ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 504/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 504/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința

penală nr. 207 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului Mehedinți a fost respinsă

cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 20 C. pen., raportat la

art. 174 alin. (l) C. pen., în art. 181 alin. (l) C. pen., sau art. 182 C.

pen., cerere formulată de apărătorul inculpatului la termenul din 23 martie

2011.

În baza art. 20

C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C.

la 5 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza

II-

a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71

alin. (l) și (2) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.

În baza art. 65

alin. (2) și (3) C. pen., s-au interzis inculpatului un an, drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se

va executa după executarea pedepsei principale.

S-a restituit

către A.J.V.P.S. Mehedinți arma de pază (corp delict) - pistol mitralieră,

marca WUM, seria A 0108, cal. 7,62 mm.

A fost obligat

inculpatul C.C. să achite părții civile Spitalul Orășenesc Motru suma de 1.595

lei reprezentând cheltuielile efectuate cu tratamentul părții vătămate C.V.,

părții civile Spitalul de Urgență Târgu Jiu suma de 4.375 lei reprezentând

cheltuielile efectuate cu spitalizarea părții vătămate C.V., părții civile C.V.

suma de 16.000 lei despăgubiri civile din care 6.000 lei, prejudiciul material

și diferența de 10.000 lei, daune morale.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 09

martie 2009, inculpatul C.C., paznic de vânătoare în cadrul A.J.V.P.S.

MEHEDINȚI, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat un control

pe fondul de vânătoare Bala, în zona localității Crainici, județul Mehedinți,

fiind apelat pe telefonul mobil de martorul J.P., care i-a adus la cunoștință

că în zona, s-a auzit un foc de armă.

Ca urmare,

inculpatul C.C. s-a întâlnit cu martorul J.P. și au plecat pentru a identifica

persoana care a executat focul de armă.

La un moment

dat, cei doi s-au despărțit și au continuat separat căutările iar când s-au

reîntâlnit, martorul J.P. i-a comunicat inculpatului că a observat în zonă două

persoane ce nu le-a putut identifica cu certitudine, presupunând că ar fi

numiții C.V. și M.F.C.

Cei doi s-au

despărțit din nou, inculpatul spunându-i martorului că va merge la locuințele

persoanelor menționate.

Inculpatul C.C.

zărind-o pe partea vătămată C.V., a executat trei focuri de armă asupra

acesteia, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile

îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie.

După comiterea

faptei, partea vătămată s-a deplasat în șoseaua ce face legătura între satele

Comănești și Crainici, fiind transportată la domiciliu de martorul I.I. (care

trecea întâmplător cu autoturismul), fără a-i aduce la cunoștință acestuia ceea

ce i se întâmplase.

După ce a ajuns

la locuința sa, partea vătămată împreună cu soția s-au deplasat la Spitalul

Orășenesc Motru, iar ulterior la Spitalul de Urgență Tg. Jiu, unde a suferit o

intervenție chirurgicală.

Din raportul

medico-legal nr. 543 din 01 aprilie 2009 al S.M.L. Gorj, completat la data de 06

mai 2009, s-a reținut că numitul C.V. prezenta leziuni traumatice care s-au

putut produce prin împușcare, leziunile pot data din 09 martie 2009 și necesită

50-55 zile îngrijiri medicale. De asemenea, s-a concluzionat că leziunile au

pus în primejdie viața victimei și, în lipsa intervenției chirurgicale, ar fi

dus la deces.

Situația de

fapt a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză în ambele faze ale

procesului penal, urmărire penală și cercetare judecătorească, respectiv:

procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto; procese

verbale de conducere în teren însoțite de planșe foto; proces verbal de

identificare și ridicare două tuburi cu cartuș; raport de constatare

medico-legală nr. 543 din 01 aprilie 2009 și completarea acestui raport

întocmit de SML Gorj; raport de expertiză nr. 350951 din 12 martie 2009

întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Mehedinți; raport de

expertiză nr. 350955 din 13 martie 2009 întocmit de Serviciul Criminalistic din

cadrul I.P.J. Mehedinți; raport de expertiză nr. 351067 din 01 septembrie 2009

întocmit de Serviciul criminalistic din cadrul I.P.J. Mehedinți; declarațiile

părții vătămate, declarațiile martorilor trecuți în rechizitoriu, J.P., I.I., H.S.,

Ț.I., P.E., P.G. și B.D., ale martorilor solicitați de partea civilă, P.I., G.G.

și G.S. și ale martorilor inculpatului, R.A. și C.D., declarații

învinuit/inculpat, raportul de expertiză medico-legală nr. 1779/ A din 20 iunie

2011 întocmit de I.M.L. Craiova și suplimentul la acest raport, nr. 1779/ Al

din 12 octombrie 2011.

Deși

inculpatul, în cursul urmăririi penale a susținut că a tras trei focuri de armă

asupra părții vătămate deoarece se afla la braconaj, având asupra sa o armă cu

alice, iar în instanță a declarat că nu a împușcat-o pe partea vătămată care

s-a autoaccidentat, cu arma cu alice pe care susține că o avea victima, sau a

fost împușcată de M.F., apărările au fost infirmate de probe.

Martorul J.P.,

care l-a anunțat telefonic pe inculpat despre focul de armă auzit în pădure și l-a

însoțit în căutarea persoanelor care au tras cu arma, a declarat, că cele două

persoane pe care presupune că le-a văzut în pădure, C.V. și M.F., nu aveau

nicio armă asupra lor. Mai mult martorul a susținut că, atunci când a tras

inculpatul, nu a auzit vreo somație iar focurile de armă au fost executate

consecutiv. în instanță, J.P. a menționat că știa că numitul C.O., tatăl părții

vătămate, avea o armă de vânătoare, dar nu l-a mai văzut la vânătoare de câțiva

ani iar pe partea vătămată nu a văzut-o să folosească arma de vânătoare a

tatălui său.

