițiilor din Noul C. proc. civ..", precizând că se reglementează situația în care hotărârea instanței de fond se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor administrate, situație în care toate probele ce au fost administrate în cauză duc neîndoielnic la o anumită concluzie, dar, în aprecierea lor, din eroare sau rea-credință, instanța s-a oprit la o alta concluzie. Altfel a fost invocată de către pârâți excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, iar la termenul acordat de către instanța au fost depuse acte doveditoare ale acestei calități si, cu toate acestea, instanța a anulat în totalitate cererea ca fiind introdusă de o persoană care nu și-a justificat calitatea de reprezentant.

II. Distinct de criticile anterior expuse, recurenții evidențiază aspecte de nelegalitate din încheierea de ședință din 19.02.2019, în sensul celor ce urmează:

Există o inadvertență, un fals de fapt prin care Ministerul Cercetării și Inovării și Ministerul Educației Naționale sunt pârâți; era numai unul nu două, ori unul ori celălalt și MCI nu mai există.

Tot o inadvertența, un fals de fapt se consideră consemnarea în sensul că persoanele fizice D. și F. sunt în contradictoriu cu reclamanții apelanți B., C. și E., în condițiile în care cei doi nu au fost de acord cu decizia primei instanțe.

O inadvertența, un fals de fapt este considerată și menționarea reclamantul A. S.A.. prin administratorul judiciar I. ca fiind în contradictoriu cu A. S.A.. prin administratorul judiciar A & A H., deși ambii sunt lichidatorii la aceeași debitoare A. S.A..

Se invocă faptul că întâmpinarea depusă de IMT nu a fost comunicată părților; că la primul termen a declarat ca nu are.

Consideră recurenții că o inadvertența sau fals de fapt rezultă și din împrejurarea că instanța de apel nu a luat în considerare probatoriul depus de B., prin care a invocat sentința civilă definitivă și irevocabilă nr. 4574 din 22.06.2019 a Curții de Apel București prin care, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă calitatea acestuia de reprezentat legal al debitoarei A. S.A., pentru chestiunile de proprietate intelectuală.

Se mai arată că intimații pârâți Ministerul Educației Naționale și Ministerul Cercetării și Inovării au formulat întâmpinări, invocând prin acestea excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând, în subsidiar, și respingerea apelurilor ca nefondate.

Curtea de Apel nu a comunicat părților decât întâmpinarea depusă de Ministerul Educației Naționale.

După evocarea considerentelor pe care instanța de apel le-a expus în analiza relativă la legitimarea procesual pasivă a celor două Ministere intimate, recurenții arată că "este o eroare materială, este un fals de fapt prin care cererea de chemare în judecată a fost formulată de către A. S.A. prin administratori judiciari I. și H., deși ambii sunt lichidatori judiciari, cererea de chemare în judecată a pârâților este debitoarea A. S.A. prin Directorul General și directorul de proiect B.???"

Se mai reproșează instanței de apel că nu a consemnat integral argumentele expuse de recurentul B. în ședința publică din data de 19.02.2019

Menționează recurenții că, aparent, reprezentantul IMT nu a combătut nimic din opiniile expuse în ședința din 19.02.2019.

III. Referitor la decizia civilă nr. 529/02.04.2019, sunt semnalate aceleași inadvertențe (ca și în încheierea menționată) privind poziția procesuală a părților și cadrul procesual subiectiv.

Totodată, recurenții au evocat fragmente din hotărârea primei instanțe și, legat de acestea, au expus o serie de explicații relative la situația de fapt.

Pe de altă parte, se califică drept falsă aprecierea expusă de instanța de apel în cadrul analizei privind critica prin care se susținea că prima instanță "a refuzat la termenul din 21.02.2017 administrarea probatoriului în sensul discutării acestuia în contradictoriu", precizându-se că eronat s-a reținut că nu există contradicție între respingerea probelor cerute de reclamanții persoane fizice și constatarea tribunalului că cealaltă reclamantă a omis a administra un probatoriu adecvat dovedirii susținerilor sale.

O altă critică susținută de recurenți este aceea că "nu există noțiunea de o persoană reclamantă A., această denumire este absolut nelegală nu reprezintă pe nimeni și nu este parte în cererea de chemare în judecată, prin urmare orice referire este lovită de nulitate".

