ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3864/2012

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 26 din data de 14 iunie 2010, Tribunalul Dolj în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 a fost condamnat fiecare dintre inculpații T.M.,  și T.F. la câte 5 ani închisoare și dispune interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 99 și urm. din C. pen. a fost condamnat inculpatul T.S., la 2 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Au fost obligați inculpații în solidar la câte 2.000 RON despăgubiri civile către părțile civile M.F. și M.A.

A fost obligat fiecare dintre inculpați iar pe inculpatul T.S. în solidar cu partea responsabilă civilmente T.M. la câte 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că la data de 23 iulie 2009, a fost înregistrat rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțat în Dosarul nr. 41D/P/2009, prin care au fost trimiși în judecată inculpații T.M., T.F. și T.S.

În fapt s-a reținut că la începutul lunii septembrie 2007, pretextând că are un văr în Spania, care i-ar putea ajuta la găsirea unor locuri de muncă bine plătite, inculpatul T.M. căuta în localitățile din zona Calafatului persoane dispuse să meargă în această țară la muncă.

Fără a explica motivul pentru care încerca recrutarea unor persoane, inculpatul T.M. a contactat mai multe persoane de o condiție modestă, fără studii și într-o stare materială precară, promițându-le câștiguri din munca în agricultură în Spania.

Împreună cu un anume "M." zis "G." sau "T.", identificat ulterior în persoana lui G.M., inculpatul T.M. s-a deplasat în comuna C.N. la domiciliul soților B.I. și R., întrebându-i dacă nu vor să meargă la cules de măsline în Spania, urmând ca cheltuielile necesare călătoriei să fie plătite inițial de inculpatul T.M., iar ulterior în Spania, soții B. să-i returneze banii din câștigurile aferente muncii prestate.

Având în vedere starea materială în care se aflau, o familie fără venituri stabile, nicio persoană angajată și copii mici de crescut, cei doi soți au acceptat condițiile, totodată indicând inculpatului și alte persoane dispuse să facă acest lucru, respectiv, frații martorei B.R., părțile vătămate M.F. și M.A.C. și alți doi consăteni, părțile vătămate T.V. și B.G.

În aceste condiții, T.M. însoțit de G.M. și B.R. s-au deplasat în comuna R., la domiciliul fraților M. De comun acord, inculpatul T.M. a stabilit cu aceștia să le plătească drumul și un salariu lunar de 1.000 RON de persoană urmând, de asemenea, să suporte contravaloarea cazării, mâncarea și țigările, cazarea urmând să se facă într-un imobil pe care acesta spunea că l-a închiriat în Spania.

Oferta părându-li-se avantajoasă, respectiv, un salariu lunar de 1.000 RON și suportarea tuturor cheltuielilor de inculpatul T.M. (condiții bune de transport, cazare și masă), părțile vătămate M.F. și M.A.C. au acceptat, intenționând să stea aproximativ două luni, iar cu banii câștigați să-și renoveze casa.

În acest sens, se stabilise cu inculpatul T.M. că pot pleca oricând, nefiindu-le restricționate în nici un fel dreptul de a circula.

Într-un mod similar, inculpatul T.M. l-a contactat pe partea vătămată T.V., căruia i-a promis 60 de euro pe zi, iar prin intermediul soților B. pe persoana vătămată B.G., condițiile stabilite cu acesta nefiind clare, în lipsa unei declarații, persoana vătămată neîntorcându-se din Spania până în acest moment.

La momentul realizării înțelegerii, părțile vătămate M.F. și M.A.C. i-au încredințat inculpatului T.V. cărțile de identitate, în vederea procurării biletelor de călătorie.

În ziua plecării, cei doi au fost luați de acasă, din comuna Rast, de către inculpatul T.M. cu un autoturism marca D., de culoare albă, împreună deplasându-se în comuna Ciupercenii Noi, de unde au mai fost luați soții B.I. și R., T.V. și B.G.

