ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 504/2013

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 207 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului Mehedinți a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (l) C. pen., în art. 181 alin. (l) C. pen., sau art. 182 C. pen., cerere formulată de apărătorul inculpatului la termenul din 23 martie 2011. În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C. la 5 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II- a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (l) și (2) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor. În baza art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., s-au interzis inculpatului un an, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.

S-a restituit către A.J.V.P.S. Mehedinți arma de pază (corp delict) - pistol mitralieră, marca WUM, seria A 0108, cal. 7,62 mm. A fost obligat inculpatul C.C. să achite părții civile Spitalul Orășenesc Motru suma de 1.595 lei reprezentând cheltuielile efectuate cu tratamentul părții vătămate C.V., părții civile Spitalul de Urgență Târgu Jiu suma de 4.375 lei reprezentând cheltuielile efectuate cu spitalizarea părții vătămate C.V., părții civile C.V. suma de 16.000 lei despăgubiri civile din care 6.000 lei, prejudiciul material și diferența de 10.000 lei, daune morale. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: La data de 09 martie 2009, inculpatul C.C., paznic de vânătoare în cadrul A.J.V.P.S.

MEHEDINȚI, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat un control pe fondul de vânătoare Bala, în zona localității Crainici, județul Mehedinți, fiind apelat pe telefonul mobil de martorul J.P., care i-a adus la cunoștință că în zona, s-a auzit un foc de armă. Ca urmare, inculpatul C.C. s-a întâlnit cu martorul J.P. și au plecat pentru a identifica persoana care a executat focul de armă. La un moment dat, cei doi s-au despărțit și au continuat separat căutările iar când s-au reîntâlnit, martorul J.P. i-a comunicat inculpatului că a observat în zonă două persoane ce nu le-a putut identifica cu certitudine, presupunând că ar fi numiții C.V. și M.F.C. Cei doi s-au despărțit din nou, inculpatul spunându-i martorului că va merge la locuințele persoanelor menționate.

Inculpatul C.C. zărind-o pe partea vătămată C.V., a executat trei focuri de armă asupra acesteia, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie. După comiterea faptei, partea vătămată s-a deplasat în șoseaua ce face legătura între satele Comănești și Crainici, fiind transportată la domiciliu de martorul I.I. (care trecea întâmplător cu autoturismul), fără a-i aduce la cunoștință acestuia ceea ce i se întâmplase. După ce a ajuns la locuința sa, partea vătămată împreună cu soția s-au deplasat la Spitalul Orășenesc Motru, iar ulterior la Spitalul de Urgență Tg. Jiu, unde a suferit o intervenție chirurgicală. Din raportul medico-legal nr. 543 din 01 aprilie 2009 al S.M.L.

Gorj, completat la data de 06 mai 2009, s-a reținut că numitul C.V. prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin împușcare, leziunile pot data din 09 martie 2009 și necesită 50-55 zile îngrijiri medicale. De asemenea, s-a concluzionat că leziunile au pus în primejdie viața victimei și, în lipsa intervenției chirurgicale, ar fi dus la deces. Situația de fapt a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză în ambele faze ale procesului penal, urmărire penală și cercetare judecătorească, respectiv: procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto; procese verbale de conducere în teren însoțite de planșe foto; proces verbal de identificare și ridicare două tuburi cu cartuș; raport de constatare medico-legală nr. 543 din 01 aprilie 2009 și completarea acestui raport întocmit de SML Gorj; raport de expertiză nr. 350951 din 12 martie 2009 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J.

Mehedinți; raport de expertiză nr. 350955 din 13 martie 2009 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Mehedinți; raport de expertiză nr. 351067 din 01 septembrie 2009 întocmit de Serviciul criminalistic din cadrul I.P.J. Mehedinți; declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor trecuți în rechizitoriu, J.P., I.I., H.S., Ț.I., P.E., P.G. și B.D., ale martorilor solicitați de partea civilă, P.I., G.G. și G.S. și ale martorilor inculpatului, R.A. și C.D., declarații învinuit/inculpat, raportul de expertiză medico-legală nr. 1779/ A din 20 iunie 2011 întocmit de I.M.L.

Craiova și suplimentul la acest raport, nr. 1779/ Al din 12 octombrie 2011. Deși inculpatul, în cursul urmăririi penale a susținut că a tras trei focuri de armă asupra părții vătămate deoarece se afla la braconaj, având asupra sa o armă cu alice, iar în instanță a declarat că nu a împușcat-o pe partea vătămată care s-a autoaccidentat, cu arma cu alice pe care susține că o avea victima, sau a fost împușcată de M.F., apărările au fost infirmate de probe. Martorul J.P., care l-a anunțat telefonic pe inculpat despre focul de armă auzit în pădure și l-a însoțit în căutarea persoanelor care au tras cu arma, a declarat, că cele două persoane pe care presupune că le-a văzut în pădure, C.V. și M.F., nu aveau nicio armă asupra lor.