Și considerentul deciziei recurate în sensul că nu pot fi valorificate (în apel) drepturi pretinse cu privire la marca x, pentru că acestea nu au fost invocate prin acțiune, este - în susținerea recurenților - unul eronat pentru că s-a făcut vorbire despre marcă încă de la prima instanță și, oricum, marca nu poate fi încălcată.

Se invocă și greșita evaluare în apel a înscrisului "studiu tehnic", semnat de J., precizând recurenții că acesta este adresat deslușirii cauzelor și evaluării drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei A. S.A. și ale reclamanților persoane fizice.

De asemenea, se susține critica în sensul că instanța de apel a reținut în mod eronat că reclamantul B. a invocat încălcarea dreptului la brevet, respectiv că instanța a amestecat intenționat datele calendaristice astfel încât să nu se poată înțelege corect cronologia faptelor.

Referitor la denunțarea Acordului Ferm de colaborare, se arată că a fost făcută fără drept de către lichidatorii judiciari și că este lovită de nulitate absolută conform hotărârii judecătorului sindic nr. 5969/29.10.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă în dosarul nr. x/2018 precum și conform statuărilor din cadrul dosarului nr. x/2012 (din care a fost disjunsă cererea soluționată în cadrul dosarului nr. x/2018).

Se mai susține că instanțele de fond și apel au separat în mod irațional reclamanta persoană juridică de reclamanții persoane fizice, pentru că cea dintâi nu poate exista fără conținutul faptelor care aparțin persoanelor fizice ce au format structura organizatorică și reprezentativă a activității desfășurate în legătură cu activitatea de pregătire și realizare a proiectului depus - de autorul operei - la competiția de proiecte din anul 2012.

La data de 5 august 2020, intimatul Ministerul Educației și Cercetării a formulat întâmpinare la recursul reclamanților persoane fizice, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Totodată, la data de 14 august 2020, intimatul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Microtehnologie - EVIT București INCD a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri, ca neîntemeiate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 martie 2021, completul de filtru a constatat nul recursul declarat de reclamantul A. S.A. - societate aflată în procedura de faliment, prin lichidatori judiciari I.. și H.. împotriva deciziei nr. 529A din 2 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014.

A respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D. împotriva deciziei nr. 529A din 2 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014.

A admis în principiu recursul declarat de reclamanții B., C. și E. împotriva aceleiași decizii, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014 și a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la limitele stabilite prin art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul constituie o cale de atac extraordinară care, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. "urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă din norma procedurală enunțată că judecata în recurs este destinată evaluării conformității cu regulile de drept a hotărârii judecătorești ce se atacă pe această cale.

Spre această concluzie conduce și reglementarea ce se regăsește în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea conform căreia "casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate".

Rezultă, astfel, voința neîndoielnică a legiuitorului de a rezerva recursul exclusiv controlului judiciar care interesează legalitatea judecății realizate de instanța a cărei hotărâre se atacă.

Or, reiterarea motivelor de fapt care au fost expuse în cererea de chemare în judecată nu satisface aceste exigențe legale, pentru că respectivele aspecte au format obiect al evaluării judiciare în primă instanță și chiar în apel (nemotivarea apelului neconstituind un obstacol pentru judecata lui, conform art. 476 alin. (2) din C. proc. civ.).

În condițiile în care recurentul reclamant A. S.A. nu a expus vreun argument de natură a releva greșeli ale judecății realizate de instanța de apel, ci s-a mărginit la a reitera motivele de fapt din conținutul cererii de chemare în judecată, urmează a se constata că această parte nu și-a îndeplinit obligația legală de a expune "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor", conform exigențelor stabilite prin art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

O atare situație atrage sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., normă care stabilește că "recursul este nul dacă nu au fost motivat în termenul legal".

Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constatată nulitatea cererii de recurs formulate de această parte recurentă, în acest sens fiind soluția pronunțată de completul de filtru prin încheierea din data de 16.03.2021.

2.1. În ceea ce îl privește pe recurentul reclamant D. - care a formulat cererea de recurs alături de recurenții reclamanți B., E. și C. -, Înalta Curte constată că acest recurent nu a exercitat apel împotriva hotărârii primei instanțe.

Cum criticile din apelurile declarate de alte părți din proces au fost găsite nefondate, iar apelurile au fost respinse, sentința apelată a fost menținută, neaducând deci vreo schimbare în situația procesuală a părților care nu atacaseră hotărârea pronunțată în primă instanță.