Cei șapte s-au deplasat în Gara Calafat, unde s-au întâlnit cu G.M., acesta fiind însoțit de trei persoane recrutate pentru munca în Spania, respectiv, C.N. zis "N.U.", B.C.R. - "C." și G.D.D.- "D.".

Grupul astfel constituit, s-a deplasat cu trenul până în Craiova, de aici plecându-se cu un autocar în direcția Spania.

Cheltuielile aferente călătoriei și mesei în această perioadă, au fost suportate integral de inculpatul T.M. pentru soții B.I. și R., părțile vătămate M.F., M.A.C., T.V. și persoana vătămată B.G..

Punctul final al călătoriei a fost orașul Sevillia, unde au fost așteptați de niște cunoscuți ai verilor T.M. și G.M. și transportați cu microbuzele pe un câmp aflat în afara orașului, unde se afla o tabără improvizată. Acesta a fost momentul în care cele două grupuri aparținând lui T.M., respectiv, G.M., s-au despărțit, nemaiavând alte legături ulterioare.

Cazarea s-a făcut în corturi improvizate din scânduri, saci de nailon și paie, în tabără locuind și familia inculpatului T.M., respectiv T.G. - soție, T.F. și T.S. - fii.

Încă de a doua zi, toată lumea a ieșit la muncă, respectiv cules de măsline, conform înțelegerii, banii câștigați de frații M.F. și M.A.C., T.V. și B.G., fiind încasați de inculpatul T.M..

Pe aceeași plantație au muncit și soții B., dar aceștia erau pe cont propriu, încasând direct banii de la angajatorul spaniol și plătind în aceste condiții, la sfârșitul lunii datoria către inculpatul T.M..

Deși, în țară, se înțeleseseră pe o normă de trei coșuri pe zi de persoană, în Spania, inculpatul T.M. le-a spus părților vătămate că trebuie să culeagă câte douăzeci de coșuri de persoană, în caz contrar trebuind să suporte consecințele, respectiv, vor fi agresați.

În același sens, părțile vătămate M.F. și M.A.C., T.V. și B.G. au fost amenințați și agresați, atât fizic cât și verbal și de către fii inculpatului T.M., respectiv inculpații T.F. și T.S..

După o săptămână, grupul s-a mutat în zona Almendralejo, apoi, în zona orașului Montoro pentru a găsi de lucru, în toată această perioadă condițiile de muncă și cazare fiind identice, respectiv, cules de măsline în cantități pe care părțile vătămate nu reușeau să le atingă și cazarea în tabere improvizate în afara localităților.

Cu privire la masă, după ce, inițial, inculpații le-au dat mâncare cumpărată de la magazine, ulterior, sub pretextul că nu muncesc suficient pentru a-și face norma, cei patru au fost trimiși să-și găsească hrana la pubelele de gunoi. Tot de aici, au fost puși să-și găsească haine pentru a se îmbrăca, saltele și pături, pentru a-și amenaja corturile în care locuiau.

În orașul Montoro, în aceleași condiții, cei trei inculpați T.M., T.F. și T.S., le-au obligat pe părțile vătămate M.F., M.A.C., T.V. și persoana vătămată B.G. să cerșească în apropierea unui supermarket, banii fiind însușiți în totalitate de către inculpați.

Conform declarațiilor, părțile vătămate culegeau aproximativ 5 - 6 coșuri de măsline pe zi, acestea fiind plătite cu 5 euro pe coș, din cerșit mai câștigând alți aproximativ 100 de euro de persoană. Toți banii au fost însușiți de familia T.. După o perioadă, frații M. au fugit, fiind însă găsiți în scurt timp de inculpați și obligați să muncească în continuare.

Conform declarațiilor părților vătămate, inculpatul T.M. le spunea că trebuie să muncească pentru el patru luni pentru a-și achita datoria.

Cărțile de identitate ale fraților M.F. și M.A.C. au rămas în tot acest timp asupra inculpatului T.M., sub pretextul că nu au voie să plece până nu își plătesc datoria, care a încercat să rețină și cartea de identitate a părții vătămate T.V., acesta mințindu-l că o pierduse.