Mai mult martorul a susținut că, atunci când a tras inculpatul, nu a auzit vreo somație iar focurile de armă au fost executate consecutiv. în instanță, J.P. a menționat că știa că numitul C.O., tatăl părții vătămate, avea o armă de vânătoare, dar nu l-a mai văzut la vânătoare de câțiva ani iar pe partea vătămată nu a văzut-o să folosească arma de vânătoare a tatălui său. Partea vătămată C.V., a susținut că era singură în pădure pentru a identifica material lemnos pentru construcții din pădurea proprietatea nașei sale, C.D., când a auzit o bubuitură și apoi a simțit o arsură în partea abdominală fugind spre șoseaua care face legătura între satele Comănești și Crainici, oprind autoturismul condus de martorul I.I., care trecea întâmplător și care l-a dus acasă (fără să-i spună șoferului că a fost împușcat).

Martorul I.I. a confirmat susținerile părții vătămate în sensul că în seara de 09 martie 2009, în timp ce se deplasa cu autoturismul spre localitatea Crainici, pe șosea l-a întâlnit pe C.V. care i-a făcut semn să oprească și l-a dus până în Crainici, fără ca în timpul deplasării partea vătămată să pară că suferă de ceva sau să-i spună că ar fi fost împușcată. Martorul a susținut că nu a văzut vreo armă asupra părții vătămate. Inculpatul, a susținut că victima se afla în pădure pentru braconaj, însă fapta nu a fost dovedită deși a formulat plângere, conform art. 278 1 C. proc. pen., împotriva soluției procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.V. și M.F.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj prevăzute de art. 42 din Legea nr. 407/2006, iar prin sentința penală nr. 95 din 13 octombrie 2009 Judecătoria Baia de Aramă a respins plângerea petentului C.C., ca nefondată.

Sentință a rămas definitivă prin respingerea recursului inculpatului C.C. Inculpatul, în cursul judecății, a solicitat audierea martorilor H.S., P.E. și C.D. pentru a dovedi că partea vătămată bracona însă depozițiile martorilor nu sunt veridice și nu se coroborează cu celelalte probe administrate și ca atare au fost înlăturate. Apărarea inculpatului, în sensul că partea vătămată s-a împușcat accidental sau a fost împușcată din eroare de martorul M.F. nu s-a confirmat întrucât, din raportul de expertiză medico-legală, cu examinarea persoanei, nr. 1779/ A din 20 iunie 2011 întocmit de I.M.L. Craiova și suplimentul la acest raport, nr. 1779/ Al din 12 octombrie 2011, a rezultat că numitul C.V.

prezintă cicatrici urmarea leziunilor traumatice produse în data de 09 martie 2009, prin împușcare cu armă de foc cu glonț, posibil pistol mitralieră, cu glonț calibru 7,62 mm, împușcarea făcându-se din spate. Medicii legiști au mai stabilit că direcția de tragere a fost dinspre posterior spre anterior; orificiul de intrare fiind situat la baza hemitoracelui drept (lomba dreaptă), iar orificiul de ieșire la nivelul flancului drept 1/3 superioară, leziunile traumatice necesitând 50-55 de zile de la data producerii, punând în primejdie viața victimei și, în lipsa intervenției chirurgicale ar fi dus la deces. S-a apreciat că nu era obligatorie producerea unei hemoragii masive care să lase urme, victima putându-se deplasa de la locul incidentului până la autoturism.

Așa cum s-a reținut din depozițiile inculpatului și din raportul de expertiză nr. 350951 din 12 martie 2009, Serviciul Criminalistic Mehedinți, arma cu care a tras inculpatul era arma din dotare, pistol mitralieră, marca Intrak Arms Kbnox TN (VVUM), seria A 0108, cal. 7,62 mm, armă de foc semiautomată cu țeava glintuită ce folosește pentru tragere muniție cu glonț, în timp ce arma găsită la locuința tatălui părții vătămate, numitul C.O., cu care inculpatul susține că s-ar fi împușcat partea vătămată accidental, era marca SUHL, seria 5922, calibru 16, folosind pentru tragere muniție cu alice. De altfel, inculpatul C.C., în primele declarații, a susținut că a tras primul foc de armă în plan vertical, pe următorul înspre victima, pe deasupra acesteia iar ultimul foc de armă l-a tras printre lăstari după victimă, vrând să o sperie.

Cu ocazia cercetării locului faptei, procesele-verbale din 03 septembrie 2009 și planșele foto s-a observat pe tulpina unui frasin o ruptură în scoarță despre care victima a afirmat că a fost produsă de glonț și, verificându-se tulpinile copacilor situați în direcția în care se deplasa victima, pe tulpina unui copac marcat cu jalonul 3, la înălțimea de 31 cm. față de sol s-a observat o ruptură a scoarței fotografiată metric în detaliu. Totodată, la marcajul 7, s-a indicat locul unde au fost găsite două tuburi cartuș, care, fiind expertizate, s-a constatat, prin raportul de expertiză nr. 351067 din 01 septembrie 2009 al Serviciului Criminalistic Mehedinți, că tuburile cu capsele perforate calibru 7,62 mm, puse la dispoziție au fost trase cu pistolul mitralieră seria A-0108, calibru 7,62 mm.