Partea vătămată

C.V., a susținut că era singură în pădure pentru a identifica material lemnos

pentru construcții din pădurea proprietatea nașei sale, C.D., când a auzit o

bubuitură și apoi a simțit o arsură în partea abdominală fugind spre șoseaua

care face legătura între satele Comănești și Crainici, oprind autoturismul

condus de martorul I.I., care trecea întâmplător și care l-a dus acasă (fără

să-i spună șoferului că a fost împușcat).

Martorul I.I. a

confirmat susținerile părții vătămate în sensul că în seara de 09 martie 2009,

în timp ce se deplasa cu autoturismul spre localitatea Crainici, pe șosea l-a

întâlnit pe C.V. care i-a făcut semn să oprească și l-a dus până în Crainici,

fără ca în timpul deplasării partea vătămată să pară că suferă de ceva sau să-i

spună că ar fi fost împușcată. Martorul a susținut că nu a văzut vreo armă

asupra părții vătămate.

Inculpatul, a

susținut că victima se afla în pădure pentru braconaj, însă fapta nu a fost

dovedită deși a formulat plângere, conform art. 278

1

C. proc. pen.,

împotriva soluției procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de C.V. și M.F.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj prevăzute

de art. 42 din Legea nr. 407/2006, iar prin sentința penală nr. 95 din 13

octombrie 2009 Judecătoria Baia de Aramă a respins plângerea petentului C.C.,

ca nefondată. Sentință a rămas definitivă prin respingerea recursului inculpatului

C.C.

Inculpatul, în

cursul judecății, a solicitat audierea martorilor H.S., P.E. și C.D. pentru a

dovedi că partea vătămată bracona însă depozițiile martorilor nu sunt veridice

și nu se coroborează cu celelalte probe administrate și ca atare au fost

înlăturate.

Apărarea

inculpatului, în sensul că partea vătămată s-a împușcat accidental sau a fost

împușcată din eroare de martorul M.F. nu s-a confirmat întrucât, din raportul

de expertiză medico-legală, cu examinarea persoanei, nr. 1779/ A din 20 iunie 2011

întocmit de I.M.L. Craiova și suplimentul la acest raport, nr. 1779/ Al din 12

octombrie 2011, a rezultat că numitul C.V. prezintă cicatrici urmarea

leziunilor traumatice produse în data de 09 martie 2009, prin împușcare cu armă

de foc cu glonț, posibil pistol mitralieră, cu glonț calibru 7,62 mm,

împușcarea făcându-se din spate.

Medicii legiști

au mai stabilit că direcția de tragere a fost dinspre posterior spre anterior;

orificiul de intrare fiind situat la baza hemitoracelui drept (lomba dreaptă),

iar orificiul de ieșire la nivelul flancului drept 1/3 superioară, leziunile

traumatice necesitând 50-55 de zile de la data producerii, punând în primejdie

viața victimei și, în lipsa intervenției chirurgicale ar fi dus la deces.

S-a apreciat că

nu era obligatorie producerea unei hemoragii masive care să lase urme, victima

putându-se deplasa de la locul incidentului până la autoturism.

Așa cum s-a

reținut din depozițiile inculpatului și din raportul de expertiză nr. 350951

din 12 martie 2009, Serviciul Criminalistic Mehedinți, arma cu care a tras

inculpatul era arma din dotare, pistol mitralieră, marca Intrak Arms Kbnox TN

(VVUM), seria A 0108, cal. 7,62 mm, armă de foc semiautomată cu țeava glintuită

ce folosește pentru tragere muniție cu glonț, în timp ce arma găsită la

locuința tatălui părții vătămate, numitul C.O., cu care inculpatul susține că

s-ar fi împușcat partea vătămată accidental, era marca SUHL, seria 5922,

calibru 16, folosind pentru tragere muniție cu alice.

De altfel,

inculpatul C.C., în primele declarații, a susținut că a tras primul foc de armă

în plan vertical, pe următorul înspre victima, pe deasupra acesteia iar ultimul

foc de armă l-a tras printre lăstari după victimă, vrând să o sperie.

Cu ocazia

cercetării locului faptei, procesele-verbale din 03 septembrie 2009 și planșele

foto s-a observat pe tulpina unui frasin o ruptură în scoarță despre care

victima a afirmat că a fost produsă de glonț și, verificându-se tulpinile

copacilor situați în direcția în care se deplasa victima, pe tulpina unui copac

marcat cu jalonul 3, la înălțimea de 31 cm. față de sol s-a observat o ruptură

a scoarței fotografiată metric în detaliu. Totodată, la marcajul 7, s-a indicat

locul unde au fost găsite două tuburi cartuș, care, fiind expertizate, s-a

constatat, prin raportul de expertiză nr. 351067 din 01 septembrie 2009 al

Serviciului Criminalistic Mehedinți, că tuburile cu capsele perforate calibru

7,62 mm, puse la dispoziție au fost trase cu pistolul mitralieră seria A-0108,

calibru 7,62 mm.

Inculpatul,

prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20

C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în art. 181 alin. (1) C. pen.,

sau art. 182 C. pen., respinsă ca nefondată.

În practica

judiciară s-a arătat că, pentru delimitarea infracțiunii de vătămare corporală

sau vătămare corporală gravă de tentativa la infracțiunea de omor trebuie avute

în vedere toate împrejurările în care a fost săvârșită fapta, cum sunt: natura

obiectului vulnerant folosit, intensitatea și efectele loviturilor, zona

corpului vizată ca și urmările produse.

