ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2736/2020

Ședința publică din data de 15 decembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi, sub nr. x/2017 din 14 iulie 2017 și precizată în declarația de la dosar, reclamantul A., prin tutore B., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei C. la plata unor despăgubiri civile în cuantum de 100 RON lunar, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat prin lipsa de folosință a garajului proprietatea reclamantului situat în municipiul Dorohoi, str. x, jud. Botoșani, în perioada 27.08.2010-31.12.2017.

Prin cererea reconvențională formulată în cauză și precizată în declarația de la dosar, pârâta C. a solicitat obligarea numitei B. la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru faptul că în anul 2014 și în anul 2015 a fugărit-o pe nepoțica ei de la garaj, iar aceasta s-a speriat și a intrat în depresie.

Prin sentința civilă nr. 1801 din 27.11.2018, Judecătoria Dorohoi a admis în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C..

A respins cererea reconvențională formulată de pârâta C., în contradictoriu cu B., ca neîntemeiată.

A constatat ca prescris dreptul la acțiune pentru despăgubirile civile solicitate de reclamant pentru perioada 27.08.2010-13.07.2014.

A obligat pârâta C. să plătească reclamantului A. (persoană pusă sub interdicție), prin tutore B., suma de 4.158 RON despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat prin lipsa de folosință a garajului, pentru perioada 14.07.2014-31.12.2017.

A obligat pârâta C. să plătească reclamantului A. (persoană pusă sub interdicție), prin tutore B., suma de 697 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 474 din 29 mai 2019, Tribunalul Botoșani a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta C. împotriva sentinței civilă nr. 1801 din 27.11.2018, pronunțată de Judecătoria Dorohoi.

Prin decizia nr. 391 din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a anulat, ca nemotivat, recursul declarat de pârâta C., împotriva deciziei civile nr. 474 din 29 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu reclamantul A., prin tutore B..

A respins, ca nefondată, cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată din recurs.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a formulat recurs pârâta-reclamantă C..

La 7 octombrie 2019, Înalta Curte a procedat, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat că recursul este exercitat împotriva unei hotărâri definitive, pronunțată în recurs de curtea de apel, astfel că urmează a fi analizată de către completul de filtru admisibilitatea căii de atac.

Prin rezoluția instanței din 25 noiembrie 2020 a fost stabilit termen de judecată la data de 15 decembrie 2020, când Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra chestiunii inadmisibilității recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. statuează în sensul că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, prin art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se prevede că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Recursul declarat în cauză de către pârâta C. a fost formulat împotriva deciziei nr. 391 din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în recurs.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, prevederile art. 129 din Constituția României statuând în sensul că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de dispozițiile legale anterior menționate, precum și de împrejurarea că hotărârea atacată este definitivă, fiind pronunțată într-un recurs declarat de aceeași pârâtă, se constată că decizia atacată nu mai este supusă acestei căi de atac.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâta C., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 391 din 5 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2020.