Inculpatul, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în art. 181 alin. (1) C. pen., sau art. 182 C. pen., respinsă ca nefondată. În practica judiciară s-a arătat că, pentru delimitarea infracțiunii de vătămare corporală sau vătămare corporală gravă de tentativa la infracțiunea de omor trebuie avute în vedere toate împrejurările în care a fost săvârșită fapta, cum sunt: natura obiectului vulnerant folosit, intensitatea și efectele loviturilor, zona corpului vizată ca și urmările produse. Intenția de a ucide se stabilește în funcție de materialitatea actului care evidențiază poziția psihică a făptuitorului și de împrejurările în care s-a produs actul de violență care pot să confirme sau să infirme intenția de ucidere.

Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei, prevăzute de art. 182 C. pen., de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile ce caracterizează latura obiectivă a acestei infracțiuni. In timp ce în cazul vătămării corporale grave inculpatul acționează cu praeterintenție, în cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenție, directă sau indirectă.

În speță, s-a reținut că fapta inculpatului de a executa focuri de armă înspre partea vătămată, cu arma din dotare seria A 0108 de calibru 7,62 mm (instrument apt de a produce moartea victimei), cauzându-i leziuni în zone vitale, ce au pus în primejdie viața părții vătămate și, în lipsa intervenției chirurgicale ar fi dus la deces, constituie tentativă la infracțiunea de omor comisă cu intenție indirectă, inculpatul prevăzând posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat și care a fost evitat numai datorită intervenției chirurgicale.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului pentru fapta comisă au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de la 5 la 10 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, gradul de pericol social al faptei comise dat de împrejurările în care s-a săvârșit și urmările produse precum și persoana inculpatului care nu a avut o poziție procesuală sinceră, prin rudele sale (tată și frate) încercând să influențeze unii martori, dar și conduita bună avută anterior comiterii faptei, dată de lipsa antecedentelor penale și din faptul că își câștiga existența din muncă fiind încadrat paznic de vânătoare, la A.J.V.P.S.

Mehedinți. În raport de aceste criterii s-a apreciat că aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată spre limita minimă de 5 ani închisoare este de natură a atinge scopul preventiv-educativ al pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen. I-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (l) și (2) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, pe timp de un an, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale. S-a dispus restituirea către A.J.V.P.S. Mehedinți a armei de pază (corp delict) - pistol mitralieră, marca WUM, seria A 0108, cal.

7,62 mm. În cauză, partea vătămată C.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 100 590 lei despăgubiri civile din care 50 000 lei daune morale și 50 590 lei daune materiale reprezentând: 840 lei cheltuieli de transport pe ruta Crainici - Tg. Jiu, 600 lei medicamente, 2600 lei c/val. a două operații și cheltuieli de spitalizare, 45000 lei beneficiul nerealizat pentru perioada de un an cât nu a putut munci, 50 lei c/val. hainelor distruse, 1500 lei c/val. regim alimentar pe timp de 6 luni. S-a arătat că potrivit art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. (anterior modificării), cel vinovat de comiterea unei infracțiuni este obligat să repare în întregime paguba cauzată. Probele testimoniale, respectiv declarațiile martorilor P.I., G.G.

și G.S., au dovedit că partea civilă C.V. a suferit un prejudiciu material în cuantum de 6 000 lei constând în suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de transport pe ruta Crainici - Tg. Jiu, efectuate de soția părții civile pe perioada spitalizării acestuia și diferența reprezintă c/val. beneficiului nerealizat pe perioada cât a fost spitalizat și nu a putut munci. În acest sens s-a reținut că martorul P.I. a susținut că partea civilă este meseriaș în construcții și, înainte de a fi împușcat, lucra cu ziua, fără carte de muncă. A menționat că, într-o împrejurare, l-a angajat să-i execute o lucrare, respectiv să-i facă interiorul unei camere, lucrând trei zile iar pentru munca depusă l-a plătit cu 150 lei/zi.

Martorul a mai precizat că a văzut-o pe soția părții civile, în perioada cât acesta era spitalizat ducându-se la spital, „ cam la două zile”. Martorul G.G. a declarat în același sens că partea civilă făcea lucrări de zidărie, tâmplărie, punea gresie, faianță și că i-a lucrat un acoperiș iar pentru munca depusă I-a plătit cu suma de 900 lei. Martorul a mai precizat că soția părții civile îl vizita pe acesta la spital des, din două în două zile iar un bilet de autobuz, dus-întors costă aproximativ 20 lei. Martorul G.S. a declarat că a împrumutat-o pe soția părții civile cu suma de 5 000 lei, pentru spitalizarea soțului, partea civilă era meseriaș (executa lucrări de zidărie, tâmplărie), lucra cu ziua pe la oameni, cam 3-4 zile pe săptămână.

Referitor la celelalte pretenții materiale solicitate, c/val. medicamente, c/val. operații și cheltuieli de spitalizare, c/val haine distruse și c/val. regim alimentar, prima instanță a constatat că partea civilă nu a făcut dovezi, cu chitanțe sau martori, privind existența și întinderea acestor cheltuieli, cu atât mai mult cu cât cheltuielile sale de spitalizare nu le-a achitat întrucât spitalele s-au constituit părți civile în cauză. De asemenea și suma solicitată de 45000 lei reprezentând beneficiul nerealizat pentru perioada cât nu a lucrat, nu este justificată cu probe decât pentru suma de 5 400 lei, în raport de cele declarate de martori că acesta muncea ocazional, pe la oamenii din sat, câte 3 zile pe săptămână și era plătit cu 100 sau 150 lei/zi.

