ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1763/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 12 mai 2015 sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pe pârâta S.C. G. S.A. și pe intervenientul H., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile, în vederea acoperirii prejudiciului moral ca urmare a decesului numitului I., produs în accidentul rutier care a avut loc la 26 septembrie 2013 pe raza stațiunii Mamaia, jud. Constanța, după cum urmează: (i) B. (mama victimei), suma de 6.480,67 RON - despăgubiri materiale și prejudiciul moral în sumă de 300.000 euro; (ii) A. (tatăl victimei) - prejudiciul moral în sumă de 300.000 euro; (iii) C. (fratele victimei) - suma de 300.000 euro, cutitlu de daune morale; (iv) D. (bunicul victimei) - suma de 100.000 euro, cu titlu de daune morale; (v) E. (bunica victimei) - suma de 100.000 euro, cu titlu de daune morale; (vi) F. (bunica victimei) - suma de 100.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 2145 din 15 septembrie 2016, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B., A., C., D., E. și F., fiind obligată pârâta G. S.A. să plătească cu titlu de daune materiale, suma de 6.480,67 RON, și cu titlu de daune morale reclamantei B. suma de 25.000 euro, reclamantului A. suma de 25.000 euro, reclamantului C. suma de 25.000 euro, iar reclamanților D., E. și F. câte 10.000 euro pentru fiecare, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 618A din 24 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte sentința în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamanții A., B. și C. a sumei de 100.000 euro pentru fiecare, echivalent în RON la data plății, la cursul B.N.R., și către reclamanții D., E. și F. a sumei de 25.000 euro pentru fiecare, echivalent în RON la data plății, la cursul B.N.R., cu titlu de daune morale. Restul dispozițiilor au fost menținute.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta G. S.A., care a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă prin decizia nr. 422 din 14 februarie 2018, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se, în esență, că instanța de apel nu a examinat criteriul jurisprudențial și nu a analizat jurisprudența națională, subliniindu-se, totodată, că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă caracter pur simbolic.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respin, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanți și de pârâtă prin decizia civilă nr. 1507/A/2018 din 6 septembrie 2018.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții B., A., C., D., E. și F., solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență următoarele:

Recurenții-reclamanți susțin că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar curtea de apel a analizat motivele de apel ale reclamanților numai prin raportate la jurisprudența depusă de părți și gradul de rudenie, fără a ține seama de drepturile neptrimoniale lezate, de aspectele în care s-au exteriorizat suferințele și vătămările produse, de probele care au susținut gravitatea și importanța prejudiciului moral suferit. Aceste critici sunt subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Autorii căii de atac invocă încălcarea și interpretarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma CSA, art. 1385 alin. (1) și art. 1391 alin. (2) C. civ. și prevederile Directivei 2009/103/CE, arătând că există o neconcordanță vădită între nivelul despăgubirilor acordate de instanțele devolutive și nivelul despăgubirilor acordate în cazuri similare de către instanțele de judecată naționale în ultimii ani.

Se mai arată că utilizarea de către curtea de apel a criteriului economico-social în locul criteriului jurisprudențial este nelegală, acesta nefiind prevăzut de lege, și că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu ar fi trebuit să fie avută în vedere starea materială a victimei sau cea a persoanei responsabile.

Într-o altă critică subsumată aceluiași motiv de recurs se afirmă că modalitatea în care instanța de apel a analizat criteriul jurisprudențial nu a respectat decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece s-a limitat numai la jurisprudența depusă de părți și a concluzionat că despăgubirea nu trebuie să fie orientată către maximul sumelor prezentate în jurisprudență. În plus, instanța de apel nu a indicat propria apreciere asupra cuantificării daunelor morale, preferând să constate doar că evaluarea instanței de fond este corectă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în ceea ce privește criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar criticile subsumate pct. 6 au fost invocate formal.

Prin încheierea din 4 decembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, a fost respinsă excepția nulității recursului care a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată la 1 aprilie 2020, în vederea soluționării acestuia în ședință publică.

