ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2577/2020

Ședința publică din data de 15 decembrie 2020

Asupra recursului de față

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la 27 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. și C. au chemat în judecată pe pârâții D. și E. S.R.L. (fostă F.), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de tranzacție din 10 mai 2012, încheiat între aceste părți.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1246 și art. 2268 C. civ.

G. și H. au depus cerere de intervenție principală, prin care au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de tranzacție din 10 mai 2012.

Prin încheierea din 7 februarie 2018, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis în principiu cererea de intervenție principală formulată de intervenienții G. și H..

Prin sentința civilă nr. 44/2018 din 14 noiembrie 2018, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. și C., în contradictoriu cu pârâții D. și E. S.R.L.; a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție principală formulată de intervenienții G. și H.; i-a obligat pe reclamanți la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât reclamanții A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. și C., cât și intervenienții G. și H..

Prin decizia civilă nr. 80/2019 din 20 martie 2019, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate apelanții-reclamanți A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. și C. și de apelanții-intervenienți G. și H. împotriva sentinței primei instanțe; i-a obligat pe apelanții-reclamanți și apelanții-intervenienți la plata către intimatul-pârât D. a câte 250 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei instanței de apel, G. și H. au declarat recurs, prin care au invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenți intervenienți au susținut, în esență, că au învestit instanțele cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de tranzacție pentru lipsa consimțământului la înstrăinarea sau încheierea oricărui alt act de dispoziție cu privire la bunurile comune.

Aceleași părți au criticat considerentul prin care instanța de apel a reținut că nu sunt proprietari exclusivi asupra bunurilor în litigiu și, prin urmare, C. ar fi putut dispune de aceste bunuri.

În combaterea acestui considerent, recurenții-intervenienți au subliniat că această concluzie a instanței de apel nu este motivată în drept.

După evocarea dispozițiilor art. 1182, art. 1204, art. 1246, art. 2268 și art. 2271 din C. civ., titularii recursului au susținut că părțile au tranzacționat și cu privire la bunurile mobile ale recurentei-interveniente G., fără ca aceasta să-și fi exprimat consimțământul în acest sens.

Astfel, recurenții-intervenienți au subliniat că bunurile mobile cu privire la care s-a încheiat contractul de tranzacție nu erau în proprietatea exclusivă a intimatului-reclamant C. pentru a putea dispune de ele, astfel cum impun dispozițiile art. 1182 și art. 1204 C. civ.

În continuare, autorii recursului au susținut că aceste bunuri erau deținute în devălmășie, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 19 decembrie 2003.

Ca atare, recurenții-intervenienți au învederat că intimatul-reclamant C. nu avea deplina capacitate de a dispune de bunurile deținute în devălmășie, conform art. 2271 C. civ.

Totodată, titularii recursului au susținut că intimatul-reclamant C. nu a avut nici mandat expres din partea recurentei-interveniente G. pentru a tranzacționa cu privire la aceste bunuri.

În plus, au învederat că recurenta-intervenientă G. a devenit proprietară exclusivă asupra bunurilor în litigiu prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 13 august 2013.

În final, titularii recursului au conchis că, prin hotărâre judecătorească, recurentei-interveniente G. i-a fost recunoscut dreptul proprietate exclusivă asupra bunurilor tranzacționate, hotărârea judecătorească fiind pronunțată în contradictoriu cu D. și C..

Intimații-pârâți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 5 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului iar, prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 28 iulie 2020, a admis în principiu recursul declarat de recurenții-intervenienți G. și H. împotriva deciziei civile nr. 80/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, constată următoarele:

În ceea ce privește legea aplicabilă, atât cea de procedură cât și cea de drept material, se reține - în acord cu statuările instanței de apel - că, față de data întocmirii actului contestat - 10.05.2012 - în cauză sunt incidente dispozițiile noului C. civ., cu excepțiile prevăzute de art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 în conformitate cu care, la data intrării în vigoare a noului C. civ. se abrogă vechiul C. civ., cu excepția dispozițiilor 1169 - 1174 și 1176 - 1206, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., respectiv 15.02.2013.

Conținutul înscrisului încheiat la data de 10 mai 2012, între C. în nume propriu și în calitate de administrator al S.C. A. S.R.L. și împuternicit al PFA I. și PFA H., pe de o parte, și D., în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al S.C. F. Nănești, intitulat "Tranzacție"se referă la următoarele aspecte:

La punctul 1, S.C. A. S.R.L. prin administrator C. confirmă că a primit suma de 50.000 RON de la S.C. F. S.R.L. sumă ce a făcut obiectul contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.01.2011 de BNP J., prin plata în două tranșe a câte 25.000 RON la data de 10.09.2011 și data de 30.03.2013, și nu mai are nici o pretenție în legătură cu această sumă.