Sub aspectul daunelor morale, din probele existente în cauză, s-a reținut că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat și prejudicii morale decurgând din internarea sa în spital, traumele fizice și psihice suferite (a suportat două intervenții chirurgicale), sechele post-traumatice care afectează negativ participarea părții vătămate la viața socială și de familie, comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului. În cauză, s-a apreciat că suma solicitată de partea civilă, de 50 000 lei daune morale, este excesivă astfel că, întinderea acestora a fost stabilită în raport de gravitatea vătămărilor produse, așa cum s-a reținut din actele medico-legale, și cu intensitatea suferințelor cauzate, apreciindu-se că suma de 10 000 lei reprezintă o justă satisfacție acordată victimei, pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, fără a constitui pentru acesta o sursă de îmbogățire fără justă cauză.

Împotriva sentinței Tribunalului Mehedinți au declarat apel inculpatul C.C. și partea civilă C.V. Prin decizia penală nr. 236 din 5 iulie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate, apelurile declarate. S-a reținut că instanța de fond a stabilit corect că fapta inculpatului care în calitate de paznic de vânătoare în cadrul A.J.V.F.P.S. Mehedinți, a executat asupra părții vătămate cu arma din dotare trei focuri producându-i leziuni ce au pus în primejdie viața părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. Criticile formulate de inculpat în sensul greșitei stabiliri a situației de fapt precum și a încadrării juridice sunt nefondate.

Într-o primă teză inculpatul a susținut că partea vătămată se afla la braconaj având asupra sa o armă cu care posibil s-a autoaccidentat. Apărările inculpatului au fost infirmate de martorul J.P. Acesta a fost audiat atât în cadrul urmăriri penale cât și a cercetării judecătorești, iar în declarația dată în faza de apel a arătat că l-a anunțat pe inculpat despre prezența în pădure a părții vătămate și martorului M.F.C., martorul a declarat însă că nu a văzut ca cei doi să aibă asupra lor arme. De altfel, prin sentința penală nr. 95 din 13 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 646/181/2009 a Judecătoriei Baia de Aramă a fost respinsă plângerea formulată de C.C. împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.V.

și M.F.C. pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj prevăzută de art. 42 din Legea nr. 407/2006, sentință definitivă prin respingerea, ca nefundat, a recursului declarat de C.C. prin decizia penală nr. 664/ R din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Mehedinți. Deși inculpatul a susținut că au intervenit împrejurări noi ce nu ar fi fost cunoscute Ia momentul adoptării acestei soluții, din declarațiile martorilor ascultați în cauză nu au rezultat noi elemente privind situația de fapt reținută. S-a constatat și la momentul adoptării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, că martorul J.P. a relatat în același mod împrejurările percepute precizând că nu a văzut ca partea vătămată și M.F.C. să fi avut asupra lor arme de foc.

De asemenea, au fost avute în vedere și concluziile celor două rapoarte de expertiză privind arma din dotarea inculpatului și arma găsită la locuința tatălui părții vătămate reținându-se că arma din dotarea inculpatului era un pistol mitralieră marca Intrak Arms Kbnox TN, armă de foc semiautomată cu țeava ghintuită ce folosește pentru tragere muniție cu glonț calibrul 7,62 mm pe când arma tatălui părți vătămate folosește pentru tragere muniție cu alice de calibrul 16 mm. Potrivit raportului de expertiză medico legală partea vătămată a prezentat cicatrici, urmarea unor leziuni traumatice produse prin împușcare cu armă de foc cu glonț, posibil pistol mitralieră cu glonț calibrul 7,62 mm, împușcarea făcându-se din spate.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că nu s-a impus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat. Din declarațiile date de inculpat a rezultat că acesta a executat trei focuri de armă, împrejurare confirmată și de martorul J.P., primul foc în plan vertical, al doilea în direcția unde se afla victima iar ultimul foc printre lăstari după victimă.

În cadrul cercetării efectuate la locul faptei s-a constatat o ruptură în scoarța unui frasin în direcția în care se deplasa victima, găsindu-se și două tuburi de cartuș ce au fost trase cu pistolul mitralieră aflat în dotarea inculpatului, astfel că fapta inculpatului de a executa focuri în direcția părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor săvârșită cu intenție indirectă în condițiile în care chiar dacă nu a țintit așa cum susține inculpatul, a executat focurile în direcția părții vătămate, inculpatul prevăzând posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care deși nu l-a urmărit, l-a acceptat.

