Decizia nr. 2668/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 910/2019 a Tribunalului Iași

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta CEK Bank S.A. a solicitat obligarea pârâtului A., executor judecătoresc, la plata despăgubirilor civile în cuantum de 227.407 RON, urmare a prejudiciului cauzat pentru neîndeplinirea/îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 188/2000, în ceea ce privește procedura execuțională derulată în dosarul de executare silită nr. x/2012.

Sentința pronunțată de Tribunalul Iași: Prin sentința civilă nr. 910 din 13 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta B. S.A., cu sediul în București, în contradictoriu cu pârâtul A..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași: Prin decizia nr. 175 din 3 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B. S.A. împotriva sentinței nr. 910 din 13 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Iași.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași, reclamanta B. S.A. a declarat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a dat o interpretare nelegală cu privire la incidența autorității de lucru judecat. Instanța de fond a apreciat că statuările cuprinse în sentința civilă nr. 1107/2016 a Judecătoriei Iași, confirmate prin decizia civilă nr. 61/R/2016 a Tribunalului Vaslui, se impun în cauză cu autoritate de lucru judecat în manifestarea sa procesuală de prezumție. Instanța de apel a reținut că nu se poate vorbi de autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 61/R/2016 a Tribunalului Vaslui întrucât executorul judecătoresc nu a fost parte, însă se poate reține puterea de lucru judecat a considerentelor. De asemenea, instanța de apel a arătat că nu se poate reține că în dosarul de executare nr. 220/2012 prin cererea de executare silită s-ar fi solicitat ca executarea să vizeze toate formele prevăzute de lege, ci doar executarea imobiliară a garanților ipotecari și executarea veniturilor avalistului C.. Recurenta-reclamantă apreciază că executarea veniturilor avalistului este echivalentă cu executarea silită prin poprire, aspect reținut și de decizia nr. 61/R/2016 pronunțată de Tribunalul Vaslui - raționament ce constituie argument al culpei executorului judecătoresc. O a doua critică a hotărârii pronunțate de instanța de apel se referă la neanalizarea motivelor formulate de apelanta-reclamantă în legătură cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale. Recurenta-reclamantă apreciază că în cauză sunt cumulativ îndeplinite condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale, fiind dovedită existența prejudiciului patrimonial, existând fapta ilicită a pârâtului executor judecătoresc ce a condus la anularea executării silite, existând raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, precum și vinovăția executorului judecătoresc - constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte și apărările formulate: Recursul a fost înregistrat pe rolul instanței supreme la 30 iulie 2020, fiind aleatoriu repartizat spre soluționare completului de judecată nr. 5. În vederea efectuării procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea recursului către intimat, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, în termen de 30 de zile de la comunicare. La 15 septembrie 2020 intimatul-pârât A. a depus la dosar întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. La 25 septembrie 2020 recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității recursului, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată fond, apel și recurs. Conform art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., în dosar a fost fixat termen de judecată la 10 decembrie 2020, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât A. în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, se constată că, deși unele dintre susținerile din recurs ating chestiuni legate de netemeinicia hotărârii recurate (instanța de apel a interpretat greșit probele dosarului, reținând o situație de fapt eronată), iar pct. 7 al art. 488 C. proc. civ. este doar formal invocat, totuși, în cuprinsul memoriului de recurs se dezvoltă critici de natură a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât. Cu privire la criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând greșita aplicare a normelor de drept material în ceea ce privește dezlegarea dată asupra excepției autorității de lucru judecat, se constată că susținerile părții sunt nefondate. Legalitatea procedurii de executare silită desfășurată în cadrul dosarului de executare nr. 220/2012 a făcut obiect al analizei instanței, în litigiul înregistrat pe rolul Judecătoriei Vaslui sub nr. x/2015, litigiu pornit de către debitorii raportului juridic execuțional D., C. și E.. Prin sentința civilă nr. 1107 din 10 mai 2016, Judecătoria Vaslui a admis contestația la executare, a constatat perimată executarea ce făcea obiectul dosarului de executare nr. 220/2012 și, în consecință, a desființat executarea silită. Sentința a rămas irevocabilă urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 61/R din 10 august 2016 pronunțată de Tribunalul Vaslui. Așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, aspectele dezlegate în considerentele acestor hotărâri se impun cu putere de lucru judecat în cauza dedusă judecății, iar nu cu autoritate de lucru judecat, având în vedere împrejurarea că în contestația la executare biroul executorului judecătoresc nu a avut calitatea de parte. Condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni - identitate de părți, de obiect și de cauză juridică - ce oprește repetarea judecății, iar puterea de lucru judecat (prezumția de lucru judecat) se referă la consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. În speță, Tribunalul Vaslui a reținut că executorul judecătoresc a emis adresele de înființare a popririi conturilor debitorilor garanți și a efectuat urmărirea silită a imobilului proprietatea garanților ipotecari și că executarea silită viza toate formele de executare. Din lecturarea cererii de executare silită existentă în copie la dosarul Tribunalului Iași reiese că a fost solicitată doar executarea bunurilor imobile ale garanților ipotecari ai S.C. F. S.R.L., D., C. și E., respectiv executarea veniturilor avalistului C.. Or, având în vedere cele constatate, nu se poate susține că în dosarul de executare nr. 220/2012 s-ar fi solicitat prin cererea de începere a executării silite ca executarea să vizeze toate formele prevăzute de lege, doar pentru că așa a reținut Tribunalul Vaslui în expunerea situației de fapt în cuprinsul deciziei nr. 61/R din 10 august 2016. Curtea de Apel Iași a făcut o corectă dezlegare asupra excepției puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 61/R din 10 august 2016 pronunțată de Tribunalul Vaslui, reținând că prin depunerea cererii de executare silită s-a făcut dovada contrarie, în sensul că executarea silită nu a vizat toate formele de executare (astfel cum s-a consemnat în cuprinsul deciziei), prin urmare, nu se poate retine, așa cum pretinde apelanta, că în dosarul de executare 220/2012, s-ar fi solicitat prin cererea de executarea silită ca aceasta să vizeze toate formele prevăzute de lege, ci doar executarea imobiliară a garanților ipotecari și executarea veniturilor avalistului C.. Critica referitoare la neanalizarea motivelor formulate de apelanta-reclamantă în legătură cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale, ce poate fi examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apare ca fiind, de asemenea, nefondată. Se constată că motivarea instanței de apel susține pe deplin soluția pronunțată. Astfel, Curtea a reținut că "în cauză, nu a fost indicată de apelantul reclamant obligația profesională încălcată de executorul judecătoresc, acesta reproșându-i-se doar o stare de pasivitate ce a generat în final perimarea executării silite", reclamantul având obligația dovedirii faptei ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale. Condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, condiții ce se cer a fi cumulativ întrunite, sunt: existența unei fapte ilicite, fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție, să existe un prejudiciu și să existe o legătură de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs. Se observă, așadar, că prima condiție este aceea a existenței unei fapte ilicite - ca element generator de răspundere. Or, reținând că reclamanta nu a dovedit existența faptei ilicite, instanța de apel nu avea de ce să mai analizeze în ce măsură sunt întrunite celelalte elemente ale atragerii răspunderii civile delictuale, în lipsa unuia dintre elementele ce se cer a fi cumulativ întrunite. Nu se poate astfel reține că, procedând în acest mod, instanța de apel nu ar fi analizat motivele de apel formulate de apelanta-reclamantă. Pentru considerentele expuse, cum toate criticile îndreptate împotriva deciziei din apel au fost găsite nefondate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,