Prin urmare, decizia instanței de apel nu este de natură a produce vreo vătămare reclamantului recurent D., așa încât să confere suport legal demersului acestuia de a formula recurs.

Procesul civil este guvernat de principiul legalității, astfel cum reiese din prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:

"hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta".

Ordinea exercitării căilor de atac este stabilită prin art. 459 alin. (2) teza I din același cod, în sensul că "în cazul hotărârilor judecătorești susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil".

Având în vedere caracterul imperativ al acestor din urmă reglementări procedurale, Înalta Curte urmează a constata că nu poate fi primit recursul declarat de recurentul D. împotriva deciziei din apel, pasivitatea acestei părți în a ataca cu apel hotărârea primei instanțe lipsindu-l de dreptul de a exercita, în cadrul aceluiași ciclu procesual, un recurs prin care să tindă la reformarea soluției de respingere a acțiunii sale pentru lipsa calității procesual active.

Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., se respinge, ca inadmisibil, a recursului declarat de acest recurent reclamant, în acest sens fiind soluția pronunțată de completul de filtru prin încheierea din data de 16.03.2021.

2.2. Referitor la recursul declarat de reclamanții recurenți B., E. și C., Înalta Curte reține următoarele:

Pentru înlesnirea înțelegerii considerentelor ce vor fi expuse în demersul analizării criticilor pe care acești recurenți le-au formulat în susținerea recursului promovat, Înalta Curte apreciază necesar a aminti următoarele aspecte ce țin de coordonatele judecării recursului și de parcursul procesual al litigiului pendinte:

Recursul este o cale de atac extraordinară, a cărei judecată este supusă unor limite riguros stabilite prin norme procedurale imperative.

O primă limită este aceea care rezidă din prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume că în etapa recursului pot fi invocate și analizate numai aspecte de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale acestei norme juridice.

Alta limitare care este necesar a fi avută în vedere la soluționarea acestei căi de atac reiese din dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., normă conform căreia "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Raportat la litigiul pendinte - care a parcurs două grade de jurisdicție, respectiv judecata în primă instanță și în apel - hotărârea atacată cu recurs este cea pronunțată în apel, astfel încât controlul judiciar poate avea loc numai cu privire la judecata realizată de instanța de apel, neputându-se evalua în mod direct legalitatea hotărârii date în primă instanță.

Pe de altă parte, este necesar a fi amintit principiul legalității căilor de atac, astfel cum este consacrat prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din C.pr.cviv., normă conform căreia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot fi forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenți cu privire la modul în care instanța de apel a analizat probele (înscrisurile și raportul de expertiză) și cele referitoare la situația de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

În speță, argumentele expuse de recurenții reclamanți persoane fizice, în fundamentarea recursului promovat, cuprind ample referiri critice la situația de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare și la modalitatea în care au fost evaluate probele administrate, precum și critici relative la considerente care se regăsesc în hotărârea primei instanțe. Cum asemenea critici au fost formulate de recurenți cu depășirea limitelor dreptului care le este conferit prin lege relativ la exercitarea acestei căi de atac, și implicit o obligației ce le icumbă în puterea dispoziției de principiu înscrise în art. 12 alin. (1) din C. proc. civ. - conform căreia "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți" - ele nu au aptitudinea de a constitui suportul unei legale investiri a instanței de recurs spre a le analiza în mod specific acestei căi de atac extraordinare.

I. Sub un prim aspect, recurenții susțin nelegalitatea deciziei instanței de apel prin prisma împrejurării că nu a avut loc o judecată de fond nici în primă instanță și nici în etapa apelului, ceea ce contravine prevederilor art. 135 alin. (2) lit. c) din Constituție și art. 164, 192 și 256 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.

Critica astfel formulată - susceptibilă de analiză în coordonatele motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - este nefondată în raport de considerentele ce succed:

Prima instanță a constatat că reclamanții persoane fizice nu au calitate procesual activă în demersul judiciar pendinte, consecința fiind că acțiunea promovată de aceștia a fost respinsă ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Prin respingerea apelului declarat de reclamanții B., E. și C., menționata soluție a fost menținută de instanța de prim control judiciar.