De asemenea, nu s-a impus nici schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 184 C. pen., având în vedere aceleași considerente, în sensul că inculpatul a acționat cu intenție și nu din culpă așa cum a rezultat din modul în care a folosit arma de foc față de partea vătămată respectiv executarea focurilor de armă în direcția părții vătămate care a fost lovită de glonț, leziunile produse necesitând 50-55 zile îngrijiri medicale de la data producerii și punând în primejdie viața părții vătămate, leziuni care în lipsa intervenției chirurgicale ar fi dus la deces.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, instanța de fond raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social ridicat al faptei comise dar și faptul că inculpatul nu are antecedente penale astfel că aplicarea unei pedepse de cinci ani închisoare este de natură să realizeze scopul educativ preventiv al pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen. Latura civilă a fost corect soluționată de instanța de fond, acordându-se despăgubiri civile cu titlu de daune materiale în raport de probele administrate respectiv beneficiul nerealizat pentru perioada în care nu a putut lucra rezultând o sumă de 5.400 lei, în privința cheltuielilor de spitalizare reținându-se că nu s-au depus înscrisuri care să dovedească efectuarea cheltuielilor cu atât mai mult cu cât unitățile de spital s-au constituit părți civile în cauză solicitând acordarea acestor cheltuieli.

În privința daunelor morale s-a apreciat în mod corect că acordarea sumei de 10.000 lei a fost de natură să asigure o justă satisfacție părții civile, având în vedere suferințele fizice și psihice la care a fost supusă. Împotriva deciziei penale nr. 236 din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs inculpatul C.C. invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 17, 18 și 10 C. proc. pen. În motivare, a susținut, în esență, că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă sau vătămare corporală din culpă, întrucât nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei.

De asemenea, instanța a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât nu există nicio probă că a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor. A susținut că victima se afla în pădure, la braconaj cu o armă de vânătoare și a acționat legal cu respectarea atribuțiilor de serviciu, fiind posibil ca partea vătămată să se fi autoaccidentat cu arma de vânătoare pe care o deținea sau să fi fost împușcată de martorul M.F. Recursul declarat de inculpatul C.C. este nefondat. Cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (l) pct. 17 C. proc. pen., este incident dacă faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică. Încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către instanța de judecată a unei concordanțe între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia.

În cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în situația în care inculpatul C.C. a fost condamnat pentru o altă infracțiune decât cea ale cărei elemente constitutive sunt întrunite. Distincția dintre tentativa la omor și vătămare corporală gravă o realizează latura subiectivă, în sensul că în timp ce la tentativa de omor starea de pericol pentru viața victimei este imputabilă făptuitorului pe temeiul intenției, la vătămarea corporală gravă îi este imputabilă pe baza praeterintenției.

Pentru delimitarea celor două infracțiuni se impun a fi avute în vedere toate împrejurările în care fapta a fost săvârșită: obiectul vulnerant folosit (în sensul că are sau nu aptitudinea de a ucide), intensitatea și efectele loviturilor, zona corporală vizată ca și urmările produse; astfel că în raport de toate aceste elemente ce se impun a fi analizate, transpare intenția făptuitorului care acționează în cazul tentativei de omor cu intenția de a ucide, iar în cazul vătămării corporale grave cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind în culpă față de consecința mai gravă produsă. Există tentativă la infracțiunea de omor atunci când făptuitorul a început executarea acțiunii de ucidere, dar a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul, deci activitatea infracțională a fost curmată din cauze exterioare voinței inculpatului, indiferent de ce natură ar fi acestea.

Raportând cele enunțate la cauza dedusă judecății, se constată că inculpatul C.C., paznic de vânătoare, a executat focuri de armă înspre partea vătămată C.V., cu arma din dotare, pistol mitralieră de calibru 7,62 mm, cauzându-i leziuni profunde, penetrante la nivelul hemitoracelui drept, ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața (raport de expertiză medico-legală nr. 1779 din 20 iunie 2011, întocmit de Institutul de medicină legală Craiova). Astfel, examinarea medico-legală a părții vătămate a dovedit că a prezentat plagă împușcată transfixiantă lomboabdominală dreapta; hemoperitoneu masiv prin ruptură explozie de lob hepatic drept. Orificiul de intrare este la nivelul bazei hemitoracelui drept cu plagă penetrantă de aproximativ 3 cm cu leziuni de perete abdominal posterior și multiple fracturi costale la acest nivel cu fragmente osoase intermediare.

S-a concluzionat că leziunile traumatice au fost produse prin împușcare cu armă de foc cu glonț, posibil pistol mitralieră cu glonț de calibrul 7,62 mm, împușcarea făcându-se din spate, direcția de tragere fiind dinspre posterior spre anterior; orificiul de intrare este situat la baza hemitoracelui drept (lomba dreapta), iar orificiul de ieșire la nivelul flancului drept 1/3 superioară. Leziunile traumatice au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, au pus în primejdie viața victimei și în lipsa intervenției chirurgicale ar fi condus la deces. Nu era obligatorie producerea unei hemoragii masive care să lase urme, victima putându-se deplasa de la locul incidentului până la autoturism.