Intenția de a

ucide se stabilește în funcție de materialitatea actului care evidențiază

poziția psihică a făptuitorului și de împrejurările în care s-a produs actul de

violență care pot să confirme sau să infirme intenția de ucidere.

Ceea ce

deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în

primejdie a vieții persoanei, prevăzute de art. 182 C. pen., de tentativa la

infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile

ce caracterizează latura obiectivă a acestei infracțiuni. In timp ce în cazul

vătămării corporale grave inculpatul acționează cu praeterintenție, în cazul

tentativei de omor acesta acționează cu intenție, directă sau indirectă.

În speță, s-a

reținut că fapta inculpatului de a executa focuri de armă înspre partea

vătămată, cu arma din dotare seria A 0108 de calibru 7,62 mm (instrument apt de

a produce moartea victimei), cauzându-i leziuni în zone vitale, ce au pus în

primejdie viața părții vătămate și, în lipsa intervenției chirurgicale ar fi

dus la deces, constituie tentativă la infracțiunea de omor comisă cu intenție

indirectă, inculpatul prevăzând posibilitatea producerii decesului victimei,

rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat și care a fost evitat

numai datorită intervenției chirurgicale.

La

individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului pentru fapta comisă

au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de la 5 la 10 ani închisoare

și interzicerea unor drepturi, gradul de pericol social al faptei comise dat de

împrejurările în care s-a săvârșit și urmările produse precum și persoana

inculpatului care nu a avut o poziție procesuală sinceră, prin rudele sale

(tată și frate) încercând să influențeze unii martori, dar și conduita bună

avută anterior comiterii faptei, dată de lipsa antecedentelor penale și din

faptul că își câștiga existența din muncă fiind încadrat paznic de vânătoare,

la A.J.V.P.S. Mehedinți.

În raport de

aceste criterii s-a apreciat că aplicarea unei pedepse privative de libertate

orientată spre limita minimă de 5 ani închisoare este de natură a atinge scopul

preventiv-educativ al pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

I-au fost

interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (l) și (2) C.

pen.

În baza art. 65

alin. (2) și (3) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, pe timp de un an,

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., pedeapsă

complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.

S-a dispus

restituirea către A.J.V.P.S. Mehedinți a armei de pază (corp delict) - pistol

mitralieră, marca WUM, seria A 0108, cal. 7,62 mm.

În cauză,

partea vătămată C.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 100 590 lei

despăgubiri civile din care 50 000 lei daune morale și 50 590 lei daune

materiale reprezentând: 840 lei cheltuieli de transport pe ruta Crainici - Tg.

Jiu, 600 lei medicamente, 2600 lei c/val. a două operații și cheltuieli de

spitalizare, 45000 lei beneficiul nerealizat pentru perioada de un an cât nu a

putut munci, 50 lei c/val. hainelor distruse, 1500 lei c/val. regim alimentar

pe timp de 6 luni.

S-a arătat că

potrivit art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. (anterior

modificării), cel vinovat de comiterea unei infracțiuni este obligat să repare

în întregime paguba cauzată.

Probele

testimoniale, respectiv declarațiile martorilor P.I., G.G. și G.S., au dovedit

că partea civilă C.V. a suferit un prejudiciu material în cuantum de 6 000 lei

constând în suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de transport pe ruta

Crainici - Tg. Jiu, efectuate de soția părții civile pe perioada spitalizării

acestuia și diferența reprezintă c/val. beneficiului nerealizat pe perioada cât

a fost spitalizat și nu a putut munci.

În acest sens

s-a reținut că martorul P.I. a susținut că partea civilă este meseriaș în

construcții și, înainte de a fi împușcat, lucra cu ziua, fără carte de muncă. A

menționat că, într-o împrejurare, l-a angajat să-i execute o lucrare, respectiv

să-i facă interiorul unei camere, lucrând trei zile iar pentru munca depusă l-a

plătit cu 150 lei/zi. Martorul a mai precizat că a văzut-o pe soția părții

civile, în perioada cât acesta era spitalizat ducându-se la spital, „ cam la

două zile”.

Martorul G.G. a

declarat în același sens că partea civilă făcea lucrări de zidărie, tâmplărie,

punea gresie, faianță și că i-a lucrat un acoperiș iar pentru munca depusă I-a

plătit cu suma de 900 lei. Martorul a mai precizat că soția părții civile îl

vizita pe acesta la spital des, din două în două zile iar un bilet de autobuz,

dus-întors costă aproximativ 20 lei.

Martorul G.S. a

declarat că a împrumutat-o pe soția părții civile cu suma de 5 000 lei, pentru

spitalizarea soțului, partea civilă era meseriaș (executa lucrări de zidărie,

tâmplărie), lucra cu ziua pe la oameni, cam 3-4 zile pe săptămână.

Referitor la

celelalte pretenții materiale solicitate, c/val. medicamente, c/val. operații

și cheltuieli de spitalizare, c/val haine distruse și c/val. regim alimentar,

prima instanță a constatat că partea civilă nu a făcut dovezi, cu chitanțe sau

martori, privind existența și întinderea acestor cheltuieli, cu atât mai mult

cu cât cheltuielile sale de spitalizare nu le-a achitat întrucât spitalele s-au

constituit părți civile în cauză. De asemenea și suma solicitată de 45000 lei

reprezentând beneficiul nerealizat pentru perioada cât nu a lucrat, nu este

justificată cu probe decât pentru suma de 5 400 lei, în raport de cele

declarate de martori că acesta muncea ocazional, pe la oamenii din sat, câte 3

zile pe săptămână și era plătit cu 100 sau 150 lei/zi.