După aproximativ două luni, partea vătămată T.V. a plecat de la familia T., întâlnind niște rude (martorii P.M. și P.P.), care l-au ajutat să-și găsească de lucru și, din banii câștigați să-și plătească biletul necesar întoarcerii în România în luna ianuarie 2008.

În aceleași condiții și frații M.F. și M.A.C. au plecat de la familia T., întorcându-se în țară aproximativ în aceeași perioadă.

Singurul care a rămas, împreună cu familia, a fost persoana vătămată B.G., despre care se știe doar, din declarația mamei sale că a reușit ulterior să-și găsească de lucru pe cont propriu.

Deși, o serie de declarații date de părțile vătămate sunt contradictorii, acest lucru este determinat doar de lipsa lor de educație, faptele prezentate, susținute de probele administrate, indicând fără dubiu faptul că la începutul lunii septembrie 2007, inculpatul T.M. a recrutat și transportat în Spania părțile vătămate M.F., M.A.C., T.V. și persoana vătămată B.G., pe care i-a exploatat prin muncă împreună cu fii săi, inculpații T.F. și T.S..

În acest sens, sunt declarațiile clare ale celor trei părți vătămate, care au indicat faptul că inculpatul i-a recrutat, în țară, sub promisiunea mincinoasă a găsirii unor locuri de muncă ce le va permite câștiguri substanțiale (cu referire la situația lor materială), condiții bune de cazare și masă, iar, odată ajunși în Spania împreună cu fii săi, i-a exploatat punându-i să muncească în condiții grele sau să cerșească în folosul său, cazându-i în condiții improprii și neasigurându-le hrana. Acest lucru s-a realizat, atât prin reținerea actelor de identitate cât și prin folosirea amenințărilor și violenței fizice.

Deși, persoana vătămată B.G. nu a fost audiată, neîntorcându-se în țară până în acest moment, conform declarației mamei sale, martorul M.A., din discuțiile purtate cu el a rezultat faptul că nu a câștigat nimic în prima perioadă cât a muncit în Spania, dar, la un moment dat, i-a spus că "acum este bine" și "nu îi mai ia nimeni banii". Și această mărturie a susținut plângerile părților vătămate, referitoare la exploatarea prin muncă comisă de inculpați.

De asemenea, plângerile părților vătămate au fost susținute de declarațiile martorilor B.I. și B.R. (privitor la condițiile mincinoase de recrutare, condițiile de muncă, de cazare și masă în Spania, agresiunile suferite, faptul că au fost puși să cerșească și li s-au reținut actele, precum și că nu au primit nici un ban din munca prestată), declarațiile martorilor P.M. și P.P., persoane care l-au ajutat pe T.V. să-și găsească de muncă în Spania și cărora, acesta le-a povestit tot ce avusese de suferit în perioada cât muncise pentru familia T., martorului D.A., care îi găsise pe frații M. căutând de muncă în Spania, B.C.R. și G.D.D., cu privire la plecarea în Spania și parțial referitor la cele întâmplate acolo.

De remarcat că la un moment dat, T.R. a încercat să-i determine pe frații M.F. și M.A.C. să-și retragă plângerile, promițându-le plata sumelor promise. Deși, aceștia s-au retras plângerile la acel moment, nu au primit banii promiși, dând declarații complete ulterior.

În cursul cercetărilor, cei trei inculpați au negat comiterea faptelor, neputând da însă explicații cu privire la motivul pentru care T.M. a recrutat oameni pentru a merge la muncă în Spania și le-a plătit acestora transportul. De altfel, acesta a negat și ultimul aspect, precum și înțelegerea cu frații M., contrar tuturor probelor administrate.