Fapta inculpatului C.C. realizează conținutul tentativei de omor pentru că a împușcat victima cu un pistol mitralieră, pricinuindu-i leziuni profunde care i-au pus viața în primejdie. Prin urmare, în raport de natura instrumentului folosit (apt de a produce moartea), zona corpului vizată (toraco-abdominală) ca și urmările produse, este evidentă intenția inculpatului cu care a acționat, aceea de a suprima viața părții vătămate, iar nu de a o vătăma corporal, acesta prevăzând rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui și exclude încadrarea juridică a faptei sale în vătămare corporală gravă sau vătămare corporală din culpă, cum apărarea a solicitat. Susținerea inculpatului în recurs, anume că nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei întrucât focul de armă 1-a executat înspre picioarele părții vătămate, nu poate fi reținută.

În acest sens, raportul de expertiză medico-legală a relevat că împușcarea victimei s-a realizat din spate, la nivelul hemitoracelui drept, probă științifică ce infirmă apărarea inculpatului. Cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (l) pct. 18 C. proc. pen., este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. În speță, nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilite contrar probelor dosarului. În proces, inculpatul C.C. a susținut, în esență, că la data incidentului, 9 martie 2009, se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitatea sa de paznic de vânătoare și efectua un control la fondul de vânătoare B. din zona localității Crainici, județul Mehedinți, când a auzit focuri de armă.

La scurt timp, s-a întâlnit cu martorul J.P., care i-a relatat că i-a văzut pe martorul M.F. și partea vătămată C.V. cu arme de vânătoare asupra lor. După ce martorul J.P. a plecat, inculpatul rămas singur și-a continuat deplasarea în căutarea celor doi. În pădure, arată inculpatul, a observat-o pe partea vătămată C.V. însoțită de martorul M.F., ambii cu arme de vânătoare. În aceste condiții, i-a somat să se oprească și întrucât au fugit, a urmărit-o pe partea vătămată, a repetat somația și cu arma din dotare, un pistol mitralieră calibrul 7,62 mm, a tras un foc în plan vertical și apoi încă două focuri de armă înspre partea vătămată cu intenția de a o speria și determina să se oprească.

În instanță, inculpatul a precizat că a executat trei focuri de armă, două în plan vertical și unul printre arbori, înspre partea vătămată, însă nu a împușcat-o, fiind posibil ca aceasta să fi fost împușcată de martorul M.F., care o însoțea sau să se fi autoaccidentat cu arma de vânătoare pe care susține că victima o avea asupra sa. Și-a motivat agresiunea prin aceea că victima se afla în pădure, la braconaj, cu o armă de vânătoare și a acționat legal, cu respectarea atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care și anterior, în 2003 o depistase la braconaj, iar în anul 2008 a sesizat Serviciul de arme și muniții din cadrul I.P.J. Mehedinți, întrucât victima deținea ilegal arme și vâna ilegal.

Niciuna dintre apărări nu a fost confirmată de probe. Martorul J.P. a declarat constant că niciuna dintre persoane, victima C.V. și martorul M.F. nu deținea vreo armă și ulterior, îndepărtându-se de inculpat, nu a auzit vreo somație adresată celor doi, ci doar focurile de armă (în număr de 3), executate consecutiv. A menționat că nu i-a spus inculpatului că i-a observat pe cei doi înarmați, avea cunoștință că tatăl părții vătămate C.O. deține o armă de vânătoare dar nu a văzut victima folosind arma tatălui său, la vânătoare și nici la braconaj împreună cu martorul M.F. Acesta din urmă a contestat că s-a aflat în pădure la data de 9 martie 2009 împreună cu partea vătămată C.V., după cum și aceasta a relatat că era singură, neînarmată și căuta material lemnos pentru construcții din pădurea proprietatea martorei C.D., la cererea acesteia.

Victima a relatat că în timp ce se îndrepta spre sat, la un moment dat, asupra sa au fost trase trei focuri de armă, fără somație, din spate, fără a-1 observa pe agresor, fiind împușcat în abdomen. Martorul R.A. a relatat că a auzit din pădure, trei focuri de armă executate consecutiv și o persoană strigând trei somații de avertisment „stai, că trag”, cu precizarea că nu i-a văzut pe inculpat și partea vătămată, pe care de altfel nici nu-i cunoștea. Se rețin depozițiile martorilor P.G. și B.D. care au precizat că tatăl inculpatului, numitul C.I. le-a oferit bani pentru a declara mincinos organelor judiciare, în sensul să relateze că partea vătămată era înarmată cu o armă de vânătoare când a fost împușcată de către inculpat.

În ceea ce-i privește pe martorii N.C., T.I., P.E., G.S., C.D., H.S., depozițiile acestora nu sunt concludente, întrucât nu au fost prezenți la locul faptei, nu au relatat aspecte referitoare la cele întâmplate la data de 9 martie 2009 în pădure între inculpat și partea vătămată, ci numai împrejurări aflate din sat sau de la alte persoane, fără legătură cu cele petrecute la 9 martie 2009. Spre exemplu, martorului H.S. i s-a relatat de către o persoană al cărei nume nici nu și-l mai amintește că partea vătămată i-a spus că ocazional mergea la vânătoare cu arma tatălui; P.E. a afirmat că nu cunoaște cele întâmplate la 9 martie 2009, dar în urmă cu 3 ani a văzut-o pe partea vătămată în pădure cu o armă de vânătoare asupra sa; G.S.

