ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1668/2020

HOTĂRÂRE

23.09.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1668/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, la data de 04.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Regia Naționala a Pădurilor - Direcția Silvică Iași a chemat în judecată pe pârâții A. și B. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 38.438,40 RON prejudiciu patrimonial produs, precum și la plata cheltuielilor de judecată, din care 19.373,29 RON pârâtul A. și 19.065 RON pârâtul B..

În drept au fost invocate dispozițiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 1746/2019 din 20 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de pârâtul A. și s-a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în domeniul conflictelor de muncă se prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Având în vedere că reclamanta care a formulat acțiunea este Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, cu sediul în București, conform art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 229/2009, iar Direcția Silvică Iași este o unitate fără personalitate juridică din cadrul acesteia, tribunalul a reținut că, raportat la dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, în stabilirea competenței instanței trebuie avut în vedere sediul reclamantului și nu sediul reprezentantului reclamantului, motiv pentru care a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a acțiunii.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința civilă nr. 1976 din 17 iunie 2020, prin care a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate s-a reținut că, potrivit relațiilor comunicate la dosarul cauzei, Direcția Silvică Iași a formulat cererea de chemare în judecată în nume propriu în aplicarea prevederilor art. 56 alin. (1) C. proc. civ. și H.G. nr. 229/2009.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, instanța a apreciat că revine Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei, întrucât sediul reclamantei se află în raza acestui județ, astfel cum a indicat acesta în cuprinsul acțiunii introductive și cererii precizatoare din data de 12.06.2020 . Totodată, în cauză, competența teritorială a instanței în favoarea căreia s-a declinat competența de către Tribunalul Iași nu poate fi atrasă de criteriul alternativ al locului de muncă al reclamantului, deoarece această condiției nu este îndeplinită în cauză.

Instanța a menționat și faptul că Direcția Silvică Iași reprezintă o subunitate fără personalitate juridică a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva S.A., potrivit H.G. nr. 229/2009 și Regulamentului nr. 24281/31.07.2007, reprezentând un sediu secundar al acesteia.

Textul legal ce reglementează competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă nu cuprinde în mod expres mențiuni referitoare la sediul principal sau secundar al societății reclamante, astfel că, în lipsa unor dispoziții în sensul de a se avea în vedere sediul principal al angajatorului, de vreme ce unitatea fără personalitate juridică din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva S.A., în aplicarea art. 56 alin. (2) C. proc. civ. a ales să se judece la instanța în circumscripția căreia se află sediul acesteia, instanței respective îi aparține competența de soluționare a pricinii.

În concluzie, având în vedere că la data introducerii acțiunii reclamanta și-a indicat sediul din județul Iași, unde de altfel s-au desfășurat raporturile de muncă cu pârâții salariați, în raza instanței ce a fost mai întâi învestită, reținând și argumentul subsidiar că sediul subunității constituie sediu al RNP-Romsilva, întrucât reprezintă locul unde se desfășoară activitatea, în teritoriu, rezultă că, fiind prima instanță investită cu soluționarea cauzei, s-a apreciat că aparține Tribunalului Iași competența de soluționare, în temeiul art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din legea nr. 62/2011.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii consacră o competență teritorială exclusivă în materia conflictelor de muncă, norma fiind de ordine publică, astfel că, părțile nu au posibilitatea de a stabili competența altei instanțe.

Deși cele două instanțe aflate în conflict au aplicat aceleași texte, soluția a fost diferită, întrucât reclamanta în cauză Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA își are sediul pe raza Municipiului București, cererea de chemare în judecată fiind formulată însă prin intermediul Direcției Silvice Iași, cu sediul pe raza municipiului Iași.

Înalta Curte constată că potrivit art. 1 alin. (2) și art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea RNP Romsilva și anexei 2 a aceleiași Hotărâri ce conține Regulamentul privind organizarea și funcționarea RNP, aceasta este persoană juridică având în structura sa unități fără personalitate juridică - direcții silvice, la poziția 24 fiind indicat sediul din Iași al Direcției Silvice Iași ce îndeplinește atribuțiile Regiei Naționale pe raza județului Iași.

Totodată, art. 6 alin. (9) din H.G. nr. 229/2009 dispune că directorii și consilierii juridici ai unităților fără personalitate juridică din structura RNP - Romsilva, reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile acesteia pe raza teritorială în care sunt organizate aceste unități.

Așadar, RNP Romsilva este autoritatea cu personalitate juridică, titulară a cererii de chemare în judecată, cu sediul în București, însă, pe teritoriul municipiului Iași, aceasta are un sediu secundar ce coincide cu sediul reprezentantului său în teritoriu, fără personalitate juridică (deci, fără capacitatea procesuală de folosință) - Direcția Silvică Iași și care poate sta în judecată în nume propriu dacă este constituită potrivit legii (excepție prevăzută de art. 56 alin. (2) C. proc. civ.).

Conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, instanța competentă să soluționeze un conflict de muncă este fie cea de la domiciliul, reședința sau sediul reclamantului, fie cea în a cărei circumscripție reclamantul își are locul de muncă (ipoteză care nu este aplicabilă în speță), astfel că în cazul persoanei juridice existența unui sediu secundar atrage competența instanței în a cărei circumscripție se află acesta, sediu ce are o opozabilitate generală prin menționarea sa în anexa 2 la H.G. nr. 229/2009, ceea ce este și în interesul unei bune administrări a justiției.

În consecință, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.