Sub aspectul

daunelor morale, din probele existente în cauză, s-a reținut că, pe lângă

daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat și prejudicii

morale decurgând din internarea sa în spital, traumele fizice și psihice

suferite (a suportat două intervenții chirurgicale), sechele post-traumatice

care afectează negativ participarea părții vătămate la viața socială și de

familie, comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta ilicită

a inculpatului.

În cauză, s-a

apreciat că suma solicitată de partea civilă, de 50 000 lei daune morale, este

excesivă astfel că, întinderea acestora a fost stabilită în raport de

gravitatea vătămărilor produse, așa cum s-a reținut din actele medico-legale,

și cu intensitatea suferințelor cauzate, apreciindu-se că suma de 10 000 lei

reprezintă o justă satisfacție acordată victimei, pentru prejudiciul

nepatrimonial încercat, fără a constitui pentru acesta o sursă de îmbogățire

fără justă cauză.

Împotriva

sentinței Tribunalului Mehedinți au declarat apel inculpatul C.C. și partea

civilă C.V.

Prin decizia

penală nr. 236 din 5 iulie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins, ca

nefondate, apelurile declarate.

S-a reținut că

instanța de fond a stabilit corect că fapta inculpatului care în calitate de

paznic de vânătoare în cadrul A.J.V.F.P.S. Mehedinți, a executat asupra părții

vătămate cu arma din dotare trei focuri producându-i leziuni ce au pus în

primejdie viața părții vătămate întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă de omor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174

alin. (1) C. pen.

Criticile

formulate de inculpat în sensul greșitei stabiliri a situației de fapt precum

și a încadrării juridice sunt nefondate.

Într-o primă

teză inculpatul a susținut că partea vătămată se afla la braconaj având asupra

sa o armă cu care posibil s-a autoaccidentat. Apărările inculpatului au fost

infirmate de martorul J.P. Acesta a fost audiat atât în cadrul urmăriri penale

cât și a cercetării judecătorești, iar în declarația dată în faza de apel a

arătat că l-a anunțat pe inculpat despre prezența în pădure a părții vătămate

și martorului M.F.C., martorul a declarat însă că nu a văzut ca cei doi să aibă

asupra lor arme. De altfel, prin sentința penală nr. 95 din 13 octombrie 2009

pronunțată în dosarul nr. 646/181/2009 a Judecătoriei Baia de Aramă a fost

respinsă plângerea formulată de C.C. împotriva rezoluției prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de C.V. și M.F.C. pentru săvârșirea

infracțiunii de braconaj prevăzută de art. 42 din Legea nr. 407/2006, sentință

definitivă prin respingerea, ca nefundat, a recursului declarat de C.C. prin

decizia penală nr. 664/ R din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Mehedinți.

Deși inculpatul

a susținut că au intervenit împrejurări noi ce nu ar fi fost cunoscute Ia

momentul adoptării acestei soluții, din declarațiile martorilor ascultați în

cauză nu au rezultat noi elemente privind situația de fapt reținută. S-a

constatat și la momentul adoptării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

că martorul J.P. a relatat în același mod împrejurările percepute precizând că

nu a văzut ca partea vătămată și M.F.C. să fi avut asupra lor arme de foc.

De asemenea, au

fost avute în vedere și concluziile celor două rapoarte de expertiză privind

arma din dotarea inculpatului și arma găsită la locuința tatălui părții

vătămate reținându-se că arma din dotarea inculpatului era un pistol mitralieră

marca Intrak Arms Kbnox TN, armă de foc semiautomată cu țeava ghintuită ce

folosește pentru tragere muniție cu glonț calibrul 7,62 mm pe când arma tatălui

părți vătămate folosește pentru tragere muniție cu alice de calibrul 16 mm.

Potrivit raportului de expertiză medico legală partea vătămată a prezentat

cicatrici, urmarea unor leziuni traumatice produse prin împușcare cu armă de

foc cu glonț, posibil pistol mitralieră cu glonț calibrul 7,62 mm, împușcarea

făcându-se din spate.

Instanța de

fond a apreciat în mod corect că nu s-a impus schimbarea încadrării juridice a

faptei săvârșite de inculpat. Din declarațiile date de inculpat a rezultat că

acesta a executat trei focuri de armă, împrejurare confirmată și de martorul J.P.,

primul foc în plan vertical, al doilea în direcția unde se afla victima iar

ultimul foc printre lăstari după victimă. În cadrul cercetării efectuate la

locul faptei s-a constatat o ruptură în scoarța unui frasin în direcția în care

se deplasa victima, găsindu-se și două tuburi de cartuș ce au fost trase cu

pistolul mitralieră aflat în dotarea inculpatului, astfel că fapta inculpatului

de a executa focuri în direcția părții vătămate întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor săvârșită cu intenție indirectă

în condițiile în care chiar dacă nu a țintit așa cum susține inculpatul, a

executat focurile în direcția părții vătămate, inculpatul prevăzând

posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care deși nu l-a

urmărit, l-a acceptat.

De asemenea, nu

s-a impus nici schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 184 C. pen., având în vedere aceleași considerente, în sensul că

inculpatul a acționat cu intenție și nu din culpă așa cum a rezultat din modul

în care a folosit arma de foc față de partea vătămată respectiv executarea

focurilor de armă în direcția părții vătămate care a fost lovită de glonț,

leziunile produse necesitând 50-55 zile îngrijiri medicale de la data

producerii și punând în primejdie viața părții vătămate, leziuni care în lipsa

intervenției chirurgicale ar fi dus la deces.