Starea de fapt expusă mai sus a fost probată cu: plângerile formulate și declarațiile date de părțile vătămate M.F., M.A.C., T.V., în care sunt descrise în mod amănunțit modalitatea de recrutare prin promisiunea mincinoasă a găsirii unui loc de muncă în Spania, ce le va permite câștiguri substanțiale, condiții bune de cazare și masă, făcute de inculpatul T.M., transportul la Calafat și ulterior în Spania, modalitatea de exploatare în Spania de către inculpatul R.M. împreună cu fii săi T.F. și T.S. și modul în care au reușit să scape din această situație precum și declarațiile martorilor: B.I. și B.R. (privitor la condițiile mincinoase de recrutare, condițiile de muncă, de cazare și masă în Spania, agresiunile suferite, faptul că au fost puși să cerșească și li s-au reținut actele, precum și că nu au primit nici un ban din munca prestată); P.M. și P.P., persoane care l-au ajutat pe T.V. să-și găsească de muncă în Spania și cărora, acesta le-a povestit tot ce avusese de suferit în perioada cât muncise pentru familia T.; D.A., care i-a găsit pe frații M. căutând de muncă în Spania; C.N., B.C.R. și G.D.D., cu privire la plecarea în Spania și parțial referitor la cele întâmplate acolo; M.A., care, din discuțiile purtate cu fiul său a dedus că acesta nu a câștigat nimic în prima perioadă cât a muncit în Spania, dar, la un moment dat, i-a spus că "acum este bine" și "nu îi mai ia nimeni banii; G.F., care susține încercarea numitei T.G. de a determina părțile vătămate M.F. și M.A.C. să-și retragă plângerile; declarațiile inculpaților T.M., T.F. și T.S..

Analizând actele și lucrările dosarului respectiv: declarațiile martorilor, declarațiile părților vătămate, fișele de cazier judiciar coroborate cu declarațiile inculpaților (care nu au recunoscut faptele pentru care au fost trimiși în judecată) prima instanță a reținut vinovăția inculpaților pentru săvârșirea faptelor ce fac obiectul trimiterii în judecată.

Astfel, din declarațiile (ultime) ale părților vătămate M.F. și M.A.C. a rezultat că aceștia au fost amenințați de o rudă a inculpaților, situație în care nu au spus adevărul în primă fază procesuală, după care au revenit arătând că, în perioada cât au stat în Spania inculpații i-au pus să cerșească, nu li s-au dat bani pentru a-și putea procura hrană, i-au îndemnat să meargă să caute în gunoaie hrană, iar în timp ce cerșeau erau supravegheați de inculpatul T.M. și banii rezultați din cerșetorie îi dădea acestuia.

Martorul B.I. a declarat că inculpatul T.M. nu i-a plătit pe cei doi cumnați ai acestuia respectiv C. și F. pe motiv că nu aveau luna completă.

De asemenea, martora B.R. a declarat că cele două părți vătămate M.F. și M.A.C. au mers în Spania cu aceasta și cei doi inculpați, au lucrat separat de aceștia, iar T.M. le-a promis celor doi că le va da 10 milioane pe lună, lucru pe care nu l-a făcut, aceștia prestând muncă în folosul lor. A mai declarat că cele două părți vătămate au lucrat o lună la Madrid în folosul celor 3 inculpați fără să primească vreun ban pentru munca prestată.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane care are autoritate asupra altei persoanei, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Față de probele administrate în cauză, a rezultat clar că cele două părți vătămate M.F. și M.A.C. au fost în imposibilitatea de a-și exprima voința privind desfășurarea unei activități utile și necesare în folosul lor, atâta timp cât aceștia au fost transportați în Spania pentru a câștiga un ban pentru ei și nu pentru altul, aflându-se într-o țară străină, fără bani și posibilități de existență, și obligați de aceste împrejurări să muncească în folosul celor trei inculpați, așa cum au arătat martorii sus-menționați.

Susținerile apărării precum că aceste părți vătămate nu au fost amenințate sau violentate de către inculpați să presteze muncă în folosul acestora nu au putut fi reținute din motivele sus-menționate, fapta existând. S-a mai reținut și faptul că partea vătămată T.V. nu s-a prezentat la instanță în mod nejustificat acesta fiind legal citat.