Cerința justificării legitimării procesual active de către părțile ce inițiază un demers judiciar este expresia unei condiții legale relative la exercițiul acțiunii civile, în acest sens fiind prevederile art. 32 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care stabilește imperativ că "Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: (…) b) are calitate procesuală".

Sancțiunea neîndeplinirii acestei condiții de exercițiu este expres reglementată prin art. 40 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., această normă prevăzând că "… în cazul lipsei calității procesuale sau a interesului, instanța va respinge cererea sau apărarea formulată ca fiind formulată de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz".

În lumina reglementărilor legale enunțate, constatarea relativă la neîndeplinirea, de către reclamanții recurenți persoane fizice, a condiției de a avea calitate procesual activă a atras soluția de respingere a acțiunii pentru acest motiv, orice evaluare a fondului pretențiilor ce erau formulate prin petitele cererii de chemare în judecată fiind împiedicată de respectiva constatare.

Se cere a fi subliniat caracterul imperativ al normei care reglementează condițiile cerute pentru exercițiul dreptului la acțiune, un atare caracter rezultând în mod neechivoc din utilizarea în partea introductivă a art. 32 alin. (1) din C. proc. civ. a sintagmei "numai dacă". Acest caracter imperativ determină obligația instanțelor de a verifica întrunirea condițiilor stabilite prin menționata reglementare, premergător oricărei analize asupra fondului pricinii, mecanismul procesual apt a permite punerea în discuția părților a unui asemenea incident procesual fiind excepția procesuală, în conformitate cu prevederile art. 245 coroborat cu art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Menționatele reglementări procedurale au fost adoptate de autoritatea legiuitoare în exercitarea atribuțiilor conferite de legea fundamentală, prin art. 126 alin. (2) din Constituția României care prevede:

"Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Prevederile art. 135 alin. (2) lit. c) din Constituția României - care prevăd că "Statul trebuie să asigure (…) c) stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale, a artei și protecția dreptului de autor" - nu conțin reglementări care interesează procedura de soluționare a proceselor civile, astfel că nu există temei spre a se reține că soluționarea pe calea unei excepții procesuale - cu consecința neanalizării fondului - a acțiunii promovate de recurenții reclamanți persoane fizice ar fi contrară acestei norme din legea fundamentală.

Prevederile invocate de recurenți din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene - anume art. 164, 192 și 256 - nu conțin nici ele vreo limitare în privința dreptului statelor membre de a adopta legi conținând reglementarea unor condiții relative la modalitatea de inițiere și susținere a unei acțiuni în justiție, și nici nu instituie/impun vreo derogare de la condițiile impuse de reglementările procedurale naționale, în favoarea persoanelor care solicită - precum reclamanții recurenți - constatarea calității de titulari ai dreptului de autor cu privire la lucrări din domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și spațiului.

Prin urmare, se constată caracterul nefondat al criticii prin care se susține că neanalizarea fondului pretențiilor recurenților persoane fizice, în contextul în care acțiunea lor a fost respinsă pentru lipsa calității procesual active, ar releva o încălcare a 135 alin. (2) lit. c) din Constituție și/sau a 164, 192 și 256 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

O altă critică susținută de recurenții reclamanți, subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., este în sensul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești atribuindu-și drepturi procedurale pe care Legea 8/1996 nu i le conferă, respectiv "drepturi procedurale pentru drepturi patrimoniale de proprietate intelectuală de proprietate intelectuală și pentru drepturile de proprietate industrială, care intră în competența secției a VII-a civilă a de la Curtea de apel București, alte drepturi pentru domeniul de cercetare dezvoltare și inovare, conform Deciziei Președintelui ANCS cu nr. 9946/14.10.2010, referitoare la ghidul solicitantului pentru proiectele de cercetare în parteneriat între institute de cercetare-dezvoltare și întreprinderi, inclusiv întreprinderile mici și mijlocii (IMM), precum și Decizia Președintelui ANCS nr. 9193/23.07.2012, referitoare la lansarea competiției din anul 2012 pentru Programul de cercetare dezvoltare inovare CDI pentru tehnologie spațială și tehnologie avansată STAR 2012 sau dacă s-au încălcat principiile generale ori alte norme juridice cum ar fi cele prin care se dispune utilizarea fondurilor europene acordate prin relație contractuală directă, necomercială ce exced dispozițiile din Legea 85/2006, stabilite pentru Comisia Europeană, Agenția Spațială Europeană prin Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, în competența Curții de Justiție a UE".