Pedeapsa

aplicată inculpatului a fost just individualizată, instanța de fond

raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol

social ridicat al faptei comise dar și faptul că inculpatul nu are antecedente

penale astfel că aplicarea unei pedepse de cinci ani închisoare este de natură

să realizeze scopul educativ preventiv al pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Latura civilă a

fost corect soluționată de instanța de fond, acordându-se despăgubiri civile cu

titlu de daune materiale în raport de probele administrate respectiv beneficiul

nerealizat pentru perioada în care nu a putut lucra rezultând o sumă de 5.400

lei, în privința cheltuielilor de spitalizare reținându-se că nu s-au depus

înscrisuri care să dovedească efectuarea cheltuielilor cu atât mai mult cu cât

unitățile de spital s-au constituit părți civile în cauză solicitând acordarea

acestor cheltuieli.

În privința

daunelor morale s-a apreciat în mod corect că acordarea sumei de 10.000 lei a

fost de natură să asigure o justă satisfacție părții civile, având în vedere

suferințele fizice și psihice la care a fost supusă.

Împotriva

deciziei penale nr. 236 din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova a declarat

recurs inculpatul C.C. invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile

art. 385

9

pct. 17, 18 și 10 C. proc. pen.

În motivare, a

susținut, în esență, că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței

de fond, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de

vătămare corporală gravă sau vătămare corporală din culpă, întrucât nu a

acționat cu intenția de a suprima viața victimei. De asemenea, instanța a comis

o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri

greșite de condamnare, întrucât nu există nicio probă că a săvârșit

infracțiunea de tentativă la omor. A susținut că victima se afla în pădure, la

braconaj cu o armă de vânătoare și a acționat legal cu respectarea atribuțiilor

de serviciu, fiind posibil ca partea vătămată să se fi autoaccidentat cu arma

de vânătoare pe care o deținea sau să fi fost împușcată de martorul M.F.

Recursul

declarat de inculpatul C.C. este nefondat.

Cazul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (l) pct. 17 C. proc. pen.,

este incident dacă faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

Încadrarea

juridică a faptei presupune realizarea de către instanța de judecată a unei

concordanțe între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al

acesteia.

În cauză, nu

este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în situația în

care inculpatul C.C. a fost condamnat pentru o altă infracțiune decât cea ale

cărei elemente constitutive sunt întrunite.

Distincția

dintre tentativa la omor și vătămare corporală gravă o realizează latura

subiectivă, în sensul că în timp ce la tentativa de omor starea de pericol

pentru viața victimei este imputabilă făptuitorului pe temeiul intenției, la

vătămarea corporală gravă îi este imputabilă pe baza praeterintenției.

Pentru

delimitarea celor două infracțiuni se impun a fi avute în vedere toate

împrejurările în care fapta a fost săvârșită: obiectul vulnerant folosit (în sensul

că are sau nu aptitudinea de a ucide), intensitatea și efectele loviturilor,

zona corporală vizată ca și urmările produse; astfel că în raport de toate

aceste elemente ce se impun a fi analizate, transpare intenția făptuitorului

care acționează în cazul tentativei de omor cu intenția de a ucide, iar în

cazul vătămării corporale grave cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea

corporală, fiind în culpă față de consecința mai gravă produsă.

Există

tentativă la infracțiunea de omor atunci când făptuitorul a început executarea

acțiunii de ucidere, dar a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul, deci

activitatea infracțională a fost curmată din cauze exterioare voinței

inculpatului, indiferent de ce natură ar fi acestea.

Raportând cele

enunțate la cauza dedusă judecății, se constată că inculpatul C.C., paznic de

vânătoare, a executat focuri de armă înspre partea vătămată C.V., cu arma din

dotare, pistol mitralieră de calibru 7,62 mm, cauzându-i leziuni profunde,

penetrante la nivelul hemitoracelui drept, ce au necesitat pentru vindecare

50-55 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața (raport de

expertiză medico-legală nr. 1779 din 20 iunie 2011, întocmit de Institutul de

medicină legală Craiova).

Astfel,

examinarea medico-legală a părții vătămate a dovedit că a prezentat plagă

împușcată transfixiantă lomboabdominală dreapta; hemoperitoneu masiv prin

ruptură explozie de lob hepatic drept. Orificiul de intrare este la nivelul

bazei hemitoracelui drept cu plagă penetrantă de aproximativ 3 cm cu leziuni de

perete abdominal posterior și multiple fracturi costale la acest nivel cu

fragmente osoase intermediare.

S-a

concluzionat că leziunile traumatice au fost produse prin împușcare cu armă de

foc cu glonț, posibil pistol mitralieră cu glonț de calibrul 7,62 mm,

împușcarea făcându-se din spate, direcția de tragere fiind dinspre posterior

spre anterior; orificiul de intrare este situat la baza hemitoracelui drept

(lomba dreapta), iar orificiul de ieșire la nivelul flancului drept 1/3

superioară.

Leziunile

traumatice au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale de la data producerii,

au pus în primejdie viața victimei și în lipsa intervenției chirurgicale ar fi

condus la deces. Nu era obligatorie producerea unei hemoragii masive care să

lase urme, victima putându-se deplasa de la locul incidentului până la

autoturism.

Fapta

inculpatului C.C. realizează conținutul tentativei de omor pentru că a împușcat

victima cu un pistol mitralieră, pricinuindu-i leziuni profunde care i-au pus

viața în primejdie.