La punctul 2, C. în nume propriu și în calitate de administrator al S.C. A. S.R.L. confirmă că bunurile cumpărate de la doamna K. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2003 de BNP L. și anume 6 cisterne polistif, din care două de 40.000 litri și patru de 29.916 litri, sunt proprietatea lui D. ca urmare a contribuției sale financiare la achiziționarea acestor bunuri.

La punctul 3 numitul C. se obligă să achite creditul de 297.600 RON contractat de S.C. A. S.R.L. de la dl. D. ca urmare a contractului nr. x/1.07.2007 confirmat prin procesul-verbal din 22.03.2012 și a creditului de 20.000 Euro contractat de la M. și restituit în contul său de D., sume cheltuite în interesul efectuării lucrărilor tehnologice necesare suprafeței de circa 30 ha vie ale PFA I. și PFA H., pentru anii agricoli 2007-2014 prin plata în natură, cu cedarea unei cantități de 100.000 litri vin nobil din recolta anului 2014 și 80.000 litri vin din recolta anului 2015 către D..

La punctul 4, numitul C. se obligă să achite creditul de 118.500 RON și dobânzile aferente contractat de S.C. A. S.R.L. de la N.-SUC. Focșani prin contractul de credit x/19.12.2007 garantat de S.C. F.. În cazul în care nu se va achita acest credit, producând astfel prejudiciu garantei, se obligă să o despăgubească prin plata în natură cu cedarea unei cantități de 60.000 litri vin nobil din recolta anului 2016 obținută din suprafața de circa 30 ha viță vie ale PFA I. și PFA H..

Potrivit art. 2267 alin. (1) C. civ., "tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă"; conform alin. (2) al aceluiași text legal, "prin tranzacție se pot naște, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părți."

În accepțiunea conferită de legiuitor, tranzacția poate fi definită drept o convenție prin care părțile urmăresc evitarea ori stingerea unui litigiu existent între ele, făcându-și în acest scop concesii reciproce.

Din conținutul înscrisului a cărui nulitate absolută s-a solicitat prin acțiune reiese cu evidență faptul că intimatul-reclamant se angajează în nume personal și în numele S.C. A. S.R.L., pentru viitor, cu privire la îndeplinirea unor obligații scadente - achitarea unor sume de bani - în scopul prevenirii unor litigii, respectiv confirmă primirea unor sume de bani precum și dreptul de proprietate asupra unor bunuri mobile, aspect reținut în mod corect de instanța de control judiciar. Dat fiind conținutul acestui înscris, nu poate fi identificat elementul de reciprocitate a concesiilor, avut în vedere de legiuitor în stabilirea identității acestui concept juridic invocat de intimatul-reclamant.

Din punct de vedere al conținutului, înscrisul are mai degrabă valențele unei recunoașteri în privința unor obligații asumate, nicidecum pe cele ale unei tranzacții. Aceasta întrucât reciprocitatea concesiilor este caracteristica esențială a unei tranzacții, care nu poate fi atribuită actului încheiat la 10 mai 2012.

În integralitatea lor, criticile din recurs, subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., sunt astfel concepute încât pornesc exclusiv de la premisa conform căreia înscrisul are caracterul unei tranzacții și, astfel, reclamă exercitarea examenului de legalitate al deciziei atacate din perspectiva liceității acesteia, a condițiilor de validitate ale unei convenții, precum și prin prisma efectelor ce decurg din caracterul de act de dispoziție al unei tranzacții.

Această ipoteză a fost corect înlăturată de instanța de control judiciar, printr-o calificare judicioasă a înscrisului contestat.

Recurenta G. a reiterat susținerea din fazele procesuale anterioare referitoare la faptul că prin actul de partaj voluntar, încheiat cu intimatul C., la data de 13 august 2013 a devenit proprietara bunurilor mobile dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19 decembrie 2003. Or, instanțele devolutive au înlăturat această apărare cu motivarea că la data încheierii înscrisului contestat, 10 mai 2012, bunurile nu erau proprietatea exclusivă a recurentei.

În acest context factual și juridic, la data încheierii actului de dispoziție, intimatul-reclamant în calitate de soț al recurentei putea să dispună singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalități de publicitate, în temeiul art. 346 alin. (2) din noul C. civ.

Recurenta G. nu poate opune intimaților-pârâți efectul poziției al puterii de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 206 din 25 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2012, deoarece în litigiul finalizat prin pronunțarea acestei hotărâri intimații-pârâți nu au calitatea de părți.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-intervenienți G. și H. împotriva deciziei civile nr. 80/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-intervenienți G. și H. împotriva deciziei civile nr. 80/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2020.