La termenul de la 1 aprilie 2020 a fost constatată suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, iar, ulterior, prin rezoluție, s-a fixat termen în ședință publică la 27 mai 2020. La acest termen, cauza s-a amânat pentru lipsă de procedură și s-a acordat termen la 30 septembrie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate deoarece susținerile recurenților-reclamanți referitoare la inexistența motivării sunt formale și exprimă nemulțumirea acestora față de modul în care curtea de apel a analizat cererile reclamanților prin raportate la jurisprudența depusă de părți și gradul de rudenie. Alegațiile prin care se arată că instanța de apel nu a ținut seama de drepturile neptrimoniale lezate, de aspectele în care s-au exteriorizat suferințele și vătămările produse, de probele care au susținut gravitatea și importanța prejudiciului moral suferit nu pot fi cenzurate prin raportare la dispozițiile cazului de casare invocat, neînscriindu-se în niciuna din tezele acestui text de lege.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Din perspectiva acestui motiv de recurs, se invocă încălcarea și interpretarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma CSA, art. 1385 alin. (1) și art. 1391 alin. (2) C. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că sub regimul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, examinarea hotărârii în calea de atac a recursului se poate face numai sub aspectul aplicării greșite sau încălcării legii, iar criticile care aduc în discuție interpretarea legii (respectiv a actului juridic dedus judecății conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865) nu pot fi reținute. Mai reține instanța supremă că prin memoriul de recurs se exprimă nemulțumirea autorilor căii de atac față de soluția de respingerea a apelului formulat de aceștia, în urma căreia daunele materiale și morale solicitate au rămas la valorile stabilite de Tribunalul Ilfov prin sentința nr. 2145 din 15 septembrie 2016, respectiv 6.480,76 RON daune materiale, câte 25.000 de euro daune morale pentru părinții și fratele victimei și câte 10.000 de euro daune morale pentru bunicii victimei.

Recurenții-reclamanți apreciază că valoarea despăgubirilor morale este prea mică, că nu fost stabilită pe baza criteriilor statuate de lege și nu acoperă prejudiciul moral suferit de familia victimei.

Criticile sunt nefondate. Astfel, nu poate fi reținută critica prin care se arată că la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța de apel s-ar fi raportat la un criteriu care nu este prevăzut de lege, și anume condițiile economico-sociale, și că ar fi ținut cont de starea materială a victimei sau de cea a persoanei păgubite. Aspectele invocate de autoarea căii extraordinare de atac referitoare la nivelul de trai al membrilor familiei victimei aduc în discuție situația de fapt, iar instanța de recurs nu le poate avea în vedere deoarece constituie motive de netemeinicie.

Nici critica referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma CSA, art. 1385 alin. (1) și art. 1391 alin. (2) C. civ. nu poate fi primită. Conform acestor dispoziții legale, în caz de deces al victimei accidentului rutier, daunele morale cuvenite celor îndreptățiți se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, iar prejudiciul trebuie reparat integral. Prin decizia nr. 422 din 14 februarie 2018, prin care a fost admis recursul intimatei-pârâte în primul ciclu procesual, Înalta Curte a pus în vedere instanței de apel ca, în rejudecare, să țină seama de criteriile de stabilire a daunelor și de practica judiciară națională în materie, respectiv hotârări judecătorești pronunțate de instanțele civile și penale din care se desprinde cuantumul despăgubirilor pentru suferința produsă membrilor familiei ca urmare a decesului unei rude apropiate într-un accident de circulație.

Prin hotărârea recurată, instanța de apel, urmând indicațiile din decizia de casare, a analizat practica judiciară depusă de părți și a stabilit, cu argumente pertinente, că sumele acordate de instanța de fond respectă criteriul jurisprudențial, instanța de apel având plenitudinea de apreciere asupra incidenței hotărârilor judecătorești în analiza daunelor morale.

Criticile recurenților-reclamanți legate de cuantumul despăgubirii raportat la situația de fapt din speță aduc în discuție aspecte de netemeinicie (starea emoțională a mamei, intervențiie medicale pe care victima le-a suportat, relațiile dintre membrii familiei) care nu pot fi cenzurate în calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți B., A., C., D., E. și F. împotriva deciziei civile nr. 1507/A din 6 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B., A., C., D., E. și F. împotriva deciziei nr. 1507/A din 06 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.