Prin urmare, în

raport de natura instrumentului folosit (apt de a produce moartea), zona

corpului vizată (toraco-abdominală) ca și urmările produse, este evidentă

intenția inculpatului cu care a acționat, aceea de a suprima viața părții

vătămate, iar nu de a o vătăma corporal, acesta prevăzând rezultatul faptei

sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui și exclude

încadrarea juridică a faptei sale în vătămare corporală gravă sau vătămare

corporală din culpă, cum apărarea a solicitat.

Susținerea

inculpatului în recurs, anume că nu a acționat cu intenția de a suprima viața

victimei întrucât focul de armă 1-a executat înspre picioarele părții vătămate,

nu poate fi reținută.

În acest sens,

raportul de expertiză medico-legală a relevat că împușcarea victimei s-a

realizat din spate, la nivelul hemitoracelui drept, probă științifică ce

infirmă apărarea inculpatului.

Cazul de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (l) pct. 18 C. proc. pen., este incident

dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

În speță, nu ne

aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilite contrar probelor dosarului.

În proces,

inculpatul C.C. a susținut, în esență, că la data incidentului, 9 martie 2009,

se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitatea sa de paznic de

vânătoare și efectua un control la fondul de vânătoare B. din zona localității

Crainici, județul Mehedinți, când a auzit focuri de armă.

La scurt timp,

s-a întâlnit cu martorul J.P., care i-a relatat că i-a văzut pe martorul M.F. și

partea vătămată C.V. cu arme de vânătoare asupra lor. După ce martorul J.P. a

plecat, inculpatul rămas singur și-a continuat deplasarea în căutarea celor

doi.

În pădure,

arată inculpatul, a observat-o pe partea vătămată C.V. însoțită de martorul M.F.,

ambii cu arme de vânătoare. În aceste condiții, i-a somat să se oprească și

întrucât au fugit, a urmărit-o pe partea vătămată, a repetat somația și cu arma

din dotare, un pistol mitralieră calibrul 7,62 mm, a tras un foc în plan

vertical și apoi încă două focuri de armă înspre partea vătămată cu intenția de

a o speria și determina să se oprească.

În instanță,

inculpatul a precizat că a executat trei focuri de armă, două în plan vertical

și unul printre arbori, înspre partea vătămată, însă nu a împușcat-o, fiind

posibil ca aceasta să fi fost împușcată de martorul M.F., care o însoțea sau să

se fi autoaccidentat cu arma de vânătoare pe care susține că victima o avea

asupra sa.

Și-a motivat

agresiunea prin aceea că victima se afla în pădure, la braconaj, cu o armă de

vânătoare și a acționat legal, cu respectarea atribuțiilor de serviciu, în

condițiile în care și anterior, în 2003 o depistase la braconaj, iar în anul

2008 a sesizat Serviciul de arme și muniții din cadrul I.P.J. Mehedinți,

întrucât victima deținea ilegal arme și vâna ilegal.

Niciuna dintre

apărări nu a fost confirmată de probe.

Martorul J.P. a

declarat constant că niciuna dintre persoane, victima C.V. și martorul M.F. nu

deținea vreo armă și ulterior, îndepărtându-se de inculpat, nu a auzit vreo

somație adresată celor doi, ci doar focurile de armă (în număr de 3), executate

consecutiv.

A menționat că

nu i-a spus inculpatului că i-a observat pe cei doi înarmați, avea cunoștință

că tatăl părții vătămate C.O. deține o armă de vânătoare dar nu a văzut victima

folosind arma tatălui său, la vânătoare și nici la braconaj împreună cu

martorul M.F.

Acesta din urmă

a contestat că s-a aflat în pădure la data de 9 martie 2009 împreună cu partea

vătămată C.V., după cum și aceasta a relatat că era singură, neînarmată și

căuta material lemnos pentru construcții din pădurea proprietatea martorei C.D.,

la cererea acesteia.

Victima a

relatat că în timp ce se îndrepta spre sat, la un moment dat, asupra sa au fost

trase trei focuri de armă, fără somație, din spate, fără a-1 observa pe

agresor, fiind împușcat în abdomen.

Martorul R.A. a

relatat că a auzit din pădure, trei focuri de armă executate consecutiv și o

persoană strigând trei somații de avertisment „stai, că trag”, cu precizarea că

nu i-a văzut pe inculpat și partea vătămată, pe care de altfel nici nu-i

cunoștea.

Se rețin

depozițiile martorilor P.G. și B.D. care au precizat că tatăl inculpatului,

numitul C.I. le-a oferit bani pentru a declara mincinos organelor judiciare, în

sensul să relateze că partea vătămată era înarmată cu o armă de vânătoare când

a fost împușcată de către inculpat.

În ceea ce-i

privește pe martorii N.C., T.I., P.E., G.S., C.D., H.S., depozițiile acestora

nu sunt concludente, întrucât nu au fost prezenți la locul faptei, nu au

relatat aspecte referitoare la cele întâmplate la data de 9 martie 2009 în

pădure între inculpat și partea vătămată, ci numai împrejurări aflate din sat

sau de la alte persoane, fără legătură cu cele petrecute la 9 martie 2009.

Spre exemplu,

martorului H.S. i s-a relatat de către o persoană al cărei nume nici nu și-l

mai amintește că partea vătămată i-a spus că ocazional mergea la vânătoare cu

arma tatălui;

P.E. a afirmat

că nu cunoaște cele întâmplate la 9 martie 2009, dar în urmă cu 3 ani a văzut-o

pe partea vătămată în pădure cu o armă de vânătoare asupra sa; G.S. a relevat

că tatăl părții vătămate deținea o pușcă însă nu a văzut-o pe victimă vreodată

înarmată; T.I. a relatat că la 9 martie 2009 se afla în pădure, a auzit trei

focuri de armă, dar nu s-a întâlnit cu vreo persoană; iar C.D. că la aceeași

dată s-a întâlnit cu două persoane înarmate pe care nu le cunoaște și nu poate

preciza dacă victima era una dintre ele și a auzit două focuri de armă în

pădure.