Față de cele reținute mai sus, prima instanță a reținut vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, fapte prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. a) din aceeași lege modificată prin O.U.G. nr. 79/2005.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptelor, faptul că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, nu au recunoscut săvârșirea faptelor, inculpatul T.S. este minor, instanța aplicând pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege în cuantum diferențiat și care să fie executate prin privare de libertate, astfel încât scopul educativ și preventiv al pedepselor să fie realizat.

Ținând seama de natura și gravitatea faptei, împrejurările cauzei și persoana infractorilor cât și de depozițiile legii, instanța a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani ca pedeapsă complementară pentru infractorii majori T.M. și T.F..

S-a făcut și aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza II-a lit. b) C. pen.

De asemenea, prima instanță a apreciat că despăgubirile civile solicitate de către cele două părți vătămate M.F. și M.A. sunt întemeiate din probe rezultând indubitabil că aceștia au executat muncă în folosul inculpaților aducându-le venituri necuvenite.

Astfel, potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, indiferent dacă paguba este materială sau morală.

Au fost obligați inculpații în solidar la câte 2.000 RON despăgubiri civile către părțile civile M.F. și M.A..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații T.M., T.F. și T.S..

În motivele de apel formulate de inculpați s-a arătat că legătura inculpaților cu părțile vătămate a fost sporadică și că nu au urmărit obținerea de foloase ilicite prin exploatarea vreunei persoane.

În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și nu au fost săvârșite fapte de două sau mai multe persoane împreună, întrucât inculpații fac parte din aceeași familia însă nu au colaborat în scopul săvârșirii unor infracțiuni.

Față de atitudinea oscilantă a părților vătămate și de lipsa probelor care să dovedească vinovăția inculpaților, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 147 din 24 aprilie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații T.M., T.F. și T.S..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor și pentru care au fost condamnați de prima instanță, iar pedepsele aplicate au fost just individualizate în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.

De asemenea latura civilă a cauzei a fost corect soluționată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, de 10 zile prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen., inculpații T.M., T.F. și T.S., criticile formulate de aceștia vizând netemeinicia pedepselor aplicate pe care le apreciază ca fiind prea aspre, solicitând aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen. (inculpatul T.M.) și raportarea la dispozițiile art. 72 C. pen. inculpații T.F. și T.S.).

În susținerea recursurilor, inculpații invocă cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, reține că recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate, urmând a respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpaților.

Astfel, rezultă din probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct în faza de cercetare judecătorească că faptele săvârșite de inculpații T.M. și T.F. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, iar fapta săvârșită de inculpatul T.S. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. d) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 99 și următoarele C. pen.

Referitor la cererea inculpatului T.M. în sensul aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta, în declarația dată la urmărirea penală, la 24 aprilie 2008 (dos. urm. pen.), nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, aceeași poziție procesuală având-o și în fața instanței de apel (dosar apel).

Pe de altă parte, potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. introduse prin această lege se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2010.

În cauza de față, termenul la care se putea solicita aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în condițiile sus-menționare, este cel din data de 8 februarie 2011, în fața instanței de apel.

Or, așa cum s-a reținut, inculpatul T.M. nu a formulat această cerere, iar prin declarația dată a menținut declarațiile date în cauză, de nerecunoaștere a faptelor.

Prin urmare, solicitarea acestui inculpat, de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. nu poate fi primită.

Cu privire la pedepsele aplicate inculpaților, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepselor în raport de criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptelor, urmările acestora, limitele de pedeapsă, cât și circumstanțele personale (lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală de nerecunoaștere a faptelor, starea de minorat a inculpatului T.S.), aspecte ce au condus la stabilirea unor pedepse care prin cuantum și modalitate de executare, sunt în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul rău represiv și o finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite, pe viitor, săvârșirea de fapte penale.

În speță, instanța de control judiciar a apreciat corect asupra gravității faptelor, dar și a împrejurărilor în care au fost comise, coroborate cu persoana inculpaților, condiții în care solicitările inculpaților de reducere a pedepselor sunt neîntemeiate.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursurile declarate de inculpați, ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.M., T.F. și T.S. împotriva Deciziei penale nr. 147 din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - CL