Critica astfel susținută este nefondată în raport de considerentele care succed:

Motivul de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. reglementează situația în care instanța a depășit atribuțiile ce sunt specifice activității jurisdicționale, respectiv când a exercitat atribuții care intră în sfera competențelor altor puteri ale statului. Practic, acest motiv de casare este destinat asigurării cadrului normativ procedural necesar pentru a se verifica legalitatea unei hotărâri judecătorești din perspectiva exigențelor pe care le impune principiul separației celor trei puterilor ale statului: legislativă, executivă și judecătorească.

Or, recurenții nu reproșează instanței de apel că a exercitat atribuții de competența autorității legislative ori a celei executive, ci susțin că litigiul ar fi trebuit soluționat de secția a VII-a civilă din cadrul aceleași Curți de apel.

Cum autoritatea judecătorească își exercită atribuțiile prin instanțele judecătorești stabilite de lege - conform art. 126 alin. (1) din Constituția României și art. 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară - iar diferitele secții ale aceleași instanțe exercită atribuții ce sunt specifice funcțiunilor autorității judecătorești, nu se poate reține că pretinsa competență a secției a VII-a civilă din cadrul Curții de apel București ar atrage incidența motivului de casare reglementat prin pct. 4 al art. 488 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei recurate nici din perspectiva invocatei necompetențe funcționale a instanței civile care a soluționat apelul din prezenta cauză - aspect susceptibil de analiză în coordonatele motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - în condițiile în care recurenții nu au individualizat vreo normă din cuprinsul Legii 8/1996 care să stabilească afirmata competență exclusivă/derogatorie în favoarea secției a VII-a civilă din cadrul a Curții de apel București, pentru apelurile exercitate în litigii care - precum cel de față - au ca obiect constatarea drepturilor de autor și/sau valorificarea acestei categorii drepturi în modalitățile specifice prevăzute de menționatul act normativ special.

Deciziile Președintelui ANCS la care recurenții fac referire sunt acte administrative emise în vederea executării legii, ele neavând aptitudinea de a institui reguli de competență jurisdicțională derogatorii de la cele stabilite prin C. proc. civ.

Invocatele prevederi ale Legii 85/2006 privind procedura insolventei nu își găsesc aplicare în speță câtă vreme litigiul nu privește aspecte legate de procedura specială a insolvenței, ci obiectul acestuia este circumscris demersului de valorificare a unor drepturi de autor pe care recurenții reclamanți le-au invocat, demers ce are fizionomia juridică a unui proces civil subsumat materiei proprietății intelectuale.

Al treilea motiv de recurs este formulat de recurenți în contextul motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., însă argumentele expuse nu conțin vreo referire la neregularități procedurale concret intervenite în cursul judecății în apel a prezentei cauze. Evocarea de manieră abstractă, pur teoretică a semnificației și a consecințelor menționatului motiv de casare, prin prisma sancțiunii nulității ce rezidă din prevederile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ., nu permite a se identifica măsurile/soluțiile concrete dispuse de instanța de apel care să fie contrare unor dispoziții legale imperative. Prin urmare, se constată că lipsește suportul necesar evaluării, din această perspectivă, a legalității deciziei ce formează obiectul recursului.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susțin recurenții că decizia atacată nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Un prim argument expus în cadrul acestui motiv de recurs este în sensul că instanța a discutat despre Raportul final de proiect, în format standard, care conține activitățile desfășurate pentru contractul de finanțare desfășurat de pârâta IMT București, atribuindu-i titulatura de operă științifică finală, fără a se ține seama de Rapoartele tehnico științifice din etapele anterioare, întocmite în anii 2012 și 2013 de către A. S.A. și de reclamantul B., prezentări științifice sau postere din perioada 2006-2012. Totodată, se formulează reproșul că instanța nu a analizat cu responsabilitate contractul de finanțare nr. x/2012, Acordul ferm de Colaborare nr. 103/2012, Procesul-verbal de negociere nr. x/2012 precum și probatoriul depus de Agenția spațială Română, pentru a se lămuri aspectele legate de drepturile de autor și calitatea procesuală.

Argumentele astfel expuse de recurenții reclamanți relevă nemulțumirea acestora față de modalitatea în care a fost evaluat probatoriul și, în raport de acesta, a fost stabilită situația de fapt, iar nu o motivare insuficientă ori contradictorie a deciziei supuse controlului judiciar.