a relevat că tatăl părții vătămate deținea o pușcă însă nu a văzut-o pe victimă vreodată înarmată; T.I. a relatat că la 9 martie 2009 se afla în pădure, a auzit trei focuri de armă, dar nu s-a întâlnit cu vreo persoană; iar C.D. că la aceeași dată s-a întâlnit cu două persoane înarmate pe care nu le cunoaște și nu poate preciza dacă victima era una dintre ele și a auzit două focuri de armă în pădure. Ipoteza susținută de inculpat, aceea a autoaccidentării victimei cu arma tatălui sau a împușcării de către martorul M.F. este infirmată de expertizele criminalistice și medico-legale efectuate în cauză. Conform ordinului de serviciu special nr. 106, inculpatului C.C., pădurar, însărcinat cu paza fondurilor de vânătoare și a vânatului i s-a încredințat arma marca WUM calibru 7,62 seria A 0108, iar prin procesul-verbal din 10 martie 2009, organele de urmărire penală au ridicat-o pentru expertizare.

Raportul de expertiză criminalistică nr. 350951 din 12 martie 2009 a concluzionat că arma de proveniență românească seria A 0108, calibrul 7,62 mm este din punct de vedere constructiv armă de foc semiautomată cu țeava ghintuită, ce folosește pentru tragere muniție cu glonț. Arma este în stare de funcționare, iar din interiorul țevii, tampoanele de vată au reținut urme secundare ale tragerii, respectiv urme de funingine și particule de pulbere arsă. Din procesul verbal din 12 martie 2009 a reieșit că la fața locului au fost identificate două tuburi de cartuș cu glonț, calibrul 7,62 mm. Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 351067 din 1 septembrie 2009 s-a concluzionat că tuburile cu capsele perforate ce au poansonate inscripțiile „323 98”, calibrul 7,62 mm au fost trase cu pistolul mitralieră seria A 0108 calibrul 7,62 mm.

De asemenea, expertiza medico-legală a stabilit că leziunile traumatice au fost produse victimei prin împușcare, din spate, cu armă de foc cu glonț, posibil pistol mitralieră cu glonț de calibru 7,62 mm. Se poate concluziona cu certitudine că inculpatul era cel care deținea arma calibru 7,62 mm seria A 0108, că a tras cu aceasta, dovadă existența urmelor specifice tragerii și identificarea tuburilor de cartuș, calibrul 7,62 mm, trase cu pistolul inculpatului conform expertizei, împușcând victima din spate. De altfel, inculpatul a recunoscut executarea a trei focuri de armă cu arma din dotare, două înspre victimă și unul în plan vertical, ceea ce coroborat cu expertizele realizate, exclude varianta autoaccidentării sau împușcării de către martorul M.F.

Cu privire la acesta din urmă nici nu s-a dovedit că însoțea partea vătămată la data respectivă în pădure, nefiind identificată vreo armă în locuința sa sau asupra acestuia. Referitor la a doua variantă susținută de inculpatul C.C., anume că victima se afla în pădure Ia braconaj, înarmată cu o pușcă de vânătoare, că a somat-o repetat și pentru a o speria și determina să oprească a acționat legal, cu respectarea atribuțiilor de serviciu, trăgând înspre aceasta trei focuri de armă, nu este confirmată de probatoriul administrat. În ceea ce privește infracțiunea de braconaj prevăzută de art. 42 din Legea nr. 407/2007 presupus comisă de victima C.V. la data de 9 martie 2009 și reclamată de inculpat, prin ordonanța nr. 105/P/2009 din 14 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții C.V.

și M.F.C. sub aspectul acestei infracțiuni. Soluția a fost contestată de inculpatul C.C., iar prin sentința penală nr. 95 din 13 octombrie 2009 a Judecătoriei Baia de Aramă, definitivă prin decizia nr. 664/ R din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Mehedinți a fost respinsă plângerea inculpatului împotriva ordonanței procurorului. S-a reținut, în esență, că la data de 9 martie 2009, partea vătămată C.V. nu a desfășurat niciuna dintre activitățile interzise de lege care să aibă ca finalitate capturarea sau uciderea vânatului. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. ll C. proc. pen., persoana în privința căreia judecătorul prin hotărâre definitivă a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală.

Așadar, prin hotărâre definitivă judecătorul a stabilit că fapta de braconaj a părții vătămate C.V., presupus comisă la 9 martie 2009 și reclamată de inculpatul C.C. nu există și întrucât alte fapte sau împrejurări noi nu s-au mai descoperit în susținerea acuzației de braconaj, soluția dispusă nu mai poate fi cenzurată. Pe de altă parte, chiar și în lipsa acestei hotărâri definitive, nu există nici un martor care să confirme apărarea inculpatului, martorul J.P. precizând că partea vătămată era neînarmată și nu se afla la braconaj, depoziția sa coroborându-se cu cea a victimei.