Ipoteza

susținută de inculpat, aceea a autoaccidentării victimei cu arma tatălui sau a

împușcării de către martorul M.F. este infirmată de expertizele criminalistice

și medico-legale efectuate în cauză.

Conform

ordinului de serviciu special nr. 106, inculpatului C.C., pădurar, însărcinat

cu paza fondurilor de vânătoare și a vânatului i s-a încredințat arma marca WUM

calibru 7,62 seria A 0108, iar prin procesul-verbal din 10 martie 2009,

organele de urmărire penală au ridicat-o pentru expertizare.

Raportul de

expertiză criminalistică nr. 350951 din 12 martie 2009 a concluzionat că arma

de proveniență românească seria A 0108, calibrul 7,62 mm este din punct de

vedere constructiv armă de foc semiautomată cu țeava ghintuită, ce folosește

pentru tragere muniție cu glonț. Arma este în stare de funcționare, iar din

interiorul țevii, tampoanele de vată au reținut urme secundare ale tragerii,

respectiv urme de funingine și particule de pulbere arsă.

Din procesul

verbal din 12 martie 2009 a reieșit că la fața locului au fost identificate

două tuburi de cartuș cu glonț, calibrul 7,62 mm.

Prin raportul

de expertiză criminalistică nr. 351067 din 1 septembrie 2009 s-a concluzionat

că tuburile cu capsele perforate ce au poansonate inscripțiile „323 98”,

calibrul 7,62 mm au fost trase cu pistolul mitralieră seria A 0108 calibrul

7,62 mm.

De asemenea,

expertiza medico-legală a stabilit că leziunile traumatice au fost produse

victimei prin împușcare, din spate, cu armă de foc cu glonț, posibil pistol

mitralieră cu glonț de calibru 7,62 mm.

Se poate

concluziona cu certitudine că inculpatul era cel care deținea arma calibru 7,62

mm seria A 0108, că a tras cu aceasta, dovadă existența urmelor specifice

tragerii și identificarea tuburilor de cartuș, calibrul 7,62 mm, trase cu

pistolul inculpatului conform expertizei, împușcând victima din spate.

De altfel,

inculpatul a recunoscut executarea a trei focuri de armă cu arma din dotare,

două înspre victimă și unul în plan vertical, ceea ce coroborat cu expertizele

realizate, exclude varianta autoaccidentării sau împușcării de către martorul M.F.

Cu privire la acesta din urmă nici nu s-a dovedit că însoțea partea vătămată la

data respectivă în pădure, nefiind identificată vreo armă în locuința sa sau

asupra acestuia.

Referitor la a

doua variantă susținută de inculpatul C.C., anume că victima se afla în pădure

Ia braconaj, înarmată cu o pușcă de vânătoare, că a somat-o repetat și pentru a

o speria și determina să oprească a acționat legal, cu respectarea atribuțiilor

de serviciu, trăgând înspre aceasta trei focuri de armă, nu este confirmată de

probatoriul administrat.

În ceea ce

privește infracțiunea de braconaj prevăzută de art. 42 din Legea nr. 407/2007

presupus comisă de victima C.V. la data de 9 martie 2009 și reclamată de

inculpat, prin ordonanța nr. 105/P/2009 din 14 aprilie 2009, Parchetul de pe

lângă Judecătoria Baia de Aramă a dispus neînceperea urmăririi penale față de

numiții C.V. și M.F.C. sub aspectul acestei infracțiuni.

Soluția a fost

contestată de inculpatul C.C., iar prin sentința penală nr. 95 din 13 octombrie

2009 a Judecătoriei Baia de Aramă, definitivă prin decizia nr. 664/ R din 14

decembrie 2009 a Tribunalului Mehedinți a fost respinsă plângerea inculpatului

împotriva ordonanței procurorului.

S-a reținut, în

esență, că la data de 9 martie 2009, partea vătămată C.V. nu a desfășurat

niciuna dintre activitățile interzise de lege care să aibă ca finalitate

capturarea sau uciderea vânatului.

În conformitate

cu dispozițiile art. 278

1

alin. ll C. proc. pen., persoana în

privința căreia judecătorul prin hotărâre definitivă a decis că nu este cazul

să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită

pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări

noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală.

Așadar, prin

hotărâre definitivă judecătorul a stabilit că fapta de braconaj a părții

vătămate C.V., presupus comisă la 9 martie 2009 și reclamată de inculpatul C.C.

nu există și întrucât alte fapte sau împrejurări noi nu s-au mai descoperit în

susținerea acuzației de braconaj, soluția dispusă nu mai poate fi cenzurată.

Pe de altă

parte, chiar și în lipsa acestei hotărâri definitive, nu există nici un martor

care să confirme apărarea inculpatului, martorul J.P. precizând că partea

vătămată era neînarmată și nu se afla la braconaj, depoziția sa coroborându-se

cu cea a victimei.

În conformitate

cu dispozițiile art. 47 din Legea nr. 17/2006, privind regimul armelor de foc

și al munițiilor, persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de

armă pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în următoarele situații: .