Cum recursul nu permite reevaluarea situației de fapt și a probelor pe baza cărora aceasta a fost determinată, fiind o cale de atac rezervată controlului de nelegalitate asupra deciziei instanței de apel, nu pot forma obiect de analiză, în această etapă procesuală, asemenea nemulțumiri referitoare la concluziile ce au fost de reținute în demersul de analiză a probelor.

În acest punct al analizei se cere a fi amintit și faptul că judecata din apel era limitată la aspectele vizate de criticile conținute în cererile de apel, conform art. 479 alin. (1) din C. proc. civ. care stabilește că "Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță". Prin urmare, analiza realizată de instanța de apel nu reprezintă o rejudecare a tuturor aspectelor asupra cărora s-a pronunțat prima instanță, ci reflectă controlul judiciar ce s-a realizat asupra sentinței apelate în limitele date de criticile formulate de părțile care au declarat apel.

Reiese cu evidență, din simpla lecturare a considerentelor deciziei recurate, că instanța de apel a analizat criticile formulate de recurenții reclamanți persoane fizice și a expus argumentele pentru care a reținut caracterul nefondat acelor critici care priveau soluția de respingere a acțiunii pe care aceștia au formulat-o, pentru lipsa calității procesual active, și, în acest context, caracterul excedentar (pentru controlul judiciar din apel) al susținerilor care priveau fondul pretențiilor deduse judecății de aceiași reclamanți. De asemenea, a reținut lipsa dreptului reclamanților persoane fizice de a critica soluția ce a fost pronunțată cu privire la fondul pretențiilor reclamantei persoană juridică.

Având în vedere analiza astfel reținută, corelat cu faptul că recurenții nu au evidențiat vreo greșeală de judecată constând într-o omisiune a instanței de prim control judiciar de a analiza efectiv unul sau mai multe dintre motivele de apel, Înalta Curte constată că nu există temei spre a se reține că hotărârea recurată nu ar conține motivele pe care se sprijină.

Înalta Curte notează că, în cadrul recursului, sunt avute în vedere considerentele astfel cum au fost expuse în de instanța de apel în structurarea hotărârii pronunțată, respectiv observând succesiunea argumentelor și legătura logico-juridică dintre acestea, pentru că o hotărârea judecătorească reprezintă un tot unitar și numai privită în integralitate și în contextul procesual în care a fost adoptată este aptă a ilustra silogismul logico-juridic c e sprijină soluția pronunțată.

Această din urmă precizare este utilă pentru că, în cuprinsul motivelor de recurs, sunt redate extrase ale considerentelor deciziei recurate și, alăturat acestora, sunt expuse critici și opinii care vizează exclusiv fragmentul astfel redat.

Reperul de analiză astfel propus nu poate, însă, să constituie fundamentul controlului judiciar pentru că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., ceea ce se verifică în recurs este conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar nu corectitudinea unor pasaje (din hotărâre) selectate de inițiatorii căii de atac.

Din perspectiva invocatei contrarietăți a motivării deciziei recurate, se constată că recurenții nu au concretizat elemente ce ar ilustra existența unor considerente contradictorii din cuprinsul acestei hotărâri, ci s-au limitat la a expune exemplificativ considerente din hotărârea pronunțată în primă instanță (care privesc analiza clauzelor contractului de finanțare nr. x/2012 și încheierea acordului ferm de colaborare, la data de 19.11.2012, între pârâtul IMT București și reclamanta S.C. A.) alăturate unui considerent al instanței de apel în care se regăsește concluzia că indicațiile din înscrisurile analizate (în apel) "nu fac însă dovada contrară celor reținute de prima instanță, că raportul științific întocmit ca urmare a derulării proiectului are drept autori pe angajații IMT, iar această prezumție nu a fost răsturnată".

Or, considerentele astfel evocate demonstrează tocmai coerența raționamentului judiciar al instanței de apel, în sensul că reflectă o confirmare a justeței statuărilor primei instanțe subsecvent reevaluării acelor înscrisuri prin prisma cărora reclamanții recurenți susțineau - în apel - că demonstrează calitatea lor de titulari ai dreptului de autor.

Prin cel de-al cincilea motiv de recurs - subsumat de recur