În conformitate cu dispozițiile art. 47 din Legea nr. 17/2006, privind regimul armelor de foc și al munițiilor, persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de armă pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în următoarele situații: . .împotriva acelora care atacă persoanele investite cu exercițiul autorității publice sau cărora, potrivit legii, li se asigură protecție; pentru imobilizarea infractorilor care după săvârșirea unor infracțiuni, încearcă să fugă; pentru imobilizarea sau reținerea persoanelor cu privire la care sunt probe ori indicii temeinice că au săvârșit o infracțiune și care ripostează ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viața ori integritatea corporală a persoanei; pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea celor aflați în stare legală de deținere; ..împotriva grupurilor de persoane sau persoanelor izolate care încearcă să pătrundă fără drept în sediile sau în perimetrele autorităților și instituțiilor publice.

În speță, nu se regăsește niciuna dintre situațiile enumerate care să justifice uzul armei de către inculpat asupra victimei. Aceasta nu săvârșise nicio infracțiune, fapta de braconaj s-a dovedit inexistentă; nu ripostase și nici nu încercase să riposteze cu vreo armă sau alte obiecte, cum de altfel nici inculpatul nu a susținut o asemenea variantă. În conformitate cu dispozițiile art. 49 din același act normativ, se face uz de armă numai după ce s-a făcut somația legală prin cuvântul „stai”. În caz de nesupunere se somează din nou prin cuvintele „stai că trag”. Dacă cel în cauză nu se supune nici de această dată, se somează prin tragerea focului de armă în sus, în plan vertical. În cazul în care după executarea somației legale, persoana în cauză nu se supune, se poate face uz de armă împotriva acesteia.

Art. 51 din aceeași lege, prevede că uzul de armă se face în așa fel încât să ducă la imobilizarea celor împotriva cărora se folosește arma, trăgându-se pe cât posibil la picioare, pentru a evita cauzarea morții acestora. Admițând că a existat somația legală a inculpatului, deși partea vătămată și martorul J.P. susțin contrariul, s-a dovedit că inculpatul a tras două focuri înspre partea vătămată (al treilea în plan vertical), împușcând-o în spate și nu la picioare, în timp ce fugea, ceea ce vădește intenția cu care a acționat, nu de a o imobiliza și vătăma corporal, ci de a-i suprima viața, rezultat pe care deși nu 1-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui. Se reține că eroarea gravă de fapt (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., invocat de apărare) poate exista numai dacă se constată că situația de fapt stabilită de prima instanță, confirmată în apel, se află în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Eroarea de fapt ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor. În speță, nu există vreo denaturare vădită a probelor sau contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea infracțiunii de către inculpatul C.C., situația de fapt reținută fiind în concordanță cu dovezile administrate, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., nefiind incident în cauză. Motivul de casare prevăzut în art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., privește omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, cu privire la unele probe administrate, ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la unele probe administrate are în vedere situația în care instanța nu a examinat declarațiile martorilor sau concluziile unei expertize efectuate în cauză, nepronunțându-se asupra acestora.

Cea de a treia situație (omisiunea ..de a se pronunța asupra unor cereri esențiale..) se referă la cereri esențiale de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului, cum ar fi spre exemplu cererea pentru administrarea unei probe asupra căreia instanța a omis să se pronunțe, dar nu privește ipoteza în care instanța a respins motivat cererea pentru administrarea unei probe, cum doctrina dar și practica judiciară au statuat. În recurs, apărarea a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, fără a-și motiva cererea formulată în acest sens. Cu privire la probele administrate în apărare, se constată că la judecata în primă instanță, inculpatul prin apărător a solicitat audierea a doi martori și efectuarea a trei expertize, balistice, medico-legală și topografică.

Instanța de fond a admis și administrat proba cu martori, a dispus efectuarea a două expertize medico-legală și balistică și a respins motivat cererea privind expertiza topografică, apreciind că nu este concludentă și utilă cauzei, prin raportare la aspectele consemnate în procesele-verbale de cercetare la fața locului, conducere în teren și depozițiile părților. În ceea ce privește expertiza balistică s-a constatat imposibilitatea realizării acesteia, dat fiind faptul că obiectele de îmbrăcăminte ale victimei au fost distruse, iar proiectilul nu a fost recuperat. Obiectivul expertizei a fost acela de a se stabili dacă leziunea victimei corespunde ca dimensiuni pentru un glonț de calibru 7,62 mm și dacă glonțul a lovit corpul victimei direct sau prin ricoșare.

Așa cum s-a detaliat în cuprinsul deciziei, probatoriul administrat constând în expertizele criminalistice și medico-legale, inclusiv relatările inculpatului și ale victimei au dovedit că inculpatul a fost cel care a tras asupra victimei (cum de altfel și acesta a recunoscut) cu arma din dotare, calibrul 7,62 mm și a împușcat-o din spate și ca atare, efectuarea unei expertize balistice nu își mai găsea utilitatea. În apel, inculpatul a solicitat suplimentarea expertizei medico-legale și audierea a doi martori. Instanța a administrat proba cu martori și a respins motivat suplimentul de expertiză, apreciind-o inutilă. Prin urmare, ambele instanțe, fond și apel, au respins motivat cererea pentru administrarea unei probe, s-au pronunțat asupra probelor în apărare și le-au examinat în contextul materialului probator administrat în proces.

Concluzionând, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază decizia atacată legală și temeinică și pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 236 din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 236 din 05 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2013.