.împotriva acelora care atacă persoanele investite cu exercițiul autorității

publice sau cărora, potrivit legii, li se asigură protecție; pentru

imobilizarea infractorilor care după săvârșirea unor infracțiuni, încearcă să

fugă; pentru imobilizarea sau reținerea persoanelor cu privire la care sunt

probe ori indicii temeinice că au săvârșit o infracțiune și care ripostează ori

încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol

viața ori integritatea corporală a persoanei; pentru a împiedica fuga de sub

escortă sau evadarea celor aflați în stare legală de deținere; ..împotriva

grupurilor de persoane sau persoanelor izolate care încearcă să pătrundă fără

drept în sediile sau în perimetrele autorităților și instituțiilor publice.

În speță, nu se

regăsește niciuna dintre situațiile enumerate care să justifice uzul armei de

către inculpat asupra victimei. Aceasta nu săvârșise nicio infracțiune, fapta

de braconaj s-a dovedit inexistentă; nu ripostase și nici nu încercase să

riposteze cu vreo armă sau alte obiecte, cum de altfel nici inculpatul nu a

susținut o asemenea variantă.

În conformitate

cu dispozițiile art. 49 din același act normativ, se face uz de armă numai după

ce s-a făcut somația legală prin cuvântul „stai”. În caz de nesupunere se

somează din nou prin cuvintele „stai că trag”. Dacă cel în cauză nu se supune

nici de această dată, se somează prin tragerea focului de armă în sus, în plan

vertical.

În cazul în

care după executarea somației legale, persoana în cauză nu se supune, se poate

face uz de armă împotriva acesteia.

Art. 51 din

aceeași lege, prevede că uzul de armă se face în așa fel încât să ducă la

imobilizarea celor împotriva cărora se folosește arma, trăgându-se pe cât

posibil la picioare, pentru a evita cauzarea morții acestora.

Admițând că a

existat somația legală a inculpatului, deși partea vătămată și martorul J.P. susțin

contrariul, s-a dovedit că inculpatul a tras două focuri înspre partea vătămată

(al treilea în plan vertical), împușcând-o în spate și nu la picioare, în timp

ce fugea, ceea ce vădește intenția cu care a acționat, nu de a o imobiliza și

vătăma corporal, ci de a-i suprima viața, rezultat pe care deși nu 1-a urmărit a

acceptat posibilitatea producerii lui.

Se reține că

eroarea gravă de fapt (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., invocat de apărare) poate exista numai dacă se constată că

situația de fapt stabilită de prima instanță, confirmată în apel, se află în

contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate.

Eroarea de fapt

ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor

administrate, ci numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt

reținută și conținutul real al probelor. În speță, nu există vreo denaturare

vădită a probelor sau contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului

și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea infracțiunii de

către inculpatul C.C., situația de fapt reținută fiind în concordanță cu

dovezile administrate, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., nefiind incident în cauză.

Motivul de

casare prevăzut în art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., privește

omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei fapte reținute în sarcina

inculpatului prin actul de sesizare, cu privire la unele probe administrate,

ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze

drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Omisiunea

instanței de a se pronunța cu privire la unele probe administrate are în vedere

situația în care instanța nu a examinat declarațiile martorilor sau concluziile

unei expertize efectuate în cauză, nepronunțându-se asupra acestora.

Cea de a treia

situație (omisiunea ..de a se pronunța asupra unor cereri esențiale..) se

referă la cereri esențiale de natură să garanteze drepturile părților și să

influențeze soluția procesului, cum ar fi spre exemplu cererea pentru

administrarea unei probe asupra căreia instanța a omis să se pronunțe, dar nu

privește ipoteza în care instanța a respins motivat cererea pentru

administrarea unei probe, cum doctrina dar și practica judiciară au statuat.

În recurs,

apărarea a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc.

pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, fără a-și

motiva cererea formulată în acest sens.

Cu privire la

probele administrate în apărare, se constată că la judecata în primă instanță,

inculpatul prin apărător a solicitat audierea a doi martori și efectuarea a

trei expertize, balistice, medico-legală și topografică.

Instanța de

fond a admis și administrat proba cu martori, a dispus efectuarea a două

expertize medico-legală și balistică și a respins motivat cererea privind

expertiza topografică, apreciind că nu este concludentă și utilă cauzei, prin

raportare la aspectele consemnate în procesele-verbale de cercetare la fața

locului, conducere în teren și depozițiile părților.

În ceea ce

privește expertiza balistică s-a constatat imposibilitatea realizării acesteia,

dat fiind faptul că obiectele de îmbrăcăminte ale victimei au fost distruse,

iar proiectilul nu a fost recuperat.

Obiectivul

expertizei a fost acela de a se stabili dacă leziunea victimei corespunde ca

dimensiuni pentru un glonț de calibru 7,62 mm și dacă glonțul a lovit corpul

victimei direct sau prin ricoșare.

Așa cum s-a

detaliat în cuprinsul deciziei, probatoriul administrat constând în expertizele

criminalistice și medico-legale, inclusiv relatările inculpatului și ale victimei

au dovedit că inculpatul a fost cel care a tras asupra victimei (cum de altfel

și acesta a recunoscut) cu arma din dotare, calibrul 7,62 mm și a împușcat-o

din spate și ca atare, efectuarea unei expertize balistice nu își mai găsea

utilitatea.

În apel,

inculpatul a solicitat suplimentarea expertizei medico-legale și audierea a doi

martori. Instanța a administrat proba cu martori și a respins motivat

suplimentul de expertiză, apreciind-o inutilă.

Prin urmare,

ambele instanțe, fond și apel, au respins motivat cererea pentru administrarea

unei probe, s-au pronunțat asupra probelor în apărare și le-au examinat în

contextul materialului probator administrat în proces.

Concluzionând,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază decizia atacată legală și temeinică

și pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de

inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 236 din 5 iulie 2012 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea

recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr.

236 din 05 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 12 februarie 2013.